AcasăLegislație UE32016R2288

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2288 al Comisiei din 16 decembrie 2016 de aprobare a piperonil butoxidului ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide din tipul de produs 18 (Text cu relevanță pentru SEE )

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.12.2016
În vigoare din:06.01.2017
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,
1
Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei stabilește o listă de substanțe active existente care trebuie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizarea în produsele biocide. Această listă include piperonil butoxidul.
2
Piperonil butoxidul a fost evaluat în vederea utilizării în produse din tipul de produs 18, Insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode, descris în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.
3
Grecia a fost desemnată autoritate competentă responsabilă de evaluare și, la 29 mai 2015, a transmis Comisiei raportul de evaluare însoțit de recomandările sale.
4
În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizul Agenției Europene pentru Produse Chimice a fost formulat la 16 iunie 2016 de către Comitetul pentru produse biocide, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare.
5
Conform acestui aviz, este de așteptat ca produsele biocide din tipul de produs 18 care conțin piperonil butoxid să respecte criteriile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, dacă sunt respectate anumite specificații și condiții referitoare la utilizarea lor.
6
Prin urmare, este oportun să se aprobe utilizarea piperonil butoxidului în produsele biocide aparținând tipului de produs 18, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții.
7
Întrucât piperonil butoxidul îndeplinește criteriile pentru a fi identificat ca substanță foarte persistentă (vP) în conformitate cu anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, articolele care au fost tratate cu sau care conțin piperonil butoxid ar trebui să fie etichetate în mod corespunzător atunci când sunt introduse pe piață.
8
Ar trebui ca, înainte de aprobarea unei substanțe active, să se acorde o perioadă de timp rezonabilă, pentru a permite părților interesate să adopte măsurile pregătitoare necesare pentru îndeplinirea noilor cerințe.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă piperonil butoxidul ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide din tipul de produs 18, sub rezerva îndeplinirii specificațiilor și condițiilor prevăzute în anexă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2016.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1