Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 808/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind statisticile comunitare referitoare la societatea informațională, în special articolul 8 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 808/2004 stabilește un cadru comun pentru producerea sistematică a statisticilor europene referitoare la societatea informațională.
2
Sunt necesare măsuri de punere în aplicare pentru stabilirea datelor care trebuie să fie furnizate pentru elaborarea statisticilor în cadrul modulului 1: Întreprinderile și societatea informațională și al modulului 2: Persoanele fizice, gospodăriile și societatea informațională, precum și a termenelor de transmitere a datelor.
3
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,
Articolul 1
Paragraf
Datele care trebuie să fie transmise pentru elaborarea statisticilor europene referitoare la societatea informațională, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) și cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 808/2004, sunt cele specificate în modulul 1: Întreprinderile și societatea informațională din anexa I și în modulul 2: Persoanele fizice, gospodăriile și societatea informațională din anexa II la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 noiembrie 2016.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Întreprinderile și societatea informațională
Paragraf
TEMATICILE ȘI CARACTERISTICILE LOR
Paragraf
Tematicile care trebuie incluse pentru anul de referință 2017, extrase din lista din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 808/2004, sunt următoarele:
Paragraf
sistemele TIC și folosirea lor în întreprinderi;
Paragraf
utilizarea internetului și a altor rețele electronice de către întreprinderi;
Paragraf
comerțul electronic;
Paragraf
procesele din sfera activităților economice electronice și aspectele organizaționale;
Paragraf
competențe în domeniul TIC în întreprindere și necesarul de competențe în domeniul TIC;
Paragraf
obstacolele în calea utilizării TIC, a internetului și a altor rețele electronice, a comerțului electronic (e-commerce) și a activităților economice electronice (e-business);
Paragraf
accesul la tehnologii care oferă posibilitatea conectării la internet sau la alte rețele din orice loc și în orice moment (conectivitate omniprezentă) și utilizarea acestor tehnologii.
Paragraf
Se colectează următoarele caracteristici ale întreprinderilor:
Paragraf
Sistemele TIC și folosirea lor în întreprinderi
Paragraf
pentru toate întreprinderile:
Paragraf
utilizarea computerelor;
Paragraf
pentru întreprinderile care utilizează computere:
Paragraf
(opțional) numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează computere în interes de serviciu.
Paragraf
Utilizarea internetului și a altor rețele electronice de către întreprinderi

acces la internet;
Paragraf
pentru întreprinderile care au acces la internet:
Paragraf
numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează computere cu acces la internet în interes de serviciu;
Paragraf
conexiune la internet: DSL sau orice alt tip de conexiune fixă în bandă largă;
Paragraf
conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă largă prin intermediul unui dispozitiv portabil care utilizează rețelele de telefonie mobilă (cel puțin 3G);
Paragraf
numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează un dispozitiv portabil pus la dispoziție de întreprindere, care permite conectarea la internet prin rețele de telefonie mobilă, în interes de serviciu;
Paragraf
deținerea unui site web;
Paragraf
utilizarea rețelelor de socializare, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Paragraf
utilizarea blogurilor sau a microblogurilor întreprinderii, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Paragraf
utilizarea site-urilor web de partajare a conținuturilor multimedia, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Paragraf
utilizarea instrumentelor de tip wiki de partajare a cunoștințelor, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Paragraf
pentru întreprinderile care au conexiune la internet de tip DSL sau orice alt tip de conexiune fixă în bandă largă:
Paragraf
viteza maximă de descărcare contractată a celei mai rapide conexiuni fixe la internet în Mbit/s în intervalele: [0, < 2], [2, < 10], [10, < 30], [30, < 100], [≥ 100];
Paragraf
caracterul suficient al vitezei de conexiune fixă la internet, având în vedere nevoile reale ale întreprinderii;
Paragraf
pentru întreprinderile care au un site web, informații despre prestarea următoarelor facilități:
Paragraf
descrierea bunurilor sau a serviciilor, liste de prețuri;
Paragraf
efectuarea online a unei comenzi sau a unei rezervări;
Paragraf
posibilitatea vizitatorilor de a personaliza sau de a crea online bunuri sau servicii;
Paragraf
urmărirea sau situația comenzilor efectuate;
Paragraf
conținut personalizat pe site-ul web pentru vizitatorii obișnuiți/frecvenți;
Paragraf
linkuri sau trimiteri la profilurile întreprinderii de pe platformele sociale de comunicare;
Paragraf
pentru întreprinderile care utilizează media sociale, cu trimitere în mod specific la rețelele de socializare, la blogurile sau microblogurile întreprinderii, la site-urile de partajare a conținuturilor multimedia, la instrumentele de tip wiki de partajare a cunoștințelor, pentru alte scopuri decât postarea de reclame plătite:
Paragraf
utilizarea platformelor sociale de comunicare pentru dezvoltarea imaginii întreprinderii sau pentru comercializarea produselor;
Paragraf
utilizarea platformelor sociale de comunicare pentru a obține sau a răspunde la observațiile, recenziile sau întrebările clienților;
Paragraf
utilizarea platformelor sociale de comunicare pentru implicarea clienților în dezvoltarea sau inovarea de bunuri sau servicii;
Paragraf
utilizarea platformelor sociale de comunicare pentru colaborarea cu partenerii de afaceri sau cu alte organizații;
Paragraf
utilizarea platformelor sociale de comunicare pentru recrutarea salariaților;
Paragraf
utilizarea platformelor sociale de comunicare pentru schimbul de opinii sau de cunoștințe în cadrul întreprinderii.
Paragraf
Comerțul electronic

primirea de comenzi pentru bunuri sau servicii plasate prin intermediul unui site web sau al unor aplicații (vânzări prin internet), în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
primirea de comenzi pentru bunuri sau servicii prin intermediul unor mesaje de tip EDI (vânzări de tip EDI), în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi pentru bunuri sau servicii prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
pentru întreprinderile care au primit comenzi pentru bunuri sau servicii plasate prin intermediul unui site web sau al unor aplicații în cursul anului calendaristic precedent:
Paragraf
valoarea cifrei de afaceri, exprimată în cifre absolute sau ca procent din cifra de afaceri totală, a vânzărilor efectuate prin comerț electronic care rezultă din comenzi plasate prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
procentul din cifra de afaceri rezultat din comenzi plasate prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, defalcate în funcție de vânzările către consumatori privați (întreprindere către consumatori – Business to Consumers: B2C) și de vânzările către alte întreprinderi (întreprindere către întreprindere – Business to Business: B2B) și către autorități publice (întreprindere către guvern – Business to Government: B2G), în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
primirea de comenzi prin intermediul site-ului web sau al aplicațiilor întreprinderii (inclusiv cele ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii afiliate, extraneturi), în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
primirea de comenzi prin intermediul unui site web de comerț electronic sau al aplicațiilor utilizate pentru comercializarea produselor de mai multe întreprinderi, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
procentul din cifra de afaceri rezultat din comenzi primite prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, defalcate în funcție de comenzile primite prin intermediul site-ului web sau al aplicațiilor întreprinderii (inclusiv cele ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii afiliate, extraneturi) și de comenzile primite prin intermediul unui site web de comerț electronic sau al unor aplicații utilizate pentru comercializarea produselor de mai multe întreprinderi, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
primirea de comenzi care au fost plasate de către clienți prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, în funcție de origine: propria țară, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
primirea de comenzi care au fost plasate de către clienți prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, în funcție de origine: alte țări din UE, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
primirea de comenzi care au fost plasate de către clienți prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, în funcție de origine: restul lumii, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) procentul din cifra de afaceri rezultat din comenzi primite prin intermediul unui site web sau al unor aplicații, defalcate în funcție de origine: propria țară, alte țări din UE și restul lumii;
Paragraf
pentru întreprinderile care au primit comenzi de bunuri sau servicii prin intermediul unor mesaje de tip EDI:
Paragraf
valoarea cifrei de afaceri sau procentul din cifra de afaceri totală corespunzătoare vânzărilor efectuate prin comerț electronic care rezultă din comenzi primite prin intermediul mesajelor de tip EDI, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
comenzile primite care au fost plasate de către clienți prin intermediul unor mesaje de tip EDI, în funcție de origine: propria țară, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
comenzile primite care au fost plasate de către clienți prin intermediul unor mesaje de tip EDI, în funcție de origine: alte țări din UE, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
comenzile primite care au fost plasate de către clienți prin intermediul unor mesaje de tip EDI, în funcție de origine: restul lumii, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
pentru întreprinderile care au plasat comenzi prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI:
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi pentru bunuri sau servicii prin intermediul unui site web sau al unei aplicații, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi pentru bunuri sau servicii prin intermediul unor mesaje de tip EDI, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI pentru bunuri sau servicii în valoare de cel puțin 1 % din valoarea totală a achizițiilor, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
pentru întreprinderile care au plasat comenzi prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI, în valoare de cel puțin 1 % din valoarea totală a achizițiilor, în cursul anului calendaristic precedent:
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI pentru furnizori stabiliți în aceeași țară ca întreprinderea, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI pentru furnizori stabiliți în alte țări din UE, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) plasarea de comenzi prin intermediul unui site web, al unor aplicații sau al unui mesaj de tip EDI pentru furnizori stabiliți în restul lumii, în cursul anului calendaristic precedent.
Paragraf
Procesele din sfera activităților economice electronice și aspectele organizaționale

utilizarea unui pachet de software-uri ERP (Enterprise Resource Planning – planificarea resurselor întreprinderii) pentru partajarea informațiilor între diferitele servicii ale întreprinderii;
Paragraf
utilizarea oricărui software pentru gestionarea informațiilor referitoare la clienți (software CRM – Customer Relationship Management) care permite culegerea, stocarea și punerea informațiilor privind clienții întreprinderii la dispoziția altor servicii ale întreprinderii;
Paragraf
utilizarea oricăror software-uri pentru gestionarea informațiilor despre clienți (software-uri CRM – Customer Relationship Management) care permite analizarea acestor informații în scopuri de marketing;
Paragraf
schimbul electronic de informații privind gestionarea lanțului de aprovizionare cu alte întreprinderi, fie furnizori, fie clienți;
Paragraf
(opțional) emiterea/transmiterea oricărui tip de factură indiferent dacă în format electronic sau pe suport de hârtie către alte întreprinderi, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) emiterea/transmiterea oricărui tip de factură indiferent dacă în format electronic sau pe suport de hârtie către autorități publice, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) emiterea/transmiterea oricărui tip de factură indiferent dacă în format electronic sau pe suport de hârtie către consumatori privați, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) procentul din numărul total al facturilor primite în format electronic, având o structură standard adecvată pentru prelucrarea automată (e-Invoices), în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) procentul din numărul total al facturilor primite pe suport de hârtie sau în format electronic neadecvat pentru prelucrare automată, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
folosirea de instrumente de identificare prin frecvențe radio pentru identificarea persoanelor sau controlul accesului;
Paragraf
folosirea de instrumente de identificare prin frecvențe radio ca parte a procesului de producție și de prestare de servicii;
Paragraf
folosirea de instrumente de identificare prin frecvențe radio pentru identificarea produsului după procesul de producție;
Paragraf
pentru întreprinderile care schimbă electronic informații privind gestionarea lanțului de aprovizionare cu alte întreprinderi, fie furnizori, fie clienți:
Paragraf
schimbul electronic de informații privind gestionarea lanțului de aprovizionare cu alte întreprinderi prin intermediul site-urilor web (site-ul web al întreprinderii, site-ul web al partenerilor comerciali sau portaluri web);
Paragraf
schimbul electronic de informații privind gestionarea lanțului de aprovizionare cu alte întreprinderi prin intermediul unui schimb electronic de informații adecvat pentru prelucrare automată;
Paragraf
pentru întreprinderile care au emis/transmis facturi la alte întreprinderi sau către autorități publice, în cursul anului calendaristic precedent:
Paragraf
(opțional) procentul din numărul total al facturilor emise/transmise în format electronic, având o structură standard adecvată pentru prelucrarea automată (e-Invoices), către alte întreprinderi sau la autorități publice, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) procentul din numărul total al facturilor emise/transmise într-un format electronic neadecvat pentru prelucrarea automată, către alte întreprinderi sau către autorități publice, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) procentul din numărul total al facturilor emise/transmise numai pe suport de hârtie către alte întreprinderi sau către autorități publice, în cursul anului calendaristic precedent.
Paragraf
Competențe în domeniul TIC în întreprindere și necesarul de competențe în domeniul TIC
Paragraf
Pentru întreprinderile care utilizează computere:
Paragraf
angajarea specialiștilor în TIC;
Paragraf
furnizarea de orice tip de formare pentru dezvoltarea competențelor în domeniul TIC pentru specialiștii în TIC, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
furnizarea de orice tip de formare pentru dezvoltarea competențelor în domeniul TIC pentru alte persoane angajate, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
recrutarea sau încercarea de recrutare a unor specialiști în TIC, în cursul anului calendaristic precedent;
Paragraf
(opțional) îndeplinirea următoarelor funcții TIC în cursul anului calendaristic precedent defalcate în în principal de angajații proprii, inclusiv cei angajați în întreprinderi-mamă sau în cele afiliate, în principal de furnizori externi sau nu se aplică:
Paragraf
întreținerea infrastructurii TIC (servere, computere, imprimante, rețele);
Paragraf
sprijin pentru programe informatice birotice;
Paragraf
dezvoltarea de programe informatice/sisteme de administrare a întreprinderilor;
Paragraf
sprijin pentru programe informatice/sisteme de administrare a întreprinderilor;
Paragraf
dezvoltarea de soluții web;
Paragraf
sprijin pentru soluții web;
Paragraf
securitatea și protecția datelor;
Paragraf
pentru întreprinderile care utilizează computere și care au recrutat sau au încercat să recruteze specialiști în TIC în cursul anului calendaristic precedent:
Paragraf
posturile vacante pentru specialiști în TIC care au fost dificil de ocupat.
Paragraf
Obstacolele în calea utilizării TIC, a internetului și a altor rețele electronice, a comerțului electronic (e-commerce) și a activităților economice electronice (e-business)
Paragraf
Pentru întreprinderile care au primit comenzi plasate de clienți în alte țări din UE, prin intermediul unui site web sau al unei aplicații în cursul anului calendaristic precedent. Informații despre următoarele dificultăți la vânzarea către alte țări din UE:
Paragraf
costuri ridicate de livrare sau de returnare a produselor;
Paragraf
dificultăți legate de rezolvarea reclamațiilor și a litigiilor;
Paragraf
adaptarea etichetării produselor pentru vânzările către alte țări din UE;
Paragraf
necunoașterea limbilor străine pentru a comunica cu clienți din alte țări din UE;
Paragraf
restricții impuse de partenerii de afaceri ai întreprinderii la vânzările către anumite țări din UE.
Paragraf
Accesul la tehnologii care oferă posibilitatea conectării la internet sau la alte rețele din orice loc și în orice moment (conectivitate omniprezentă) și utilizarea acestor tehnologii
Paragraf
pentru întreprinderile care au acces la internet:
Paragraf
(opțional) utilizarea serviciilor de cloud computing, cu excepția serviciilor gratuite;
Paragraf
pentru întreprinderile care au acces la internet și care achiziționează servicii de cloud computing:
Paragraf
(opțional) utilizarea e-mailului ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) utilizarea de software-uri birotice ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) găzduirea bazei/bazelor de date a/ale întreprinderii ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) stocarea de fișiere ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) utilizarea software-urilor financiare sau contabile ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) utilizarea gestionării relațiilor cu clienți (CRM, aplicație software pentru gestionarea informațiilor privind clienții) ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) utilizarea computerelor pentru utilizarea software-urilor întreprinderii ca serviciu de cloud computing;
Paragraf
(opțional) utilizarea serviciilor de cloud computing efectuate de pe servere partajate ale furnizorilor de servicii;
Paragraf
(opțional) utilizarea serviciilor de cloud computing efectuate de pe serverele furnizorilor de servicii rezervate exclusiv pentru întreprindere.
Paragraf
Următoarele informații generale sunt colectate de la toate întreprinderile sau sunt obținute din surse alternative:
Paragraf
principala activitate economică a întreprinderii în anul calendaristic precedent;
Paragraf
numărul mediu de salariați în anul calendaristic precedent;
Paragraf
cifra de afaceri totală, excluzând TVA, în anul calendaristic precedent.
Paragraf
DOMENIU DE APLICARE
Paragraf
Caracteristicile specificate la rubricile A.2 și A.3 se colectează pentru următoarele categorii de întreprinderi:
Paragraf
Activitate economică: întreprinderi clasificate în următoarele categorii NACE Rev. 2:
Paragraf
Mărimea întreprinderii: întreprinderile cu 10 sau mai multe persoane angajate. Întreprinderile cu mai puțin de 10 persoane angajate sunt vizate în mod opțional.
Paragraf
Acoperire geografică: întreprinderile situate în orice parte a teritoriului statului membru.
Paragraf
PERIOADELE DE REFERINȚĂ
Paragraf
Perioada de referință este anul 2016 pentru caracteristicile referitoare la anul calendaristic precedent. Perioada de referință pentru celelalte caracteristici este anul 2017.
Paragraf
DEFALCĂRI DE DATE
Paragraf
Următoarele caracteristici generale sunt furnizate cu privire la tematicile și caracteristicile acestora enumerate la punctul 2 din partea A:
Paragraf
Defalcare în funcție de activitatea economică: în conformitate cu următoarele agregate NACE Rev. 2:
Paragraf
Agregare NACE Rev. 2pentru eventuala calculare a agregatelor naționale10 + 11 + 12 + 13 + 14 + 15 + 16 + 17 + 1819 + 20 + 21 + 22 + 2324 + 2526 + 27 + 28 + 29 + 30 + 31 + 32 + 3335 + 36 + 37 + 38 + 3941 + 42 + 4345 + 46 + 474749 + 50 + 51 + 52 + 535558 + 59 + 60 + 61 + 62 + 636869 + 70 + 71 + 72 + 73 + 7477 + 78 + 79 + 80 + 81 + 8226.1 + 26.2 + 26.3 + 26.4 + 26.8 + 46.5 + 58.2 + 61 + 62 + 63.1 + 95.1Agregare NACE Rev. 2pentru eventuala calculare a agregatelor europene10 + 11 + 1213 + 14 + 1516 + 17 + 182627 + 2829 + 3031 + 32 + 33454655 + 5658 + 59 + 606162 + 6377 + 78 + 80 + 81 + 827995.1
Paragraf
Agregare NACE Rev. 2
Paragraf
pentru eventuala calculare a agregatelor naționale
Paragraf
10 + 11 + 12 + 13 + 14 + 15 + 16 + 17 + 18
Paragraf
19 + 20 + 21 + 22 + 23
Paragraf
24 + 25
Paragraf
26 + 27 + 28 + 29 + 30 + 31 + 32 + 33
Paragraf
35 + 36 + 37 + 38 + 39
Paragraf
41 + 42 + 43
Paragraf
45 + 46 + 47
Paragraf
47
Paragraf
49 + 50 + 51 + 52 + 53
Paragraf
55
Paragraf
58 + 59 + 60 + 61 + 62 + 63
Paragraf
68
Paragraf
69 + 70 + 71 + 72 + 73 + 74
Paragraf
77 + 78 + 79 + 80 + 81 + 82
Paragraf
26.1 + 26.2 + 26.3 + 26.4 + 26.8 + 46.5 + 58.2 + 61 + 62 + 63.1 + 95.1
Paragraf
Agregare NACE Rev. 2
Paragraf
pentru eventuala calculare a agregatelor europene
Paragraf
10 + 11 + 12
Paragraf
13 + 14 + 15
Paragraf
16 + 17 + 18
Paragraf
26
Paragraf
27 + 28
Paragraf
29 + 30
Paragraf
31 + 32 + 33
Paragraf
45
Paragraf
46
Paragraf
55 + 56
Paragraf
58 + 59 + 60
Paragraf
61
Paragraf
62 + 63
Paragraf
77 + 78 + 80 + 81 + 82
Paragraf
79
Paragraf
95.1
Paragraf
Defalcare pe clase de mărime: datele trebuie defalcate pe următoarele clase de mărime în funcție de numărul de persoane angajate:
Paragraf
Clasa de mărime10 sau mai multe persoane angajate10-49 de persoane angajate50-249 de persoane angajate250 sau mai multe persoane angajate
Paragraf
Clasa de mărime
Paragraf
10 sau mai multe persoane angajate
Paragraf
10-49 de persoane angajate
Paragraf
50-249 de persoane angajate
Paragraf
250 sau mai multe persoane angajate
Paragraf
Dacă sunt incluse, se pune la dispoziție o defalcare a datelor conform următorului tabel:
Paragraf
Clasa de mărime0-9 persoane angajate (opțional)2-9 persoane angajate (opțional)0-1 persoane angajate (opțional)
Paragraf
Clasa de mărime
Paragraf
0-9 persoane angajate (opțional)
Paragraf
2-9 persoane angajate (opțional)
Paragraf
0-1 persoane angajate (opțional)
Paragraf
PERIODICITATE
Paragraf
Datele prevăzute în prezenta anexă se pun la dispoziție o singură dată pentru 2017.
Paragraf
TERMENELE PENTRU TRANSMITEREA REZULTATELOR
Paragraf
Datele agregate menționate la articolul 6 și în anexa I punctul 6 din Regulamentul (CE) nr. 808/2004, dacă este necesar marcate pentru confidențialitate sau lipsa de fiabilitate, se transmit la Eurostat înainte de 5 octombrie 2017. Până la acea dată, setul de date trebuie să fie finalizat, validat și acceptat.
Paragraf
Metadatele menționate la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 808/2004 se transmit la Eurostat înainte de 31 mai 2017.
Paragraf
Raportul privind calitatea menționat la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 808/2004 se transmite la Eurostat până la 5 noiembrie 2017.
Paragraf
Datele și metadatele se transmit la Eurostat, utilizând serviciile ghișeului unic, în conformitate cu standardul de schimb specificat de Eurostat. Metadatele și raportul privind calitatea se pun la dispoziție în structura standard pentru metadate definită de Eurostat.
Punctul 1
Tematicile care trebuie incluse pentru anul de referință 2017, extrase din lista din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 808/2004, sunt următoarele:
Litera a
sistemele TIC și folosirea lor în întreprinderi;
Litera b
utilizarea internetului și a altor rețele electronice de către întreprinderi;
Litera c
comerțul electronic;
Litera d
procesele din sfera activităților economice electronice și aspectele organizaționale;
Litera e
competențe în domeniul TIC în întreprindere și necesarul de competențe în domeniul TIC;
Litera f
obstacolele în calea utilizării TIC, a internetului și a altor rețele electronice, a comerțului electronic (e-commerce) și a activităților economice electronice (e-business);
Litera g
accesul la tehnologii care oferă posibilitatea conectării la internet sau la alte rețele din orice loc și în orice moment (conectivitate omniprezentă) și utilizarea acestor tehnologii.
Punctul 2
Se colectează următoarele caracteristici ale întreprinderilor:
Litera a
Sistemele TIC și folosirea lor în întreprinderi
Litera i
pentru toate întreprinderile:
Litera
utilizarea computerelor;
Litera ii
pentru întreprinderile care utilizează computere:
Litera
(opțional) numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează computere în interes de serviciu.
Litera
utilizarea computerelor;
Litera
(opțional) numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează computere în interes de serviciu.
Litera b
Utilizarea internetului și a altor rețele electronice de către întreprinderi
Litera i
pentru întreprinderile care utilizează computere:
Litera
acces la internet;
Litera ii
pentru întreprinderile care au acces la internet:
Litera
numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează computere cu acces la internet în interes de serviciu;
Litera
conexiune la internet: DSL sau orice alt tip de conexiune fixă în bandă largă;
Litera
conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă largă prin intermediul unui dispozitiv portabil care utilizează rețelele de telefonie mobilă (cel puțin 3G);
Litera
numărul de persoane angajate sau procentul din numărul total de persoane angajate care utilizează un dispozitiv portabil pus la dispoziție de întreprindere, care permite conectarea la internet prin rețele de telefonie mobilă, în interes de serviciu;
Litera
deținerea unui site web;
Litera
utilizarea rețelelor de socializare, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Litera
utilizarea blogurilor sau a microblogurilor întreprinderii, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Litera
utilizarea site-urilor web de partajare a conținuturilor multimedia, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Litera
utilizarea instrumentelor de tip wiki de partajare a cunoștințelor, nu doar pentru postarea de reclame plătite;
Litera iii
pentru întreprinderile care au conexiune la internet de tip DSL sau orice alt tip de conexiune fixă în bandă largă:
Litera
viteza maximă de descărcare contractată a celei mai rapide conexiuni fixe la internet în Mbit/s în intervalele: [0, < 2], [2, < 10], [10, < 30], [30, < 100], [≥ 100];
Litera
caracterul suficient al vitezei de conexiune fixă la internet, având în vedere nevoile reale ale întreprinderii;
Litera iv
pentru întreprinderile care au un site web, informații despre prestarea următoarelor facilități:
Litera
descrierea bunurilor sau a serviciilor, liste de prețuri;
Litera
efectuarea online a unei comenzi sau a unei rezervări;
Litera
posibilitatea vizitatorilor de a personaliza sau de a crea online bunuri sau servicii;
Litera
urmărirea sau situația comenzilor efectuate;
Litera
conținut personalizat pe site-ul web pentru vizitatorii obișnuiți/frecvenți;
Litera
linkuri sau trimiteri la profilurile întreprinderii de pe platformele sociale de comunicare;
Litera v

Punctul 3

Punctul 4
Datele și metadatele se transmit la Eurostat, utilizând serviciile ghișeului unic, în conformitate cu standardul de schimb specificat de Eurostat. Metadatele și raportul privind calitatea se pun la dispoziție în structura standard pentru metadate definită de Eurostat.
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Persoanele fizice, gospodăriile și societatea informațională
Paragraf
TEMATICILE ȘI CARACTERISTICILE LOR
Paragraf
Tematicile care trebuie incluse pentru anul de referință 2017, extrase din lista din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 808/2004, sunt următoarele:
Paragraf
accesul la TIC, și utilizarea acestora, de către persoane fizice și/sau în gospodării;
Paragraf
utilizarea, în diverse scopuri, a internetului și a altor rețele electronice de către persoane fizice și/sau în gospodării;
Paragraf
siguranța TIC și încrederea în TIC;
Paragraf
competențe și calificări în domeniul TIC;
Paragraf
obstacole în calea utilizării TIC și a internetului;
Paragraf
utilizarea TIC de către persoane fizice pentru schimb de informații și servicii cu instituții guvernamentale și administrații publice (e-guvernare);
Paragraf
accesarea și utilizarea tehnologiilor care oferă posibilitatea conectării la internet sau la alte rețele din orice loc și în orice moment (conectivitate omniprezentă).
Paragraf
Se colectează următoarele caracteristici:
Paragraf
Accesul la TIC, și utilizarea acestora, de către persoane fizice și/sau în gospodăriile populației
Paragraf
pentru toate gospodăriile populației:
Paragraf
accesul la un computer (de orice tip: computer de birou, laptop, netbook sau tabletă, cu excepția telefonului inteligent) la domiciliu;
Paragraf
accesul la internet la domiciliu (prin orice dispozitiv utilizat: computere și telefoane inteligente, console de jocuri și dispozitive de citit cărți electronice);
Paragraf
pentru gospodăriile care au acces la internet:
Paragraf
conexiune la internet: conexiune fixă în bandă largă;
Paragraf
conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă largă (prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă de tip cel puțin 3G);
Paragraf
(opțional) conexiune la internet: acces printr-o linie uzuală de telefonie fixă (dial-up) sau ISDN;
Paragraf
(opțional) conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă îngustă (prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă de tip sub 3G);
Paragraf
pentru toate persoanele fizice:
Paragraf
cea mai recentă utilizare a unui computer în orice loc (la domiciliu, la locul de muncă sau în orice alt loc): în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a utilizat niciodată un computer;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat un computer în orice loc în precedentele trei luni:
Paragraf
frecvența medie de utilizare a computerului: zilnic sau aproape zilnic, cel puțin o dată pe săptămână (dar nu zilnic), mai puțin de o dată pe săptămână.
Paragraf
Utilizarea internetului în diverse scopuri de către persoane fizice și/sau în gospodării ale populației
Paragraf
pentru toate persoanele fizice:
Paragraf
utilizarea cea mai recentă a internetului, în orice loc, prin orice dispozitiv utilizat: în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a utilizat niciodată internetul;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul:
Paragraf
frecvența achiziționării sau comandării de bunuri sau servicii prin intermediul internetului (utilizând site-uri web sau aplicații; cu excepția comenzilor transmise prin e-mailuri redactate manual, prin serviciul de mesaje scurte sau prin servicii de mesagerie multimedia) pentru uzul personal prin intermediul oricărui dispozitiv: în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a achiziționat sau comandat niciodată ceva prin intermediul internetului;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul în precedentele trei luni:
Paragraf
frecvența medie de utilizare a internetului în precedentele trei luni: zilnic sau aproape zilnic, cel puțin o dată pe săptămână (dar nu zilnic), mai puțin de o dată pe săptămână;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru trimiterea și primirea de e-mailuri;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru apeluri telefonice prin intermediul internetului, apeluri video (cu ajutorul unei camere web) prin intermediul internetului (folosind aplicații);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a participa în rețelele de socializare (crearea unui profil de utilizator, postarea de mesaje sau alte contribuții);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a încărca conținut de creație proprie (text, fotografii, muzică, materiale video, software-uri etc.) în scop de partajare pe un site web;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a citi pagini web de știri, ziare sau reviste online;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru căutarea de informații medicale (despre aspecte precum accidentări, boli, nutriție, ameliorarea sănătății etc.);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a găsi informații despre bunuri sau servicii;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a posta opinii privind aspecte civice sau politice prin intermediul site-urilor web (utilizarea de bloguri, rețele de socializare etc.);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a lua parte la consultări online sau pentru a vota online în ceea ce privește aspecte civice sau politice (despre aspecte precum urbanistică, semnarea unei petiții);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru căutarea unui loc de muncă sau pentru trimiterea unei cereri de angajare;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a participa în rețelele profesionale (crearea unui profil de utilizator, postarea de mesaje sau alte contribuții);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a recurge la servicii referitoare la călătorii sau la cazare în timpul călătoriilor;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a vinde bunuri sau servicii (de exemplu, prin intermediul licitațiilor);
Paragraf
utilizarea internetului în ultimele trei luni în scopuri personale pentru operațiuni bancare prin internet;
Paragraf
folosirea spațiului de stocare pe internet în cursul ultimelor trei luni în scopuri personale pentru a salva documente, imagini, muzică, video sau alte fișiere;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal, prin urmarea unui curs online;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal, prin utilizarea unui material online altul decât un curs online complet;
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal, prin comunicarea cu instructori sau cu studenți utilizând site-uri internet sau portaluri de învățământ;
Paragraf
(opțional) utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de alte activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul în precedentele douăsprezece luni:
Paragraf
utilizarea oricărui site web sau aplicații în precedentele douăsprezece luni pentru organiza o cazare (de exemplu, o cameră, un apartament, o casă, o casă de vacanță etc.) la o altă persoană fizică, în scopuri private: pe site-urile web sau prin aplicațiile dedicate, pe alte site-uri web sau prin alte aplicații (inclusiv rețele de socializare); nu s-au utilizat site-uri web sau aplicații;
Paragraf
utilizarea unui site web sau a unei aplicații în precedentele douăsprezece luni pentru a organiza servicii de transport (precum automobile) de la o altă persoană fizică în scopuri private: pe site-urile web sau prin aplicațiile dedicate, pe alte site-uri web sau prin alte aplicații (inclusiv rețele de socializare); nu s-au utilizat site-uri web sau aplicații;
Paragraf
utilizarea internetului (cu excepția e-mailului) în precedentele douăsprezece luni pentru a cumpăra sau a vinde acțiuni, obligațiuni, fonduri sau alte servicii financiare;
Paragraf
utilizarea internetului (cu excepția e-mailului) în precedentele douăsprezece luni pentru a cumpăra sau a reînnoi polițe de asigurare existente, inclusiv cele oferite la pachet împreună cu un alt serviciu;
Paragraf
utilizarea internetului (cu excepția e-mailului) în precedentele douăsprezece luni pentru a obține un împrumut sau pentru a facilita un credit sau un credit ipotecar de la bănci sau de la alți furnizori financiari;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț electronic (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în precedentele trei luni:
Paragraf
de câte ori bunurile sau serviciile au fost achiziționate sau comandate prin internet în precedentele trei luni pentru uzul personal: numărul de rânduri sau pe clase: de 1-2 ori, între 3 și 5 ori, între 6 și 10 ori, >10 ori;
Paragraf
valoarea totală a bunurilor sau serviciilor (excluzând acțiunile sau alte servicii financiare) achiziționate sau comandate prin internet în precedentele trei luni pentru uzul personal: suma în euro sau pe clase: mai mică de 50 EUR, de la 50 EUR până la mai mică de 100 EUR, de la 100 EUR până la mai mică de 500 EUR, de la 500 EUR până la mai mică de 1000 EUR, 1000 EUR sau mai mult, necunoscut;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în precedentele douăsprezece luni:
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda alimente sau articole de băcănie pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a cumpăra sau a comanda bunuri de uz casnic (de exemplu, mobilă, jucării etc., dar cu excepția produselor electronice de larg consum) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda medicamente pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda produse vestimentare sau articole sportive pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda echipamente pentru computere pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda echipamente electronice (inclusiv aparate foto) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda servicii de telecomunicații (de exemplu TV, abonamente la servicii în bandă largă, abonamente de telefonie fixă sau mobilă, alimentarea cartelelor telefonice preplătite) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda servicii de cazare pentru perioada concediului (în hoteluri etc.) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda alte servicii de călătorie (bilete de transport, închirierea unui autovehicul) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bilete pentru diverse evenimente pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda filme sau muzică pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda cărți, reviste sau ziare pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda materiale de studiu în format electronic pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda software-uri reprezentând jocuri video, alte software-uri pentru computere și actualizări pentru software-uri, pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda alte bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni, în funcție de origine: comercianți naționali;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii în precedentele douăsprezece luni pentru uzul personal, în funcție de origine: comercianți din alte țări ale UE;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni, în funcție de origine: comercianți din restul lumii;
Paragraf
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni, în funcție de origine: țara de origine a vânzătorilor este necunoscută;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în precedentele douăsprezece luni, pentru a achiziționa sau comanda filme, muzică, cărți, reviste, ziare, software-uri reprezentând jocuri video, alte software-uri pentru computere și actualizări pentru software-uri:
Paragraf
filme sau muzică descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Paragraf
cărți electronice descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Paragraf
reviste electronice sau ziare electronice descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Paragraf
software-uri pentru computere (inclusiv jocuri pe calculator și jocuri video și actualizări pentru software-uri) descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț electronic (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) și care au achiziționat sau au comandat de la vânzători din alte state membre ale UE sau din restul lumii:
Paragraf
bunuri materiale (de exemplu, aparate electronice, produse vestimentare, jucării, produse alimentare, produse de băcănie, cărți, CD-uri/DVD-uri) achiziționate sau comandate pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
produse descărcate sau accesate de pe site-uri web sau din aplicații (de exemplu, filme, muzică, cărți electronice, ziare electronice, jocuri, aplicații contra cost) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
servicii de călătorie, cazare sau vacanță (cum ar fi bilete și documente prin poștă sau imprimate de beneficiar) cumpărate sau comandate pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Paragraf
alte servicii (cum ar fi bilete pentru evenimente primite prin poștă, abonamente la serviciile de telecomunicații) cumpărate sau comandate pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni.
Paragraf
Siguranța TIC și încrederea în TIC
Paragraf
pentru gospodării fără acces la internet la domiciliu, a se preciza motivul pentru care nu are acces:
Paragraf
preocupări legate de confidențialitate sau siguranță;
Paragraf
pentru persoanele fizice care, deși era necesar, nu au transmis, în scopuri personale, formulare completate la site-urile internet ale autorităților publice în precedentele douăsprezece luni din următoarele motive:
Paragraf
preocupări privind protecția și siguranța datelor cu caracter personal.
Paragraf
Competențe și calificări în domeniul TIC
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul în precedentele douăsprezece luni, competențe în ceea ce privește:
Paragraf
transferarea de fișiere de la computere la alte dispozitive;
Paragraf
instalarea de software-uri sau aplicații (apps);
Paragraf
modificarea configurărilor oricărui software, inclusiv ale sistemelor de operare sau ale programelor de securitate;
Paragraf
copierea sau transferarea fișierelor sau a dosarelor;
Paragraf
utilizarea software-urilor de prelucrare a textelor;
Paragraf
crearea de prezentări sau documente care integrează text, fotografii, tabele sau grafice;
Paragraf
utilizarea software-urilor care conțin foi de calcul;
Paragraf
editarea fotografiilor, a fișierelor video sau audio;
Paragraf
scrierea unor coduri într-un limbaj de programare;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul și software-uri care conțin foi de calcul în precedentele douăsprezece luni, competențe în ceea ce privește:
Paragraf
utilizarea funcțiilor avansate ale software-urilor care conțin foi de calcul concepute pentru a organiza și a analiza date, cum ar fi sortarea, filtrarea, utilizarea unor formule, crearea de grafice;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru activități comerciale prin internet (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în cursul ultimelor douăsprezece luni, problemele întâmpinate în ceea ce privește comerțul electronic:
Paragraf
sub forma unor probleme din categoria fraudelor (de exemplu, nu a fost livrat niciun bun sau serviciu, utilizarea abuzivă a datelor cărții de credit);
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul, dar nu pentru activități comerciale prin internet (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în cursul ultimelor douăsprezece luni, obstacole în calea comerțului electronic:
Paragraf
preocupări privind siguranța sau confidențialitatea plăților (de exemplu, transmiterea datelor cărții de credit sau a celor personale prin internet).
Paragraf
Obstacole în calea utilizării TIC și a internetului
Paragraf
pentru gospodăriile fără acces la internet la domiciliu, motivul pentru care nu au acces la internet la domiciliu:
Paragraf
au acces la internet în altă parte;
Paragraf
nu au nevoie de internet, de exemplu pentru că nu este util sau interesant;
Paragraf
costul echipamentului este prea mare;
Paragraf
costul accesului este prea mare (de exemplu, abonament prin telefon sau DSL);
Paragraf
lipsă de competențe;
Paragraf
internetul în bandă largă nu este disponibil în zona respectivă;
Paragraf
alt motiv sau alte motive;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerțul electronic (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în cursul ultimelor douăsprezece luni, problemele întâmpinate în ceea ce privește comerțul electronic:
Paragraf
deficiențe tehnice ale site-ului internet în cursul efectuării comenzii sau a plății;
Paragraf
dificultate de a găsi informații privind garanții și alte drepturi legale;
Paragraf
viteza livrării mai mică decât cea indicată;
Paragraf
costuri finale mai mari decât cele indicate (de exemplu, costuri de livrare mai mari, comisioane de tranzacție neașteptate);
Paragraf
bunurile livrate nu sunt cele comandate sau sunt deteriorate;
Paragraf
reclamații și despăgubiri dificile sau lipsa unui răspuns satisfăcător după o reclamație;
Paragraf
un comerciant cu amănuntul străin care nu vinde în țara respondentului;
Paragraf
alte probleme apărute;
Paragraf
nu au fost probleme;

preferință pentru a face cumpărături în persoană și/sau pentru a vedea produsul fizic, loialitate față de magazine, puterea obișnuinței;
Paragraf
lipsa de competențe sau de cunoștințe (nu s-a știut cum să se utilizeze site-ul web, utilizarea a fost prea complicată etc.);
Paragraf
probleme cu livrarea bunurilor comandate pe internet (durează prea mult, este dificilă din punct de vedere logistic etc.);
Paragraf
preocupări privind primirea sau returnarea bunurilor, preocupări privind reclamațiile sau despăgubirile;
Paragraf
absența unui card de plată care să poată fi folosit pentru efectuarea plății prin internet;
Paragraf
(opțional) un comerciant cu amănuntul străin care nu vinde în țara respondentului;
Paragraf
alte obstacole în calea comerțului pe internet.
Paragraf
Utilizarea TIC de către persoane fizice pentru schimb de informații și servicii cu instituții guvernamentale și administrații publice (e-guvernare)

utilizarea internetului în precedentele douăsprezece luni în scopuri personale pentru a obține informații de pe site-urile web sau aplicațiile autorităților publice sau ale serviciilor publice (ar trebui să se excludă e-mailurile redactate manual);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele douăsprezece luni în scopuri personale pentru a descărca/imprima formulare oficiale de pe site-urile web ale autorităților publice sau ale serviciilor publice (ar trebui să se excludă e-mailurile redactate manual);
Paragraf
utilizarea internetului în precedentele douăsprezece luni în scopuri personale pentru a transmite formulare completate online la autorități publice sau la serviciile publice (ar trebui să se excludă e-mailurile redactate manual);
Paragraf
pentru persoanele fizice care nu au transmis formulare completate la site-urile web ale autorităților publice, în scopuri personale, în precedentele douăsprezece luni:
Paragraf
nu au transmis formulare completate deoarece nu a fost necesar să transmită formulare oficiale;
Paragraf
pentru persoanele fizice care, deși era necesar să transmită formulare oficiale, nu au transmis, în scopuri personale, formulare completate la site-urile internet ale autorităților publice în precedentele douăsprezece luni din următoarele motive:
Paragraf
nu a fost disponibil un astfel de serviciu prin internet;
Paragraf
lipsa de competențe sau de cunoștințe (de exemplu, nu au știut cum să utilizeze site-ul web sau utilizarea a fost prea complicată);
Paragraf
(opțional) lipsa unei semnături electronice sau a identificării/certificatului electronic necesare pentru autentificare sau pentru utilizarea serviciului sau probleme cu acestea;
Paragraf
o altă persoană fizică a transmis formulare în numele respondentului (de exemplu, un consultant, un consilier fiscal, o rudă sau un membru al familiei);
Paragraf
alt motiv sau alte motive pentru care persoana nu a transmis formulare completate online către autorități publice;
Paragraf
caracteristici specifice ale tranzacțiilor efectuate de serviciile de e-guvernare în cursul anului calendaristic precedent:
Paragraf
(opțional) numărul total de declarații fiscale depuse de persoane fizice, numărul total de declarații fiscale transmise electronic de persoane fizice, numărul total de declarații fiscale depuse electronic prin intermediari de persoane fizice;
Paragraf
(opțional) numărul total al declarațiilor de naștere (născuți vii) la un birou de înregistrare civilă, numărul total al declarațiilor electronice de naștere (născuți vii) la un birou de înregistrare civilă, numărul total al declarațiilor de naștere (născuți vii) transmise electronic prin intermediari la un birou de înregistrare civilă;
Paragraf
(opțional) numărul total al declarațiilor de deces depuse la un birou de înregistrare civilă, numărul total al declarațiilor electronice de deces transmise la un birou de înregistrare civilă, numărul total al declarațiilor de deces transmise electronic prin intermediari la un birou de înregistrare civilă;
Paragraf
(opțional) numărul total al certificatelor de naștere solicitate, numărul total ale certificatelor de naștere solicitate în mod electronic;
Paragraf
(opțional) numărul total al certificatelor de deces solicitate, numărul total al certificatelor de deces solicitate în mod electronic.
Paragraf
Accesul la și utilizarea unor tehnologii care permit conectarea la internet sau la alte rețele din orice loc și în orice moment (conectivitate omniprezentă)

utilizarea unui telefon mobil sau a unui telefon inteligent pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
utilizarea unui computer portabil (de exemplu un laptop sau o tabletă) pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
utilizarea unor dispozitive mobile pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
nu s-au utilizat dispozitive mobile pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat un telefon mobil sau un telefon inteligent pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
utilizarea unui telefon mobil sau a unui telefon inteligent prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
utilizarea unui telefon mobil sau a unei rețele fără fir prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
pentru persoanele fizice care au utilizat un computer portabil pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni:
Paragraf
utilizarea unui computer portabil prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă, utilizând un dispozitiv USB sau un card SIM sau un telefon mobil sau un telefon inteligent pe post de modem pentru a accesa internetul în afara locuinței sau a locului de muncă în precedentele trei luni;
Paragraf
utilizarea unui computer portabil prin intermediul unei rețele fără fir pentru a accesa internetul în afara domiciliului sau a locului de muncă în precedentele trei luni.
Paragraf
DOMENIU DE APLICARE
Paragraf
Unitățile statistice pentru caracteristicile enumerate la rubrica A.2 din prezenta anexă referitoare la gospodăriile populației sunt gospodăriile cu cel puțin un membru în grupa de vârstă 16-74 de ani.
Paragraf
Unitățile statistice pentru caracteristicile enumerate la rubrica A.2 din prezenta anexă referitoare la persoanele fizice sunt persoanele din grupa de vârstă 16-74 de ani.
Paragraf
Acoperirea geografică cuprinde gospodăriile populației sau persoanele fizice sau ambele, situate în orice parte a teritoriului statului membru în cauză.
Paragraf
PERIOADA DE REFERINȚĂ
Paragraf
Principala perioadă de referință pentru colectarea statisticilor este primul trimestru al anului 2017.
Paragraf
CARACTERISTICI LEGATE DE SITUAȚIA SOCIOECONOMICĂ
Paragraf
Pentru tematicile și caracteristicile lor, enumerate la rubrica A.2 din prezenta anexă, care se referă la gospodăriile populației, se colectează următoarele caracteristici generale:
Paragraf
regiunea de reședință, specificată conform clasificării NUTS1 a regiunilor;
Paragraf
(opțional) regiunea de reședință specificată conform clasificării NUTS2;
Paragraf
poziția geografică, și anume dacă se află într-o regiune mai puțin dezvoltată, într-o regiune în tranziție sau într-o regiune mai dezvoltată;
Paragraf
gradul de urbanizare, și anume dacă se află într-o zonă dens populată, într-o zonă cu densitate intermediară sau într-o zonă slab populată;
Paragraf
tipul de gospodărie, a se preciza numărul membrilor gospodăriei: (opțional) numărul de persoane cu vârsta de la 16 la 24 de ani, (opțional) numărul de elevi și studenți cu vârsta de la 16 la 24 de ani, (opțional) numărul de persoane cu vârsta de la 25 la 64 de ani, (opțional) numărul de persoane în vârstă de 65 de ani sau peste și, de colectat separat, numărul de copii cu vârsta sub 16 ani, (opțional) numărul de copii cu vârsta de la 14 la 15 ani, (opțional) numărul de copii cu vârsta de la 5 la 13 ani, (opțional) numărul de copii cu vârsta de cel mult 4 ani;
Paragraf
(opțional) venitul lunar net al gospodăriei, care se colectează valoric sau în intervale de valori compatibile cu cvartilele de venit;
Paragraf
(opțional) venitul lunar net total echivalat al gospodăriei, transmis sub formă de cvintile.
Paragraf
Pentru tematicile și caracteristicile lor, enumerate la rubrica A.2 din prezenta anexă, care se referă la persoane fizice, se colectează următoarele caracteristici generale:
Paragraf
sex;
Paragraf
țara nașterii, precizând dacă persoana este născută în țară sau în străinătate; în acest din urmă caz, precizând, de asemenea, dacă persoana s-a născut într-un alt stat membru al UE sau într-o țară din afara UE;
Paragraf
țara cetățeniei și dacă persoana este resortisant sau nu, specificând dacă persoana este resortisant al unui alt stat membru al UE sau al unei țări din afara UE;
Paragraf
vârstă, în număr de ani împliniți; (opțional) sub 16 ani sau peste 74 de ani sau ambele;
Paragraf
(opțional) starea civilă de facto, indiferent dacă trăiesc în parteneriat consensual sau nu;
Paragraf
nivelul de studii absolvit, specificând cel mai înalt nivel de educație finalizat cu succes conform Clasificării Internaționale Standard a Educației (ISCED 2011) indiferent dacă este cel mult învățământ secundar inferior (ISCED 0, 1 sau 2) sau învățământ secundar superior și învățământ postsecundar neterțiar (ISCED 3 sau 4) sau învățământ terțiar (ISCED 5, 6, 7 sau 8) sau nivel mai mic decât învățământul primar (ISCED 0) sau învățământ primar (ISCED 1) sau învățământ secundar inferior (ISCED 2) sau învățământ secundar superior (ISCED 3) sau învățământ postsecundar neterțiar (ISCED 4) sau învățământ terțiar cu ciclu scurt (ISCED 5) sau diplomă de licență sau echivalent (ISCED 6) sau masterat sau echivalent (ISCED 7) sau doctorat sau echivalent (ISCED 8);
Paragraf
statutul ocupațional specificând dacă persoana este angajată sau desfășoară o activitate independentă, incluzând lucrătorii familiali (opțional: angajat cu normă întreagă sau lucrător care desfășoară o activitate independentă cu normă întreagă, angajat cu fracțiune de normă sau lucrător care desfășoară o activitate independentă cu fracțiune de normă, angajat cu loc de muncă permanent sau cu un loc de muncă cu durată nedeterminată, angajat cu loc de muncă temporar sau cu contract de muncă cu durată determinată, lucrător care desfășoară o activitate independentă, incluzând lucrători familiali);
Paragraf
(opțional) se specifică sectorul economic al locului de muncă:
Paragraf
situația ocupării forței de muncă, specificând dacă persoana este în șomaj sau studiază nefăcând parte din forța de muncă sau dacă se află în afara forței de muncă în oricare alt mod, specificând opțional dacă persoana este la pensie sau este pensionată anticipat sau dacă a renunțat să mai lucreze, cu invaliditate permanentă, în serviciu militar sau civil obligatoriu, efectuează activități casnice sau este inactivă din oricare alt motiv;
Paragraf
ocupație în conformitate cu Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor (ISCO-08) specificând dacă persoana este clasificată ca lucrător manual, lucrător nemanual, lucrător TIC, lucrător ne-TIC și, opțional, toate ocupațiile în conformitate cu ISCO-08 codificate la nivel de 2 cifre.
Paragraf
PERIODICITATE
Paragraf
Datele prevăzute în prezenta anexă se transmit o singură dată pentru 2017.
Paragraf
TERMENELE PENTRU TRANSMITEREA REZULTATELOR
Paragraf
Înregistrările datelor individuale, care nu permit identificarea directă a unităților statistice în cauză menționate la articolul 6 și în anexa II punctul 6 la Regulamentul (CE) nr. 808/2004 se transmit la Eurostat înainte de 5 octombrie 2017. Până la acea dată, setul de date trebuie să fie finalizat, validat și acceptat.
Paragraf
Metadatele menționate la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 808/2004 se transmit la Eurostat înainte de 31 mai 2017.
Paragraf
Raportul privind calitatea menționat la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 808/2004 se transmite la Eurostat până la 5 noiembrie 2017.
Paragraf
Datele și metadatele se transmit Eurostat, utilizând serviciile ghișeului unic, în conformitate cu standardul de schimb specificat de Eurostat. Metadatele și raportul privind calitatea se pun la dispoziție în structura standard pentru metadate definită de Eurostat.
Punctul 1
Tematicile care trebuie incluse pentru anul de referință 2017, extrase din lista din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 808/2004, sunt următoarele:
Litera a
accesul la TIC, și utilizarea acestora, de către persoane fizice și/sau în gospodării;
Litera b
utilizarea, în diverse scopuri, a internetului și a altor rețele electronice de către persoane fizice și/sau în gospodării;
Litera c
siguranța TIC și încrederea în TIC;
Litera d
competențe și calificări în domeniul TIC;
Litera e
obstacole în calea utilizării TIC și a internetului;
Litera f
utilizarea TIC de către persoane fizice pentru schimb de informații și servicii cu instituții guvernamentale și administrații publice (e-guvernare);
Litera g
accesarea și utilizarea tehnologiilor care oferă posibilitatea conectării la internet sau la alte rețele din orice loc și în orice moment (conectivitate omniprezentă).
Punctul 2
Se colectează următoarele caracteristici:
Litera a
Accesul la TIC, și utilizarea acestora, de către persoane fizice și/sau în gospodăriile populației
Litera i
pentru toate gospodăriile populației:
Litera
accesul la un computer (de orice tip: computer de birou, laptop, netbook sau tabletă, cu excepția telefonului inteligent) la domiciliu;
Litera
accesul la internet la domiciliu (prin orice dispozitiv utilizat: computere și telefoane inteligente, console de jocuri și dispozitive de citit cărți electronice);
Litera ii
pentru gospodăriile care au acces la internet:
Litera
conexiune la internet: conexiune fixă în bandă largă;
Litera
conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă largă (prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă de tip cel puțin 3G);
Litera
(opțional) conexiune la internet: acces printr-o linie uzuală de telefonie fixă (dial-up) sau ISDN;
Litera
(opțional) conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă îngustă (prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă de tip sub 3G);
Litera iii
pentru toate persoanele fizice:
Litera
cea mai recentă utilizare a unui computer în orice loc (la domiciliu, la locul de muncă sau în orice alt loc): în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a utilizat niciodată un computer;
Litera iv
pentru persoanele fizice care au utilizat un computer în orice loc în precedentele trei luni:
Litera
frecvența medie de utilizare a computerului: zilnic sau aproape zilnic, cel puțin o dată pe săptămână (dar nu zilnic), mai puțin de o dată pe săptămână.
Litera
accesul la un computer (de orice tip: computer de birou, laptop, netbook sau tabletă, cu excepția telefonului inteligent) la domiciliu;
Litera
accesul la internet la domiciliu (prin orice dispozitiv utilizat: computere și telefoane inteligente, console de jocuri și dispozitive de citit cărți electronice);
Litera
conexiune la internet: conexiune fixă în bandă largă;
Litera
conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă largă (prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă de tip cel puțin 3G);
Litera
(opțional) conexiune la internet: acces printr-o linie uzuală de telefonie fixă (dial-up) sau ISDN;
Litera
(opțional) conexiune la internet: conexiune mobilă în bandă îngustă (prin intermediul unei rețele de telefonie mobilă de tip sub 3G);
Litera
cea mai recentă utilizare a unui computer în orice loc (la domiciliu, la locul de muncă sau în orice alt loc): în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a utilizat niciodată un computer;
Litera
frecvența medie de utilizare a computerului: zilnic sau aproape zilnic, cel puțin o dată pe săptămână (dar nu zilnic), mai puțin de o dată pe săptămână.
Litera b
Utilizarea internetului în diverse scopuri de către persoane fizice și/sau în gospodării ale populației
Litera i
pentru toate persoanele fizice:
Litera
utilizarea cea mai recentă a internetului, în orice loc, prin orice dispozitiv utilizat: în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a utilizat niciodată internetul;
Litera ii
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul:
Litera
frecvența achiziționării sau comandării de bunuri sau servicii prin intermediul internetului (utilizând site-uri web sau aplicații; cu excepția comenzilor transmise prin e-mailuri redactate manual, prin serviciul de mesaje scurte sau prin servicii de mesagerie multimedia) pentru uzul personal prin intermediul oricărui dispozitiv: în precedentele trei luni, între cu trei și cu douăsprezece luni în urmă, cu mai mult de un an în urmă, nu a achiziționat sau comandat niciodată ceva prin intermediul internetului;
Litera iii
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul în precedentele trei luni:
Litera
frecvența medie de utilizare a internetului în precedentele trei luni: zilnic sau aproape zilnic, cel puțin o dată pe săptămână (dar nu zilnic), mai puțin de o dată pe săptămână;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru trimiterea și primirea de e-mailuri;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru apeluri telefonice prin intermediul internetului, apeluri video (cu ajutorul unei camere web) prin intermediul internetului (folosind aplicații);
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a participa în rețelele de socializare (crearea unui profil de utilizator, postarea de mesaje sau alte contribuții);
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a încărca conținut de creație proprie (text, fotografii, muzică, materiale video, software-uri etc.) în scop de partajare pe un site web;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a citi pagini web de știri, ziare sau reviste online;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru căutarea de informații medicale (despre aspecte precum accidentări, boli, nutriție, ameliorarea sănătății etc.);
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a găsi informații despre bunuri sau servicii;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a posta opinii privind aspecte civice sau politice prin intermediul site-urilor web (utilizarea de bloguri, rețele de socializare etc.);
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a lua parte la consultări online sau pentru a vota online în ceea ce privește aspecte civice sau politice (despre aspecte precum urbanistică, semnarea unei petiții);
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru căutarea unui loc de muncă sau pentru trimiterea unei cereri de angajare;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a participa în rețelele profesionale (crearea unui profil de utilizator, postarea de mesaje sau alte contribuții);
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a recurge la servicii referitoare la călătorii sau la cazare în timpul călătoriilor;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni în scopuri personale pentru a vinde bunuri sau servicii (de exemplu, prin intermediul licitațiilor);
Litera
utilizarea internetului în ultimele trei luni în scopuri personale pentru operațiuni bancare prin internet;
Litera
folosirea spațiului de stocare pe internet în cursul ultimelor trei luni în scopuri personale pentru a salva documente, imagini, muzică, video sau alte fișiere;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal, prin urmarea unui curs online;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal, prin utilizarea unui material online altul decât un curs online complet;
Litera
utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal, prin comunicarea cu instructori sau cu studenți utilizând site-uri internet sau portaluri de învățământ;
Litera
(opțional) utilizarea internetului în precedentele trei luni pentru desfășurarea de alte activități de învățare în scop educațional, profesional sau personal;
Litera iv
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul în precedentele douăsprezece luni:
Litera
utilizarea oricărui site web sau aplicații în precedentele douăsprezece luni pentru organiza o cazare (de exemplu, o cameră, un apartament, o casă, o casă de vacanță etc.) la o altă persoană fizică, în scopuri private: pe site-urile web sau prin aplicațiile dedicate, pe alte site-uri web sau prin alte aplicații (inclusiv rețele de socializare); nu s-au utilizat site-uri web sau aplicații;
Litera
utilizarea unui site web sau a unei aplicații în precedentele douăsprezece luni pentru a organiza servicii de transport (precum automobile) de la o altă persoană fizică în scopuri private: pe site-urile web sau prin aplicațiile dedicate, pe alte site-uri web sau prin alte aplicații (inclusiv rețele de socializare); nu s-au utilizat site-uri web sau aplicații;
Litera
utilizarea internetului (cu excepția e-mailului) în precedentele douăsprezece luni pentru a cumpăra sau a vinde acțiuni, obligațiuni, fonduri sau alte servicii financiare;
Litera
utilizarea internetului (cu excepția e-mailului) în precedentele douăsprezece luni pentru a cumpăra sau a reînnoi polițe de asigurare existente, inclusiv cele oferite la pachet împreună cu un alt serviciu;
Litera
utilizarea internetului (cu excepția e-mailului) în precedentele douăsprezece luni pentru a obține un împrumut sau pentru a facilita un credit sau un credit ipotecar de la bănci sau de la alți furnizori financiari;
Litera v
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț electronic (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în precedentele trei luni:
Litera
de câte ori bunurile sau serviciile au fost achiziționate sau comandate prin internet în precedentele trei luni pentru uzul personal: numărul de rânduri sau pe clase: de 1-2 ori, între 3 și 5 ori, între 6 și 10 ori, >10 ori;
Litera
valoarea totală a bunurilor sau serviciilor (excluzând acțiunile sau alte servicii financiare) achiziționate sau comandate prin internet în precedentele trei luni pentru uzul personal: suma în euro sau pe clase: mai mică de 50 EUR, de la 50 EUR până la mai mică de 100 EUR, de la 100 EUR până la mai mică de 500 EUR, de la 500 EUR până la mai mică de 1000 EUR, 1000 EUR sau mai mult, necunoscut;
Litera vi
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în precedentele douăsprezece luni:
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda alimente sau articole de băcănie pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a cumpăra sau a comanda bunuri de uz casnic (de exemplu, mobilă, jucării etc., dar cu excepția produselor electronice de larg consum) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda medicamente pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda produse vestimentare sau articole sportive pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda echipamente pentru computere pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda echipamente electronice (inclusiv aparate foto) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda servicii de telecomunicații (de exemplu TV, abonamente la servicii în bandă largă, abonamente de telefonie fixă sau mobilă, alimentarea cartelelor telefonice preplătite) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda servicii de cazare pentru perioada concediului (în hoteluri etc.) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda alte servicii de călătorie (bilete de transport, închirierea unui autovehicul) pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bilete pentru diverse evenimente pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda filme sau muzică pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda cărți, reviste sau ziare pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda materiale de studiu în format electronic pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda software-uri reprezentând jocuri video, alte software-uri pentru computere și actualizări pentru software-uri, pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda alte bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni, în funcție de origine: comercianți naționali;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii în precedentele douăsprezece luni pentru uzul personal, în funcție de origine: comercianți din alte țări ale UE;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni, în funcție de origine: comercianți din restul lumii;
Litera
utilizarea internetului pentru a achiziționa sau comanda bunuri sau servicii pentru uzul personal în precedentele douăsprezece luni, în funcție de origine: țara de origine a vânzătorilor este necunoscută;
Litera vii
pentru persoanele fizice care au utilizat internetul pentru comerț (achiziționare sau comandă de bunuri sau servicii) în precedentele douăsprezece luni, pentru a achiziționa sau comanda filme, muzică, cărți, reviste, ziare, software-uri reprezentând jocuri video, alte software-uri pentru computere și actualizări pentru software-uri:
Litera
filme sau muzică descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Litera
cărți electronice descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Litera
reviste electronice sau ziare electronice descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Litera
software-uri pentru computere (inclusiv jocuri pe calculator și jocuri video și actualizări pentru software-uri) descărcate sau accesate de pe site-urile web sau din aplicații în precedentele douăsprezece luni, pentru uzul personal;
Litera viii

Litera h
(opțional) se specifică sectorul economic al locului de muncă:
Litera i
situația ocupării forței de muncă, specificând dacă persoana este în șomaj sau studiază nefăcând parte din forța de muncă sau dacă se află în afara forței de muncă în oricare alt mod, specificând opțional dacă persoana este la pensie sau este pensionată anticipat sau dacă a renunțat să mai lucreze, cu invaliditate permanentă, în serviciu militar sau civil obligatoriu, efectuează activități casnice sau este inactivă din oricare alt motiv;
Litera j