Regulamentul delegat (UE) 2016/778 al Comisiei din 2 februarie 2016 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește circumstanțele și condițiile în care plata contribuțiilor ex post extraordinare poate fi amânată parțial sau integral și în ceea ce privește criteriile de stabilire a activităților, serviciilor și operațiunilor pentru funcțiile critice și de stabilire a liniilor de activitate și a serviciilor asociate pentru liniile de activitate esențiale (Text cu relevanță pentru SEE)

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului, în special articolul 2 alineatul (2) și articolul 104 alineatul (4),

Amânarea plății contribuțiilor ex post extraordinare prevăzute la articolul 104 din Directiva 2014/59/UE ar trebui să fie acordată de către autoritatea de rezoluție la cererea unei instituții, pentru ca această autoritate să poată evalua mai ușor dacă instituția respectivă îndeplinește condițiile de amânare prevăzute la articolul 104 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE. Instituția în cauză trebuie să furnizeze autorității de rezoluție toate informațiile pe care aceasta le consideră necesare pentru a efectua o astfel de evaluare. Autoritatea de rezoluție ar trebui să ia în considerare toate informațiile de care dispun autoritățile naționale competente, pentru a evita suprapunerea obligațiilor de notificare.

Atunci când evaluează impactul plății contribuțiilor ex post extraordinare asupra solvabilității sau a lichidității instituției, autoritatea de rezoluție ar trebui să analizeze impactul plății asupra poziției de capital și de lichiditate a instituției. Pentru efectuarea analizei, autoritatea ar trebui să ia în calcul o pierdere în bilanțul instituției egală cu suma care trebuie plătită la scadență și să facă previziuni, pentru un interval de timp adecvat, cu privire la impactul acestei pierderi asupra ratei fondurilor proprii ale instituției. În plus, autoritatea ar trebui să ia în calcul o ieșire de lichidități egală cu suma care trebuie plătită la scadență și ar trebui să evalueze riscul de lichiditate.

Planurile de redresare și de rezoluție prevăd faptul că instituțiile și autoritățile de rezoluție trebuie să fie capabile să identifice funcțiile critice ale instituțiilor sau ale grupurilor și să asigure continuitatea acestor funcții.

Unul dintre principalele obiective ale rezoluției este continuitatea funcțiilor critice ale instituției aflate în rezoluție. Acest obiectiv vizează protejarea stabilității financiare și a economiei reale și, prin urmare, joacă un rol esențial în procesul de elaborare a planurilor de redresare și de rezoluție. Funcțiile critice pot include: servicii de constituire de depozite și de creditare, servicii de plată, de compensare, de custodie și de decontare, activități pe piețele de finanțare interbancară, activități pe piețele de capital și activități de investiții.

Funcțiile critice ale unei instituții sau a unui grup sunt prevăzute în planul său de redresare. Planul de redresare ar trebui evaluat de autoritatea de rezoluție și ar trebui să stea la baza elaborării planului de rezoluție. Autoritatea de rezoluție ar trebui să realizeze propria evaluare a funcțiilor critice atunci când elaborează planul de rezoluție și ar trebui să demonstreze modul în care funcțiile critice și liniile de activitate esențiale ar putea fi separate, din punct de vedere juridic și economic, de celelalte funcții pentru a asigura continuitatea acestora în cazul intrării în dificultate a instituției.

Atunci când evaluează posibilitățile de rezoluție a unei instituții, autoritățile de rezoluție ar trebui să verifice dacă strategia aleasă asigură continuitatea funcțiilor critice și dacă capacitatea de a reduce sau de a înlătura obstacolele care restrâng posibilitățile de rezoluție ține de funcțiile critice. În mod similar, într-un scenariu de recapitalizare internă, pasivele ar putea fi excluse din sfera de aplicare a recapitalizării interne în cazul în care excluderea este strict necesară și proporțională pentru a asigura continuitatea funcțiilor critice. Funcțiile critice au un rol important și atunci când se recurge la un instrument bancă-punte, deoarece o instituție bancară-punte ar trebui să mențină funcțiile critice.

Funcțiile critice ar trebui identificate în două etape. În primul rând, instituțiile realizează o autoevaluare atunci când întocmesc planurile de redresare. În al doilea rând, autoritățile de rezoluție examinează în mod critic planurile de redresare ale fiecărei instituții, pentru a asigura consecvența și coerența abordărilor utilizate de către bănci. Întrucât autoritățile de rezoluție beneficiază de o perspectivă globală în ceea ce privește funcțiile care sunt esențiale pentru menținerea stabilității financiare în ansamblul său, acestea ar trebui să ia decizia finală în ceea ce privește desemnarea funcțiilor critice în contextul elaborării planului de rezoluție și al executării acestuia.

Serviciile critice ar trebui să fie operațiunile, activitățile și serviciile subiacente efectuate pentru una (servicii dedicate) sau mai multe (servicii partajate) unități operaționale ori entități juridice din cadrul grupului, care sunt necesare pentru a furniza una sau mai multe funcții critice. Serviciile esențiale pot fi furnizate de către una sau mai multe entități (cum ar fi o entitate juridică separată sau o unitate internă) din cadrul grupului (servicii interne) sau să fie externalizate unui furnizor extern (servicii externe). Serviciile ar trebui considerate critice atunci când perturbarea acestora ar putea constitui un impediment grav pentru exercitarea funcțiilor critice sau ar împiedica în totalitate furnizarea acestora, dat fiind că aceste servicii sunt intrinsec legate de funcțiile critice pe care o instituție le asigură în beneficiul unor părți terțe. Identificarea lor se bazează pe identificarea unei funcții critice.

Instituțiile și autoritățile de rezoluție ar trebui să identifice serviciile critice și în planurile de redresare și de rezoluție. În măsura în care serviciile critice sunt externalizate unor părți terțe, autoritatea de rezoluție ar trebui să își poată limita evaluarea la ceea ce este necesar pentru a verifica dacă instituția dispune de un plan corespunzător de asigurare a continuității activității.

Calificarea unui serviciu ca fiind critic ar trebui să permită instituțiilor să asigure disponibilitatea continuă a acestuia prin furnizarea sa prin intermediul unor entități sau unități care sunt reziliente în cazul intrării în dificultate a instituției sau prin stabilirea unor acorduri adecvate, în cazul în care serviciul este furnizat de un furnizor extern.

Principala diferență între o funcție critică și o linie de activitate esențială constă în impactul activităților respective. Funcțiile critice ar trebui evaluate în funcție de importanța acestora pentru funcționarea economiei reale și a piețelor financiare și, prin urmare, pentru stabilitatea financiară în general; în schimb, liniile de activitate esențiale ar trebui să fie evaluate în funcție de importanța lor pentru instituție, de exemplu în funcție de nivelul contribuției lor la veniturile și profiturile instituției.

În măsura în care planul de redresare ar trebui să conțină o descriere detaliată a etapelor necesare pentru determinarea a valorii propriu-zise și a valorii comerciale a liniilor de activitate esențiale, a operațiunilor și activelor instituției, și planul de rezoluție ar trebui să cuprindă o descriere a operațiunilor critice și a liniilor de activitate esențiale ale instituției și o demonstrație a modului în care funcțiile critice și liniile de activitate esențiale ar putea fi separate, din punct de vedere juridic și economic, de celelalte funcții pentru a asigura continuitatea acestora în cazul intrării în dificultate a instituției. În rezoluție, continuitatea funcțiilor critice și a liniilor de activitate esențiale ar putea justifica scutirea anumitor datorii de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă și, de asemenea, un transfer către o bancă-punte.

Deși liniile de activitate esențiale sunt adesea legate de gradul în care acestea contribuie la rezultatele financiare ale instituției, este posibil ca o astfel de abordare să nu reflecte toate liniile de activitate esențiale, deoarece o instituție poate furniza un serviciu care nu este direct profitabil (sau care poate chiar genera pierderi), dar care creează o importantă valoare a francizei și este, prin urmare, important pentru ansamblul activităților sale,

CAPITOLUL I

Prezentul regulament stabilește norme care precizează:

circumstanțele și condițiile în care plata contribuțiilor ex post extraordinare poate fi amânată parțial sau integral în conformitate cu articolul 104 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE;

criteriile de stabilire a activităților, serviciilor și operațiunilor menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 35 din Directiva 2014/59/UE;

criteriile de stabilire a activităților, serviciilor și operațiunilor menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 36 din Directiva 2014/59/UE.

Aceste norme se aplică de către o autoritate de rezoluție desemnată de un stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2014/59/UE.

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

perioada de amânare înseamnă o perioadă de până la șase luni;

funcție înseamnă un set structurat de activități, servicii sau operațiuni care sunt furnizate de instituție sau de grup unor părți terțe, indiferent de organizarea internă a instituției;

linie de activitate înseamnă un set structurat de activități, servicii sau operațiuni care sunt dezvoltate de instituție sau de grup pentru părți terțe, în vederea îndeplinirii obiectivelor organizației.

CAPITOLUL II

Amânarea plății contribuțiilor ex post menționată la articolul 104 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE poate fi acordată de către autoritatea de rezoluție la cererea unei instituții. Instituția în cauză trebuie să furnizeze autorității de rezoluție toate informațiile pe care aceasta le consideră necesare pentru a efectua evaluarea impactului pe care îl are plata contribuțiilor ex post extraordinare asupra poziției sale financiare. Autoritatea de rezoluție ține seama de toate informațiile de care dispun autoritățile naționale competente pentru a stabili dacă instituția respectivă îndeplinește condițiile de amânare menționate la alineatul (3).

Atunci când stabilește dacă instituția respectivă îndeplinește condițiile pentru amânare, autoritatea de rezoluție evaluează impactul pe care plata contribuțiilor ex post extraordinare l-ar avea asupra poziției de solvabilitate și lichiditate a instituției respective. Atunci când instituția face parte dintr-un grup, evaluarea cuprinde, de asemenea, impactul asupra solvabilității și lichidității grupului în ansamblul său.

Autoritatea de rezoluție poate amâna plata contribuțiilor ex post extraordinare în cazul în care ajunge la concluzia că plata conduce la oricare dintre situațiile următoare:

o încălcare probabilă, în următoarele șase luni, a cerințelor minime de fonduri proprii ale instituției, prevăzute la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;

o încălcare probabilă, în următoarele șase luni, a cerinței minime de acoperire a necesarului de lichiditate a instituției, prevăzută la articolul 412 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și specificate la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei;

o încălcare probabilă, în următoarele șase luni, a cerinței specifice privind lichiditățile instituției, prevăzută la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

Autoritatea de rezoluție limitează perioada de amânare la intervalul necesar pentru a evita riscurile legate de poziția financiară a instituției respective sau a grupului din care face parte. Autoritatea de rezoluție monitorizează cu regularitate dacă, pe perioada amânării, condițiile privind amânarea menționate la alineatul (3) continuă să se aplice.

La cererea instituției respective, autoritatea de rezoluție poate reînnoi perioada de amânare, în cazul în care stabilește că se aplică în continuare condițiile privind amânarea menționate la alineatul (3). Această reînnoire nu depășește șase luni.

Autoritatea de rezoluție evaluează impactul plății contribuțiilor ex post extraordinare asupra situației capitalului reglementat al instituției. Evaluarea respectivă include o analiză a impactului pe care plata contribuțiilor ex post extraordinare l-ar avea asupra respectării de către instituție a cerințelor privind fondurile proprii minime prevăzute la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

În scopul acestei evaluări, valoarea contribuțiilor ex post se deduce din poziția fondurilor proprii ale instituției.

Analiza la care se face referire la alineatul (1) acoperă cel puțin perioada până la următoarea dată de transmitere pentru raportarea cerințelor de fonduri proprii, prevăzută la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

Autoritatea de rezoluție evaluează impactul plății contribuțiilor ex post extraordinare asupra situației lichidității instituției. Evaluarea respectivă include o analiză a impactului pe care plata contribuțiilor ex post extraordinare l-ar avea asupra capacității instituției de a respecta cerința de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzută la articolul 412 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și precizată la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61.

În scopul analizei descrise la alineatul (1), la calcularea ieșirilor nete de lichidități, astfel cum sunt prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61, autoritatea de rezoluție adaugă o ieșire de lichidități egală cu 100 % din suma care trebuie plătită în momentul în care plata contribuțiilor ex post extraordinare este exigibilă.

Autoritatea de rezoluție evaluează, de asemenea, impactul unei ieșiri de tipul celei menționate la alineatul (2) asupra cerințelor de lichiditate specifice prevăzute la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE.

Analiza menționată la alineatul (1) acoperă cel puțin perioada până la următoarea dată de transmitere a raportării privind cerința de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzută la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014.

CAPITOLUL III

O funcție este considerată critică atunci când îndeplinește simultan următoarele două condiții:

funcția este furnizată de o instituție unor părți terțe care nu sunt afiliate instituției sau grupului; și

perturbarea bruscă a furnizării funcției respective ar avea un impact negativ semnificativ asupra părților terțe, ar avea un efect de contagiune sau ar afecta încrederea generală a actorilor de pe piață, dată fiind relevanța sistemică a funcției pentru părțile terțe și relevanța sistemică a instituției sau a grupului în exercitarea acestei funcții.

În momentul evaluării impactului negativ semnificativ asupra părților terțe, a relevanței sistemice a funcției pentru terți, precum și a relevanței sistemice a instituției sau a grupului care furnizează funcția, instituția și autoritatea de rezoluție iau în considerare dimensiunea, cota de piață, interconexiunile externe și interne, complexitatea și activitățile transfrontaliere ale instituției sau ale grupului.

natura și amploarea activității, amploarea la nivel mondial, național sau regional, volumul și numărul de tranzacții; numărul de clienți și contrapartide; numărul de clienți pentru care instituția este singurul sau principalul partener bancar;

relevanța instituției, la nivel local, regional, național sau european, în funcție de piața respectivă. Relevanța instituției poate fi evaluată pe baza cotei de piață, a interconectării, a complexității și a activităților transfrontaliere;

natura clienților și a părților interesate afectate de funcție, cum ar fi clienții cu amănuntul, clienții corporativi, clienții de pe piața interbancară, casele de compensare centrale și entitățile publice;

impactul posibilei perturbări a furnizării funcției asupra piețelor, infrastructurilor și serviciilor publice. În special, evaluarea poate să includă efectul asupra lichidității piețelor în cauză, impactul și gradul în care perturbarea afectează activitatea clienților, precum și nevoile de lichiditate pe termen scurt; perceptibilitatea pentru contrapartide, clienți și publicul larg; capacitatea și viteza de reacție a clienților; relevanța pentru funcționarea altor piețe; efectul asupra lichidității, operațiunilor, structurii unei alte piețe; efectul asupra altor contrapărți legate de clienții principali și – relația acestei funcții cu celelalte servicii.

O funcție esențială pentru economia reală și piețele financiare este considerată substituibilă atunci când aceasta poate fi înlocuită într-un mod acceptabil și într-un interval de timp rezonabil, evitându-se astfel apariția unor probleme sistemice pentru economia reală și piețele financiare.

structura pieței pentru funcția respectivă și disponibilitatea furnizorilor de substituți;

posibilitățile altor furnizori în termeni de capacitate, îndeplinirea cerințelor pentru furnizarea funcției, precum și posibilele bariere la intrare sau la extindere;

interesul altor furnizori de preluare a acestor activități;

timpul de care utilizatorii serviciului au nevoie pentru a trece la noul furnizor de servicii și costurile acestei schimbări, timpul de care alți concurenți au nevoie pentru a prelua funcțiile și măsura în care acest timp este suficient pentru a se evita perturbări semnificative, în funcție de tipul de serviciu.

Un serviciu este considerat critic atunci când perturbarea sa poate constitui un impediment grav pentru exercitarea uneia sau a mai multor funcții critice sau poate împiedica respectiva exercitare. Un serviciu nu este considerat critic atunci când acesta poate fi furnizat de un alt furnizor într-un interval de timp rezonabil într-o măsură comparabilă în ceea ce privește obiectul, calitatea și costul său.

Perturbarea funcțiilor sau a serviciilor se referă la situația în care funcțiile și serviciile nu mai sunt oferite într-o măsură comparabilă, în condiții comparabile și la o calitate comparabilă, cu excepția cazului în care schimbarea furnizării funcției sau a serviciului în cauză are loc într-o manieră ordonată.

Liniile de activitate și serviciile asociate care reprezintă importante surse de venit, de profit sau de valoare a francizei pentru o instituție sau pentru grupul din care face parte instituția sunt considerate linii de activitate esențiale.

Liniile de activitate esențiale sunt identificate pe baza organizării interne a instituției, a strategiei sale corporative și a modului în care aceste linii de activitate esențiale contribuie la rezultatele financiare ale instituției. Indicatorii liniilor de activitate esențiale includ, printre altele, următoarele elemente:

veniturile generate de linia de activitate esențială ca procent din venitul global;

profitul generat de linia de activitate esențială ca procent din profitul global;

randamentul capitalului sau al activelor;

active, venituri și câștiguri totale;

baza de clienți, amprenta geografică, marca și sinergiile operaționale ale întreprinderii cu celelalte întreprinderi din cadrul grupului;

impactul perturbării liniei de activitate esențiale asupra costurilor și a veniturilor, în cazul în care aceasta este o sursă de finanțare sau de lichiditate;

perspectivele de creștere ale liniei de activitate esențiale;

atractivitatea activității pentru concurenți în perspectiva unei posibile achiziții;

potențialul pieței și valoarea francizei.

Liniile de activitate esențiale se pot baza pe activități care nu generează ele însele profit direct pentru instituție, dar care sprijină liniile de activitate esențiale ale instituției, contribuind astfel, în mod indirect, la profiturile instituției.

CAPITOLUL IV

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptat la Bruxelles, 2 februarie 2016.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker