Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
1
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
2
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Respectivele reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe ea sau care îi adaugă orice subdiviziune suplimentară și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării unor măsuri tarifare sau de altă natură referitoare la comerțul cu mărfuri.
3
În temeiul respectivelor reguli generale, ar trebui ca mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă să fie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor prezentate în coloana (3) a tabelului respectiv.
4
Este adecvat să se prevadă faptul că informațiile tarifare obligatorii emise pentru mărfurile vizate de prezentul regulament care nu sunt conforme prezentului regulament pot continua, pentru o anumită perioadă de timp, să fie invocate de către titular în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,
Articolul 1
Paragraf
Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului menționat.
Articolul 2
Paragraf
Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 26 aprilie 2016.Pentru Comisie,pentru președinteStephen QuestDirector general pentru impozitare și uniune vamală
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1