AcasăLegislație UE32016R0647

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/647 al Comisiei din 25 aprilie 2016 de modificare pentru a 245-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:25.04.2016
În vigoare din:26.04.2016
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu organizațiile ISIL (Da'esh) și Al-Qaida, în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (1),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv.
2
La 20 aprilie 2016, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a hotărât să adauge o persoană fizică pe lista de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință.
3
Pentru a se asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

Articolul 1

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 25 aprilie 2016.Pentru Comisie,pentru președinteȘeful Serviciului Instrumente de Politică Externă
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
La rubrica Persoane fizice din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se adaugă următoarele mențiuni:
Paragraf
Turki Mubarak Abdullah Ahmad Al-Binali [alias (a) Turki Mubarak Abdullah Al Binali; (b) Turki Mubarak al-Binali; (c) Turki al-Benali; (d) Turki al-Binali; (e) Abu Human Bakr ibn Abd al-Aziz al-Athari; (f) Abu Bakr al-Athari; (g) Abu Hazm al-Salafi; (h) Abu Hudhayfa al-Bahrayni; (i) Abu Khuzayma al-Mudari; (j) Abu Sufyan al-Sulami; (k) Abu Dergham; (l) Abu Human al-Athari]. Data nașterii: 3.9.1984. Locul nașterii: Al Muharraq, Bahrain. Cetățenie: bahrainiană (retrasă în ianuarie 2015). Pașaport nr.: (a) 2231616 – pașaport brahainian eliberat la data de 2.1.2013, valabil până la 2.1.2023; (b) 1272611 – pașaport brahainian anterior, eliberat la 1.4.2003; (c) 840901356 – număr național de identificare. Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 20.4.2016.

Faysal Ahmad Bin Ali Al-Zahrani [alias (a) Faisal Ahmed Ali Alzahrani; (b) Abu Sarah al-Saudi; (c) Abu Sara Zahrani]. Data nașterii: 19.1.1986. Cetățenie: saudită. Adresă: Republica Arabă Siriană. Pașaport nr.: (a) K142736 (număr de pașaport saudit eliberat la data de 14.7.2011 în Al-Khafji, Arabia Saudită); (b) G579315 (număr de pașaport saudit). Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 20.4.2016.

Tuah Febriwansyah [alias (a) Tuah Febriwansyah bin Arif Hasrudin; (b) Tuwah Febriwansah; (c) Muhammad Fachri; (d) Muhammad Fachria; (e) Muhammad Fachry]. Data nașterii: 18.2.1968. Locul nașterii: Jakarta, Indonezia. Cetățenie: indoneziană Adresă: Jalan Baru LUK, No.1, RT 05/07, Kelurahan Bhakti Jaya, Setu Sub-district, Pamulang District, Tangerang Selatan, provincia Banten, Indonezia. Carte de identitate indoneziană numărul 09.5004.180268.0074. Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 20.4.2016.

Husayn Juaythini [alias (a) Hussein Mohammed Hussein Aljeithni; (b) Husayn Muhammad al-Juaythini; (c) Husayn Muhammad Husayn al-Juaythini; (d) Husayn Muhamad Husayn al-Juaythini; (e) Husayn Muhammad Husayn Juaythini; (f) Abu Muath al-Juaitni]. Data nașterii: 3.5.1977. Locul nașterii: Tabăra de refugiați Nuseirat, Fâșia Gaza, Teritoriile palestiniene. Cetățenie: palestiniană. Adresă: Fâșia Gaza, Teritoriile palestiniene. Pașaport nr.: 0363464 (eliberat de Autoritatea Palestiniană). Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 20.4.2016.

Muhammad Sholeh Ibrahim [alias (a) Mohammad Sholeh Ibrahim; (b) Muhammad Sholeh Ibrohim; (c) Muhammad Soleh Ibrahim; (d) Sholeh Ibrahim; (e) Muh Sholeh Ibrahim]. Data nașterii: septembrie 1958. Locul nașterii: Demak, Indonezia. Cetățenie: indoneziană. Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 20.4.2016.

Litera a

Litera b

Litera c

Litera d

Litera e