AcasăLegislație UE32016D2113

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2113 a Comisiei din 30 noiembrie 2016 privind verificarea conturilor agențiilor de plăți ale statelor membre în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în cursul ultimului an de execuție din perioada de programare 2007-2013 a FEADR (16 octombrie 2014-31 decembrie 2015) [notificată cu numărul C(2016) 7690]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:30.11.2016
În vigoare din:01.12.2016
Articole:6
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în special articolul 51,
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
În temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia, pe baza conturilor anuale prezentate de statele membre, însoțite de informațiile necesare pentru verificarea conturilor și de o opinie de audit privind integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor, și pe baza rapoartelor întocmite de organismele de certificare, ar trebui să verifice conturile agențiilor de plăți menționate la articolul 7 din regulamentul respectiv.
2
În conformitate cu articolul 37 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și cu articolul 41 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, pentru ultimul an de execuție conturile anuale trebuie prezentate Comisiei în termen de cel mult șase luni de la data finală de eligibilitate și trebuie să cuprindă cheltuielile efectuate de agenția de plăți până la ultima dată de eligibilitate a cheltuielilor, care a fost 31 decembrie 2015.
3
În conformitate cu articolul 37 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, după primirea ultimului raport intermediar anual privind aplicarea unui program de dezvoltare rurală, Comisia ar trebui să efectueze plata soldului, în funcție de disponibilitatea resurselor, pe baza planului de finanțare în vigoare, a conturilor anuale pentru ultimul an de execuție a programului de dezvoltare rurală în cauză și a deciziei de verificare aferente.
4
În conformitate cu articolul 37 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, statele membre au transmis Comisiei un set complet de conturi până la 30 iunie 2016.
5
Comisia a verificat informațiile prezentate de statele membre și le-a comunicat acestora, până la 30 septembrie 2016, rezultatele verificărilor sale, însoțite de modificările necesare.
6
În cazul anumitor agenții de plăți, conturile anuale și documentele însoțitoare permit Comisiei să ia o decizie în ceea ce privește integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor anuale prezentate.
7
Informațiile prezentate de alte agenții de plăți necesită investigații suplimentare, conturile acestora neputând fi validate prin prezenta decizie de punere în aplicare.
8
În conformitate cu articolul 36 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, o sumă de 9934738,68 EUR a fost exclusă din decizia anuală de verificare a conturilor pentru exercițiul financiar 2014. Aceasta constă din suma de 1122778,99 EUR, declarată pentru programul de dezvoltare rurală 2007EE06RPO001, suma de 18560,56 EUR, declarată pentru programul de dezvoltare rurală 2007ES06RPO009, suma de 5599314,30 EUR, declarată pentru programul de dezvoltare rurală 2007FI06RPO001, suma de 169459,49 EUR, declarată pentru programul de dezvoltare rurală 2007LU06RPO001, și suma de 3024625,34 EUR, declarată pentru programul de dezvoltare rurală 2007UK06RPO002. În urma adoptării planului financiar modificat, aceste sume au fost rambursate de Comisie în 2015 și, prin urmare, sunt incluse în prezenta decizie de verificare a conturilor.
9
În conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare pe care le-ar putea lua Comisia în temeiul articolului 52 din același regulament pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii.
10
La adoptarea prezentei decizii, Comisia ar trebui să țină seama de sumele reduse sau suspendate pe baza articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pentru a evita orice plată necuvenită sau neefectuată la timp sau rambursarea unor sume care ar putea face, mai târziu, obiectul unor corecții financiare. Prin Decizia de punere în aplicare C(2015) 6810, Comisia a redus plățile intermediare aferente programului de dezvoltare rurală al Lituaniei pentru perioada de programare 2007-2013. Întrucât procedura prevăzută la articolul 34 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei este încă în desfășurare, această reducere ar trebui menținută.

Articolul 1

Paragraf
Se validează conturile agențiilor de plăți ale statelor membre referitoare la cheltuielile finanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în cursul ultimului an de execuție din perioada de programare 2007-2013 a FEADR (16 octombrie 2014-31 decembrie 2015), cu excepția agențiilor de plăți menționate la articolul 2.
Paragraf
În anexa I se stipulează lista agențiilor de plăți ale statelor membre ale căror conturi aferente ultimului an de execuție din perioada de programare 2007-2013 a FEADR sunt validate.

Articolul 2

Paragraf
Pentru ultimul an de execuție din perioada de programare 2007-2013 a FEADR menționat la articolul 1, conturile agențiilor de plăți ale statelor membre referitoare la cheltuielile pentru fiecare program de dezvoltare rurală corespunzător finanțat din FEADR, așa cum figurează în anexa II, nu intră sub incidența prezentei decizii și urmează să facă obiectul unei decizii ulterioare de verificare a conturilor.

Articolul 3

Paragraf
Soldurile finale ale programelor de dezvoltare rurală din perioada 2007-2013 pentru care toate conturile anuale relevante ale agențiilor de plăți corespunzătoare au fost validate figurează în anexa III.

Articolul 4

Paragraf
Programele de dezvoltare rurală în cazul cărora conturile anuale ale agențiilor de plată corespunzătoare nu au fost validate pentru unul sau mai multe exerciții financiare figurează în anexa IV.

Articolul 5

Paragraf
Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare de verificare a conformității pe care Comisia le poate lua în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii.

Articolul 6

Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2016.Pentru ComisiePhil HoganMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Lista agențiilor de plăți ale statelor membre ale căror conturi aferente ultimului an de execuție din perioada de programare 2007-2013 a FEADR (16 octombrie 2014-31 decembrie 2015) sunt validate
Paragraf
Programe aprobate pentru care au fost declarate cheltuieli în cadrul FEADR
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
VERIFICAREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLĂȚI
Paragraf
ULTIMUL AN DE EXECUȚIE A PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE RURALĂ PENTRU PERIOADA 2007-2013
Paragraf
Lista agențiilor de plăți și a programelor pentru care conturile aferente ultimului an de execuție (16 octombrie 2014-31 decembrie 2015) sunt disociate și fac obiectul unei decizii de verificare ulterioare
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA III
Paragraf
Soldul final al programelor de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013 în cazul cărora toate conturile anuale relevante au fost validate
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 4
ANEXA IV
Paragraf
Programele de dezvoltare rurală în cazul cărora conturile anuale nu au fost validate pentru unul sau mai multe exerciții financiare
Tabel 1
Tabelul 1