Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, în special articolul 52,
Paragraf
după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,
1
În conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului și, începând cu 1 ianuarie 2015, în conformitate cu articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia are obligația de a efectua verificările necesare, de a comunica statelor membre rezultatele verificărilor respective, de a lua notă de observațiile statelor membre, de a iniția discuții bilaterale în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și de a le comunica acestora concluziile sale în mod oficial.
2
Statele membre au avut posibilitatea de a solicita inițierea unei proceduri de conciliere. În unele cazuri, această posibilitate a fost utilizată, iar rapoartele emise în urma acestei proceduri au fost examinate de Comisie.
3
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii.
4
Ținând seama de verificările efectuate, de rezultatele discuțiilor bilaterale și de procedurile de conciliere, o parte din cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR.
5
Ar trebui indicate sumele care nu sunt recunoscute ca fiind imputabile FEGA și FEADR. Aceste sume nu privesc cheltuielile efectuate cu mai mult de douăzeci și patru de luni înainte de notificarea scrisă referitoare la rezultatele verificărilor adresată de Comisie statelor membre.
6
În ceea ce privește cazurile vizate de prezenta decizie, evaluarea sumelor care trebuie excluse din motive de neconformitate cu dreptul Uniunii a fost notificată de Comisie statelor membre într-un raport de sinteză privind subiectul în cauză.
7
Prezenta decizie nu aduce atingere concluziilor de ordin financiar la care Comisia ar putea să ajungă în urma hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele aflate pe rol la 1 aprilie 2016,
Articolul 1
Paragraf
Sumele stabilite în anexă și care se referă la cheltuielile efectuate de agențiile de plăți acreditate ale statelor membre și declarate în cadrul FEGA sau în cadrul FEADR se exclud de la finanțarea din partea Uniunii.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Portugheze, Republicii Slovenia, Regatului Suediei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 20 iunie 2016.Pentru ComisiePhil HoganMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Post bugetar: 05040206
Paragraf
Post bugetar: 05040501
Paragraf
Post bugetar: 05070107
Paragraf
Post bugetar: 6701
Paragraf
Post bugetar: 6711
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10