Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc, în special articolul 22 alineatul (1),
Paragraf
după consultarea comitetului stabilit prin articolul 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei,
1
Pentru a se asigura faptul că informațiile furnizate de statele membre sunt prezentate într-un mod coerent, este adecvat să se creeze un format comun care să fie utilizat de statele membre pentru a-și îndeplini obligațiile de raportare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 649/2012.
2
Pentru a se asigura claritatea și coerența, este adecvat să se specifice perioadele de raportare exacte, dat fiind că Regulamentul (UE) nr. 649/2012 solicită statelor membre să transmită informațiile privind funcționarea procedurilor o dată la trei ani,
Articolul 1
Paragraf
Formatul comun pentru transmiterea de către statele membre a informațiilor necesare în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 649/2012 este prevăzut în anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Primul raport privind informațiile care trebuie transmise de statele membre în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 649/2012 acoperă anii calendaristici 2014, 2015 și 2016. Următoarele rapoarte acoperă perioadele de trei ani ulterioare.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 aprilie 2016.Pentru ComisieKarmenu VellaMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
CHESTIONAR
Paragraf
Secțiunea 1: Informații generale
Paragraf
Statul membru la care se referă raportul:
Paragraf
Numele persoanei de contact principale:
Paragraf
Vă rugăm să furnizați o adresă de e-mail pentru persoana de contact principală:
Paragraf
Perioada de raportare:
Paragraf
Secțiunea 2: Informații privind autoritatea națională desemnată [articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 649/2012]
Paragraf
Câte autorități naționale desemnate (AND) există în statul dumneavoastră membru?
Paragraf
În cazul în care există mai multe, vă rugăm să precizați cum și-au împărțit responsabilitățile.
Paragraf
Care este (sunt) numele autorității (autorităților) naționale desemnate?
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii privind resursele umane (în echivalent normă întreagă) din cadrul AND care se ocupă de punerea în aplicare a Regulamentului PIC.
Paragraf
În cazul în care există mai multe autorități naționale desemnate, vă rugăm să specificați numărul pentru fiecare AND.
Paragraf
AND participă și la punerea în aplicare a altor acte legislative/convenții/programe privind produsele chimice la nivelul UE sau la nivel internațional?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați actele legislative/convenția/programul și modul în care este organizată coordonarea cu alte autorități competente din țara dumneavoastră.
Paragraf
Câte notificări de export și cereri privind un NRI special au fost acceptate de AND (și transmise către ECHA pentru procesare ulterioară) în fiecare an?
Paragraf
Secțiunea 3: Sprijin pentru exportatori și importatori
Paragraf
AND a(u) instituit activități de sensibilizare și de informare pentru a ajuta exportatorii și importatorii să respecte Regulamentul PIC?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați care sunt aceste activități (sunt posibile mai multe răspunsuri):
Paragraf
Orientări tehnice și științifice online (altele decât cele ale ECHA)
Paragraf
Trimitere la paginile de internet ale ECHA privind PIC și ePIC
Paragraf
Pagină de internet care oferă informații privind Regulamentul PIC
Paragraf
Campanie de sensibilizare
Paragraf
Mijloace de comunicare socială
Paragraf
Vizite la unitățile operatorilor
Paragraf
Adresă de e-mail specifică pentru cerințele în materie de informare
Paragraf
Serviciu de asistență național
Paragraf
Ateliere și evenimente de formare similare
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați de ce nu este necesar acest sprijin.
Paragraf
Considerați că aceste activități de sensibilizare și informare au îmbunătățit respectarea Regulamentului (UE) nr. 649/2012 de către exportatori și importatori?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Care sunt aspectele vizate de primele două cele mai frecvente solicitări de sprijin din partea exportatorilor și a importatorilor pe care le primește (primesc) AND? Vă rugăm să alegeți două aspecte.
Paragraf
Notificarea de export
Paragraf
Consimțământul explicit
Paragraf
Derogare
Paragraf
NRI special
Paragraf
Raportarea în temeiul articolului 10
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Puteți estima timpul petrecut de AND pentru a oferi acest sprijin?
Paragraf
până la 10 % din volumul de muncă
Paragraf
20 % din volumul de muncă
Paragraf
30 % din volumul de muncă
Paragraf
40 % din volumul de muncă
Paragraf
peste 40 % din volumul de muncă
Paragraf
imposibil de cuantificat
Paragraf
Secțiunea 4: Coordonarea între AND/ECHA și Comisie
Paragraf
Sunteți mulțumiți de coordonarea dintre AND și Comisie?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Vă rugăm să precizați domeniile de coordonare care ar putea fi îmbunătățite, dacă există (sunt posibile mai multe răspunsuri).
Paragraf
Articolul 8 alineatul (5) – export în cazul unei situații de urgență
Paragraf
Articolul 8 alineatul (7) – informațiile suplimentare care trebuie furnizate la cerere privind produsele chimice exportate
Paragraf
Articolul 11 alineatul (6) – obligația statelor membre de a oferi asistență Comisiei pentru a culege informații
Paragraf
Articolul 11 alineatul (7) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Paragraf
Articolul 11 alineatul (8) – procedura în cazul în care un stat membru adoptă acte normative naționale cu caracter definitiv
Paragraf
Articolul 13 alineatul (6) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Paragraf
Articolul 14 alineatul (1) – obligația de a transmite informațiile primite de la secretariat
Paragraf
Articolul 14 alineatul (5) – oferirea de consultanță și asistență părților importatoare, la cerere
Paragraf
Articolul 14 alineatul (6) – decizia statului membru că nu este necesar un consimțământ explicit
Paragraf
Articolul 14 alineatul (7) – decizia statului membru că exportul poate avea loc
Paragraf
Articolul 14 alineatul (7) – luarea în considerare de către statul membru a posibilelor impacturi asupra sănătății sau mediului
Paragraf
Articolul 14 alineatul (8) – revizuirea periodică a valabilității unui consimțământ explicit
Paragraf
Articolul 18 alineatul (1) – obligația Comisiei, a statelor membre și a ECHA de a monitoriza respectarea regulamentului de către exportatori
Paragraf
Articolul 20 – schimbul de informații
Paragraf
Articolul 21 – asistența tehnică
Paragraf
Articolul 23 – actualizarea anexelor
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Sunteți mulțumiți de coordonarea dintre AND și ECHA?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Vă rugăm să precizați domeniile de coordonare care ar putea fi îmbunătățite, dacă există (sunt posibile mai multe răspunsuri).
Paragraf
Articolul 6 alineatul (1) litera (c) – asistență și consiliere tehnică și științifică, precum și instrumente pentru industrie
Paragraf
Articolul 8 alineatul (7) – informațiile suplimentare care trebuie furnizate la cerere privind produsele chimice exportate
Paragraf
Articolul 11 alineatul (6) – obligația statelor membre de a oferi asistență Comisiei pentru a culege informații
Paragraf
Articolul 11 alineatul (7) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Paragraf
Articolul 13 alineatul (6) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Paragraf
Articolul 20 – schimbul de informații
Paragraf
Articolul 21 – asistența tehnică
Paragraf
Articolul 23 – actualizarea anexelor
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Secțiunea 5: Notificările de export transmise părților și altor țări
Paragraf
(Se aplică doar în cazul statelor membre care au procesat notificări de export în perioada de raportare)
Paragraf
Care sunt cerințele privind informațiile solicitate în formularul de notificare de export în cazul în care exportatorii au dificultăți în a furniza informațiile (sunt posibile mai multe răspunsuri)?
Paragraf
Identitatea substanței care urmează să fie exportată
Paragraf
Identitatea amestecului care urmează să fie exportat
Paragraf
Identitatea articolului care urmează să fie exportat
Paragraf
Informații referitoare la export (de exemplu, datele de contact ale importatorilor)
Paragraf
Informații privind pericolele sau riscurile produsului chimic și măsuri de precauție
Paragraf
Rezumatul proprietăților fizico-chimice, toxicologice și ecotoxicologice
Paragraf
Informații cu privire la măsurile de reglementare finale adoptate de Uniunea Europeană
Paragraf
Informații suplimentare furnizate de partea exportatoare
Paragraf
Punerea la dispoziție a codurilor NC sau a codurilor CUS
Paragraf
Utilizarea preconizată a produsului chimic în țara importatoare
Paragraf
Rezumatul și motivele care au stat la baza actului normativ cu caracter definitiv și data intrării în vigoare
Paragraf
Nu există
Paragraf
Vă rugăm să prezentați observații suplimentare, dacă este necesar.
Paragraf
Care este numărul notificărilor de export care au fost returnate exportatorului pentru motivele menționate în tabelul de mai jos?
Paragraf
Dacă este relevant, vă rugăm să menționați cele mai frecvente motive pentru solicitarea retransmiterii și pentru respingerea notificărilor de export:
Paragraf
Motive pentru solicitarea retransmiterii notificărilor de export:
Paragraf
Motive pentru respingerea notificărilor de export:
Paragraf
Ați întâmpinat dificultăți în ceea ce privește respectarea termenelor pentru a transmite notificările către ECHA?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să oferiți detalii și să prezentați observații suplimentare, dacă este necesar.
Paragraf
Articolul 8 alineatul (5) – exportul unui produs chimic în cazul unei situații de urgență
Paragraf
V-ați confruntat cu o situație de urgență, în conformitate cu articolul 8 alineatul (5)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să descrieți cele mai importante cazuri (de exemplu, produsul chimic utilizat, țara importatoare, utilizarea preconizată, natura urgenței).
Paragraf
V-ați confruntat cu dificultăți în punerea în aplicare a procedurii privind situația de urgență?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Această situație nu a apărut niciodată.
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
Articolul 8 alineatul (7) – oferirea de informații suplimentare disponibile privind produsele chimice exportate
Paragraf
Vi s-a solicitat să oferiți informații suplimentare privind produsele chimice exportate părților importatoare și altor țări?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să specificați în ce cazuri (de exemplu, denumirea produsului chimic, detaliile de contact ale importatorului, țara importatoare, tipul de informații suplimentare furnizate).
Paragraf
Dacă ați primit o astfel de cerere, v-ați confruntat cu dificultăți în furnizarea acestor informații suplimentare?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
Articolul 8 alineatul (8) – taxa administrativă pentru notificările de export
Paragraf
AND din țara dumneavoastră solicită o taxă administrativă pentru notificările de export?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Depinde de AND
Paragraf
În cazul în care răspunsul depinde de AND, vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
În cazul în care se solicită plata unei taxe, vă rugăm să răspundeți la întrebările 27-30. Dacă nu, continuați cu întrebarea 31.
Paragraf
Ce valoare are această taxă administrativă (vă rugăm să precizați moneda, dacă nu este EUR)?
Paragraf
Când intră în vigoare taxa administrativă?
Paragraf
Ați primit reclamații din partea exportatorilor cu privire la nivelul taxelor administrative?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați tipul de reclamații și numărul lor pentru fiecare an.
Paragraf
În opinia dumneavoastră, taxa administrativă a avut un impact asupra numărului de notificări (opțional)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu știu
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
AND din țara dumneavoastră solicită o taxă administrativă pentru cererile de consimțământ explicit?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Depinde de AND
Paragraf
Dacă răspunsul depinde de AND, vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Dacă se solicită o taxă administrativă, vă rugăm să precizați valoarea acesteia (și moneda, dacă nu este EUR).
Paragraf
Secțiunea 6: Informații privind exportul și importul produselor chimice
Paragraf
Exportatori (articolul 10)
Paragraf
V-ați confruntat cu întârzieri din partea exportatorilor în ceea ce privește prezentarea informațiilor cu privire la cantitatea de produs chimic (sub formă de substanță sau de component al unor amestecuri sau articole) livrată către fiecare parte sau către o altă țară în decursul perioadei de raportare?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să prezentați observații suplimentare.
Paragraf
Importatori (articolul 10)
Paragraf
V-ați confruntat cu întârzieri din partea importatorilor în ceea ce privește prezentarea informațiilor cu privire la cantitatea de produs chimic (sub formă de substanță sau de component al unor amestecuri sau articole) primită în decursul perioadei de raportare?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să prezentați observații suplimentare.
Paragraf
AND, autoritățile vamale sau alte autorități de aplicare a legii din țara dumneavoastră folosesc datele sau informațiile privind importurile?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu știu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați modul în care acestea sunt utilizate.
Paragraf
Raportul statelor membre către ECHA
Paragraf
V-ați confruntat cu dificultăți în ceea ce privește raportarea de informații agregate prin intermediul ePIC, în temeiul articolului 10 coroborat cu anexa III?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să oferiți detalii privind dificultățile întâmpinate.
Paragraf
V-ați confruntat cu întârzieri în ceea ce privește prezentarea de informații agregate prin intermediul ePIC, în conformitate cu anexa III?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați motivele acestor întârzieri.
Paragraf
Secțiunea 7: Obligații referitoare la exportul de produse chimice, altele decât notificarea de export
Paragraf
Comunicarea informațiilor și a deciziilor persoanelor interesate aflate în jurisdicția statului dumneavoastră [articolul 14 alineatul (3)]
Paragraf
Cum ați comunicat informațiile privind deciziile și/sau condițiile țărilor importatoare persoanelor interesate aflate în jurisdicția statului dumneavoastră (sunt posibile răspunsuri multiple)?
Paragraf
prin e-mail
Paragraf
prin intermediul site-ului de internet
Paragraf
prin buletine informative
Paragraf
prin alte mijloace
Paragraf
Dacă ați bifat prin alte mijloace, oferiți detalii.
Paragraf
Respectarea de către exportatori a deciziilor din fiecare răspuns privind importul [articolul 14 alineatul (4)]
Paragraf
V-ați confruntat cu probleme în ceea ce privește respectarea de către exportatori a răspunsurilor privind importul date de părți?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
Acordarea de sprijin părților importatoare [articolul 14 alineatul (5)]
Paragraf
Ați informat și/sau ați acordat sprijin părților importatoare, la cerere, pentru ca acestea să poată obține informații suplimentare necesare la elaborarea unui răspuns către secretariatul convenției, referitor la importul unui anumit produs chimic?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să furnizați detalii.
Paragraf
Substanțe care nu pot fi exportate, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite anumite condiții [articolul 14 alineatul (6)]
Paragraf
Ați pus în aplicare procedura privind consimțământul explicit, în conformitate cu articolul 14 alineatul (6) litera (a), în perioada de raportare?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați numărul de cereri de consimțământ explicit și numărul de răspunsuri primite pentru fiecare an.
Paragraf
Ați pus în aplicare procedura privind consimțământul explicit în conformitate cu articolul 14 alineatul (6) litera (b)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să specificați numărul de cereri privind un NRI special pe an pentru care partea importatoare și-a dat consimțământul pentru import prin răspunsul privind importul publicat în circulara PIC.
Paragraf
V-ați confruntat cu dificultăți în punerea în aplicare a procedurii privind consimțământul explicit?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
A fost necesar să decideți că nu este nevoie de un consimțământ explicit în cazul produselor chimice menționate în partea 2 a anexei I care urmează să fie exportate către țările OCDE?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică deoarece AND din statul dumneavoastră nu a primit o astfel de notificare de export.
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați numărul de cazuri pentru fiecare an.
Paragraf
V-ați confruntat cu dificultăți atunci când a fost necesar să decideți că nu este nevoie de un consimțământ explicit în cazul produselor chimice menționate în partea 2 a anexei I care urmează să fie exportate către țările OCDE?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică deoarece nu a apărut această situație.
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
Decizia AND conform căreia exportul poate avea loc la 60 de zile după ce a fost prezentată o cerere de consimțământ explicit [articolul 14 alineatul (7)]
Paragraf
Ați primit cereri de derogare în conformitate cu articolul 14 alineatul (7)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică deoarece nu a fost necesar ca AND din statul dumneavoastră să solicite consimțământul explicit.
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați numărul de cazuri pentru fiecare an.
Paragraf
V-ați confruntat cu dificultăți în punerea în aplicare a procedurii în temeiul articolului 14 alineatul (7)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică deoarece nu a apărut această situație.
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
Valabilitatea consimțământului explicit [articolul 14 alineatul (8)]
Paragraf
V-ați confruntat cu situații în care exportul a fost autorizat să continue până la primirea unui răspuns la o nouă cerere de consimțământ explicit în temeiul articolului 14 alineatul (8) al doilea paragraf?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică deoarece AND din statul dumneavoastră nu a primit nicio notificare de export prin care să se solicite consimțământul explicit.
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați numărul acestora.
Paragraf
Secțiunea 8: Obligații referitoare la importul produselor chimice
Paragraf
Decizii de import puse la dispoziția persoanelor interesate [articolul 13 alineatul (5)]
Paragraf
Cum sunt puse la dispoziția persoanelor interesate din jurisdicția dumneavoastră deciziile de import ale Uniunii Europene (sunt posibile răspunsuri multiple)?
Paragraf
prin e-mail
Paragraf
prin site-urile AND
Paragraf
prin buletine informative
Paragraf
prin alte mijloace
Paragraf
Dacă ați bifat prin alte mijloace, oferiți detalii.
Paragraf
Secțiunea 9: Informații privind circulația de tranzit
Paragraf
Primele informații privind circulația de tranzit și cerințele în materie de termene (articolul 16)
Paragraf
A fost necesar să puneți în aplicare articolul 16 în cursul perioadei de raportare?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați numărul de cazuri, părțile la Convenția de la Rotterdam implicate și informațiile solicitate.
Paragraf
Cunoașteți vreo problemă cu care s-au confruntat exportatorii în ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 16?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică deoarece nu a apărut această situație.
Paragraf
Dacă da, oferiți detalii.
Paragraf
Secțiunea 10: Cerințe legate de produsele chimice exportate și de informațiile care trebuie să le însoțească
Paragraf
Autoritățile naționale de aplicare a legii din statul dumneavoastră s-au confruntat cu probleme în ceea ce privește respectarea cerinței privind informațiile care trebuie să însoțească produsele chimice exportate?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu știu
Paragraf
Dacă răspunsul este Da, vă rugăm să răspundeți la întrebările 52-54 și să precizați dacă aceste probleme privind respectarea au fost legate de următoarele aspecte:
Paragraf
Aplicarea cerințelor de ambalare și de etichetare în conformitate cu:
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (Produse de protecție a plantelor – PPP)
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, 24.11.2009, p. 1).
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul privind produsele biocide – BPR)
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 167, 27.6.2012, p. 1).
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul CLP)
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (JO L 353, 31.12.2008, p. 1).
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Aplicarea cerințelor privind fișa cu date de securitate în conformitate cu:
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH)
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Obligația de a furniza informații:
Paragraf
Pe etichetă, în una sau mai multe limbi oficiale/limbi principale ale țării de destinație
Paragraf
Pe fișele cu date de securitate, în una sau mai multe limbi oficiale/limbi principale ale țării de destinație
Paragraf
V-ați confruntat cu probleme în ceea ce privește respectarea cerințelor privind informarea și etichetarea în legătură cu produsele exportate?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu se aplică
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să precizați dacă aceste probleme privind respectarea cerințelor au fost legate de:
Paragraf
Aplicarea normelor de puritate în temeiul legislației Uniunii (de exemplu, PPP și BPR)
Paragraf
Optimizarea containerelor pentru a evita apariția unor stocuri perimate
Paragraf
Data expirării
Paragraf
Condițiile de depozitare menționate pe etichetă
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Secțiunea 11: Asistență tehnică (opțional)
Paragraf
Cooperare
Paragraf
Ați cooperat cu țări în curs de dezvoltare, cu țări cu economie în tranziție sau cu organizații neguvernamentale pentru a îmbunătăți gestionarea produselor chimice și, în special, pentru a pune în aplicare Convenția de la Rotterdam?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, despre ce tip de cooperare a fost vorba (sunt posibile răspunsuri multiple)?
Paragraf
Informații tehnice
Paragraf
Promovarea schimburilor de experți
Paragraf
Sprijin pentru crearea sau menținerea AND
Paragraf
Expertiză tehnică pentru identificarea preparatelor de pesticide periculoase
Paragraf
Expertiză tehnică pentru pregătirea notificărilor către secretariat
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Vă rugăm să specificați țările care au beneficiat de această cooperare.
Paragraf
Consolidarea capacităților
Paragraf
Ați participat la proiecte/activități internaționale de consolidare a capacităților în materie de gestionare a produselor chimice sau ați acordat sprijin ONG-urilor implicate în astfel de activități?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să descrieți aceste activități.
Paragraf
Secțiunea 12: Punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 649/2012
Paragraf
Informații generale
Paragraf
Care sunt autoritățile de aplicare a legii implicate în punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 649/2012 în statul dumneavoastră membru?
Paragraf
Autoritățile vamale
Paragraf
Alte autorități de aplicare a legii
Paragraf
În cazul în care sunt implicate alte autorități de aplicare a legii, vă rugăm să precizați care sunt acestea.
Paragraf
Dacă este cazul, vă rugăm să precizați cu ce alte acte legislative ale UE se ocupă autoritățile de aplicare a legii (altele decât autoritățile vamale):
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 528/2012
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1107/2009
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Autoritățile de aplicare a legii dispun de resursele corespunzătoare (opțional)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Inspectorii sau alte persoane responsabile de aplicarea legii urmează în mod regulat cursuri de formare privind Regulamentul (UE) nr. 649/2012?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă da, vă rugăm să oferiți detalii (de exemplu, tipul de formare, subiectele acoperite, frecvența formării).
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați de ce persoanele respective nu urmează în mod regulat cursuri de formare.
Paragraf
Strategia de punere în aplicare
Paragraf
Autoritatea din care faceți parte (sau orice altă autoritate relevantă) are o strategie de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 649/2012?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să precizați, după cum urmează:
Paragraf
Dacă da, această strategie de punere în aplicare a fost deja implementată?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Dacă nu, există planuri privind dezvoltarea unei strategii de punere în aplicare?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Raportarea activităților de aplicare a legii
Paragraf
Vă rugăm să menționați activitățile de aplicare a legii efectuate în statul dumneavoastră membru (sunt posibile răspunsuri multiple).
Paragraf
Controale de conformitate
Paragraf
Vizite la fața locului
Paragraf
Eșantionare
Paragraf
Altele
Paragraf
Dacă ați bifat Altele, oferiți detalii.
Paragraf
Vă rugăm să indicați numărul total de controale oficiale privind exporturile, cum ar fi inspecțiile sau investigațiile, sau alte măsuri de asigurare a aplicării legii luate de autoritățile de aplicare a legii care au inclus Regulamentul (UE) nr. 649/2012 sau prin care acesta a fost pus în aplicare în cursul perioadei de raportare.
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii suplimentare, dacă este necesar.
Paragraf
Vă rugăm să indicați numărul total de controale oficiale privind importurile, cum ar fi inspecțiile sau investigațiile, sau alte măsuri de asigurare a aplicării legii luate de autoritățile de aplicare a legii care au inclus Regulamentul (UE) nr. 649/2012 sau prin care acesta a fost pus în aplicare în cursul perioadei de raportare.
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii suplimentare, dacă este necesar.
Paragraf
Competențele autorităților de aplicare a legii
Paragraf
Vă rugăm să descrieți măsurile care pot fi luate de către autoritățile de aplicare a legii pentru a asigura respectarea Regulamentului (UE) nr. 649/2012 (de exemplu, sechestrare, scrisoare de somație, suspendarea activității).
Paragraf
Detalii cu privire la încălcări
Paragraf
Numărul de încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 649/2012 constatate de către:
Paragraf
Tipul de încălcări constatate de autoritățile vamale, precum și cifrele respective pe an:
Paragraf
Tipul de încălcări constatate de inspectori, precum și cifrele respective pe an:
Paragraf
Sancțiuni
Paragraf
Descrieți regimul de sancțiuni în cazul încălcării Regulamentului (UE) nr. 649/2012 (de exemplu, sancțiuni administrative/penale, dispoziție generală sau sancțiuni specifice pentru infracțiuni specifice).
Paragraf
Câte încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 649/2012 au condus la sancțiuni în cursul perioadei de raportare?
Paragraf
Colaborare
Paragraf
Există un schimb periodic de informații între AND și autoritățile de aplicare a legii?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Aveți sugestii privind modul în care ar putea fi îmbunătățită colaborarea între AND și autoritățile de aplicare a legii?
Paragraf
Există un schimb periodic de informații între AND și membrul (membrii) din țara dumneavoastră al (ai) Forumului pentru schimbul de informații privind aplicarea (forumul)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
AND este mulțumită de colaborarea cu membrii forumului?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Aveți sugestii privind modul în care ar putea fi îmbunătățită colaborarea între AND și membrii forumului?
Paragraf
Rolul Forumului pentru schimbul de informații privind aplicarea [forumul, a se vedea articolul 18 alineatul (2)]
Paragraf
AND este mulțumită de activitățile desfășurate de forum (opțional)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nicio experiență legată de activitățile forumului
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să oferiți detalii.
Paragraf
Aveți sugestii privind modul în care ar putea fi îmbunătățite activitățile forumului în ceea ce privește punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 649/2012 (opțional)?
Paragraf
Secțiunea 13: Aspecte legate de tehnologia informației
Paragraf
AND și sistemul ePIC
Paragraf
Sistemul ePIC este ușor de utilizat de către AND, în special în ceea ce privește:
Paragraf
Notificările de export (articolul 8)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nicio experiență
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Cererile de consimțământ explicit (articolul 14)?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nicio experiență
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnite.
Paragraf
Cererile privind un NRI special [articolul 19 alineatul (2)]?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nicio experiență
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Derogările [articolul 14 alineatele (6) și (7)]?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nicio experiență
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Raportarea în temeiul articolului 10?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Alte proceduri PIC?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nicio experiență
Paragraf
Vă rugăm să precizați natura procedurii și problema (problemele) întâlnită (întâlnite), dacă este cazul.
Paragraf
Exportatorii și sistemul ePIC
Paragraf
Acolo unde este posibil, vă rugăm să furnizați observații din partea exportatorilor cu privire la ușurința utilizării sistemului ePIC pentru (opțional):
Paragraf
Notificările de export
Paragraf
Ușor de folosit
Paragraf
Nu este ușor de folosit
Paragraf
În cazul în care nu este ușor de folosit, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Cererile privind un NRI special
Paragraf
Ușor de folosit
Paragraf
Nu este ușor de folosit
Paragraf
În cazul în care nu este ușor de folosit, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Derogările [articolul 14 alineatele (6) și (7)]
Paragraf
Ușor de folosit
Paragraf
Nu este ușor de folosit
Paragraf
În cazul în care nu este ușor de folosit, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Raportarea în temeiul articolului 10
Paragraf
Ușor de folosit
Paragraf
Nu este ușor de folosit
Paragraf
În cazul în care nu este ușor de folosit, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Gestionarea amestecurilor/articolelor prin intermediul ePIC
Paragraf
Ușor de folosit
Paragraf
Nu este ușor de folosit
Paragraf
În cazul în care nu este ușor de folosit, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Sistemul ePIC în general
Paragraf
Ușor de folosit
Paragraf
Nu este ușor de folosit
Paragraf
În cazul în care nu este ușor de folosit, vă rugăm să precizați problema (problemele) întâlnită (întâlnite).
Paragraf
Autoritățile vamale, alte autorități de aplicare a legii și sistemul ePIC (opțional)
Paragraf
Autoritățile vamale din țara dumneavoastră folosesc sistemul ePIC?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Dacă nu, vă rugăm să explicați modul în care exporturile de produse chimice supuse procedurii PIC sunt monitorizate de autoritățile vamale din țara dumneavoastră.
Paragraf
Din informațiile pe care le dețineți, autoritățile vamale consideră că sistemul ePIC este ușor de folosit?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu există informații disponibile
Paragraf
Din informațiile pe care le dețineți, autoritățile vamale consideră că sistemul ePIC constituie un instrument adecvat pentru a le sprijini să controleze aplicarea Regulamentului (UE) nr. 649/2012?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu există informații disponibile
Paragraf
Din informațiile pe care le dețineți, alte autorități de aplicare a legii folosesc sistemul ePIC?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu există informații disponibile
Paragraf
Din informațiile pe care le dețineți, aceste alte autorități de aplicare a legii consideră că sistemul ePIC este ușor de folosit?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu există informații disponibile
Paragraf
Din informațiile pe care le dețineți, aceste alte autorități de aplicare a legii consideră că sistemul ePIC constituie un instrument adecvat pentru a controla aplicarea Regulamentului (UE) nr. 649/2012?
Paragraf
Da
Paragraf
Nu
Paragraf
Nu există informații disponibile
Paragraf
Secțiunea 14: Comentarii suplimentare
Paragraf
Vă rugăm să furnizați orice alte informații sau comentarii legate de funcționarea procedurilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 649/2012 pe care le considerați relevante în cadrul raportării menționate la articolul 22.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Orientări tehnice și științifice online (altele decât cele ale ECHA)
Litera ☐
Trimitere la paginile de internet ale ECHA privind PIC și ePIC
Litera ☐
Pagină de internet care oferă informații privind Regulamentul PIC
Litera ☐
Campanie de sensibilizare
Litera ☐
Mijloace de comunicare socială
Litera ☐
Vizite la unitățile operatorilor
Litera ☐
Adresă de e-mail specifică pentru cerințele în materie de informare
Litera ☐
Serviciu de asistență național
Litera ☐
Ateliere și evenimente de formare similare
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Notificarea de export
Litera ☐
Consimțământul explicit
Litera ☐
Derogare
Litera ☐
NRI special
Litera ☐
Raportarea în temeiul articolului 10
Litera ☐
Altele
Litera ☐
până la 10 % din volumul de muncă
Litera ☐
20 % din volumul de muncă
Litera ☐
30 % din volumul de muncă
Litera ☐
40 % din volumul de muncă
Litera ☐
peste 40 % din volumul de muncă
Litera ☐
imposibil de cuantificat
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Articolul 8 alineatul (5) – export în cazul unei situații de urgență
Litera ☐
Articolul 8 alineatul (7) – informațiile suplimentare care trebuie furnizate la cerere privind produsele chimice exportate
Litera ☐
Articolul 11 alineatul (6) – obligația statelor membre de a oferi asistență Comisiei pentru a culege informații
Litera ☐
Articolul 11 alineatul (7) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Litera ☐
Articolul 11 alineatul (8) – procedura în cazul în care un stat membru adoptă acte normative naționale cu caracter definitiv
Litera ☐
Articolul 13 alineatul (6) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Litera ☐
Articolul 14 alineatul (1) – obligația de a transmite informațiile primite de la secretariat
Litera ☐
Articolul 14 alineatul (5) – oferirea de consultanță și asistență părților importatoare, la cerere
Litera ☐
Articolul 14 alineatul (6) – decizia statului membru că nu este necesar un consimțământ explicit
Litera ☐
Articolul 14 alineatul (7) – decizia statului membru că exportul poate avea loc
Litera ☐
Articolul 14 alineatul (7) – luarea în considerare de către statul membru a posibilelor impacturi asupra sănătății sau mediului
Litera ☐
Articolul 14 alineatul (8) – revizuirea periodică a valabilității unui consimțământ explicit
Litera ☐
Articolul 18 alineatul (1) – obligația Comisiei, a statelor membre și a ECHA de a monitoriza respectarea regulamentului de către exportatori
Litera ☐
Articolul 20 – schimbul de informații
Litera ☐
Articolul 21 – asistența tehnică
Litera ☐
Articolul 23 – actualizarea anexelor
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Articolul 6 alineatul (1) litera (c) – asistență și consiliere tehnică și științifică, precum și instrumente pentru industrie
Litera ☐
Articolul 8 alineatul (7) – informațiile suplimentare care trebuie furnizate la cerere privind produsele chimice exportate
Litera ☐
Articolul 11 alineatul (6) – obligația statelor membre de a oferi asistență Comisiei pentru a culege informații
Litera ☐
Articolul 11 alineatul (7) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Litera ☐
Articolul 13 alineatul (6) – evaluarea necesității de a propune măsuri la nivelul Uniunii
Litera ☐
Articolul 20 – schimbul de informații
Litera ☐
Articolul 21 – asistența tehnică
Litera ☐
Articolul 23 – actualizarea anexelor
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Identitatea substanței care urmează să fie exportată
Litera ☐
Identitatea amestecului care urmează să fie exportat
Litera ☐
Identitatea articolului care urmează să fie exportat
Litera ☐
Informații referitoare la export (de exemplu, datele de contact ale importatorilor)
Litera ☐
Informații privind pericolele sau riscurile produsului chimic și măsuri de precauție
Litera ☐
Rezumatul proprietăților fizico-chimice, toxicologice și ecotoxicologice
Litera ☐
Informații cu privire la măsurile de reglementare finale adoptate de Uniunea Europeană
Litera ☐
Informații suplimentare furnizate de partea exportatoare
Litera ☐
Punerea la dispoziție a codurilor NC sau a codurilor CUS
Litera ☐
Utilizarea preconizată a produsului chimic în țara importatoare
Litera ☐
Rezumatul și motivele care au stat la baza actului normativ cu caracter definitiv și data intrării în vigoare
Litera ☐
Nu există
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Această situație nu a apărut niciodată.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Depinde de AND
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu știu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Depinde de AND
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu știu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
prin e-mail
Litera ☐
prin intermediul site-ului de internet
Litera ☐
prin buletine informative
Litera ☐
prin alte mijloace
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică deoarece AND din statul dumneavoastră nu a primit o astfel de notificare de export.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică deoarece nu a apărut această situație.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică deoarece nu a fost necesar ca AND din statul dumneavoastră să solicite consimțământul explicit.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică deoarece nu a apărut această situație.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică deoarece AND din statul dumneavoastră nu a primit nicio notificare de export prin care să se solicite consimțământul explicit.
Litera ☐
prin e-mail
Litera ☐
prin site-urile AND
Litera ☐
prin buletine informative
Litera ☐
prin alte mijloace
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică deoarece nu a apărut această situație.
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu știu
Litera ☐
Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (Produse de protecție a plantelor – PPP)
Litera ☐
Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul privind produsele biocide – BPR)
Litera ☐
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul CLP)
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH)
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Pe etichetă, în una sau mai multe limbi oficiale/limbi principale ale țării de destinație
Litera ☐
Pe fișele cu date de securitate, în una sau mai multe limbi oficiale/limbi principale ale țării de destinație
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu se aplică
Litera ☐
Aplicarea normelor de puritate în temeiul legislației Uniunii (de exemplu, PPP și BPR)
Litera ☐
Optimizarea containerelor pentru a evita apariția unor stocuri perimate
Litera ☐
Data expirării
Litera ☐
Condițiile de depozitare menționate pe etichetă
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Informații tehnice
Litera ☐
Promovarea schimburilor de experți
Litera ☐
Sprijin pentru crearea sau menținerea AND
Litera ☐
Expertiză tehnică pentru identificarea preparatelor de pesticide periculoase
Litera ☐
Expertiză tehnică pentru pregătirea notificărilor către secretariat
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Autoritățile vamale
Litera ☐
Alte autorități de aplicare a legii
Litera ☐
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006
Litera ☐
Regulamentul (CE) nr. 1272/2008
Litera ☐
Regulamentul (UE) nr. 528/2012
Litera ☐
Regulamentul (CE) nr. 1107/2009
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Controale de conformitate
Litera ☐
Vizite la fața locului
Litera ☐
Eșantionare
Litera ☐
Altele
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență legată de activitățile forumului
Litera a
Notificările de export (articolul 8)?
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera b
Cererile de consimțământ explicit (articolul 14)?
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera c
Cererile privind un NRI special [articolul 19 alineatul (2)]?
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera d
Derogările [articolul 14 alineatele (6) și (7)]?
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera e
Raportarea în temeiul articolului 10?
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera f
Alte proceduri PIC?
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nicio experiență
Litera a
Notificările de export
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera b
Cererile privind un NRI special
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera c
Derogările [articolul 14 alineatele (6) și (7)]
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera d
Raportarea în temeiul articolului 10
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera e
Gestionarea amestecurilor/articolelor prin intermediul ePIC
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera f
Sistemul ePIC în general
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Ușor de folosit
Litera ☐
Nu este ușor de folosit
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu există informații disponibile
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu există informații disponibile
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu există informații disponibile
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu există informații disponibile
Litera ☐
Da
Litera ☐
Nu
Litera ☐
Nu există informații disponibile
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13