Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 753/2011 al Consiliului din 1 august 2011 privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane, grupuri, întreprinderi și entități având în vedere situația din Afganistan, în special articolul 11 alineatele (1) și (4),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 1 august 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 753/2011.
2
La 2 noiembrie 2015, Comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, instituit în temeiul punctului 30 din Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 1988 (2011), a modificat lista persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive.
3
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 753/2011 ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 753/2011 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 noiembrie 2015.Pentru ConsiliuPreședinteleF. Mogherini
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Rubrica următoare se adaugă în partea A din lista prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 753/2011 (Persoane fizice asociate talibanilor):
Paragraf
Torek Agha [alias: (a) Sayed Mohammed Hashan, (b) Torak Agha, (c) Toriq Agha, (d) Toriq Agha Sayed].
Paragraf
Titlu: Haji. Adresa: Pashtunabad, Quetta, provincia Baluchistan, Pakistan. Data nașterii: (a) 1960; (b) 1962; (c) cu aproximație 1965. Locul nașterii: (a) provincia Kandahar, Afganistan; (b) Pishin, provincia Baluchistan, Pakistan. Număr național de identificare: 5430312277059 (pakistanez – obținut în mod fraudulos de la guvernul din Pakistan, care l-a anulat între timp). Alte informații: Comandant cu rol important pentru Consiliul militar taliban, implicat în activități de strângere de fonduri de la donatori din zona Golfului. Fotografia sa este disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU. Data desemnării de către ONU: 2.11.2015.