AcasăLegislație UE32015R1475

Regulamentul (UE) 2015/1475 al Comisiei din 27 august 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 284/2013 în ceea ce privește măsurile tranzitorii privind procedurile referitoare la produsele de protecție a plantelor (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:27.08.2015
În vigoare din:17.09.2015
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 78 alineatul (1) litera (b),
1
Regulamentul (UE) nr. 284/2013 al Comisiei a abrogat Regulamentul (UE) nr. 545/2011 al Comisiei și a stabilit noi cerințe în materie de date aplicabile produselor de protecție a plantelor.
2
Pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe, Regulamentul (UE) nr. 284/2013 stabilește măsuri tranzitorii referitoare atât la furnizarea de date pentru cererile de aprobare, de reînnoire a aprobării sau de modificare a condițiilor de aprobare a substanțelor active, cât și la furnizarea de date pentru cererile de autorizare, în conformitate cu dispozițiile articolului 28 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, care cuprinde reînnoirea autorizării sau modificarea condițiilor de autorizare a produselor de protecție a plantelor.
3
S-a preconizat că toate cererile de reînnoire a autorizațiilor pentru produse care conțin substanțe active reînnoite în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1141/2010 al Comisiei vor fi depuse până la 31 decembrie 2015. În consecință, Regulamentul (UE) nr. 545/2011 s-ar fi aplicat cererilor respective. Cu toate acestea, se pare că unele dintre aceste cereri vor trebui să fie depuse după 31 decembrie 2015.
4
Pentru a asigura faptul că toate cererile de reînnoire a autorizațiilor pentru produse de protecție a plantelor care conțin substanțe reînnoite în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1141/2010 fac obiectul acelorași cerințe în materie de date, este oportun să se prevadă măsuri tranzitorii astfel încât cerințele în materie de date din Regulamentul (UE) nr. 545/2011 să se aplice tuturor acestor cereri.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
La articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 284/2013 se adaugă următorul paragraf:Regulamentul (UE) nr. 545/2011 continuă să se aplice în ceea ce privește procedurile privind reînnoirea autorizațiilor pentru produse de protecție a plantelor în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în urma reînnoirii unei substanțe active efectuate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1141/2010.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 27 august 2015.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker