AcasăLegislație UE32015R1426

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1426 al Comisiei din 25 august 2015 privind autorizarea unui preparat de acid benzoic, timol, eugenol și piperină ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare, a puicuțelor pentru ouat și a speciilor minore de păsări de curte pentru îngrășare și pentru ouat (titularul autorizației: DSM Nutritional Product) (Text cu relevanță pentru SEE)

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:25.08.2015
În vigoare din:15.09.2015
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a preparatului din acid benzoic, timol, eugenol și piperină. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Respectiva cerere vizează autorizarea unui preparat de acid benzoic, timol, eugenol și piperină ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășare, a puicuțelor pentru ouat și a speciilor minore de păsări de curte pentru îngrășare și pentru ouat, urmând a fi clasificat în categoria aditivi zootehnici.
4
În avizele sale din 7 martie 2012 și din 28 octombrie 2014, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de acid benzoic, timol, eugenol și piperină nu are efecte adverse asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului și că acesta are potențialul de a îmbunătăți indicele de conversie a hranei la puii pentru îngrășare. Se consideră, de asemenea, că această concluzie ar putea fi extinsă la puicuțele pentru ouat. Întrucât se poate presupune că modul de acțiune este același în cazul tuturor speciilor de păsări de curte, această concluzie poate fi extrapolată pentru a include speciile de păsări de curte minore destinate îngrășării și crescute pentru ouat. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului destinat hranei pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
5
Evaluarea preparatului de acid benzoic, timol, eugenol și piperină arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Preparatul menționat în anexă, aparținând categoriei aditivi zootehnici și grupului funcțional alți aditivi zootehnici, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile precizate în anexa respectivă.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 25 august 2015.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1