AcasăLegislație UE32015R1390

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1390 al Comisiei din 13 august 2015 de modificare pentru a 233-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:13.08.2015
În vigoare din:15.08.2015
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida, în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și alineatul (5),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv.
2
Între 22 mai 2015 și 15 iunie 2015, prin intermediul a patru decizii adoptate la 22 mai 2015, 15 iunie 2015, 26 iunie 2015 și, respectiv, 10 iulie 2015, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a decis să modifice șase mențiuni de pe lista persoanelor fizice cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice și cinci entități de pe lista respectivă. La 6 august 2015, Comitetul pentru sancțiuni a hotărât să adauge pe listă o entitate.
3
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință.
4
Pentru a asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

Articolul 1

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 13 august 2015.Pentru Comisie,pentru președinteȘeful Serviciului Instrumente de Politică Externă
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Paragraf
La rubrica Persoane fizice se modifică următoarele mențiuni:
Paragraf
mențiunea Aiman Muhammed Rabi Al-Zawahiri [alias (a) Ayman Al-Zawahari, (b) Ahmed Fuad Salim, (c) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi Abdel Muaz, (d) Al Zawahiri Ayman, (e) Abdul Qader Abdul Aziz Abdul Moez Al Doctor, (f) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi, (g) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabie, (h) Al Zawahry Aiman Mohamed Robi, (i) Dhawahri Ayman, (j) Eddaouahiri Ayman, (k) Nur Al Deen Abu Mohammed, (l) Ayman Al Zawahari, (m) Ahman Fuad Salim, (n) Abu Fatma, (o) Abu Mohammed]. Titlu: (a) doctor, (b) Data nașterii: 19.6.1951. Locul nașterii: Giza, Egipt. Cetățenia: egipteană. Pașaport nr.: (a) 1084010 (pașaport egiptean), (b) 19820215. Alte informații: (a) fost lider operațional și militar al Jihadului Islamic Egiptean, în prezent colaborator apropiat al lui Osama ben Laden, (b) se bănuiește că locuiește în zona de frontieră Afganistan/Pakistan. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 25.1.2001. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Aiman Muhammed Rabi Al-Zawahiri [alias (a) Ayman Al-Zawahari, (b) Ahmed Fuad Salim, (c) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi Abdel Muaz, (d) Al Zawahiri Ayman, (e) Abdul Qader Abdul Aziz Abdul Moez Al Doctor, (f) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi, (g) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabie, (h) Al Zawahry Aiman Mohamed Robi, (i) Dhawahri Ayman, (j) Eddaouahiri Ayman, (k) Nur Al Deen Abu Mohammed, (l) Ayman Al Zawahari, (m) Ahman Fuad Salim, (n) Abu Fatma, (o) Abu Mohammed]. (a) Titlu: doctor. (b) Data nașterii: 19.6.1951. Locul nașterii: Giza, Egipt. Cetățenia: egipteană. Pașaport nr.: (a) 1084010 (pașaport egiptean), (b) 19820215. Alte informații: (a) Lider al Al-Qaida, (b) fost lider operațional și militar al Jihadului Islamic Egiptean, fost colaborator apropiat al lui Osama ben Laden (decedat), (c) se bănuiește că locuiește în zona de frontieră dintre Afganistan și Pakistan. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 25.1.2001.;

mențiunea Yasser Mohamed Ismail Abu Shaweesh (alias Yasser Mohamed Abou Shaweesh). Adresa: Germania. Data nașterii: 20.11.1973. Locul nașterii: Benghazi, Libia. Cetățenie: apatrid palestinian. Pașaport nr.: (a) 939254 (document de călătorie egiptean) (b) 0003213 (pașaport egiptean) (c) 981358 (pașaport egiptean) (d) C00071659 (substitut de pașaport, eliberat de Republica Federală Germania). Alte informații: (a) în prezent aflat în închisoare în Germania; (b) fratele său este Ismail Mohamed Ismail Abu Shaweesh. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 6.12.2005. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Yasser Mohamed Ismail Abu Shaweesh (alias Yasser Mohamed Abou Shaweesh). Adresă: Germania (în închisoare). Data nașterii: 20.11.1973. Locul nașterii: Benghazi, Libia. Cetățenie: apatrid palestinian. Pașaport nr.: (a) 939254 (document de călătorie egiptean) (b) 0003213 (pașaport egiptean) (c) 981358 (pașaport egiptean) (d) C00071659 (substitut de pașaport, eliberat de Republica Federală Germania). Alte informații: (a) Condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare în Germania la 6 decembrie 2007. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 6.12.2005.;

mențiunea Nasir 'Abd-Al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi [alias (a) Nasir al-Wahishi, (b) Abu Basir Nasir al-Wahishi, (c) Naser Abdel Karim al-Wahishi, (d) Nasir Abd al-Karim al-Wuhayshi, (e) Abu Basir Nasir Al-Wuhayshi, (f) Nasser Abdul- karim Abdullah al-Wouhichi, (g) Abu Baseer al-Wehaishi, (h) Abu Basir Nasser al-Wuhishi, (i) Abdul Kareem Abdullah Al-Woohaishi, (j) Nasser Abdelkarim Saleh Al Wahichi, (k) Abu Basir, (l) Abu Bashir]. Data nașterii: (a) 1.10.1976, (b) 8.10.1396 (calendarul Hijri). Locul nașterii: Yemen. Cetățenie: Yemenită. Pașaport nr.: 40483 (numărul pașaportului yemenit eliberat la 5.1.1997). Alte informații: A fost în închisoare în Yemen în perioada 2003-2006. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 19.1.2010. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Nasir 'Abd-Al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi [alias (a) Nasir al-Wahishi, (b) Abu Basir Nasir al-Wahishi, (c) Naser Abdel Karim al-Wahishi, (d) Nasir Abd al-Karim al-Wuhayshi, (e) Abu Basir Nasir Al-Wuhayshi, (f) Nasser Abdul- karim Abdullah al-Wouhichi, (g) Abu Baseer al-Wehaishi, (h) Abu Basir Nasser al-Wuhishi, (i) Abdul Kareem Abdullah Al-Woohaishi, (j) Nasser Abdelkarim Saleh Al Wahichi, (k) Abu Basir, (l) Abu Bashir]. Data nașterii: (a) 1.10.1976, (b) 8.10.1396 (calendarul Hijri). Locul nașterii: Yemen. Cetățenie: Yemenită. Pașaport nr.: 40483 (numărul pașaportului yemenit eliberat la 5.1.1997). Alte informații: (a) Începând din 2007, lider al Al-Qaida din Yemen (AQY), (b) din ianuarie 2009, lider al Al-Qaida din Peninsula Arabică activ în Yemen și Arabia Saudită, (c) asociat cu conducerea superioară a Al-Qaida, (d) pretinde că a fost secretarul lui Osama Bin Laden (decedat) înainte de 2003. (e) Arestat în Iran și extrădat în Yemen în 2003, unde a evadat din închisoare în 2006 și rămâne urmărit din ianuarie 2010. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 19.1.2010.;

mențiunea Ibrahim Hassan Tali Al-Asiri [alias (a) Ibrahim Hassan Tali Asiri, (b) Ibrahim Hasan Talea Aseeri, (c) Ibrahim Hassan al-Asiri, (d) Ibrahim Hasan Tali Asiri, (e) Ibrahim Hassan Tali Assiri, (f) Ibrahim Hasan Tali'A 'Asiri, (g) Ibrahim Hasan Tali al-'Asiri, (h) Ibrahim al-'Asiri, (i) Ibrahim Hassan Al Asiri, (j) Abu Saleh, (k) Abosslah, (l) Abu-Salaah)]. Adresă: Yemen. Data nașterii: (a) 19.4.1982, (b) 18.4.1982, (c) 24.6.1402 (calendarul Hijri). Locul nașterii: Riyadh, Arabia Saudită. Cetățenie: saudită. Pașaport nr.: F654645 (număr de pașaport saudit, eliberat la 30.4.2005, expirat la 7.3.2010, data eliberării în calendarul Hijri: 24.6.1426, data expirării în calendarul Hijri: 21.3.1431). Număr național de identificare: 1028745097 (număr național de identificare saudit). Alte informații: (a) agent operativ și principal producător de bombe al Al-Qaida din Peninsula Arabică; (b) în martie 2011, se presupune că se ascunde în Yemen; (c) căutat de autoritățile saudite; (d) INTERPOL a emis o notificare portocalie (dosar #2009/52/OS/CCC, #81) în numele acestuia; (e) asociat cu Nasir 'abd-al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi, Said Ali al-Shihri, Qasim Yahya Mahdi al-Rimi și Anwar Nasser Abdulla Al-Aulaqi. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.3.2011. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Ibrahim Hassan Tali Al-Asiri [alias (a) Ibrahim Hassan Tali Asiri, (b) Ibrahim Hasan Talea Aseeri, (c) Ibrahim Hassan al-Asiri, (d) Ibrahim Hasan Tali Asiri, (e) Ibrahim Hassan Tali Assiri, (f) Ibrahim Hasan Tali'A 'Asiri, (g) Ibrahim Hasan Tali al-'Asiri, (h) Ibrahim al-'Asiri, (i) Ibrahim Hassan Al Asiri, (j) Abu Saleh, (k) Abosslah, (l) Abu-Salaah]. Adresă: Yemen. Data nașterii: (a) 19.4.1982, (b) 18.4.1982, (c) 24.6.1402 (calendarul Hijri). Locul nașterii: Riad, Arabia Saudită. Cetățenie: saudită. Pașaport nr.: F654645 (număr de pașaport saudit, eliberat la 30.4.2005, expirat la 7.3.2010, data eliberării în calendarul Hijri: 24.6.1426, data expirării în calendarul Hijri: 21.3.1431). Număr național de identificare: 1028745097 (număr național de identificare saudit). Alte informații: (a) agent operativ și principal producător de bombe al Al-Qaida din Peninsula Arabică; (b) din martie 2011, se presupune că se ascunde în Yemen; (c) căutat de autoritățile saudite; (e) asociat și cu Nasir 'abd-al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi, Qasim Yahya Mahdi al-Rimi și Anwar Nasser Abdulla Al-Aulaqi. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.3.2011.;

mențiunea Adil Muhammad Mahmud Abd Al-Khaliq [alias (a) Adel Mohamed Mahmoud Abdul Khaliq; (b) Adel Mohamed Mahmood Abdul Khaled]. Data nașterii: 2.3.1984. Locul nașterii: Bahrain. Cetățenie: cetățean al Regatului Bahrain. Pașaport nr.: 1632207 (pașaport emis de Bahrain). Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.10.2008. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Adil Muhammad Mahmud Abd Al-Khaliq [alias (a) Adel Mohamed Mahmoud Abdul Khaliq; (b) Adel Mohamed Mahmood Abdul Khaled]. Data nașterii: 2.3.1984. Locul nașterii: Bahrain. Cetățenie: cetățean al Regatului Bahrain. Pașaport nr.: 1632207 (pașaport emis de Bahrain). Alte informații: (a) a acționat în numele Al-Qaida și al Grupului libian de luptă pentru Islam (Libyan Islamic Fighting Group – LIFG) și a oferit sprijinit financiar, material și logistic acestor organizații); (b) arestat în Emiratele Arabe Unite (EAU) în ianuarie 2007 sub acuzația de a fi membru al Al-Qaida și al LIFG; (c) ulterior condamnării sale în EAU, la sfârșitul anului 2007, a fost transferat în Bahrain la începutul anului 2008 pentru a-și ispăși restul pedepsei; (d) după eliberarea sa în 2008, a reluat activitățile de strângere de fonduri pentru Al-Qaida, cel puțin până în 2012; (e) de asemenea, a strâns fonduri pentru talibani. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.10.2008.;

mențiunea Ibrahim Ali Abu Bakr Tantoush [alias (a) Abd al-Muhsin, (b) Ibrahim Ali Muhammad Abu Bakr, (c) Abdul Rahman, (d) Abu Anas, (e) Ibrahim Abubaker Tantouche, (f) Ibrahim Abubaker Tantoush, (g) Abd al-Muhsi, (h) Abd al- Rahman, (i) Al-Libi]. Adresă: Johannesburg, Africa de Sud. Data nașterii: 1966. Locul nașterii: al Aziziyya, Libia. Cetățenie: libiană. Pașaport nr.: 203037 (pașaport libian emis la Tripoli). Alte informații: (a) are legături cu Comitetul de susținere afgan (Afghan Support Committee – ASC), cu Renașterea Societății Patrimoniului Islamic (Revival of Islamic Heritage Society – RIHS) și cu Grupul libian de luptă pentru islam (Libyan Islamic Fighting Group – LIFG). Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 11.1.2002. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Ibrahim Ali Abu Bakr Tantoush [alias (a) Abd al-Muhsin, (b) Ibrahim Ali Muhammad Abu Bakr, (c) Abdul Rahman, (d) Abu Anas, (e) Ibrahim Abubaker Tantouche, (f) Ibrahim Abubaker Tantoush, (g) Abd al-Muhsi, (h) Abd al- Rahman, (i) Abdel Ilah Sabri (identitate falsă legată de numărul de identificare sud-african fraudulos 6910275240086 legat de pașaportul sud-african cu numărul 434021161, ambele documente au fost confiscate)]. Adresă: Tripoli, Libia (din februarie 2014). Data nașterii: 2.2.1966. Locul nașterii: al Aziziyya, Libia. Cetățenie: libiană. Pașaport nr.: (a) pașaport libian nr. 203037, eliberat la Tripoli, Libia (b) pașaport libian nr. 347834, eliberat pe numele Ibrahim Ali Tantoush, expirat la 21 februarie 2014). Alte informații: (a) are legături cu Comitetul de susținere afgan (Afghan Support Committee – ASC), cu Societatea Renașterii Patrimoniului Islamic (Revival of Islamic Heritage Society – RIHS) și cu Grupul libian de luptă pentru islam (Libyan Islamic Fighting Group – LIFG); fotografia și amprentele sunt disponibile pentru a fi incluse în Nota specială INTERPOL-CSONU. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 11.1.2002.

Mențiunea Zulkifli Abdul Hir [alias (a) Musa Abdul Hir, (b) Muslimin Abdulmotalib, (c) Salim Alombra, (d) Armand Escalante, (e) Normina Hashim, (f) Henri Lawi, (g) Hendri Lawi, (h) Norhana Mohamad, (i) Omar Salem, (j) Ahmad Shobirin, (k) Bin Abdul Hir Zulkifli, (l) Abdulhir Bin Hir, (m) Hassan, (n) Hogalu, (o) Hugalu, (p) Lagu, (q) Marwan]. Adresă: Seksyen 17, Shah Alam, Selangor, Malaysia. Data nașterii: (a) 5.1.1966, (b) 5.10.1966. Locul nașterii: Muar Johor, Malaysia. Cetățenia: malaysiană. Pașaport nr.: A 11263265. Număr național de identificare: 660105-01-5297. Alte informații: (a) numele mamei este Minah Binto Aogist Abd Aziz, (b) permis de conducere cu numărul D2161572, eliberat în California, SUA. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 9.9.2003. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Zulkifli Abdul Hir [alias (a) Musa Abdul Hir, (b) Muslimin Abdulmotalib, (c) Salim Alombra, (d) Armand Escalante, (e) Normina Hashim, (f) Henri Lawi, (g) Hendri Lawi, (h) Norhana Mohamad, (i) Omar Salem, (j) Ahmad Shobirin, (k) Bin Abdul Hir Zulkifli, (l) Abdulhir Bin Hir, (m) Hassan, (n) Hogalu, (o) Hugalu, (p) Lagu, (q) Marwan (este cunoscut îndeosebi sub acest nume)]. Adresă: (a) Seksyen 17, Shah Alam, Selangor, Malaysia (adresa precedentă), (b) Maguindanao, Filipine (din ianuarie 2015). Data nașterii: (a) 5.1.1966, (b) 5.10.1966. Locul nașterii: Muar Johor, Malaysia. Cetățenia: malaysiană. Pașaport nr.: (a) A 11263265, (b) Număr național de identificare: 660105-01-5297, (c) permis de conducere cu numărul D2161572, eliberat în California, SUA. Alte informații: (a) Court for the Northern District of California, SUA a emis un mandat de arestare pe numele său la 1 august 2007. (b) s-a confirmat că a decedat în Maguindanao, Philippines în ianuarie 2015. (c) numele mamei este Minah Binto Aogist Abd Aziz. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 9.9.2003.

La rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se modifică următoarele mențiuni:
Paragraf
Mențiunea Societatea Renașterii Patrimoniului Islamic (Revival of Islamic Heritage Society) [alias (a) Jamiat Ihia Al-Turath Al-Islamiya, (b) Revival of Islamic Society Heritage on the African Continent, (c) Jamia Ihya Ul Turath, (d) RIHS]. Adresă: (a) Pakistan; (b) Afganistan. Alte informații: (a) sunt vizate numai birourile din Pakistan și Afganistan ale acestei entități; (b) organizație asociată cu Abu Bakr al-Jaziri și cu Comitetul de susținere afgan [Afghan Support Committee (ASC)]. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 11.1.2002 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Societatea Renașterii Patrimoniului Islamic (Revival of Islamic Heritage Society) [alias (a) Revival of Islamic Society Heritage on the African Continent (b) Jamia Ihya ul Turath (c) RIHS (d) Jamiat Ihia Al-Turath Al-Islamiya (e) Al-Furqan Foundation Welfare Trust (f) Al-Furqan Welfare Foundation. Adresă: (a) Pakistan; (b) Afganistan. Alte informații: (a) sunt vizate numai birourile din Pakistan și Afganistan ale acestei entități; (b) organizație asociată cu Abu Bakr al-Jaziri și cu Comitetul de susținere afgan [Afghan Support Committee (ASC)]. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 11.1.2002.

Mențiunea Fundația islamică Al-Haramain (Somalia). Adresă: Somalia. Alte informații: fondatorul și fostul lider al fundației este Aqeel Abdulaziz Aqeel al-Aqeel. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 13.3.2002 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Fundația islamică Al-Haramain (Somalia). Adresă: Somalia. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 13.3.2002.

Mențiunea Al-Qaida din Peninsula Arabică [alias (a) AQAP, (b) Al-Qaida of Jihad Organization din Peninsula Arabică, (c) Tanzim Qa'idat al-Jihad fi Jazirat al-Arab, (d) Organizația Al-Qaida din Peninsula Arabică, (e) Al-Qaida din Peninsula Arabică de Sud, (f) Ansar al-Shari'a, (g) AAS, (h) Al-Qaida din Yemen, (i) AQY]. Alte informații: Sediu: Yemen sau Arabia Saudită. Ansar al-Shari'a a fost înființată la începutul anului 2011 de către AQAP. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 19.1.2010 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Al-Qaida din Peninsula Arabică [alias (a) AQAP, (b) Al-Qaida of Jihad Organization din Peninsula Arabică, (c) Tanzim Qa'idat al-Jihad fi Jazirat al-Arabm, (d) Organizația Al-Qaida din Peninsula Arabică, (e) Al-Qaida din Peninsula Arabică de Sud, (f) Ansar al-Shari'a, (g) AAS, (h) Al-Qaida din Yemen, (i) AQY)]. Alte informații: (a) Sediu: Yemen sau Arabia Saudită (2004-2006). (b) înființată în ianuarie 2009, când Al-Qaida din Yemen s-a combinat cu agenții operativi ai Al-Qaida din Arabia Saudită, (c) liderul AQAP este Nasir 'abd-al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi, (d) Ansar al-Shari'a a fost înființată la începutul anului 2011 de către AQAP și a revendicat numeroase atacuri în Yemen atât la adresa autorităților, cât și a civililor. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 19.1.2010.

Mențiunea Tehrik-e Taliban Pakistan (TTP) [alias (a) Tehrik-I-Taliban Pakistan, (b) Tehrik-e-Taliban, (c) Pakistani Taliban, (d) Tehreek-e-Taliban]. Alte informații: (a) Tehrik-e Taliban își are sediul în zonele tribale situate de-a lungul frontierei dintre Afghanistan și Pakistan; (b) creată în 2007, liderul său este Hakimullah Mehsud; Wali Ur Rehman este emir al TTP pentru Waziristanul de Sud. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 29.7.2011 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Paragraf
Tehrik-e Taliban Pakistan (TTP) [alias (a) Tehrik-I-Taliban Pakistan, (b) Tehrik-e-Taliban, (c) Pakistani Taliban, (d) Tehreek-e-Taliban]. Alte informații: (a) Tehrik-e Taliban își are sediul în zonele tribale situate de-a lungul frontierei dintre Afganistan și Pakistan; (b) creată în 2007, liderul său este Maulana Fazlullah; Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 29.7.2011.

La rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se adaugă următoarea mențiune:
Paragraf
Armata emigranților și susținătorilor [alias: (a) Batalionul emigranților și susținătorilor (b) organizația Armata emigranților și susținătorilor (c) Batalionul emigranților și Ansar (d) Jaysh al-Muhajirin wal-Ansar (JAMWA)]; Adresă: regiunea Jabal Turkuman, guvernoratul Lattakia, Republica Arabă Siriană; Alte informații: Înființată de luptători teroriști străini în 2013. Sediu: Republica Arabă Siriană. Afiliată la Statul Islamic în Irak și Levant, cunoscută sub numele Al-Qaida din Irak și Al-Nusrah Front for the People of the Levant; Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 6.8.2015.

Punctul 1
La rubrica Persoane fizice se modifică următoarele mențiuni:
Litera a
mențiunea Aiman Muhammed Rabi Al-Zawahiri [alias (a) Ayman Al-Zawahari, (b) Ahmed Fuad Salim, (c) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi Abdel Muaz, (d) Al Zawahiri Ayman, (e) Abdul Qader Abdul Aziz Abdul Moez Al Doctor, (f) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabi, (g) Al Zawahry Aiman Mohamed Rabie, (h) Al Zawahry Aiman Mohamed Robi, (i) Dhawahri Ayman, (j) Eddaouahiri Ayman, (k) Nur Al Deen Abu Mohammed, (l) Ayman Al Zawahari, (m) Ahman Fuad Salim, (n) Abu Fatma, (o) Abu Mohammed]. Titlu: (a) doctor, (b) Data nașterii: 19.6.1951. Locul nașterii: Giza, Egipt. Cetățenia: egipteană. Pașaport nr.: (a) 1084010 (pașaport egiptean), (b) 19820215. Alte informații: (a) fost lider operațional și militar al Jihadului Islamic Egiptean, în prezent colaborator apropiat al lui Osama ben Laden, (b) se bănuiește că locuiește în zona de frontieră Afganistan/Pakistan. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 25.1.2001. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera b
mențiunea Yasser Mohamed Ismail Abu Shaweesh (alias Yasser Mohamed Abou Shaweesh). Adresa: Germania. Data nașterii: 20.11.1973. Locul nașterii: Benghazi, Libia. Cetățenie: apatrid palestinian. Pașaport nr.: (a) 939254 (document de călătorie egiptean) (b) 0003213 (pașaport egiptean) (c) 981358 (pașaport egiptean) (d) C00071659 (substitut de pașaport, eliberat de Republica Federală Germania). Alte informații: (a) în prezent aflat în închisoare în Germania; (b) fratele său este Ismail Mohamed Ismail Abu Shaweesh. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 6.12.2005. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera c
mențiunea Nasir 'Abd-Al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi [alias (a) Nasir al-Wahishi, (b) Abu Basir Nasir al-Wahishi, (c) Naser Abdel Karim al-Wahishi, (d) Nasir Abd al-Karim al-Wuhayshi, (e) Abu Basir Nasir Al-Wuhayshi, (f) Nasser Abdul- karim Abdullah al-Wouhichi, (g) Abu Baseer al-Wehaishi, (h) Abu Basir Nasser al-Wuhishi, (i) Abdul Kareem Abdullah Al-Woohaishi, (j) Nasser Abdelkarim Saleh Al Wahichi, (k) Abu Basir, (l) Abu Bashir]. Data nașterii: (a) 1.10.1976, (b) 8.10.1396 (calendarul Hijri). Locul nașterii: Yemen. Cetățenie: Yemenită. Pașaport nr.: 40483 (numărul pașaportului yemenit eliberat la 5.1.1997). Alte informații: A fost în închisoare în Yemen în perioada 2003-2006. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 19.1.2010. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera d
mențiunea Ibrahim Hassan Tali Al-Asiri [alias (a) Ibrahim Hassan Tali Asiri, (b) Ibrahim Hasan Talea Aseeri, (c) Ibrahim Hassan al-Asiri, (d) Ibrahim Hasan Tali Asiri, (e) Ibrahim Hassan Tali Assiri, (f) Ibrahim Hasan Tali'A 'Asiri, (g) Ibrahim Hasan Tali al-'Asiri, (h) Ibrahim al-'Asiri, (i) Ibrahim Hassan Al Asiri, (j) Abu Saleh, (k) Abosslah, (l) Abu-Salaah)]. Adresă: Yemen. Data nașterii: (a) 19.4.1982, (b) 18.4.1982, (c) 24.6.1402 (calendarul Hijri). Locul nașterii: Riyadh, Arabia Saudită. Cetățenie: saudită. Pașaport nr.: F654645 (număr de pașaport saudit, eliberat la 30.4.2005, expirat la 7.3.2010, data eliberării în calendarul Hijri: 24.6.1426, data expirării în calendarul Hijri: 21.3.1431). Număr național de identificare: 1028745097 (număr național de identificare saudit). Alte informații: (a) agent operativ și principal producător de bombe al Al-Qaida din Peninsula Arabică; (b) în martie 2011, se presupune că se ascunde în Yemen; (c) căutat de autoritățile saudite; (d) INTERPOL a emis o notificare portocalie (dosar #2009/52/OS/CCC, #81) în numele acestuia; (e) asociat cu Nasir 'abd-al-Karim 'Abdullah Al-Wahishi, Said Ali al-Shihri, Qasim Yahya Mahdi al-Rimi și Anwar Nasser Abdulla Al-Aulaqi. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.3.2011. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera e
mențiunea Adil Muhammad Mahmud Abd Al-Khaliq [alias (a) Adel Mohamed Mahmoud Abdul Khaliq; (b) Adel Mohamed Mahmood Abdul Khaled]. Data nașterii: 2.3.1984. Locul nașterii: Bahrain. Cetățenie: cetățean al Regatului Bahrain. Pașaport nr.: 1632207 (pașaport emis de Bahrain). Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.10.2008. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera f
mențiunea Ibrahim Ali Abu Bakr Tantoush [alias (a) Abd al-Muhsin, (b) Ibrahim Ali Muhammad Abu Bakr, (c) Abdul Rahman, (d) Abu Anas, (e) Ibrahim Abubaker Tantouche, (f) Ibrahim Abubaker Tantoush, (g) Abd al-Muhsi, (h) Abd al- Rahman, (i) Al-Libi]. Adresă: Johannesburg, Africa de Sud. Data nașterii: 1966. Locul nașterii: al Aziziyya, Libia. Cetățenie: libiană. Pașaport nr.: 203037 (pașaport libian emis la Tripoli). Alte informații: (a) are legături cu Comitetul de susținere afgan (Afghan Support Committee – ASC), cu Renașterea Societății Patrimoniului Islamic (Revival of Islamic Heritage Society – RIHS) și cu Grupul libian de luptă pentru islam (Libyan Islamic Fighting Group – LIFG). Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 11.1.2002. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera g
Mențiunea Zulkifli Abdul Hir [alias (a) Musa Abdul Hir, (b) Muslimin Abdulmotalib, (c) Salim Alombra, (d) Armand Escalante, (e) Normina Hashim, (f) Henri Lawi, (g) Hendri Lawi, (h) Norhana Mohamad, (i) Omar Salem, (j) Ahmad Shobirin, (k) Bin Abdul Hir Zulkifli, (l) Abdulhir Bin Hir, (m) Hassan, (n) Hogalu, (o) Hugalu, (p) Lagu, (q) Marwan]. Adresă: Seksyen 17, Shah Alam, Selangor, Malaysia. Data nașterii: (a) 5.1.1966, (b) 5.10.1966. Locul nașterii: Muar Johor, Malaysia. Cetățenia: malaysiană. Pașaport nr.: A 11263265. Număr național de identificare: 660105-01-5297. Alte informații: (a) numele mamei este Minah Binto Aogist Abd Aziz, (b) permis de conducere cu numărul D2161572, eliberat în California, SUA. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 9.9.2003. de la rubrica Persoane fizice se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Punctul 2
La rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se modifică următoarele mențiuni:
Litera a
Mențiunea Societatea Renașterii Patrimoniului Islamic (Revival of Islamic Heritage Society) [alias (a) Jamiat Ihia Al-Turath Al-Islamiya, (b) Revival of Islamic Society Heritage on the African Continent, (c) Jamia Ihya Ul Turath, (d) RIHS]. Adresă: (a) Pakistan; (b) Afganistan. Alte informații: (a) sunt vizate numai birourile din Pakistan și Afganistan ale acestei entități; (b) organizație asociată cu Abu Bakr al-Jaziri și cu Comitetul de susținere afgan [Afghan Support Committee (ASC)]. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 11.1.2002 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera b
Mențiunea Fundația islamică Al-Haramain (Somalia). Adresă: Somalia. Alte informații: fondatorul și fostul lider al fundației este Aqeel Abdulaziz Aqeel al-Aqeel. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 13.3.2002 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera c
Mențiunea Al-Qaida din Peninsula Arabică [alias (a) AQAP, (b) Al-Qaida of Jihad Organization din Peninsula Arabică, (c) Tanzim Qa'idat al-Jihad fi Jazirat al-Arab, (d) Organizația Al-Qaida din Peninsula Arabică, (e) Al-Qaida din Peninsula Arabică de Sud, (f) Ansar al-Shari'a, (g) AAS, (h) Al-Qaida din Yemen, (i) AQY]. Alte informații: Sediu: Yemen sau Arabia Saudită. Ansar al-Shari'a a fost înființată la începutul anului 2011 de către AQAP. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 19.1.2010 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Litera d
Mențiunea Tehrik-e Taliban Pakistan (TTP) [alias (a) Tehrik-I-Taliban Pakistan, (b) Tehrik-e-Taliban, (c) Pakistani Taliban, (d) Tehreek-e-Taliban]. Alte informații: (a) Tehrik-e Taliban își are sediul în zonele tribale situate de-a lungul frontierei dintre Afghanistan și Pakistan; (b) creată în 2007, liderul său este Hakimullah Mehsud; Wali Ur Rehman este emir al TTP pentru Waziristanul de Sud. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 29.7.2011 de la rubrica Persoane juridice, grupuri și entități se înlocuiește cu următoarea mențiune:
Punctul 3