Paragraf
având în vedere Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE, în special articolul 5 alineatul (5),
1
Directiva 2014/40/UE prevede că producătorii și importatorii de produse din tutun trebuie să transmită autorităților competente din statele membre în cauză informații privind ingredientele și emisiile produselor din tutun, precum și privind volumele lor de vânzări. Informațiile ar trebui să fie transmise înainte de introducerea pe piață a produselor noi sau modificate. Ar trebui să se stabilească formatul pentru transmiterea și punerea la dispoziție a informațiilor respective.
2
La elaborarea noului format ar trebui să se țină cont, acolo unde este relevant, de experiența câștigată și de cunoștințele dobândite în ceea ce privește formatele existente pentru raportarea ingredientelor produselor din tutun.
3
Un format electronic comun de raportare pentru transmiterea informațiilor privind ingredientele și emisiile produselor din tutun ar trebui să permită statelor membre și Comisiei să prelucreze, să compare și să analizeze informațiile primite, precum și să tragă concluzii pe baza acestora. Datele vor contribui, de asemenea, la identificarea aditivilor care urmează să fie incluși în actualizările listei prioritare menționate la articolul 6 din Directiva 2014/40/UE, vor sta la baza deciziei dacă nivelurile maxime ale conținutului ar trebui stabilite în conformitate cu articolul 7 alineatele (5) și (11) din respectiva directivă și vor facilita aplicarea coerentă a interdicției privind produsele cu o aromă caracteristică, astfel cum este prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din directiva respectivă.
4
Un punct de intrare electronic comun pentru transmiterea datelor este esențial pentru a se asigura aplicarea uniformă a obligațiilor de raportare prevăzute în Directiva 2014/40/UE. În special, punctul de intrare comun facilitează și armonizează transmiterea datelor de la producător sau importator către statele membre. Raționalizarea procesului de transmitere reduce, de asemenea, sarcina administrativă pentru producători, importatori și organismele de reglementare naționale și facilitează compararea datelor. Pentru a se ușura încărcările multiple de date, ar putea fi stabilit un depozit de date la nivelul punctului de intrare comun, pentru a se permite trimiterile la documentele neconfidențiale.Punctul de intrare comun ar trebui să prevadă instrumente pentru transmiterea informațiilor care să fie adecvate atât pentru întreprinderile care dispun de soluții IT complete (transmiteri de la sistem la sistem), cât și pentru întreprinderile care nu au astfel de soluții, în special întreprinderile mici și mijlocii. Întreprinderile vor primi un număr de identificare al furnizorului de date pe care respectiva întreprindere ar trebui să îl utilizeze de fiecare dată când transmite informații.
5
Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a pune la dispoziție instrumentele prevăzute în prezenta decizie care sunt necesare pentru transmiterea de informații privind ingredientele și emisiile, în vederea notificării produselor din tutun înainte de introducerea lor pe piață, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2014/40/UE. Instrumentele ar putea facilita, de asemenea, transmiterea informațiilor cu privire la produsele din plante pentru fumat în temeiul articolului 22 din Directiva 2014/40/UE, precum și transmiterea altor informații relevante privind produsele din tutun.
6
Atunci când datele sunt transmise din nou, inclusiv atunci când se corectează erori cu privire la date deja transmise, informațiile ar trebui furnizate prin intermediul punctului de intrare comun.
7
Responsabilitatea deplină pentru colectarea, verificarea, analizarea (după caz), stocarea și diseminarea datelor colectate în conformitate cu prezenta decizie le revine statelor membre, însă acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a stoca la sediul și folosind serviciile Comisiei datele care le sunt transmise. Serviciul furnizat de Comisie ar trebui să ofere statelor membre instrumentele tehnice care să le permită să-și respecte obligațiile care le revin în temeiul articolului 5 din Directiva 2014/40/UE. În acest scop, Comisia va elabora un acord standard privind nivelul serviciilor. Comisia ar trebui să păstreze o copie offline a datelor transmise prin intermediul porții de intrare comune în scopul aplicării Directivei 2014/40/UE.
8
Producătorii și importatorii ar trebui să fie încurajați să mențină actualizate datele furnizate statelor membre. Pentru a facilita comparația în Uniune, statele membre ar trebui să încurajeze producătorii și importatorii să transmită actualizări, cum ar fi datele anuale privind vânzările, în cursul primei jumătăți a anului calendaristic următor. În cazul în care există fluctuații minore între diferitele loturi de produse, statele membre ar trebui să încurajeze producătorii și importatorii să prezinte anual informații privind cantitățile reale de ingrediente din produsele din tutun și să actualizeze informațiile respective.
9
Atunci când transmit informații privind produse cu aceeași compoziție și proiectare, producătorii și importatorii ar trebui să utilizeze, în măsura posibilului, același număr de identificare al produsului, indiferent de marcă și de subtip sau de faptul dacă acestea sunt introduse pe piață într-unul sau mai multe state membre.
10
Este necesar să se stabilească norme cu privire la tratamentul datelor confidențiale de către Comisie, astfel încât să se asigure cel mai înalt grad de transparență posibil a informațiilor referitoare la produse destinate publicului larg și, în același timp, să se țină seama în mod corespunzător de secretele comerciale. Așteptările legitime ale consumatorilor de a avea acces la informații adecvate cu privire la conținutul produselor pe care intenționează să le consume trebuie să fie puse în balanță cu interesele producătorilor de a-și proteja rețetele produselor. Având în vedere aceste interese divergente, în special datele care ar putea dezvălui aromele folosite în cantități mici în anumite produse ar trebui să rămână confidențiale.
11
Datele cu caracter personal ar trebui prelucrate în conformitate cu normele și garanțiile stabilite în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului.
12
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 25 din Directiva 2014/40/UE,
Articolul 1
Obiectul
Paragraf
Prezenta decizie stabilește un format comun pentru raportarea și punerea la dispoziție a informațiilor privind ingredientele și emisiile produselor din tutun și privind volumele de vânzări.
Articolul 2
Formatul pentru transmiterea datelor
Alineatul 1
Statele membre se asigură că producătorii și importatorii de produse din tutun transmit informații privind ingredientele, emisiile și volumul vânzărilor la care se face referire la articolul 5 din Directiva 2014/40/UE, inclusiv privind modificările și retragerile de pe piață, în conformitate cu formatul prevăzut în anexă.
Alineatul 2
Statele membre se asigură că producătorii și importatorii de produse din tutun transmit informațiile menționate la alineatul (1) prin intermediul unui punct de intrare electronic comun pentru transmiterea datelor.
Articolul 3
Stocarea datelor
Paragraf
Statele membre au dreptul să utilizeze serviciile de stocare a datelor oferite de către Comisie pentru a se conforma obligațiilor care le revin în temeiul articolului 5 alineatul (7) din Directiva 2014/40/UE, cu condiția să fi semnat cu Comisia un acord privind nivelul serviciilor.
Articolul 4
Numărul de identificare al furnizorului de date
Paragraf
Înainte de a transmite informații către statele membre pentru prima dată, în conformitate cu prezenta decizie, producătorul sau importatorul depune o cerere pentru obținerea unui număr de identificare (numărul de identificare al furnizorului de date) generat de operatorul punctului de intrare comun. Producătorul sau importatorul prezintă, la cerere, un document care să cuprindă identificarea întreprinderii și autentificarea activităților în conformitate cu legislația națională din statul în care este stabilită întreprinderea. Numărul de identificare al furnizorului de date va fi utilizat pentru toate datele transmise ulterior și pentru toată corespondența ulterioară.
Articolul 5
Numărul de identificare al produsului
Alineatul 1
Pe baza numărului de identificare al furnizorului de date menționat la articolul 4, producătorul sau importatorul atribuie un număr de identificare al produsului din tutun (TP-ID) pentru fiecare produs care trebuie raportat.
Alineatul 2
Atunci când transmit informații privind produse cu aceeași compoziție și cu același aspect, producătorii și importatorii utilizează, în măsura posibilului, același TP-ID, în special atunci când datele sunt transmise de diferiți membri ai aceluiași grup de societăți. Acest lucru este valabil indiferent de marcă, de subtip sau de numărul de piețe pe care au fost introduse aceste produse.
Alineatul 3
Dacă nu poate să se asigure că același TP-ID este utilizat pentru produsele cu aceeași compoziție și cu același aspect, producătorul sau importatorul furnizează, în măsura posibilului, cel puțin diferitele numere TP-ID care au fost atribuite acestor produse.
Articolul 6
Date confidențiale și divulgarea datelor
Alineatul 1
Atunci când transmit date, producătorii și importatorii marchează toate informațiile considerate a fi secrete comerciale sau alte informații confidențiale și, la cerere, își justifică în mod corespunzător afirmațiile.
Alineatul 2
Atunci când utilizează informațiile transmise în scopul aplicării Directivei 2014/40/UE și a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului, Comisia nu consideră, în principiu, următoarele informații ca fiind confidențiale sau secrete comerciale:
Litera a
pentru toate produsele din tutun, prezența și cantitatea de aditivi, alții decât aromele;
Litera b
pentru toate produsele din tutun, prezența și cantitatea altor ingrediente decât aditivii, utilizate în cantități de peste 0,5 % din greutatea unitară totală a produsului din tutun;
Litera c
pentru țigarete și tutunul de rulat, prezența și cantitatea aromelor individuale utilizate în cantități de peste 0,1 % din greutatea unitară totală a produsului din tutun;
Litera d
pentru tutunul de pipă, trabucuri, țigările de foi, produsele din tutun care nu se fumează și toate celelalte produse din tutun, prezența și cantitatea aromelor individuale utilizate în cantități de peste 0,5 % din greutatea unitară totală a produsului din tutun;
Litera e
studiile și datele prezentate în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2014/40/UE, în special cu privire la toxicitate și dependență. În cazul în care studiile respective sunt asociate unor mărci specifice, referirile explicite și implicite la mărci sunt eliminate, iar documentul este pus la dispoziție în versiunea fără informații confidențiale.
Articolul 7
Destinatari
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 noiembrie 2015.Pentru ComisieVytenis AndriukaitisMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXE
Paragraf
DESCRIERILE CÂMPURILOR
Paragraf
Toate câmpurile marcate cu O în formatul comun sunt obligatorii.
Paragraf
Câmpurile obligatorii în funcție de filtru (F) devin obligatorii în cazul în care este selectat un răspuns specific pe baza unei variabile anterioare.
Paragraf
Câmpurile generate de sistem (AUTO) sunt generate automat de sistemul software.
Paragraf
Pentru câmpurile în care răspunsul trebuie să fie selectat dintr-o listă, vor fi furnizate tabele de referință corespunzătoare, actualizate și publicate pe site-ul Comisiei.
Paragraf
CARACTERISTICILE FURNIZORULUI DE DATE
Paragraf
Furnizorul de date este fie producătorul, fie importatorul responsabil pentru datele transmise.
Paragraf
Caracteristicile societății-mamă a producătorului/importatorului
Paragraf
Pentru societatea-mamă, trebuie să fie furnizate următoarele informații: numărul de identificare al furnizorului de date, dacă este cazul, denumirea oficială, adresa, țara, numărul de telefon profesional și adresa de e-mail profesională funcțională.
Paragraf
Caracteristicile societății afiliate a producătorului/importatorului
Paragraf
Pentru fiecare societate afiliată, trebuie să fie furnizate următoarele informații: numărul de identificare al furnizorului de date, dacă este cazul, denumirea oficială, adresa, țara, numărul de telefon profesional și adresa de e-mail profesională funcțională.
Paragraf
Operatorul care raportează în numele furnizorului de date
Paragraf
Pentru operator, trebuie să fie furnizate următoarele informații: numărul de identificare al furnizorului de date, dacă este cazul, denumirea oficială, adresa, țara, numărul de telefon profesional și adresa de e-mail profesională funcțională.
Paragraf
TRANSMITEREA ȘI DESCRIEREA INFORMAȚIILOR PRIVIND PRODUSUL – PARTEA A
Paragraf
TRANSMITEREA ȘI DESCRIEREA INFORMAȚIILOR PRIVIND PRODUSUL – PARTEA B
Paragraf
În cazul în care produsele sunt prezentate spre vânzare în diferite formate sau în cazul în care același produs este prezentat spre vânzare în diferite state membre, următoarele variabile se completează pentru fiecare format și pentru fiecare stat membru.
Paragraf
DESCRIEREA INGREDIENTELOR: TUTUN
Paragraf
Pentru fiecare dintre ingredientele din tutun utilizate în produs, trebuie să fie completate următoarele variabile pentru fiecare combinație de metodă de uscare a tutunului, tip de frunză și tipul părții utilizate.
Paragraf
DESCRIEREA INGREDIENTELOR: ADITIVI ȘI ALTE SUBSTANȚE/ELEMENTE
Paragraf
GNMC ȘI ALTE EMISII
Paragraf
CÂMPURI SPECIFICE ȚIGARETELOR
Paragraf
Câmpurile O și F din prezenta secțiune se aplică numai țigaretelor.
Paragraf
CÂMPURI SPECIFICE PENTRU PRODUSELE DIN TUTUN CARE NU SE FUMEAZĂ (TUTUN PENTRU UZ ORAL, TUTUN PENTRU UZ NAZAL ȘI TUTUN PENTRU MESTECAT)
Paragraf
Câmpurile O și F din prezenta secțiune se aplică numai produselor din tutun care nu se fumează.
Paragraf
CÂMPURI SPECIFICE TUTUNULUI DE RULAT ȘI TUTUNULUI DE PIPĂ
Paragraf
Câmpurile O și F din prezenta secțiune se aplică numai tutunului de rulat și tutunului de pipă.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9