AcasăLegislație UE32015D1521

Decizia (PESC) 2015/1521 a Consiliului din 14 septembrie 2015 de abrogare a Deciziei 2013/320/PESC de sprijinire a activităților de securitate fizică și gestionare a stocurilor pentru reducerea riscului de comerț ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor (SALW) și muniția aferentă în Libia și în regiunea acesteia

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:14.09.2015
În vigoare din:30.06.2015
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 26 alineatul (2) și articolul 31 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
Decizia 2013/320/PESC a Consiliului prevedea faptul că Uniunea urmărește promovarea păcii și a securității în Libia și în regiunea înconjurătoare prin sprijinirea unor măsuri menite să asigure eficiența securității fizice și a gestionării stocurilor de armament din arsenalele libiene de către instituțiile statului libian pentru reducerea riscurilor la adresa păcii și a securității de pe urma proliferării ilicite și a acumulării excesive de arme de calibru mic și armament ușor (SALW) și de muniție aferentă, inclusiv promovarea unui multilateralism eficient la nivel regional.
2
Din cauza deteriorării situației politice și de securitate, cea mai mare parte a misiunilor diplomatice și a personalului internațional au fost nevoite să părăsească Libia în urma evenimentelor violente din vara anului 2014.
3
Dialogul politic desfășurat sub conducerea Organizației Națiunilor Unite nu a condus încă la o soluționare politică între principalele facțiuni combatante.
4
Nu este clar când situația din Libia se va îmbunătăți suficient de mult încât personalul internațional să poată funcționa din nou în condiții de siguranță în această țară.
5
Prin urmare, Decizia 2013/320/PESC ar trebui să fie abrogată.
6
Uniunea dorește să își reafirme angajamentul politic ferm de a sprijini autoritățile libiene responsabile în vederea reducerii riscurilor reprezentate de proliferarea ilicită și de acumularea excesivă de SALW și de muniție aferentă, de îndată ce condițiile din Libia vor permite aceasta,

Articolul 1

Paragraf
Decizia 2013/320/PESC se abrogă.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Se aplică de la 30 iunie 2015.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 septembrie 2015.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Asselborn