AcasăLegislație UE32015D1497

Decizia (UE) 2015/1497 a Consiliului din 20 aprilie 2015 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) referitor la calitatea Uniunii de membru al Comisiei extinse din cadrul Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:20.04.2015
În vigoare din:20.04.2015
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Uniunea are competența de a adopta măsuri de conservare a resurselor biologice marine în temeiul politicii comune în domeniul pescuitului și de a încheia acorduri cu țări terțe și organizații internaționale.
2
În temeiul Deciziei 98/392/CE a Consiliului, Uniunea este parte contractantă la Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982. Respectiva convenție impune tuturor membrilor comunității internaționale să coopereze în vederea conservării și gestionării resurselor biologice ale mării.
3
În temeiul Deciziei 98/414/CE a Consiliului, Uniunea este parte contractantă la Acordul pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 privind conservarea și gestionarea populațiilor transzonale de pești și a stocurilor de pești mari migratori.
4
La 1 decembrie 2009, Consiliul a autorizat Comisia Europeană să solicite, în numele Uniunii, o modificare a Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud (denumită în continuare convenția), pentru ca Uniunea să devină parte contractantă.
5
Deoarece negocierile cu privire la modificarea convenției nu s-au finalizat cu un acord, Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) a modificat, în cadrul celei de a 20-a reuniuni a sa, în octombrie 2013, rezoluția privind înființarea unei comisii extinse pentru conservarea tonului roșu din sud (denumită în continuare Comisia extinsă CCSBT), pentru a permite Uniunii să devină membru al Comisiei extinse CCSBT, prin intermediul unui acord sub forma unui schimb de scrisori.
6
Având în vedere că unele nave aflate sub pavilioane ale statelor membre ale Uniunii pescuiesc în zona de răspândire a tonului roșu din sud, este în interesul Uniunii să semneze și să aplice cu titlu provizoriu Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) referitor la calitatea Uniunii de membru al Comisiei extinse din cadrul Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud (denumit în continuare Acordul sub forma unui schimb de scrisori, astfel încât Uniunea să aibă efectiv un rol în punerea în aplicare a convenției.
7
La finalizarea acestei proceduri, Uniunea va putea deveni membru și va putea vota în cadrul Comisiei extinse CCSBT și al Comitetului științific extins.
8
Calitatea de membru al Comisiei extinse CCSBT va promova, de asemenea, coerența abordării Uniunii în materie de conservare în toate oceanele și va consolida angajamentul său privind conservarea pe termen lung și utilizarea sustenabilă a resurselor piscicole la nivel mondial.
9
Acordul sub forma unui schimb de scrisori ar trebui, prin urmare, să fie semnat și să se aplice cu titlu provizoriu,

Articolul 1

Paragraf
Prin prezenta decizie se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) referitor la calitatea Uniunii de membru al Comisiei extinse din cadrul Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud, sub rezerva finalizării procedurilor pentru încheierea acestuia.
Paragraf
Textul Acordului sub forma unui schimb de scrisori este anexat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze, în numele Uniunii, Acordul sub forma unui schimb de scrisori.

Articolul 3

Paragraf
Acordul sub forma unui schimb de scrisori se aplică cu titlu provizoriu de la … și până la finalizarea procedurilor pentru încheierea sa.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 20 aprilie 2015.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Dūklavs