Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, în special articolul 62 alineatul (1) litera (a),
Paragraf
după ce a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile în conformitate cu articolele menționate și având în vedere observațiile acestora,
Articolul 1
Alineatul 1
Plățile efectuate de departamentul Charente, de comunitatea intercomunală a orașului Angoulême și de comunitatea comunelor Braconne Charente în temeiul Convenției din 23 mai 2002 privind condițiile de finanțare a exploatării și dezvoltării aeroportului din Angoulême Brie Champniers, precum și de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul acordului de subcontractare a gestionării din 22 ianuarie 2009 și al angajamentului din 8 august 2011 către Camera de Comerț și Industrie din Angoulême și SNC-Lavalin constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acordat ilegal de către Franța, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE.
Alineatul 2
Plățile către Ryanair și Airport Marketing Services efectuate de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul contractului de servicii aeroportuare și al contractului de servicii de marketing, încheiate la 8 februarie 2008, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acordat ilegal de către Franța, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE.
Articolul 2
Alineatul 1
Plățile efectuate de departamentul Charente, de comunitatea intercomunală a orașului Angoulême și de comunitatea comunelor Braconne Charente în temeiul Convenției din 23 mai 2002 privind condițiile de finanțare a exploatării și dezvoltării aeroportului din Angoulême Brie Champniers, precum și de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul acordului de subcontractare a gestionării din 22 ianuarie 2009 către Camera de Comerț și Industrie din Angoulême constituie ajutor de stat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE.
Alineatul 2
Plățile efectuate de Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente către SNC-Lavalin în temeiul angajamentului din 8 august 2011 sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) din TFUE, cu condiția ca Franța să demonstreze Comisiei că suma totală plătită pe toată durata contractului nu depășește ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor nete ocazionate de executarea doar a obligațiilor de serviciu public, cu excepția costurilor legate de dezvoltarea comercială a platformei, inclusiv o rată rezonabilă a rentabilității capitalului investit.
Alineatul 3
Franța transmite Comisiei, în termen de patru luni de la încetarea contractului încheiat în 2011 între Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente și SNC-Lavalin, un raport care demonstrează că valoarea compensației acordate pentru SNC-Lavalin, inclusiv o rată rezonabilă a rentabilității capitalului investit, este conformă, pe întreaga durată a contractului, cu articolul 5 din Decizia 2012/21/UE.
Alineatul 4
Ajutorul acordat în favoarea companiei Ryanair și a Airport Marketing Services de către Sindicatul Mixt al Aeroporturilor din Charente în temeiul contractului de servicii aeroportuare și al contractului de servicii de marketing, încheiate la 8 februarie 2008 cu Ryanair și cu Airport Marketing Services, este incompatibil cu piața internă.
Articolul 3
Alineatul 1
Franța trebuie să recupereze ajutorul menționat la articolul 2 alineatul (4) de la beneficiari. Ryanair și Airport Marketing Services sunt obligate în solidar la rambursarea ajutorului.
Alineatul 2
Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la momentul recuperării lor efective.
Alineatul 3
Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004.
Alineatul 4
Franța anulează toate plățile neefectuate ale ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (4), începând de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 4
Alineatul 1
Recuperarea ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (4) este imediată și efectivă.
Alineatul 2
Franța asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.
Articolul 5
Alineatul 1
În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Franța comunică Comisiei următoarele informații:
Litera a
cuantumul ajutorului care trebuie recuperat în temeiul articolului 3;
Litera b
o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;
Litera c
documentele care demonstrează că beneficiarii au fost somați să ramburseze ajutorul.
Alineatul 2
Franța informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (4). Franța transmite imediat, la solicitarea Comisiei, informațiile privind măsurile care au fost deja adoptate și cele planificate în vederea conformării cu prezenta decizie. În plus, Franța furnizează informații detaliate privind cuantumul ajutorului și dobânzile recuperate deja de la beneficiari.
Articolul 6
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.
Tabel 1
Tabelul 1Aeroporturile din vecinătatea aeroportului din Angoulême
Tabel 2
Tabelul 2Traficul și mișcările de pe aeroportul din Angoulême
Tabel 3
Tabelul 3Cheltuieli legate de siguranță și securitate
Tabel 4
Tabelul 4Venituri provenite din fondurile alocate pentru finanțarea activităților statului
Tabel 5
Tabelul 5Cuantumul subvențiilor de exploatare primite de CCI-aeroport
Tabel 6
Tabelul 6Plafonul pentru subvențiile de exploatare și remunerația acordate SNC-Lavalin (toate taxele incluse) – scenariul de referință
Tabel 7
Tabelul 7Plafonul pentru subvențiile de exploatare și remunerația acordate SNC-Lavalin (toate taxele incluse) – scenariul proactiv
Tabel 8
Tabelul 8Taxe aeronautice percepute de aeroportul din Angoulême
Tabel 9
Tabelul 9Taxele de aeroport aplicate companiei Ryanair
Tabel 10
Tabelul 10Fluxurile financiare între 2008 și 2010
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 11Aeroporturi comparabile cu aeroportul din Angoulême
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 13Informații privind sumele care trebuie recuperate ca urmare a acordurilor din 2008
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 iulie 2014.Pentru ComisieJoaquin AlmuniaVicepreședinte