Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Acordul intern între reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (Acordul intern), în special articolul 8 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat la Luxemburg la 25 iunie 2005 și astfel cum a fost modificat pentru a doua oară la Ouagadougou la 22 iunie 2010 (Acordul de parteneriat ACP-UE), cuprinde definiția protocoalelor financiare pentru fiecare perioadă de cinci ani.
2
La 26 iunie 2013, reprezentanții guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, au adoptat un acord intern, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, care prevede instituirea Comitetului Fondului european de dezvoltare format din reprezentanți ai guvernelor statelor membre.
3
Regulamentul de procedură al Comitetului Fondului european de dezvoltare ar trebui să țină cont de dispozițiile relevante ale Deciziei 2013/755/UE a Consiliului și ale Regulamentului (UE) 2015/322 al Consiliului,
Articolul 1
Paragraf
Se adoptă Regulamentul de procedură al Comitetului Fondului european de dezvoltare prevăzut în anexă.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 2 martie 2015.Pentru ConsiliuPreședinteleD. Reizniece-Ozola
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL COMITETULUI FONDULUI EUROPEAN DE DEZVOLTARE
Paragraf
Regulamentul (UE) 2015/322 al Consiliului din 2 martie 2015 privind punerea în aplicare a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare (JO L 58, 3.3.2015, p. 1).
Paragraf
Decizia 2013/755/UE a Consiliului din 25 noiembrie 2013 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană (Decizia de asociere peste mări) (JO L 344, 19.12.2013, p. 1).
Paragraf
Pe lângă cazurile de sesizare prevăzute la alineatul (1):
Paragraf
Comisia asigură publicarea în timp util pe site-ul său internet a deciziilor adoptate în temeiul articolelor 14 și 15 din Regulamentul de punere în aplicare a celui de al 11-lea FED și informează comitetul în consecință pe calea electronică cea mai rapidă și mai sigură;
Paragraf
Comisia informează comitetul cu privire la orice întârzieri sau dificultăți survenite în punerea în aplicare a programelor de acțiune anuale, a măsurilor individuale și speciale, primind inclusiv informații prealabile privind suspendarea și reluarea programelor de sprijin bugetar, care ar putea genera angajamente suplimentare semnificative sau schimbări substanțiale susceptibile să atragă sesizarea obligatorie în temeiul dispozițiilor Regulamentului de punere în aplicare a celui de al 11-lea FED.
Paragraf
În ordinea de zi, se face distincție între:
Paragraf
proiectele de măsuri care urmează a fi adoptate de către Comisie și cu privire la care i se solicită comitetului să emită un aviz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 din Regulamentul de punere în aplicare a celui de al 11-lea FED;
Paragraf
alte aspecte prezentate comitetului pentru informare sau pentru un simplu schimb de opinii, fie la inițiativa președintelui, fie la cererea scrisă a unui membru al comitetului.
Paragraf
În cazul proiectelor de măsuri prezentate, spre avizare, comitetului prin procedura orală, delegațiile informează în scris secretariatul comitetului, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de data reuniunii, cu privire la:
Paragraf
punctele asupra cărora își pot da deja acordul de principiu și pe care le propun spre a fi incluse ca puncte A (cu sau fără observații sau solicitări de informații suplimentare); și
Paragraf
punctele despre care consideră că este necesar să se discute și pe care le propun spre a fi introduse ca puncte B
Paragraf
pe ordinea de zi menționată la articolul 4 alineatul (1).
Paragraf
JO L 210, 6.8.2013, p. 1.
Paragraf
Într-un termen rezonabil și, în orice caz, cel târziu cu cinci zile calendaristice înainte de data reuniunii, se comunică președintelui următoarele informații:
Paragraf
componența fiecărei delegații, cu excepția cazului în care aceasta a fost deja adusă la cunoștința președintelui;
Paragraf
numele și funcțiile tuturor experților care însoțesc delegațiile și motivele pentru care prezența lor este necesară.
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).
Paragraf
Regulamentul de procedură al Comisiei [C(2000) 3614] (JO L 308, 8.12.2000, p. 26).
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
Litera a
Comisia asigură publicarea în timp util pe site-ul său internet a deciziilor adoptate în temeiul articolelor 14 și 15 din Regulamentul de punere în aplicare a celui de al 11-lea FED și informează comitetul în consecință pe calea electronică cea mai rapidă și mai sigură;
Litera b