Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE), în special articolul 7 alineatul (1),
1
Regulamentul (CE) nr. 976/2009 al Comisiei stabilește normele de punere în aplicare a tuturor serviciilor de rețea, cu excepția serviciilor care permit invocarea serviciilor de date spațiale.
2
Interoperabilitatea serviciilor de date spațiale este caracterizată de capacitatea de a comunica, executa și transfera date între acestea. O condiție prealabilă pentru invocarea serviciilor de date spațiale este capacitatea de a avea acces la informațiile relevante. Prin intermediul serviciilor de căutare prevăzute de Directiva 2007/2/CE, ale cărei norme de punere în aplicare sunt stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 976/2009, statele membre pun la dispoziție elementele de metadate prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1205/2008 al Comisiei. Normele de punere în aplicare a serviciilor de date spațiale stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1089/2010 al Comisiei introduc noi elemente de metadate pentru serviciile de date spațiale, prin urmare este necesar să se actualizeze definiția unui element de metadate din Regulamentul (CE) nr. 976/2009, pentru a permite căutarea și pentru a permite disponibilitatea noilor elemente de metadate în cadrul serviciilor de căutare ale statelor membre.
3
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 976/2009 ar trebui modificat în consecință.
4
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul comitetului instituit prin articolul 22 din Directiva 2007/2/CE,
Articolul 1
Paragraf
La articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 976/2009, punctul 7 se înlocuiește cu următorul text:7.element de metadate INSPIRE înseamnă un element de metadate menționat în partea B din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1205/2008 sau în partea B din anexa V, în partea B din anexa VI și în partea B din anexa VII din Regulamentul (UE) nr. 1089/2010 al Comisiei;
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 decembrie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJean-Claude Juncker