Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 78 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 al Comisiei menționează delta-endotoxina de Bacillus thuringiensis în anexa I de stabilire a substanțelor active care nu sunt incluse ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului. Această situație s-a datorat faptului că nu a fost notificat un angajament de a pregăti dosarul necesar pentru respectiva substanță activă.
2
Comisia a constatat că includerea substanței delta-endotoxină de Bacillus thuringiensis în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 ar putea da naștere unor confuzii, având în vedere faptul că Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei enumeră mai multe tulpini de Bacillus thuringiensis ca substanțe active aprobate.
3
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 ar trebui modificată în consecință.
4
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Modificare adusă Regulamentului (CE) nr. 2076/2002
Paragraf
În anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2076/2002, partea Delta-endotoxină de Bacillus thuringiensis se elimină.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 24 iunie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso