Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special al doilea caz prevăzut la articolul 21 alineatul (3) și articolul 78 alineatul (2),
1
Directiva 2011/30/UE a Comisiei a inclus oxidul de fenbutatin ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului, cu condiția ca statele membre în cauză să se asigure de faptul că, până la 31 mai 2013, solicitantul la cererea căruia a fost inclus oxidul de fenbutatin furnizează informații suplimentare de confirmare privind potențialul genotoxicologic, relevanța ecotoxicologică a impurității SD 31723, precum și spectrele, stabilitatea pe timpul stocării și metodele de analiză ale formulării.
2
Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE sunt considerate ca fiind aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt incluse în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei.
3
Solicitantul la cererea căruia a fost autorizată substanța oxid de fenbutatin nu a prezentat niciun fel de informații de confirmare până la termenul-limită de 31 mai 2013. La 27 iunie 2013, acesta a confirmat prin e-mail Comisiei intenția sa de a nu prezenta astfel de informații.
4
În consecință, este necesar să se revoce autorizația acordată pentru oxidul de fenbutatin.
5
Prin urmare, Decizia 2011/30/UE ar trebui abrogată.
6
Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.
7
Statelor membre ar trebui să li se acorde timp pentru a retrage autorizațiile acordate pentru produsele de uz fitosanitar care conțin oxid de fenbutatin.
8
Pentru produsele de uz fitosanitar care conțin oxid de fenbutatin, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, această perioadă ar trebui să expire cel târziu la 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Retragerea autorizației
Paragraf
Autorizația acordată pentru substanța activă oxid de fenbutatin este retrasă.
Articolul 2
Abrogarea Directivei 2011/30/UE
Paragraf
Directiva 2011/30/UE se abrogă.
Articolul 3
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011
Paragraf
Rândul 331, oxid de fenbutatin, din partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se elimină.
Articolul 4
Măsuri tranzitorii
Paragraf
Statele membre retrag autorizațiile acordate pentru produsele de uz fitosanitar care conțin oxid de fenbutatin ca substanță activă până la 2 decembrie 2014.
Articolul 5
Perioadă de grație
Paragraf
Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 este cât mai scurtă posibil și expiră cel târziu la 2 decembrie 2015.
Articolul 6
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 12 mai 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso