Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 2012/105/UE a Consiliului din 14 decembrie 2011 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului sub formă de schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Federația Rusă cu privire la administrarea contingentelor tarifare care se aplică exporturilor de lemn din Federația Rusă în Uniunea Europeană și a Protocolului între Uniunea Europeană și Guvernul Federației Ruse privind modalitățile tehnice adoptate în temeiul acordului menționat, în special articolul 4,
1
La 22 august 2012, Federația Rusă a aderat la Organizația Mondială a Comerțului. Angajamentele asumate de Federația Rusă includ contingente tarifare pentru exportul anumitor tipuri specificate de lemn de conifere, din care o parte a fost alocată exporturilor către Uniune. Modalitățile de administrare a respectivelor contingente tarifare sunt stabilite în Acordul sub formă de schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Federația Rusă cu privire la administrarea contingentelor tarifare care se aplică exporturilor de lemn din Federația Rusă în Uniunea Europeană (acordul) și în Protocolul între Uniunea Europeană și Guvernul Federației Ruse privind modalitățile tehnice adoptate în temeiul acordului (protocolul). Acordul și protocolul au fost semnate la data de 16 decembrie 2011. Acestea au fost aplicate cu titlu provizoriu de la data aderării Federației Ruse la Organizația Mondială a Comerțului.
2
În temeiul articolului 4 din Decizia 2012/105/UE, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 498/2012 al Comisiei a stabilit regulile privind alocarea contingentelor tarifare aplicabile exporturilor de lemn din Federația Rusă către Uniunea Europeană. Regulamentul respectiv va înceta să se aplice de la data la care protocolul încetează să fie aplicat cu titlu provizoriu.
3
În timp ce acordul și protocolul se aplică în continuare cu titlu provizoriu, în așteptarea finalizării procedurilor necesare pentru încheierea acestora, experiența acumulată prin punerea în aplicare a Regulamentului (UE) de punere în aplicare nr. 498/2012 în primele trei perioade contingentare a demonstrat necesitatea de a modifica articolul 15 din regulamentul menționat pentru a se lua în considerare rata scăzută de utilizare a contingentelor tarifare în cursul primelor trei perioade contingentare. Suspendarea reducerii plafoanelor de import prevăzute la articolele 13 și 14 în cursul perioadei contingentare 2015 este necesară pentru a promova utilizarea deplină de către importatorii tradiționali în special a contingentelor tarifare alocate exporturilor către Uniune.
4
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 498/2012 ar trebui modificat în consecință.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament de punere în aplicare sunt conforme cu avizul Comitetului lemnului stabilit prin Decizia 2012/105/UE a Consiliului,
Articolul 1
Paragraf
Articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 498/2012 se înlocuiește cu următorul text:Articolul 15(1)În cazul în care condițiile pentru reducerea plafoanelor de import prevăzute la articolele 13 și 14 sunt îndeplinite simultan, se aplică numai reducerea cu valoarea cea mai mare (Ri sau ri).(2)Dispozițiile de la articolele 13 și 14 nu se aplică în prima perioadă contingentară de după primele trei perioade contingentare.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 mai 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso