AcasăLegislație UE32014R0036

Regulamentul (UE) nr. 36/2014 al Comisiei din 16 ianuarie 2014 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru aminopiralid, clorantraniliprol, ciflufenamid, mepiquat, metalaxil-M, propamocarb, piriofenonă și quinoxifen din sau de pe anumite produse Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.01.2014
În vigoare din:10.02.2014
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),
1
Anexa II și partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 a stabilit limite maxime de reziduuri (LMR) pentru metalaxil-M și quinoxifen, iar partea A din anexa III la regulamentul respectiv stabilește LMR pentru aminopiralid, clorantraniliprol, ciflufenamid, mepiquat, pencicuron și propamocarb. În ceea ce privește piriofenona, nu au fost stabilite LMR-uri specifice, iar substanța respectivă nu a fost inclusă în anexa IV la regulamentul respectiv, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg.
2
În contextul unei proceduri de obținere a autorizației de utilizare a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă clorantraniliprol pe sfeclă furajeră, morcovi, țelină de rădăcină, hrean, topinambur, păstârnac, pătrunjel rădăcină, barba-caprei, gulii furajere, napi și alte legume rădăcinoase și cu tuberculi (cu excepția sfeclei de zahăr și a ridichilor), a fost depusă o cerere de modificare a LMR-urilor existente în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
3
Astfel de cereri au fost prezentate, de asemenea, în ceea ce privește ciflufenamidul pentru semințoase (cu excepția merelor și perelor), castraveți cornișon și cucurbitacee cu coajă necomestibilă (cu excepția pepenilor galbeni); în ceea ce privește mepiquatul pentru ovăz, grâu și produse de origine animală, luând în considerare conținuturile de reziduuri din furaje rezultate din utilizările mepiquatului la grâu, secară și orz; în ceea ce privește metalaxil-M pentru coacăze; în ceea ce privește pencicuronul pentru cartofi; în ceea ce privește propamocarbul pentru rucolă și praz; și în ceea ce privește piriofenona pentru strugurii de masă și de vin, orz, ovăz, secară și grâu.
4
În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere pentru aminopiralid în produsele de origine animală, luând în considerare conținuturile de reziduuri în furaje care rezultă din utilizarea aminopiralid pe pășuni. Solicitantul susține că, în urma utilizării autorizate a aminopiralidului pe pășuni în Statele Unite, Canada, Bolivia, Argentina și Brazilia, reziduurile depășesc LMR-urile autorizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR-uri mai ridicate pentru a se evita barierele comerciale la importul produselor de origine animală.
5
Astfel de cereri au fost prezentate, de asemenea, în ceea ce privește utilizarea clorantraniliprolului pentru semințe oleaginoase (cu excepția arahidelor, a boabelor de soia și a semințelor de bumbac) și în ceea ce privește quinoxifenul pentru hamei. În ambele cazuri, solicitanții susțin că, în urma utilizării autorizate a substanțelor respective pe aceste culturi în Statele Unite, reziduurile depășesc LMR-urile autorizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR-uri mai ridicate pentru a se evita barierele comerciale la importul semințelor oleaginoase.
6
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aceste cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost transmise Comisiei.
7
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale și a emis avize motivate cu privire la LMR-urile propuse. Autoritatea a înaintat aceste avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.
8
Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește utilizarea aminopiralidului pe pășuni, nu este necesară modificarea LMR-urilor existente pentru lapte, ouă și produse din carne de pasăre și de porc. În ceea ce privește utilizarea clorantraniliprolului pe semințe oleaginoase și utilizarea pencicuronului pe cartofi, autoritatea a concluzionat că datele prezentate nu sunt suficiente pentru a stabili LMR-uri noi. În ceea ce privește utilizarea propamocarbului pe praz, autoritatea nu recomandă stabilirea LMR-ului propus deoarece nu poate fi exclus riscul pentru consumatori. În plus, aplicarea prin stropire preconizată nu este susținută de date. Prin urmare, LMR-urile existente ar trebui să rămână neschimbate.
9
Referitor la toate celelalte cereri, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR-urilor solicitate de către solicitanți sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanțele respective, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum ridicat de culturi și produse relevante nu au indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile (DZA) sau a dozei acute de referință (DAR).
10
În ceea ce privește substanța aminopiralid, autoritatea a propus punerea în aplicare a limitelor maxime ale reziduurilor Codex (CXL) pentru produse alimentare de origine animală ca alternativă la modificările LMR-urilor cerute de către solicitant, deoarece CXL-urile se bazează pe aceleași considerații științifice. Aceste CXL-uri sunt sigure pentru consumatorii din Uniune și, prin urmare, ar trebui incluse în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ca LMR.
11
Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
12
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
13
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Paragraf
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 ianuarie 2014.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În anexa II, coloanele referitoare la metalaxil-M și quinoxifen se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
Anexa III se modifică după cum urmează:
Paragraf
În partea A, coloanele pentru aminopiralid, clorantraniliprol, ciflufenamid, mepiquat și propamocarb se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
În partea A, se adaugă următoarea coloană referitoare la piriofenonă:
Paragraf
În partea B, coloanele referitoare la metalaxil-M și quinoxifen se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 1
În anexa II, coloanele referitoare la metalaxil-M și quinoxifen se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 2
Anexa III se modifică după cum urmează:
Litera a
În partea A, coloanele pentru aminopiralid, clorantraniliprol, ciflufenamid, mepiquat și propamocarb se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
În partea A, se adaugă următoarea coloană referitoare la piriofenonă:
Litera c
În partea B, coloanele referitoare la metalaxil-M și quinoxifen se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
În partea A, coloanele pentru aminopiralid, clorantraniliprol, ciflufenamid, mepiquat și propamocarb se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
În partea A, se adaugă următoarea coloană referitoare la piriofenonă:
Litera c
În partea B, coloanele referitoare la metalaxil-M și quinoxifen se înlocuiesc cu următorul text:
Tabel 1
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 2
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 9
Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11