Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Prin Decizia 97/836/CE a Consiliului, Uniunea a aderat la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind adoptarea de specificații tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații (Acordul revizuit din 1958).
2
Cerințele standardizate din noul proiect de regulament CEE-ONU privind vehiculele cu hidrogen și cu pilă de combustie sunt menite să înlăture barierele tehnice din calea comerțului cu autovehicule și componente ale acestora dintre părțile contractante la Acordul revizuit din 1958 și să garanteze că aceste autovehicule și componente oferă un nivel ridicat de siguranță și de protecție.
3
Este adecvat să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului administrativ al Acordului revizuit din 1958 cu privire la adoptarea proiectului respectiv de regulament CEE-ONU,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul comitetului administrativ al Acordului revizuit din 1958 este de a vota în favoarea noului proiect de regulament CEE-ONU privind vehiculele cu hidrogen și cu pilă de combustie, astfel cum figurează acesta în documentul ECE TRANS/ WP.29/2014/78.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 noiembrie 2014.Pentru ConsiliuPreședinteleP. C. Padoan