AcasăLegislație UE32014D0143

2014/143/UE: Decizia Consiliului din 11 martie 2014 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt pentru agricultură instituit prin Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole, în ceea ce privește modificarea Deciziei nr. 2/2003 a comitetului menționat

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:11.03.2014
În vigoare din:17.03.2014
Articole:5
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind comerțul cu produse agricole (denumit în continuare acordul) a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.
2
Articolul 6 din acord instituie un Comitet mixt pentru agricultură (denumit în continuare comitetul) care este responsabil de gestionarea acordului și asigură buna funcționare a acestuia.
3
În conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din acord, comitetul a adoptat, prin Decizia nr. 1/2003, regulamentul său de procedură.
4
În conformitate cu articolul 6 alineatul (7) din acord, au fost constituite mai multe grupuri de lucru care să administreze anexele la acord, printre care și un grup de lucru privind protecția denumirilor de origine DOP și un grup de lucru privind protecția indicațiilor geografice IGP (denumite în continuare grupul de lucru DOP/IGP), și s-au adoptat prin Decizia nr. 2/2003 a Comitetului mandatele acestor grupuri. În conformitate cu anexa la decizia menționată, grupul de lucru DOP/IGP avea drept misiune principală să examineze posibilitatea protecției reciproce a DOP-urilor și a IGP-urilor.
5
În 2011, Uniunea și Elveția au încheiat un acord privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice, modificând astfel acordul prin adăugarea anexei 12 privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare.
6
Grupul de lucru DOP/IGP s-a reunit pentru a examina, în special, modificarea Deciziei nr. 2/2003 în ceea ce privește mandatul grupului de lucru în scopul de a lua în considerare modificarea acordului.
7
Se impune să fie precizată poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul comitetului mixt în ceea ce privește modificarea Deciziei nr. 2/2003.
8
Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul comitetului ar trebuie să se întemeieze pe proiectul de decizie atașat la prezenta decizie,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt pentru agricultură se întemeiază pe proiectul de decizie a Comitetului atașat la prezenta decizie.
Paragraf
Modificările de natură tehnică aduse acestui proiect de decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Paragraf
Decizia comitetului se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 11 martie 2014.Pentru ConsiliuPreședinteleG. Stournaras
Paragraf
având în vedere Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole, în special articolul 6 alineatul (7),
1
Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind comerțul cu produse agricole (denumit în continuare acordul) a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.
2
Anexa 12 la acord se referă la protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare.
3
În temeiul articolului 15 alineatul (6) din anexa 12 la acord, grupul de lucru DOP/IGP asistă Comitetul mixt pentru agricultură (denumit în continuare comitetul), la solicitarea acestuia din urmă.
4
Prin Decizia nr. 2/2003 a Comitetului s-au constituit grupurile de lucru și au fost adoptate mandatele acestor grupuri.
5
În urma adoptării acordului privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare din 1 decembrie 2011, care a adăugat anexa 12 la acord, ar trebui să se modifice Decizia nr. 2/2003 a Comitetului, în special în ceea ce privește baza din acord și mandatul grupului de lucru DOP/IGP,

Articolul 1

Paragraf
Anexa la Decizia nr. 2/2003 a Comitetului mixt pentru agricultură din 21 octombrie 2003 privind constituirea grupurilor de lucru și adoptarea mandatelor acestor grupuri, referitoare la grupul de lucru DOP/IGP, se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Secțiunea referitoare la Grupul de lucru DOP/IGP se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la … 2014.
Paragraf
Adoptată la …,Pentru Comitetul mixt pentru agriculturăȘeful delegației Uniunii EuropeneȘeful delegației elvețieneSecretarul Comitetului