Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 2012/735/UE a Consiliului din 31 mai 2012 privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului comercial între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, în special articolul 6,
1
Prin Decizia 2012/735/UE, Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte (denumit în continuare acordul). În temeiul Deciziei 2012/735/UE, acordul se aplică cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia. Acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 1 martie 2013.
2
Anexa II la acord vizează definirea conceptului de produse originare și metodele de cooperare administrativă. Pentru un anumit număr de produse, apendicele 2A și 5 la anexa menționată prevăd derogări de la regulile de origine prevăzute în anexa respectivă în cadrul cotelor anuale. Prin urmare, este necesar să se stabilească condițiile de aplicare a acestor derogări în cazul importurilor originare din Peru.
3
Cotele stabilite în apendicele 2A și 5 la anexa II la acord trebuie gestionate de Comisie pe baza principiului primul venit, primul servit, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.
4
Dreptul de a beneficia de concesiile tarifare trebuie condiționat de prezentarea unei dovezi pertinente de origine autorităților vamale, în conformitate cu prevederile acordului.
5
Anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei, conține noi coduri NC care sunt diferite de cele la care se face trimitere în acord. Prin urmare, aceste noi coduri trebuie să se reflecte în partea B din anexa la prezentul regulament.
6
Având în vedere că acordul se aplică de la 1 martie 2013, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată.
7
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,
Articolul 1
Alineatul 1
Regulile de origine prevăzute în apendicele 2A la anexa II la Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), se aplică produselor enumerate în partea A din anexa la prezentul regulament.
Alineatul 2
Regulile de origine prevăzute în apendicele 5 la anexa II la acord se aplică produselor enumerate în partea B din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Pentru a beneficia de derogarea prevăzută la articolul 1, produsele enumerate în anexă sunt însoțite de o dovadă a originii conform prevederilor din anexa II la acord.
Articolul 3
Paragraf
Cotele prevăzute în anexă sunt gestionate de Comisie în conformitate cu dispozițiile articolelor 308a-308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.
Articolul 4
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 martie 2013.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 mai 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Peru
Paragraf
Fără a aduce atingere regulilor de interpretare a Nomenclaturii combinate, textul descrierii produselor trebuie considerat ca având o valoare pur indicativă, domeniul de aplicare al regimului preferențial fiind determinat, în contextul prezentei anexe, de codurile NC existente la momentul adoptării prezentului regulament. În cazurile în care figurează un ex în fața codului NC, domeniul de aplicare al regimului preferențial se stabilește prin aplicarea în același timp a codului NC și a descrierii corespunzătoare.
Tabel 1
PARTEA A
Tabel 2
PARTEA B