Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 iunie 2003 privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC), în special articolul 15 alineatul (2) litera (f),
1
Regulamentul (CE) nr. 1177/2003 a stabilit cadrul comun pentru producerea sistematică de statistici europene referitoare la venit și la condițiile de viață, care includ date transversale și longitudinale comparabile și actuale privind venitul, precum și nivelul și componentele sărăciei și excluderii sociale la nivel național și la nivel european.
2
În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul (CE) nr. 1177/2003, sunt necesare măsuri de punere în aplicare în ceea ce privește lista domeniilor și variabilelor secundare țintă care urmează să fie incluse în fiecare an în componenta transversală a EU-SILC. Lista variabilelor secundare țintă care urmează să fie incluse în modulul privind starea de sărăcie ar trebui să fie întocmită pentru anul 2014, împreună cu identificatorii corespunzători ai variabilelor.
3
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului statistic european,
Articolul 1
Paragraf
Lista variabilelor secundare țintă și a identificatorilor variabilelor pentru modulul 2014 privind starea de sărăcie, care trebuie să fie incluse în componenta transversală a statisticilor europene privind venitul și condițiile de viață (EU-SILC), este cea din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 7 februarie 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele unități, modalitate de colectare a datelor și perioadă de referință:
Paragraf
Număr de unități
Paragraf
Variabilele țintă privesc două tipuri diferite de unități:
Paragraf
Variabila referitoare la dificultățile financiare se aplică la nivel de gospodărie și se referă la gospodărie în ansamblu.
Paragraf
Informațiile cu privire la nevoile de bază, activitățile recreative și activitățile sociale, bunurile de folosință îndelungată și mobilitate în categoria elemente pentru adulți trebuie să fie furnizate pentru fiecare membru actual al gospodăriei, sau, dacă este cazul, pentru toți respondenții selecționați în vârstă de minimum 16 ani.
Paragraf
Toate elementele pentru copii se referă la toți membrii gospodăriei cu vârsta între 1 și 15 ani, cu excepția a două variabile referitoare la nevoile educaționale care privesc numai copiii care frecventează școala. La întrebări trebuie să răspundă respondentul gospodăriei pentru întregul grup de copii. Dacă cel puțin un copil dă un răspuns negativ la întrebarea respectivă, se presupune că acest lucru este valabil pentru întregul grup de copii din gospodărie.
Paragraf
Vârsta se referă la vârsta de la sfârșitul perioadei de referință a venitului.
Paragraf
Modalitatea de colectare a datelor
Paragraf
Pentru variabilele aplicabile la nivelul gospodăriei, modalitatea de colectare a datelor este interviul personal cu respondentul gospodăriei.
Paragraf
Pentru variabilele care se aplică la nivel individual, modalitatea de colectare a datelor este interviul personal cu toți membrii actuali ai gospodăriei cu vârsta de cel puțin 16 ani și, dacă este cazul, cu fiecare respondent selecționat.
Paragraf
Pentru variabilele referitoare la copii, modalitatea de colectare a datelor este interviul personal cu respondentul gospodăriei.
Paragraf
Având în vedere informațiile care trebuie să fie culese, sunt permise numai interviurile personale (interviurile indirecte sunt permise cu titlu de excepție pentru persoanele temporar absente sau aflate temporar în incapacitatea de a răspunde).
Paragraf
Perioada de referință
Paragraf
Perioada de referință pentru toate variabilele țintă este situația actuală.
Paragraf
Transmiterea datelor
Paragraf
Variabilele secundare țintă ar trebui să fie transmise către Comisie (Eurostat) în fișierul de date referitoare la gospodărie (fișierul H) și în fișierul de date personale (fișierul P) după variabilele primare țintă.
Tabel 1
MODULUL 2014 PRIVIND STAREA DE SĂRĂCIE DOMENIILE ȘI LISTA VARIABILELOR ȚINTĂ