AcasăLegislație UE32013R0051

Regulamentul (UE) nr. 51/2013 al Comisiei din 16 ianuarie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 152/2009 în ceea ce privește metodele de analiză pentru determinarea constituenților de origine animală pentru controlul oficial al furajelor Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.01.2013
În vigoare din:12.02.2013
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor, în special articolul 11 alineatul (4),
1
Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă prevede că se interzice utilizarea proteinelor animale în nutriția rumegătoarelor. Această interdicție se extinde și asupra altor animale decât rumegătoarele și se limitează, în ceea ce privește nutriția acestor animale cu produse de origine animală, în conformitate cu anexa IV la regulamentul respectiv.
2
Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 interzice hrănirea animalelor terestre dintr-o anumită specie, cu excepția animalelor pentru blană, cu proteine animale prelucrate care provin din cadavre sau părți de cadavre ale altor animale din aceeași specie, precum și hrănirea peștilor de fermă cu proteine animale prelucrate care provin din cadavre sau părți de cadavre ale altor pești de crescătorie din aceeași specie.
3
Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei din 27 ianuarie 2009 de stabilire a metodelor de eșantionare și analiză pentru controlul oficial al furajelor stabilește în anexa VI metodele de analiză pentru determinarea constituenților de origine animală pentru controlul oficial al furajelor. Metoda microscopică, care este în prezent singura metodă validată pentru a detecta prezența proteinelor animale în furaje, este în măsură să facă distincție între prezența constituenților derivați din animale terestre și prezența constituenților derivați din pești, dar nu este în măsură să cuantifice cu un grad suficient de precizie cantitatea de constituenți de origine animală prezentă în furaje și, prin urmare, nu ar trebui să fie utilizată în acest scop.
4
O nouă metodă de detectare a constituenților de origine animală bazată pe reacția în lanț a polimerazei (PCR) a fost validată de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale. În urma unui studiu de punere în aplicare organizat cu laboratoarele naționale de referință din statele membre, s-a dovedit că noua metodă este suficient de solidă pentru a fi utilizată ca metodă de control oficial în Uniune. Această nouă metodă este în măsură să detecteze prezența constituenților de origine animală în furaje și, de asemenea, să identifice specia de origine a acestor constituenți. Utilizarea acestei noi metode în combinație cu sau pentru a înlocui, după caz, metoda microscopică ar fi foarte valoroasă pentru controlul punerii în aplicare corecte a interdicțiilor referitoare la nutriție prevăzute în Regulamentele (CE) nr. 999/2001 și (CE) nr. 1069/2009.
5
Prin urmare, anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 ar trebui înlocuită în consecință.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

Articolul 1

Paragraf
Anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 152/2009 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 ianuarie 2013.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXA VI
Paragraf
METODE DE ANALIZĂ PENTRU DETERMINAREA CONSTITUENȚILOR DE ORIGINE ANIMALĂ PENTRU CONTROLUL OFICIAL AL FURAJELOR
Paragraf
SCOPUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE
Paragraf
Determinarea constituenților de origine animală în furaje se efectuează prin microscopie optică sau reacție în lanț a polimerazei (PCR), în conformitate cu dispozițiile stabilite în prezenta anexă.
Paragraf
Aceste două metode fac posibilă detectarea prezenței constituenților de origine animală în materiile prime furajere și furajele combinate. Totuși, ele nu fac posibilă calcularea cantității acestor constituenți în materiile prime furajere și furajele combinate. Ambele metode au o limită de detecție sub 0,1 % (g/g).
Paragraf
Metoda PCR face posibilă identificarea grupului taxonomic al constituenților de origine animală prezenți în materiile prime furajere și furajele combinate.
Paragraf
Aceste metode se aplică pentru controlul aplicării interdicțiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 și la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Paragraf
În funcție de tipul de furaj în curs de testare, aceste metode pot fi utilizate, în cadrul unui singur protocol operațional, fie singure, fie combinate împreună în conformitate cu procedurile standard de operare (PSO) stabilite de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicate pe site-ul internet al acestuia.
Paragraf
http://eurl.craw.eu/
Paragraf
METODE
Paragraf
Microscopie optică
Paragraf
Principiu
Paragraf
Constituenții de origine animală care pot fi prezenți în materiile prime furajere și furajele combinate trimise pentru a fi analizate se identifică pe baza caracteristicilor tipice, identificabile prin examinare microscopică, cum ar fi fibre musculare și alte particule de carne, cartilagii, oase, coarne, păr, păr de porc, sânge, pene, coji de ouă, oase și solzi de pește.
Paragraf
Reactivi și echipamente
Paragraf
Reactivi
Paragraf
Agent de concentrare
Paragraf
Tetracloretilenă (greutate specifică 1,62)
Paragraf
Agent de colorare
Paragraf
Soluție de roșu de alizarină (se diluează 2,5 ml acid clorhidric 1M în 100 ml apă și se adaugă 200 mg roșu de alizarină în soluția obținută)
Paragraf
Mediu de montare
Paragraf
Leșie (NaOH 2,5 % g/v sau KOH 2,5 % g/v)
Paragraf
Glicerol (nediluat, vâscozitate: 1490 cP)
Paragraf
Norland ® Optical Adhesive 65 (vâscozitate: 1200 cP) sau o rășină cu proprietăți echivalente pentru pregătirea lamelor permanente
Paragraf
Mediu de montare cu proprietăți de colorare
Paragraf
Soluție Lugol (se dizolvă 2 g iodură de potasiu în 100 ml apă și se adaugă 1 g de iod agitând frecvent)
Paragraf
Reactiv cistină (2 g acetat de plumb, 10 g NaOH/100 ml apă)
Paragraf
Reactiv Fehling [preparat înainte de utilizare din părți egale (1/1) a două soluții stoc A și B. Soluția A: se dizolvă 6,9 g sulfat de cupru (II) pentahidrat în 100 ml apă. Soluția B: se dizolvă 34,6 g tartrat de sodiu și potasiu tetrahidrat și 12 g NaOH în 100 ml apă]
Paragraf
Tetrametilbenzidină/Peroxid de hidrogen [se dizolvă 1 g de 3,3’,5,5’-tetrametilbenzidină (TMB) în 100 ml de acid acetic glacial și 150 ml apă. Înainte de utilizare, se amestecă patru părți din această soluție TMB cu o parte de peroxid de hidrogen 3 %]
Paragraf
Agenți de limpezire
Paragraf
Etanol ≥ 96 % (puritate tehnică)
Paragraf
Acetonă (puritate tehnică)
Paragraf
Agent de decolorare
Paragraf
Soluție comercială de hipoclorit de sodiu (9-14 % clor activ)
Paragraf
Echipamente
Paragraf
Balanță analitică cu o precizie de 0,001 g
Paragraf
Echipament de măcinare: moară sau mojar
Paragraf
Site cu ochiuri pătrate de 0,25 mm și 1 mm lățime
Paragraf
Pâlnie de separare conică din sticlă cu un conținut de 250 ml cu robinet din teflon sau din sticlă șlefuită la baza conului. Diametrul de deschidere al robinetului trebuie să fie ≥ 4 mm. De asemenea, se poate folosi un pahar de sedimentare cu fund conic, cu condiția ca laboratorul să fi demonstrat că nivelurile de detecție sunt echivalente cu cele obținute utilizând pâlnia de separare conică din sticlă.
Paragraf
Pâlnie de separare
Paragraf
Microscop stereoscopic care să acopere cel puțin o gamă de amplificare finală de la 6,5 la 40 de ori
Paragraf
Microscop compus care acoperă cel puțin o gamă de amplificare finală de la 100 la 400 de ori, în câmp luminos cu lumină transmisă. Se pot utiliza, în plus, lumina polarizată și contrastul interferențial diferențial
Paragraf
Sticlărie de laborator standard
Paragraf
Echipamente pentru pregătirea lamelor: lame de microscop clasice, lame tubulare, lame de acoperire (20 × 20 mm), pensete, spatulă fină
Paragraf
Eșantionarea și pregătirea eșantioanelor
Paragraf
Eșantionare
Paragraf
Se utilizează un eșantion reprezentativ, prelevat în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa I.
Paragraf
Precauțiile ce trebuie luate
Paragraf
Pentru a se evita contaminarea încrucișată în laborator, toate echipamentele reutilizabile sunt curățate cu grijă înainte de utilizare. Piesele pâlniei de separare sunt demontate înainte de curățare. Piesele pâlniei de separare și sticlăria sunt prespălate manual și apoi spălate în mașina de spălat. Sitele sunt curățate utilizând o perie cu peri sintetici aspri. Se recomandă curățarea finală a sitelor cu acetonă și aer comprimat după cernerea materiilor grase, precum făina de pește.
Paragraf
Pregătirea eșantioanelor, altele decât grăsimi sau uleiuri
Paragraf
Uscarea eșantioanelor: eșantioanele cu un conținut de umiditate > 14 % se usucă înainte de tratare.
Paragraf
Cernerea în prealabil a eșantioanelor: se recomandă să se cearnă în prealabil la 1 mm furajele sub formă de pelete și grăunțele și apoi să se pregătească și să se analizeze cele două fracțiuni rezultate ca eșantioane distincte.
Paragraf
Subeșantionarea și măcinarea: cel puțin 50 g din eșantion constituie subeșantioane pentru a fi analizate și ulterior măcinate.
Paragraf
Extragerea și prepararea sedimentului: o porțiune de 10 g (cu o precizie de 0,01 g) din subeșantionul măcinat este transferată în pâlnia de separare sau în paharul de sedimentare cu fund conic și se adaugă 50 ml de tetracloretilenă. Porțiunea transferată în pâlnie este limitată la 3 g în cazul făinii de pește sau al altor produse de origine animală pure, ingrediente minerale sau preamestecuri care generează sedimente în proporție de peste 10 %. Amestecul se scutură energic cel puțin 30 de secunde și se mai adaugă cu atenție cel puțin 50 ml de tetracloretilenă în timp ce se spală suprafața interioară a pâlniei pentru a îndepărta orice urmă de particule. Amestecul rezultat se lasă să stea cel puțin cinci minute înainte de a separa sedimentul prin deschiderea robinetului.
Paragraf
Dacă se utilizează un pahar de sedimentare cu fund conic, se agită energic amestecul cel puțin 15 secunde și particulele care rămân pe pereții paharului sunt spălate cu atenție de pe suprafața interioară cu cel puțin 10 ml de tetracloretilenă curată. Amestecul se lasă să stea 3 minute și apoi se agită din nou 15 secunde, iar particulele care rămân pe pereții paharului sunt spălate cu atenție de pe suprafața interioară cu cel puțin 10 ml de tetracloretilenă curată. Amestecul rezultat se lasă să stea cel puțin 5 minute și apoi fracțiunea lichidă se înlătură și se elimină prin decantare atentă, având grijă să nu se piardă nimic din sediment.
Paragraf
Sedimentul se usucă și apoi se cântărește (cu o precizie de 0,001 g). Dacă peste 5 % din sediment constă în particule > 0,50 mm, se cerne la 0,25 mm și se examinează cele două fracțiuni rezultate.
Paragraf
Extragerea și prepararea reziduului de flotație: după recuperarea sedimentului prin metoda descrisă mai sus, ar trebui să rămână două faze în pâlnia de separare: una lichidă constând în tetracloretilenă și una solidă alcătuită din material care plutește. Această fază solidă este reziduul de flotație care se recuperează turnând toată tetracloretilena din pâlnie prin deschiderea robinetului. Prin răsturnarea pâlniei de separare, reziduul de flotație este transferat într-o placă Petri mare și uscat la aer într-o hotă de tiraj. Dacă peste 5 % din reziduul de flotație constă în particule > 0,50 mm, se cerne la 0,25 mm și se examinează cele două fracțiuni rezultate.
Paragraf
Pregătirea materiei prime: se pregătește o porțiune de cel puțin 5 g de subeșantion măcinat. Dacă peste 5 % din materie constă în particule > 0,50 mm, se cerne la 0,25 mm și se examinează cele două fracțiuni rezultate.
Paragraf
Pregătirea eșantioanelor constând în grăsimi sau uleiuri
Paragraf
Pentru pregătirea eșantioanelor constând în grăsimi sau uleiuri se aplică următorul protocol:
Paragraf
dacă grăsimea este solidă, se încălzește într-un cuptor până când devine lichidă;
Paragraf
cu ajutorul unei pipete, 40 ml de grăsime sau ulei se transferă din partea inferioară a eșantionului într-un tub de centrifugă;
Paragraf
se centrifughează timp de 10 minute la 4000 r.p.m.;
Paragraf
dacă grăsimea este solidă după centrifugare, se încălzește într-un cuptor până când devine lichidă;
Paragraf
se repetă centrifugarea timp de 5 minute la 4000 r.p.m.;
Paragraf
cu ajutorul unei linguri mici sau al unei spatule, jumătate din impuritățile decantate sunt transferate spre examinare către lame microscopice; se recomandă glicerolul ca mediu de montare;
Paragraf
impuritățile rămase se utilizează pentru prepararea sedimentului astfel cum se descrie la punctul 2.1.3.3.
Paragraf
Utilizarea agenților de colorare
Paragraf
Pentru a facilita identificarea corectă a constituenților de origine animală, operatorul poate utiliza agenți de colorare în timpul pregătirii eșantioanelor, în conformitate cu orientările emise de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicate pe site-ul internet al acestuia.
Paragraf
În cazul în care se utilizează soluție de roșu de alizarină pentru colorarea sedimentelor, se aplică următorul protocol:
Paragraf
sedimentul uscat se transferă într-o eprubetă de sticlă și se clătește de două ori cu aproximativ 5 ml de etanol (de fiecare dată se utilizează un agitator timp de 30 de secunde, solventul se lasă să se decanteze aproximativ 1 minut și 30 de secunde și se elimină prin turnare);
Paragraf
sedimentul se decolorează adăugându-se cel puțin 1 ml de soluție de hipoclorit de sodiu. Se permite ca reacția să continue 10 minute. Tubul se umple cu apă, sedimentul se lasă să se decanteze 2-3 minute, iar apa și particulele în suspensie se elimină ușor prin turnare;
Paragraf
sedimentul se mai clătește de două ori cu aproximativ 10 ml de apă (se utilizează un agitator timp de 30 de secunde, se lasă să se decanteze și se elimină apa prin turnare de fiecare dată);
Paragraf
se adaugă între 2 și 10 picături de soluție de roșu de alizarină, iar amestecul se agită. Se permite desfășurarea reacției timp de 30 de secunde și sedimentul colorat se clătește de două ori cu aproximativ 5 ml de etanol, apoi o dată cu acetonă (de fiecare dată se utilizează un agitator timp de 30 de secunde, solventul se lasă să se decanteze aproximativ 1 minut și se elimină prin turnare);
Paragraf
sedimentul colorat se usucă.
Paragraf
Examinare microscopică
Paragraf
Pregătirea lamelor
Paragraf
Lamele microscopice se pregătesc din sediment și, în funcție de alegerea operatorului, fie din reziduu de flotație, fie din materie primă. În cazul în care s-a utilizat cernerea în timpul pregătirii eșantioanelor, se pregătesc cele două fracțiuni rezultate (cea fină și cea grosieră). Porțiunile de testat din fracțiuni întinse pe lame trebuie să fie reprezentative pentru întreaga fracțiune.
Paragraf
Se pregătește un număr suficient de lame pentru a se asigura că se poate efectua un protocol complet de examinare, astfel cum se prevede la punctul 2.1.4.2.
Paragraf
Lamele microscopice se montează cu mediul de montare adecvat în conformitate cu PSO stabilite de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicate pe site-ul internet al acestuia. Lamele se acoperă cu lame de acoperire.
Paragraf
Protocoale de observare pentru detectarea particulelor animale în furajele combinate și materiile prime furajere
Paragraf
Lamele microscopice pregătite se observă în conformitate cu protocoalele de observare stabilite în diagrama 1 pentru furajele combinate și materiile prime furajere altele decât făina de pește pură sau în diagrama 2 pentru făina de pește pură.
Paragraf
Observațiile microscopice se realizează utilizând microscopul compus pe sediment și, în funcție de alegerea operatorului, fie pe reziduul de flotație, fie pe materia primă. Microscopul stereoscopic poate fi utilizat în plus față de microscopul compus pentru fracțiunile grosiere. Fiecare lamă se examinează în întregime la diferite amplificări.
Paragraf
Numărul minim de lame care trebuie observate în fiecare etapă a protocolului de observare trebuie să fie strict respectat, cu excepția cazului în care întregul material al fracțiunii nu permite să se ajungă la numărul prevăzut de lame. Nu se observă mai mult de 6 lame pentru fiecare determinare.
Paragraf
Pentru a facilita identificarea naturii și originii particulelor, operatorul poate utiliza instrumente de sprijin cum ar fi sisteme de asistare în luarea deciziilor, biblioteci de imagini și eșantioane de referință.
Paragraf
Diagrama 1
Paragraf
Protocol de observare pentru detectarea particulelor animale în furajele combinate și materiile prime furajere altele decât făina de pește
Paragraf
DA
Paragraf
Procesul de măcinare al eșantionului garantează că 95 % din particule ≤ 0,50 mm
Paragraf
NU
Paragraf
Cernere prin ochiuri de 0,25 mm
Paragraf
3 lame de sediment + 1 lamă de reziduu de flotație sau materie primă
Paragraf
3 lame de sediment < 0,25 mm + 1 lamă de reziduu de flotație sau materie primă < 0,25 mm
Paragraf
> 5 particule animale de aceeași natură detectate?
Paragraf
DA
Paragraf
eșantionul declarat în conformitate cu punctul 2.1.5.3 pentru PEȘTI
Paragraf
repetarea analizei în conformitate cu punctul 2.1.4.3
Paragraf
DA
Paragraf
> 5 particule animale de aceeași natură detectate?
Paragraf
NU
Paragraf
> 5
Paragraf
Numărul particulelor de pești?
Paragraf
≤ 5
Paragraf
NU
Paragraf
1 lamă de sediment
Paragraf
PEȘTI
Paragraf
1 lamă de sediment > 0,25 mm
Paragraf
> 5 particule animale de aceeași natură detectate?
Paragraf
DA
Paragraf
natura particulelor animale?
Paragraf
DA
Paragraf
> 5 particule animale de aceeași natură detectate?
Paragraf
NU
Paragraf
ANIMALE TERESTRE
Paragraf
NU
Paragraf
1 lamă de reziduu de flotație sau materie primă
Paragraf
> 5
Paragraf
Numărul particulelor de animale terestre?
Paragraf
≤ 5
Paragraf
1 lamă de reziduu de flotație sau materie primă > 0,25 mm
Paragraf
particule animale detectate?
Paragraf
DA
Paragraf
eșantionul declarat în conformitate cu punctul 2.1.5.3 pentru ANIMALE TERESTRE
Paragraf
repetarea analizei în conformitate cu punctul 2.1.4.3
Paragraf
DA
Paragraf
particule animale detectate?
Paragraf
NU
Paragraf
eșantionul declarat în conformitate cu punctul 2.1.5.1
Paragraf
NU
Paragraf
Diagrama 2
Paragraf
Protocol de observare pentru detectarea particulelor animale în făina de pește
Paragraf
DA
Paragraf
Procesul de măcinare garantează că 95 % din particule ≤ 0,50 mm
Paragraf
NU
Paragraf
Cernere prin ochiuri de 0,25 mm
Paragraf
3 lame de sediment
Paragraf
3 lame de sediment < 0,25 mm
Paragraf
> 5 particule de animale terestre detectate?
Paragraf
DA
Paragraf
DA
Paragraf
> 5 particule de animale terestre detectate?
Paragraf
NU
Paragraf
eșantionul declarat în conformitate cu punctul 2.1.5.3 pentru ANIMALE TERESTRE
Paragraf
NU
Paragraf
2 lame de sediment
Paragraf
> 5
Paragraf
2 lame de sediment > 0,25 mm
Paragraf
> 5 particule de animale terestre detectate?
Paragraf
DA
Paragraf
Numărul particulelor de animale terestre?
Paragraf
DA
Paragraf
> 5 particule de animale terestre detectate?
Paragraf
NU
Paragraf
≤ 5
Paragraf
NU
Paragraf
1 lamă de reziduu de flotație sau materie primă
Paragraf
repetarea analizei în conformitate cu punctul 2.1.4.3
Paragraf
1 lamă de reziduu de flotație sau materie primă < 0,25 mm
Paragraf
particule de animale terestre detectate?
Paragraf
DA
Paragraf
DA
Paragraf
particule de animale terestre detectate?
Paragraf
NU
Paragraf
eșantionul declarat în conformitate cu punctul 2.1.5.1 pentru ANIMALE TERESTRE
Paragraf
NU
Paragraf
Numărul determinărilor
Paragraf
Dacă, în urma unei prime determinări efectuate în conformitate cu protocolul de observare stabilit în diagrama 1 sau în diagrama 2, după caz, nu se detectează nicio particulă animală de o anumită natură (de exemplu, animale terestre sau pești), nu este necesară nicio determinare suplimentară, iar rezultatul analizei se raportează utilizând terminologia stabilită la punctul 2.1.5.1.
Paragraf
Dacă, în urma unei prime determinări efectuate în conformitate cu protocoalele de observare stabilite în diagrama 1 sau în diagrama 2, după caz, numărul total al particulelor animale de o anumită natură (de exemplu, animale terestre sau pești) detectate variază de la 1 la 5, se efectuează o a doua determinare pornind de la un nou subeșantion de 50 g. Dacă, în urma acestei a doua determinări, numărul de particule animale de această anumită natură detectate variază de la 0 la 5, rezultatul analizei se raportează utilizând terminologia stabilită la punctul 2.1.5.2, dacă nu, se efectuează o a treia determinare pornind de la un nou subeșantion de 50 g. Cu toate acestea, în cazul în care, în urma primei și a celei de a doua determinări, suma particulelor de o anumită natură detectate în cele două determinări este mai mare de 15, nu este necesară nicio determinare suplimentară, iar rezultatul analizei se raportează direct utilizând terminologia stabilită la punctul 2.1.5.3. Dacă, în urma celei de a treia determinări, suma particulelor animale de o anumită natură detectate pe parcursul celor trei determinări este mai mare de 15, rezultatul analizei se raportează utilizând terminologia stabilită la punctul 2.1.5.3. Altfel, rezultatul analizei se raportează utilizând terminologia stabilită la punctul 2.1.5.2.
Paragraf
Dacă, în urma unei prime determinări efectuate în conformitate cu protocoalele de observare stabilite în diagrama 1 sau în diagrama 2, după caz, sunt detectate mai mult de 5 particule animale de o anumită natură (de exemplu, animale terestre sau pești), rezultatul analizei se raportează utilizând terminologia stabilită la punctul 2.1.5.3.
Paragraf
Exprimarea rezultatelor
Paragraf
Atunci când raportează rezultatele, laboratorul indică pe ce tip de material s-a efectuat analiza (sediment, reziduu de flotație sau materie primă) și câte determinări s-au efectuat.
Paragraf
Raportul laboratorului conține cel puțin informații privind prezența constituenților derivați din animale terestre și din pești.
Paragraf
Diferitele situații se raportează în modul următor:
Paragraf
Nicio particulă animală de o anumită natură detectată:
Paragraf
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu a fost detectată nicio particulă derivată din animale terestre;
Paragraf
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu a fost detectată nicio particulă derivată din pești.
Paragraf
Între 1 și 5 particule animale de o anumită natură detectate în medie:
Paragraf
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din animale terestre, în medie, pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [os, cartilagiu, mușchi, păr, coarne …]. Această prezență scăzută, fiind sub limita de detecție a metodei microscopice, înseamnă că nu se poate exclude riscul unui fals rezultat pozitiv.
Paragraf
Sau, după caz,
Paragraf
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din pești, în medie, pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [oase de pește, solzi de pește, cartilagiu, mușchi, otolit, branhii…]. Această prezență scăzută, fiind sub limita de detecție a metodei microscopice, înseamnă că nu se poate exclude riscul unui fals rezultat pozitiv.
Paragraf
În cazul cernerii în prealabil a eșantioanelor, raportul laboratorului menționează fracțiunea în care (fracțiune cernută, fracțiune sub formă de pelete sau grăunțe) au fost detectate particulele animale, întrucât detectarea particulelor animale numai în fracțiunea cernută poate fi semnul unei contaminări a mediului.
Paragraf
Mai mult de 5 particule animale de o anumită natură detectate în medie:
Paragraf
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din animale terestre în medie pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [os, cartilagiu, mușchi, păr, coarne …].
Paragraf
Sau, după caz,
Paragraf
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din pești în medie pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [oase de pește, solzi de pește, cartilagiu, mușchi, otolit, branhii…].
Paragraf
În cazul cernerii în prealabil a eșantioanelor, raportul laboratorului menționează fracțiunea în care (fracțiune cernută, fracțiune sub formă de pelete sau grăunțe) au fost detectate particulele animale, întrucât detectarea particulelor animale numai în fracțiunea cernută poate fi semnul unei contaminări a mediului.
Paragraf
PCR
Paragraf
Principiu
Paragraf
Fragmentele de acid dezoxiribonucleic (ADN) de origine animală care pot fi prezente în materiile prime furajere și furajele combinate sunt detectate printr-o tehnică de amplificare genetică prin PCR, care vizează secvențe de ADN specifice speciei.
Paragraf
Metoda PCR necesită, în primul rând, o etapă de extragere a ADN-ului. Etapa de amplificare se aplică ulterior extractului de ADN astfel obținut, în vederea detectării speciilor de animale vizate de test.
Paragraf
Reactivi și echipamente
Paragraf
Reactivi
Paragraf
Reactivi pentru etapa de extragere a ADN-ului
Paragraf
Se utilizează numai reactivii aprobați de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicați pe site-ul internet al acestuia.
Paragraf
Reactivi pentru etapa de amplificare genetică
Paragraf
Primeri și sonde
Paragraf
Se utilizează numai primerii și sondele cu secvențe de oligonucleotide validate de către laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale.
Paragraf
Lista acestor primeri și sonde pentru fiecare specie de animale vizată de testare este disponibilă pe site-ul internet al laboratorului de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale.
Paragraf
Amestecul principal
Paragraf
Se utilizează doar soluțiile de amestec principal care nu conțin reactivi susceptibili să conducă la rezultate false datorită prezenței de ADN animal.
Paragraf
Exemple de amestecuri principale care sunt funcționale sunt disponibile pe site-ul internet al laboratorului de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale.
Paragraf
Reactivi de decontaminare
Paragraf
Soluție de acid clorhidric (0,1N)
Paragraf
Înălbitor (soluție de hipoclorit de sodiu la 0,15 % din clor activ)
Paragraf
Reactivi necorozivi pentru decontaminarea dispozitivelor costisitoare, precum balanțele analitice (de exemplu, DNA EraseTM al MP Biomedicals)
Paragraf
Echipamente
Paragraf
Balanță analitică cu o precizie de 0,001 g
Paragraf
Echipament de măcinare
Paragraf
Thermocycler care permite PCR în timp real
Paragraf
Microcentrifugă pentru tuburi de microcentrifugare
Paragraf
Set de micropipete care permit introducerea cu pipeta de la 1 μl până la 1000 μl
Paragraf
Material de plastic standard de biologie moleculară: tuburi de microcentrifugare, vârfuri de plastic filtrate pentru micropipete, plăci adecvate pentru thermocycler.
Paragraf
Congelatoare pentru depozitarea eșantioanelor și reactivilor
Paragraf
Eșantionarea și pregătirea eșantioanelor
Paragraf
Eșantionare
Paragraf
Se utilizează un eșantion reprezentativ, prelevat în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa I.
Paragraf
Pregătirea eșantioanelor
Paragraf
Pregătirea eșantioanelor de laborator înainte de extragerea ADN-ului respectă cerințele prevăzute în anexa II. Cel puțin 50 g din eșantion constituie subeșantioane pentru a fi analizate și ulterior măcinate.
Paragraf
Pregătirea eșantioanelor se efectuează într-o încăpere diferită de cele dedicate extragerii ADN-ului și reacțiilor de amplificare genetică descrise în ISO 24276.
Paragraf
Se pregătesc două porțiuni de testat de cel puțin 100 mg fiecare.
Paragraf
Extragerea ADN-ului
Paragraf
Extragerea ADN-ului se efectuează pe fiecare porțiune de testat pregătită utilizând PSO stabilite de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicate pe site-ul internet al acestuia.
Paragraf
Se pregătesc două controale de extragere pentru fiecare serie de extrageri descrise în ISO 24276:
Paragraf
un control martor de extragere;
Paragraf
un control de extragere al ADN-ului pozitiv.
Paragraf
Amplificarea genetică
Paragraf
Amplificarea genetică se efectuează utilizând metodele validate pentru fiecare specie care necesită identificare. Aceste metode sunt prevăzute în PSO stabilite de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicate pe site-ul internet al acestuia. Fiecare extract de ADN se analizează în cel puțin două diluții diferite în scopul de a evalua inhibarea.
Paragraf
Se pregătesc două controale de amplificare pentru fiecare specie țintă, astfel cum se descrie în ISO 24276.
Paragraf
se utilizează un control țintă al ADN-ului pozitiv pentru fiecare placă sau serie de teste PCR;
Paragraf
se utilizează un control al reactivului de amplificare (denumit, de asemenea, control fără etalon) pentru fiecare placă sau serie de teste PCR.
Paragraf
Interpretarea și exprimarea rezultatelor
Paragraf
Atunci când raportează rezultatele, laboratorul indică cel puțin greutatea porțiunilor de testat utilizate, tehnica de extragere utilizată, numărul de determinări efectuate și limita de detecție a metodei.
Paragraf
Rezultatele nu sunt interpretate și raportate în cazul în care controlul de extragere al ADN-ului pozitiv și controalele țintă ale ADN-ului pozitiv nu oferă rezultate pozitive pentru obiectivul care face obiectul testului, în timp ce controlul reactivului de amplificare este negativ.
Paragraf
În cazul în care rezultatele celor două porțiuni de testat nu sunt consecvente, se repetă cel puțin etapa de amplificare genetică. În cazul în care laboratorul suspectează că extractele de ADN pot fi cauza inconsecvenței, se efectuează o nouă extracție de ADN și o altă amplificare genetică înainte de interpretarea rezultatelor.
Paragraf
Exprimarea finală a rezultatelor se bazează pe integrarea și interpretarea rezultatelor celor două porțiuni de testat în conformitate cu PSO stabilite de laboratorul de referință al UE pentru detectarea proteinelor animale în hrana pentru animale și publicate pe site-ul internet al acestuia.
Paragraf
Rezultat negativ
Paragraf
Un rezultat negativ este raportat după cum urmează:
Paragraf
Niciun ADN de la X nu a fost detectat în eșantionul prezentat (X fiind specia de animale sau grupul de specii de animale care sunt vizate de test).
Paragraf
Rezultat pozitiv
Paragraf
Un rezultat pozitiv este raportat după cum urmează:
Paragraf
A fost detectat ADN de la X în eșantionul prezentat (X fiind specia de animale sau grupul de specii de animale care sunt vizate de test).
Litera
dacă grăsimea este solidă, se încălzește într-un cuptor până când devine lichidă;
Litera
cu ajutorul unei pipete, 40 ml de grăsime sau ulei se transferă din partea inferioară a eșantionului într-un tub de centrifugă;
Litera
se centrifughează timp de 10 minute la 4000 r.p.m.;
Litera
dacă grăsimea este solidă după centrifugare, se încălzește într-un cuptor până când devine lichidă;
Litera
se repetă centrifugarea timp de 5 minute la 4000 r.p.m.;
Litera
cu ajutorul unei linguri mici sau al unei spatule, jumătate din impuritățile decantate sunt transferate spre examinare către lame microscopice; se recomandă glicerolul ca mediu de montare;
Litera
impuritățile rămase se utilizează pentru prepararea sedimentului astfel cum se descrie la punctul 2.1.3.3.
Litera
sedimentul uscat se transferă într-o eprubetă de sticlă și se clătește de două ori cu aproximativ 5 ml de etanol (de fiecare dată se utilizează un agitator timp de 30 de secunde, solventul se lasă să se decanteze aproximativ 1 minut și 30 de secunde și se elimină prin turnare);
Litera
sedimentul se decolorează adăugându-se cel puțin 1 ml de soluție de hipoclorit de sodiu. Se permite ca reacția să continue 10 minute. Tubul se umple cu apă, sedimentul se lasă să se decanteze 2-3 minute, iar apa și particulele în suspensie se elimină ușor prin turnare;
Litera
sedimentul se mai clătește de două ori cu aproximativ 10 ml de apă (se utilizează un agitator timp de 30 de secunde, se lasă să se decanteze și se elimină apa prin turnare de fiecare dată);
Litera
se adaugă între 2 și 10 picături de soluție de roșu de alizarină, iar amestecul se agită. Se permite desfășurarea reacției timp de 30 de secunde și sedimentul colorat se clătește de două ori cu aproximativ 5 ml de etanol, apoi o dată cu acetonă (de fiecare dată se utilizează un agitator timp de 30 de secunde, solventul se lasă să se decanteze aproximativ 1 minut și se elimină prin turnare);
Litera
sedimentul colorat se usucă.
Litera
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu a fost detectată nicio particulă derivată din animale terestre;
Litera
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu a fost detectată nicio particulă derivată din pești.
Litera
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din animale terestre, în medie, pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [os, cartilagiu, mușchi, păr, coarne …]. Această prezență scăzută, fiind sub limita de detecție a metodei microscopice, înseamnă că nu se poate exclude riscul unui fals rezultat pozitiv.
Litera
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat nu au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din pești, în medie, pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [oase de pește, solzi de pește, cartilagiu, mușchi, otolit, branhii…]. Această prezență scăzută, fiind sub limita de detecție a metodei microscopice, înseamnă că nu se poate exclude riscul unui fals rezultat pozitiv.
Litera
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din animale terestre în medie pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [os, cartilagiu, mușchi, păr, coarne …].
Litera
în măsura în care a fost perceptibil la microscopul optic, în eșantionul prezentat au fost detectate mai mult de 5 particule derivate din pești în medie pentru fiecare determinare. Particulele au fost identificate ca … [oase de pește, solzi de pește, cartilagiu, mușchi, otolit, branhii…].
Litera
un control martor de extragere;
Litera
un control de extragere al ADN-ului pozitiv.
Litera
se utilizează un control țintă al ADN-ului pozitiv pentru fiecare placă sau serie de teste PCR;
Litera
se utilizează un control al reactivului de amplificare (denumit, de asemenea, control fără etalon) pentru fiecare placă sau serie de teste PCR.