AcasăLegislație UE32013D0462

2013/462/UE: Decizia Consiliului din 22 iulie 2013 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Gaboneză

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:22.07.2013
În vigoare din:22.07.2013
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
La 16 aprilie 2007, Consiliul a aprobat Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Gaboneză și Comunitatea Europeană (denumit în continuare acordul de parteneriat) prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 450/2007.
2
Ultimul protocol la acest acord de parteneriat a expirat la 2 decembrie 2011.
3
Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un nou protocol care acordă navelor din UE posibilități de pescuit în apele asupra cărora Republica Gaboneză își exercită suveranitatea sau deține jurisdicția în domeniul pescuitului. La încheierea negocierilor a fost parafat un nou protocol, în data de 24 aprilie 2013.
4
Pentru a se asigura reluarea activităților de pescuit ale navelor UE noul protocol prevede posibilitatea aplicării acestuia cu titlu provizoriu, de la data semnării sale, în așteptarea finalizării procedurilor necesare încheierii sale.
5
Este oportun să se semneze acest nou protocol,

Articolul 1

Paragraf
Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Gaboneză (denumit în continuare protocolul), sub rezerva încheierii protocolului respectiv.
Paragraf
Textul protocolului este anexat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii.

Articolul 3

Paragraf
Protocolul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 14 din protocol, de la data semnării sale, în așteptarea finalizării procedurilor necesare încheierii sale.

Articolul 4

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 iulie 2013.Pentru ConsiliuPreședinteleC. Ashton