AcasăLegislație UE32012Y0214(01)

Document UE

În vigoare
Tip:Alt act
Publicat:22.12.2011
În vigoare din:01.07.2013
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 2 alineatul (2) și articolul 4 alineatul (2) litera (a), și Protocolul (nr. 25) privind exercitarea competențelor partajate,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic, în special articolul 3 alineatul (2) literele (b), (d) și (f) și articolele 16-18,
Paragraf
având în vedere Decizia CERS/2011/1 a Comitetului european pentru risc sistemic din 20 ianuarie 2011 de adoptare a Regulamentului de procedură al Comitetului european pentru risc sistemic, în special articolul 15 alineatul (3) litera (e) și articolele 18-20,
1
Un cadru bine definit reprezintă o condiție necesară pentru o politică macroprudențială eficientă. Odată cu înființarea Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) în cadrul Sistemului european de supraveghere financiară a fost stabilit cadrul pentru politica macroprudențială la nivelul Uniunii Europene, care urmează să fie exercitată prin avertismente și recomandări care trebuie implementate.
2
Eficacitatea politicii macroprudențiale în Uniune depinde și de cadrul național pentru politica macroprudențială din statele membre, din moment ce responsabilitatea pentru adoptarea măsurilor necesare pentru menținerea stabilității financiare revine în primul rând cadrului național.
3
În prezent, în unele state membre sunt în curs de dezbatere inițiative legislative cu privire la cadrul macroprudențial.
4
Este necesar să se stabilească principii directoare cu privire la elementele esențiale ale mandatelor macroprudențiale naționale, asigurând astfel un echilibru între necesitatea consecvenței abordărilor naționale și flexibilitatea în respectarea particularităților naționale.
5
Stabilirea expresă a unui obiectiv clar ar ajuta autoritățile macroprudențiale naționale să depășească tendința de inacțiune. Politicile macroprudențiale pot fi aplicate la nivel național la inițiativa autorităților naționale macroprudențiale sau ca măsuri aplicate ca urmare a recomandărilor sau avertismentelor CERS.
6
În general, politica macroprudențială poate fi aplicată fie de o singură instituție, fie de către un comitet compus din mai multe instituții, în funcție de cadrul instituțional național. În orice caz, autoritatea abilitată ar trebui să fie identificată în mod clar și transparent.
7
Considerentul 24 al Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 prevede: băncile centrale naționale ar trebui să dețină un rol principal în supravegherea macroprudențială, datorită competențelor și responsabilităților lor existente în domeniul stabilității financiare. Această concluzie este și mai puternică atunci când băncile centrale sunt însărcinate și cu supravegherea microprudențială.
8
În funcție de cadrul instituțional național, cooperarea dintre autoritățile competente să influențeze stabilitatea financiară poate lua forme diferite, de la coordonare până la schimbul de date și de informații.
9
CERS va examina eventualele efecte de propagare transfrontalieră, relevante pentru această politică, ale măsurilor macroprudențiale planificate de autoritățile naționale competente, pentru a asigura un nivel minim de coordonare și pentru a limita posibilele efecte negative de propagare. În acest sens, secretariatul CERS ar trebui informat în prealabil cu privire la măsurile macroprudențiale semnificative pe care autoritățile naționale le propun spre analiză Comitetului director al CERS. Dacă acesta din urmă apreciază necesar, măsurile macroprudențiale propuse pot fi supuse atenției Consiliului general.
10
Misiunile și competențele autorității macroprudențiale ar trebui să fie clar definite. Având în vedere impactul pe care l-ar putea avea continua reformă a UE în ceea ce privește cadrul cerințelor de capital pentru instituțiile de credit, procedurile de alocare de instrumente pentru autoritatea macroprudențială ar trebui să permită ajustarea în timp util, cu respectarea principiilor cadrului legislativ relevant, a diferitelor instrumente disponibile, ca răspuns la noutățile și schimbările din sistemul financiar și la natura schimbătoare a riscurilor pentru stabilitatea financiară. Autoritatea macroprudențială ar trebui să justifice ex ante de ce are nevoie de anumite instrumente și să aibă drept de inițiativă pentru a solicita alocarea acelor instrumente. Instrumentele ar trebui să poată avea efecte atât asupra riscurilor ciclice, precum nivelurile nesustenabile ale efectului de levier, ale necorelărilor scadențelor și ale creșterii nivelurilor creditelor, cât și asupra structurilor pieței. Ar putea fi asigurată o separare instituțională între instrumentele obligatorii și cele fără caracter obligatoriu.
11
Transparența sporește gradul de înțelegere a politicilor macroprudențiale de către sectorul financiar și de către marele public, și reprezintă o cerință necesară pentru asumarea responsabilității de către legiuitor, ca reprezentant al populației. Întrucât obiectivul final al politicii macroprudențiale este dificil de cuantificat, responsabilitatea poate fi determinată din perspectiva îndeplinirii obiectivelor intermediare sau a explicării în mod public a raționamentului care stă la baza utilizării instrumentelor macroprudențiale.
12
Pot fi exercitate presiuni asupra celor abilitați să adopte politicile macroprudențiale pentru a nu le înăspri în perioada de expansiune sau pentru a le relaxa în perioada de contracție abruptă. Pentru a salvgarda credibilitatea politicii, autoritățile macroprudențiale ar trebui să fie protejate împotriva presiunilor din exterior prin intermediul independenței. Băncile centrale care au mandate macroprudențiale ar trebui să fie independente în sensul articolului 130 din tratat.
13
Prezenta recomandare nu aduce atingere mandatelor privind politica monetară ale băncilor centrale din Uniune și atribuțiilor încredințate CERS.
14
Recomandările CERS sunt publicate după informarea Consiliului Uniunii Europene cu privire la intenția Consiliului general de a emite aceste recomandări și după ce Consiliul a avut posibilitatea de a reacționa în acest sens,
Paragraf
Adoptată la Frankfurt pe Main, 22 decembrie 2011.Președintele CERSMario Draghi