Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare, în special articolul 7 alineatul (4) primul paragraf,
1
În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia a examinat cererea Italiei de aprobare a unei modificări a elementelor din caietul de sarcini al indicației geografice protejate Abbacchio Romano, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 507/2009 al Comisiei.
2
Cererea are ca scop modificarea caietului de sarcini, și anume modificarea termenului de aplicare a mărcii de identificare a mieilor.
3
Comisia a examinat modificarea în cauză și a hotărât că este justificată. Deoarece modificarea este minoră în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, Comisia o poate aproba fără a recurge la procedura prezentată la articolele 5, 6 și 7 din regulamentul respectiv,
Articolul 1
Paragraf
Caietul de sarcini al indicației geografice protejate Abbacchio Romano se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Documentul unic care reia elementele principale ale caietului de sarcini figurează în anexa II la prezentul regulament.
Articolul 3
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 5 decembrie 2012.Pentru Comisie, pentru președinteDacian CioloșMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXA I
Paragraf
Se aprobă următoarea modificare a caietului de sarcini al indicației geografice protejate Abbacchio Romano:
Paragraf
Modificarea constă în prelungirea termenului de aplicare pe miei a mărcii de identificare a IGP Abbacchio Romano. Termenul menționat se prelungește la cel mult 20 de zile de la nașterea animalului, în loc de 10 zile.
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
CERERE DE MODIFICARE
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare.
Paragraf
Cerere de modificare în conformitate cu articolul 9
Paragraf
ABBACCHIO ROMANO
Paragraf
Nr. CE: IT-PGI-0105-0972-23.2.2012
Paragraf
IGP ( X )DOP ( )
Paragraf
Rubrica din caietul de sarcini care face obiectul modificării
Paragraf
Tipul modificării (modificărilor)
Paragraf
Modificare (modificări):
Paragraf
Punctul 4.4. Dovada originii: se solicită modificarea termenului de aplicare a mărcii de identificare a produsului Abbacchio Romano IGP, și anume la cel mult 20 de zile de la nașterea animalului, în loc de 10 zile.
Paragraf
Această solicitare este motivată de necesitatea de a se evita apariția unor infecții ale pavilionului urechii, care în anumite cazuri pot duce la distrugerea carcasei, provocând daune economice crescătorilor. Acest fenomen a fost înregistrat mai ales în perioadele calde.
Paragraf
DOCUMENT UNIC
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare
Paragraf
ABBACCHIO ROMANO
Paragraf
Nr. CE: IT-PGI-0105-0972-23.2.2012
Paragraf
IGP ( X ) DOP ( )
Paragraf
Denumire
Paragraf
Abbacchio Romano
Paragraf
Statul membru sau țara terță
Paragraf
Italia
Paragraf
Descrierea produsului agricol sau alimentar
Paragraf
Tip de produs
Paragraf
Carne și organe comestibile proaspete
Paragraf
Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1
Paragraf
Indicația geografică protejată (IGP) Abbacchio Romano este rezervată exclusiv mieilor născuți, crescuți și sacrificați în zona indicată la punctul 4. În momentul punerii în consum, carnea de Abbacchio Romano prezintă următoarele caracteristici:
Paragraf
Mielul cu IGP Abbacchio Romano poate fi pus în consum întreg sau tranșat în următoarele bucăți: carcasă întreagă, jumătăți de carcasă obținute prin decuparea sagitală a carcasei în părți simetrice, spată, pulpă, cotlete, cap și organe (inimă, plămâni și ficat).
Paragraf
La sacrificare, carcasa de Abbacchio Romano trebuie să prezinte următoarele caracteristici: greutatea la rece, fără piele, cu cap și organe: maximum 8 kg; culoarea cărnii: roz deschis (observarea se face pe mușchii interni ai peretelui abdominal); consistența masei musculare: solidă (fără serozitate); culoarea grăsimii: albă; consistența grăsimii: solidă (observarea se face pe masa adipoasă care înconjoară punctul de inserție a cozii, la o temperatură ambiantă de 18-20 °C); acoperirea cu grăsime: moderată pe suprafața externă, nu excesivă pe rinichi.
Paragraf
Materii prime (numai pentru produsele prelucrate)
Paragraf
Materia primă pentru obținerea produsului Abbacchio Romano IGP constă în carnea și bucățile de miel, mascul sau femelă, care aparține tipurilor genetice cele mai răspândite în aria geografică delimitată: rasele Sarda și încrucișările acesteia, Comisana și încrucișările acesteia, Sopravissana și încrucișările acesteia, Massese și încrucișările acesteia, precum și Merinizzata Italiana și încrucișările acesteia. Mieii sunt sacrificați la vârste cuprinse între 28 și 40 de zile, la o greutate de până la 8 kg în carcasă. În plus, animalele destinate producției de Abbacchio Romano (IGP) trebuie să fie identificate nu mai târziu de 20 zile de la naștere prin aplicarea, pe urechea stângă, a unei plăcuțe sau crotalii conținând, pe o parte, codul complet de identificare a crescătoriei în litere și cifre și, pe cealaltă parte, numărul de serie al animalului.
Paragraf
Hrană pentru animale (numai pentru produsele de origine animală)
Paragraf
Mieii trebuie să fie hrăniți cu lapte matern (alăptare naturală). Se admite completarea alimentației cu furaje naturale și plante sălbatice prin păscut.
Paragraf
Oile mame beneficiază de pășuni naturale, pajiști-pășuni și pajiști specifice zonei geografice de producție menționate la punctul 4. Se admite adăugarea de furaje uscate și de concentrate, cu excepția substanțelor de sinteză și a organismelor modificate genetic.
Paragraf
Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată
Paragraf
Nașterea, creșterea și sacrificarea animalelor trebuie să aibă loc pe teritoriul regiunii Lazio.
Paragraf
Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc.
Paragraf
—
Paragraf
Norme specifice privind etichetarea
Paragraf
Carnea de Abbacchio Romano trebuie pusă în consum cu un marcaj care constă în logoul specific, reprezentând garanția originii și identificării produsului.
Paragraf
Marcajul trebuie efectuat la abator. Carnea se pune în vânzare ambalată în tranșele descrise la punctul 3.2.
Paragraf
Pe lângă simbolul grafic comunitar și mențiunile aferente și pe lângă informațiile prevăzute de lege, eticheta prezentă pe ambalaj cuprinde, în mod obligatoriu, și următoarele informații scrise clar și lizibil, cu litere de tipar:
Paragraf
denumirea Abbacchio Romano trebuie să fie scrisă cu litere sensibil mai mari decât restul inscripțiilor, clare, indelebile, net diferite de orice altă inscripție și urmată de mențiunea Indicazione geografica protetta și/sau I.G.P.;
Paragraf
logoul trebuie să fie imprimat pe carcasă, pe suprafața exterioară a bucăților tranșate;
Paragraf
logoul constă într-un contur pătrat, format din trei linii colorate în verde, alb și roșu, întrerupt în partea de sus de o linie ondulată roșie, care se leagă de un oval roșu din interiorul pătratului, pe care figurează un cap de miel stilizat. În partea de jos, pătratul este întrerupt de inscripția I.G.P. în majuscule roșii. Jos, în interiorul pătratului, figurează numele produsului: ABBACCHIO (în majuscule galbene) ROMANO (în majuscule roșii).
Paragraf
Denumirea Abbacchio Romano trebuie indicată în limba italiană.
Paragraf
Delimitarea concisă a ariei geografice
Paragraf
Întregul teritoriu al regiunii Lazio.
Paragraf
Legătura cu aria geografică
Paragraf
Specificitatea ariei geografice
Paragraf
Grație caracteristicilor sale pedoclimatice, precum relieful diversificat, munții calcaroși și vulcanici, dealurile, câmpiile aluvionare, temperatura medie anuală de 13-16 °C și precipitațiile anuale cuprinse între valori de 650 mm de-a lungul litoralului, de 1000-1500 mm în câmpiile interioare și de 1800-2000 mm în zona munților Terminillo și Simbruini, întregul teritoriu al regiunii Lazio oferă cele mai bune condiții pentru creșterea ovinelor, fără ca animalele să sufere din cauza vreunui factor de stres.
Paragraf
Mieii abbacchi sunt crescuți în aer liber sau parțial în aer liber și hrăniți cu lapte matern (alăptare naturală). Oile mame beneficiază de pășuni naturale, pajiști-pășuni și pajiști specifice zonei geografice de producție menționate la punctul 4; nici mieii, nici oile mame nu trebuie să fie supuși alimentării forțate, stresului ambiental și/sau tratamentelor hormonale având ca scop creșterea producției; pe timp de vară, se admite practica tradițională a transhumanței.
Paragraf
Specificitatea produsului
Paragraf
Carnea de Abbacchio Romano se distinge prin culoarea sa roz deschis acoperită cu grăsime de culoare albă, prin textura fină și consistența compactă, cu firișoare de grăsime. Datorită acestor caracteristici, produsul Abbacchio Romano este recunoscut în gastronomia regională, jucând un rol atât de important în bucătăria din Roma și din Lazio, încât se află la originea a circa o sută de feluri de mâncare.
Paragraf
Legătura cauzală dintre aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului (pentru DOP) sau o calitate anume, reputația sau alte caracteristici ale produsului (pentru IGP)
Paragraf
Din cele mai vechi timpuri, produsul Abbacchio Romano este strâns legat de viața rurală din regiune, fapt demonstrat de importanța creșterii oilor în economia și tradițiile întregii regiuni Lazio și, mai ales, de faima sa în rândul consumatorilor. Factorii naturali permit oilor mame să pască pe pajiștile naturale și pe pajiștile-pășuni, astfel încât laptele destinat hrănirii mieilor să dobândească proprietăți deosebite, generând o sinergie extrem de favorabilă nu doar pentru calitatea, ci și pentru omogenitatea caracteristicilor cărnii. Produsul care face obiectul IGP are, într-adevăr, o influență deosebită asupra gastronomiei regionale, jucând un rol atât de important în bucătăria din Roma și din Lazio, încât se află la originea a circa o sută de feluri de mâncare. La nivel social, legătura dintre Abbacchio Romano și zona geografică respectivă este reflectată de numeroasele festivaluri, serbări câmpenești și manifestări populare care se organizează în jurul acestui produs peste tot în Lazio. Semnificativă este și utilizarea specială, univocă în Lazio, a cuvântului roman abbacchio. Într-adevăr, potrivit Vocabulario romanesco al lui Chiappino, se numește abbacchio mielul care mai suge sau a fost înțărcat recent, iar agnello este mielul care se apropie de un an și a fost tuns deja de două ori. La Florența, ambii sunt numiți agnello, fără distincție. Chiar și o serie de operațiuni efectuate asupra mielului abbacchio poartă denumiri romane; de exemplu, sbacchiatura sau abbacchiatura (sacrificarea mieilor).
Paragraf
Trimitere la publicarea caietului de sarcini
Paragraf
http://www.politicheagricole.it/flex/cm/pages/ServeBLOB.php/L/IT/IDPagina/3335
Paragraf
accesând direct pagina principală a site-ului internet al Ministero delle politiche agricole alimentari e forestali (www.politicheagricole.it), făcând clic pe Qualità e sicurezza (Calitate și siguranță) (în partea superioară dreaptă a ecranului) și apoi pe Disciplinari di Produzione all’esame dell’UE (Caiete de sarcini care fac obiectul examinării UE).
Litera
denumirea Abbacchio Romano trebuie să fie scrisă cu litere sensibil mai mari decât restul inscripțiilor, clare, indelebile, net diferite de orice altă inscripție și urmată de mențiunea Indicazione geografica protetta și/sau I.G.P.;
Litera
logoul trebuie să fie imprimat pe carcasă, pe suprafața exterioară a bucăților tranșate;
Litera
logoul constă într-un contur pătrat, format din trei linii colorate în verde, alb și roșu, întrerupt în partea de sus de o linie ondulată roșie, care se leagă de un oval roșu din interiorul pătratului, pe care figurează un cap de miel stilizat. În partea de jos, pătratul este întrerupt de inscripția I.G.P. în majuscule roșii. Jos, în interiorul pătratului, figurează numele produsului: ABBACCHIO (în majuscule galbene) ROMANO (în majuscule roșii).