Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215 alineatele (1) și (2),
Paragraf
având în vedere Decizia 2010/231/PESC a Consiliului din 26 aprilie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei,
Paragraf
având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,
1
Regulamentul (UE) nr. 356/2010 impune măsuri restrictive împotriva persoanelor, entităților și organismelor menționate în anexa I la regulamentul respectiv, după cum prevede Rezoluția 1844 (2008) a Consiliului de Securitate al ONU (CSONU).
2
La 22 februarie 2012, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat RCSONU 2036 (2012), prin care își confirmă, la punctul 23, evaluarea potrivit căreia exportul de cărbune de lemn din Somalia poate reprezenta o amenințare la adresa păcii, securității sau stabilității în Somalia.
3
La 17 februarie 2012, Comitetul de sancțiuni al Consiliului de Securitate, instituit prin Rezoluția 751(1992) privind Somalia, a actualizat lista persoanelor și entităților supuse unor măsuri restrictive.
4
La 16 iulie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/388/PESC pentru a pune în aplicare RCSONU 751 (1992) prin adăugarea unei noi persoane pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive.
5
Această măsură intră în domeniul de aplicare a tratatului și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea sa în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.
6
De asemenea, RCSONU 2002 (2011) a clarificat derogarea, prevăzută deja de Regulamentul (UE) nr. 356/2010, care permite punerea la dispoziție de fonduri, alte active financiare sau resurse economice necesare pentru asigurarea furnizării la timp a asistenței umanitare necesare de urgență în Somalia de către ONU, de către agențiile sau programele specializate ale acesteia, de către organizațiile umanitare cu statut de observator în cadrul Adunării generale a ONU care furnizează asistență umanitară și de către partenerii acestora în materie de punere în aplicare. Această clarificare ar trebui inclusă în Regulamentul (UE) nr. 356/2010.
7
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 356/2010 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (UE) nr. 356/2010 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 2, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
fiind implicate în sau sprijinind acte care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea în Somalia, inclusiv acte care amenință Acordul de la Djibouti din 18 august 2008 sau procesul politic ori amenință IFT-urile sau AMISOM prin forță;
Litera b
încălcând embargoul privind armamentul și măsurile conexe acestuia astfel cum se reafirmă la punctul (6) din RCSONU 1844 (2008);
Litera c
împiedicând furnizarea de asistență umanitară în Somalia, accesul la asistență umanitară sau distribuirea acesteia în Somalia;
Litera d
reprezentând lideri politici sau militari care recrutează sau angajează copii în conflicte armate în Somalia, încălcând astfel dreptul internațional aplicabil; sau
Litera e
fiind responsabile de încălcări ale dreptului internațional aplicabil în Somalia, implicând vizarea civililor, inclusiv a copiilor și a femeilor, în situații de conflict armat, inclusiv în crime și mutilări, violență sexuală și bazată pe gen, atacuri împotriva școlilor și spitalelor, precum și răpiri și strămutare forțată.
Punctul 2
La articolul 4, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul alineat:
Punctul 3
Persoana care figurează în anexa II la prezentul regulament se adaugă pe lista persoanelor prevăzută în secțiunea I din anexa I.
Punctul 4
Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 iulie 2012.Pentru ConsiliuPreședinteleS. Aletraris
Anexa 1
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA II
Paragraf
Site-uri internet cu informații privind autoritățile competente și adresa pentru transmiterea notificărilor către Comisia Europeană
Paragraf
BELGIA
Paragraf
http://www.diplomatie.be/eusanctions
Paragraf
BULGARIA
Paragraf
http://www.mfa.bg/en/pages/view/5519
Paragraf
REPUBLICA CEHĂ
Paragraf
http://www.mfcr.cz/mezinarodnisankce
Paragraf
DANEMARCA
Paragraf
http://um.dk/da/politik-og-diplomati/retsorden/sanktioner/
Paragraf
GERMANIA
Paragraf
http://www.bmwi.de/BMWi/Navigation/Aussenwirtschaft/Aussenwirtschaftsrecht/embargos.html
Paragraf
ESTONIA
Paragraf
http://www.vm.ee/est/kat_622/
Paragraf
IRLANDA
Paragraf
http://www.dfa.ie/home/index.aspx?id=28519
Paragraf
GRECIA
Paragraf
http://www1.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html
Paragraf
SPANIA
Paragraf
http://www.maec.es/es/MenuPpal/Asuntos/Sanciones%20Internacionales/Paginas/Sanciones_%20Internacionales.aspx
Paragraf
FRANȚA
Paragraf
http://www.diplomatie.gouv.fr/autorites-sanctions/
Paragraf
ITALIA
Paragraf
http://www.esteri.it/MAE/IT/Politica_Europea/Deroghe.htm
Paragraf
CIPRU
Paragraf
http://www.mfa.gov.cy/sanctions
Paragraf
LETONIA
Paragraf
http://www.mfa.gov.lv/en/security/4539
Paragraf
LITUANIA
Paragraf
http://www.urm.lt/sanctions
Paragraf
LUXEMBURG
Paragraf
http://www.mae.lu/sanctions
Paragraf
UNGARIA
Paragraf
http://www.kulugyminiszterium.hu/kum/hu/bal/Kulpolitikank/nemzetkozi_szankciok/
Paragraf
MALTA
Paragraf
http://www.doi.gov.mt/EN/bodies/boards/sanctions_monitoring.asp
Paragraf
ȚĂRILE DE JOS
Paragraf
http://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/internationale-vrede-en-veiligheid/sancties
Paragraf
AUSTRIA
Paragraf
http://www.bmeia.gv.at/view.php3?f_id=12750&LNG=en&version=
Paragraf
POLONIA
Paragraf
http://www.msz.gov.pl
Paragraf
PORTUGALIA
Paragraf
http://www.min-nestrangeiros.pt
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
http://www.mae.ro/node/1548
Paragraf
SLOVENIA
Paragraf
http://www.mzz.gov.si/si/zunanja_politika_in_mednarodno_pravo/zunanja_politika/mednarodna_varnost/omejevalni_ukrepi/
Paragraf
SLOVACIA
Paragraf
http://www.foreign.gov.sk
Paragraf
FINLANDA
Paragraf
http://formin.finland.fi/kvyhteistyo/pakotteet
Paragraf
SUEDIA
Paragraf
http://www.ud.se/sanktioner
Paragraf
REGATUL UNIT
Paragraf
www.fco.gov.uk/competentauthorities
Paragraf
Adresa pentru transmiterea notificărilor către Comisia Europeană:
Paragraf
Comisia Europeană
Paragraf
Serviciul pentru instrumente de politică externă (FPI)
Paragraf
Biroul EEAS 02/309
Paragraf
B-1049 Bruxelles (Belgia)
Paragraf
E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu.
Anexa 3
ANEXA II
Paragraf
Persoana menționată la articolul 1 punctul 3
Paragraf
Jim’ale, Ali Ahmed Nur [alias: (a) Jim’ale, Ahmed Ali, alias: (b) Jim’ale, Ahmad Nur Ali, alias: (c) Jim’ale, Sheikh Ahmed, alias: (d) Jim’ale, Ahmad Ali, alias: (e) Jim’ale, Shaykh Ahmed Nur)
Paragraf
Data nașterii: 1954. Locul nașterii: Eilbur, Somalia. Cetățenia: Somalia. Altă cetățenie: Djibouti Pașaport: A0181988 (Somalia), expirat la 23 ianuarie 2011. Loc: Djibouti, Republica Djibouti. Data desemnării de către ONU: 17 februarie 2012.
Paragraf
Ali Ahmed Nur Jim’ale (Jim’ale) a deținut roluri de conducere în cadrul fostului Consiliu somalez al instanțelor islamice, cunoscut și sub denumirea de Uniunea instanțelor islamice somaleze, care a fost un element islamist radical. Elementele cele mai radicale ale Uniunii instanțelor islamice somaleze au format, în cele din urmă, grupul cunoscut sub denumirea de Al-Shabaab. În aprilie 2010, Comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite instituit în conformitate cu Rezoluțiile 751 (1992) și 1907 (2009) privind Somalia și Eritreea (Comitetul pentru sancțiuni Somalia/Eritreea) a inclus Al Shabaab pe o listă în vederea aplicării unor sancțiuni specifice. Comitetul a inclus Al-Shabaab pe listă ca fiind o entitate implicată în acte care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Somaliei în mod direct sau indirect, inclusiv în acte care reprezintă o amenințare pentru guvernul federal de tranziție somalez, dar fără a se limita la acestea.
Paragraf
În conformitate cu raportul Grupului de monitorizare al Comitetului pentru sancțiuni Somalia/Eritreea (S/2011/433), Jim’ale este identificat drept un om de afaceri important, implicat în ciclul Al-Shabaab de comercializare a cărbunelui de lemn și a zahărului și care beneficiază de relații privilegiate cu Al-Shabaab.
Paragraf
Jim’ale este identificat drept unul dintre principalii finanțatori ai Al-Shabaab și aderă la ideologia Al-Shabaab. Jim’ale a oferit finanțare și sprijin politic fundamentale pentru Hassan Dahir Aweys (Aweys), care a fost, de asemenea, inclus pe lista Comitetului pentru sancțiuni Somalia/Eritreea. Se pare că, la jumătatea anului 2011, fostul adjunct al Al-Shabaab, emirul Muktar Robow, adopta în continuare poziții politice în cadrul organizației Al-Shabaab. Robow i-a implicat pe Aweys și Jim’ale într-un efort de promovare a obiectivelor lor comune și de consolidare a orientării lor globale în contextul rupturii din cadrul conducerii Al-Shabaab.
Paragraf
În toamna anului 2007, Jim’ale a înființat în Djibouti o companie-paravan pentru activități extremiste, denumită Investors Group. Obiectivul pe termen scurt al grupului a fost să destabilizeze Somaliland, prin finanțarea de activități extremiste și achiziții de armament. Grupul a contribuit la contrabanda cu arme de calibru mic din Eritreea, prin Djibouti, în regiunea a 5-a din Etiopia, unde extremiștii primeau transportul. De la jumătatea anului 2008, Jim’ale a continuat să desfășoare activități în cadrul Investors Group.
Paragraf
În septembrie 2010, Jim’ale a înființat ZAAD, o afacere care consta în transferuri de bani de la mobil la mobil, și a încheiat un contract cu Al-Shabaab pentru a face transferurile de bani mai anonime prin eliminarea necesității de a se identifica.
Paragraf
De la sfârșitul anului 2009, Jim’ale deținea un fond hawala cunoscut, prin intermediul căruia colecta zakat, care era oferit grupului Al-Shabaab.