Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP), în special articolul 118u alineatul (2) coroborat cu articolul 4,
1
Două organizații profesionale reprezentative stabilite în Statele Unite ale Americii, Wine America și California Export Association, au prezentat Comisiei o cerere, primită la 22 iunie 2010, de protecție a mențiunii tradiționale Clasic în cazul produselor vitivinicole din categoria 1. Vinul prevăzută în anexa XIb la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 care poartă o denumire de origine enumerată în anexa V la Acordul între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii privind comerțul cu vin, aprobat prin Decizia 2006/232/CE a Consiliului.
2
În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 607/2009 al Comisiei din 14 iulie 2009 de stabilire a unor norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului în ceea ce privește denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate, mențiunile tradiționale, etichetarea și prezentarea anumitor produse vitivinicole, cererea a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Nu a fost înaintată nicio obiecție în termen de două luni de la data publicării.
3
Cererea de protecție a mențiunii tradiționale Classic, care se referă la vinuri americane, îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 118u alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și la articolele 31 și 35 din Regulamentul (CE) nr. 607/2009. Cererea de protecție trebuie să fie acceptată, iar mențiunea tradițională Classic trebuie, prin urmare, să fie introdusă în baza de date electronică E-Bacchus pentru vinurile produse de către membrii celor două organizații profesionale reprezentative care au depus cererea.
4
Conform articolului 30 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 607/2009, Comisia are obligația de a face publice informațiile referitoare la organizațiile profesionale reprezentative și la membrii acestora. Aceste informații trebuie să fie făcute publice în baza de date electronică E-Bacchus.
5
Măsura prevăzută de prezentul regulament este conformă cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,
Articolul 1
Paragraf
Se acceptă cererea de protecție a mențiunii tradiționale Classic pentru produsele vitivinicole din categoria 1. Vinul prevăzute în anexa XIb la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Mențiunea Classic se înregistrează în baza de date electronică E-Bacchus, după cum se indică în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 iulie 2012.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Mențiunea tradițională protejată
Paragraf
Classic
Paragraf
Limba menționată la articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 607/2009
Paragraf
Engleză
Paragraf
Categoria sau categoriile de produse vitivinicole care fac obiectul protecției
Paragraf
[anexa XIb la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007].
Paragraf
Vinul
Paragraf
Lista denumirilor de origine protejate sau a indicațiilor geografice protejate în cauză
Paragraf
Denumirile de origine enumerate în anexa V la Acordul între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii privind comerțul cu vin
Paragraf
Trimitere la normele aplicabile din statul membru sau țara terță
Paragraf
Rezoluția emisă de WineAmerica privind definițiile aplicabile producției de vin pentru Comunitatea Europeană, adoptată la 24 martie 2009;
Paragraf
Decizia emisă de California Wine Export Program, adoptată la 7 mai 2009.
Paragraf
Sinteză a definiției sau a condițiilor de utilizare
Paragraf
Un vin produs în cadrul unei denumiri de origine, astfel cum este definită la titlul 27 punctul 4.25 din Code of Federal Regulations (CFR), dintr-un anumit soi de viță-de-vie
Paragraf
Numele țării sau al țărilor de origine
Paragraf
Statele Unite ale Americii
Paragraf
Lista membrilor organizației profesionale reprezentative stabilite în țara terță care au dreptul să folosească mențiunea tradițională protejată este disponibilă la adresa:
Paragraf
http://ec.europa.eu/agriculture/markets/wine/e-bacchus/
Litera
Classic
Litera
Engleză
Litera — 1
Vinul
Litera
Denumirile de origine enumerate în anexa V la Acordul între Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii privind comerțul cu vin
Litera
Rezoluția emisă de WineAmerica privind definițiile aplicabile producției de vin pentru Comunitatea Europeană, adoptată la 24 martie 2009;
Litera
Decizia emisă de California Wine Export Program, adoptată la 7 mai 2009.
Litera
Un vin produs în cadrul unei denumiri de origine, astfel cum este definită la titlul 27 punctul 4.25 din Code of Federal Regulations (CFR), dintr-un anumit soi de viță-de-vie
Litera
Statele Unite ale Americii