AcasăLegislație UE32012R0618

Regulamentul (UE) nr. 618/2012 al Comisiei din 10 iulie 2012 de modificare, în vederea adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:10.07.2012
În vigoare din:31.07.2012
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, în special articolul 37 alineatul (5),
1
Partea 3 din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 cuprinde două liste de clasificări și etichetări armonizate ale substanțelor periculoase. Tabelul 3.1 conține clasificările și etichetările armonizate ale substanțelor periculoase bazate pe criteriile stabilite în părțile 2-5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Tabelul 3.2 conține clasificările și etichetările armonizate ale substanțelor periculoase bazate pe criteriile stabilite în anexa VI la Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase. Aceste două liste trebuie modificate pentru a include atât clasificările actualizate ale unor substanțe deja incluse în clasificarea armonizată, cât și noi clasificări armonizate.
2
Comitetul pentru evaluarea riscurilor al Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) a emis avize privind propunerile de clasificare și etichetare armonizate ale unor substanțe care au fost prezentate ECHA în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. În baza acestor avize, precum și a comentariilor primite de la părțile vizate, se consideră adecvată modificarea anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 în vederea armonizării clasificării și etichetării anumitor substanțe.
3
Clasificările armonizate stabilite în partea 3 din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, modificată prin prezentul regulament, nu trebuie să se aplice imediat, deoarece va fi necesară o anumită perioadă de timp pentru a permite operatorilor să adapteze etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor la noile clasificări și să vândă stocurile existente. În plus, va fi necesară o anumită perioadă de timp pentru a permite operatorilor să se conformeze obligațiilor de înregistrare, care reprezintă o consecință a noilor clasificări armonizate pentru substanțele clasificate ca fiind cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere, respectiv categoriile 1A și 1B (tabelul 3.1) și categoriile 1 și 2 (tabelul 3.2), sau ca fiind foarte toxice pentru organismele acvatice, putând provoca efecte adverse pe termen lung în mediul acvatic, și în special dispozițiilor articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei.
4
În conformitate cu dispozițiile tranzitorii ale Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 care permit ca noile dispoziții să fie implementate mai devreme și în mod facultativ, furnizorii trebuie să aibă posibilitatea să aplice clasificările armonizate menționate în Partea 3 din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, modificată prin prezentul regulament, și să modifice etichetarea și ambalarea în consecință, în mod facultativ, înainte de 1 decembrie 2013.
5
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului înființat în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,

Articolul 1

Paragraf
Partea 3 din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Tabelul 3.1 se modifică după cum urmează:
Litera a
intrările care corespund intrărilor din anexa I se înlocuiesc cu intrările din anexa menționată;
Litera b
intrările din anexa II se inserează în conformitate cu ordinea intrărilor stabilită în tabelul 3.1.
Punctul 2
Tabelul 3.2 se modifică după cum urmează:
Litera a
intrările care corespund intrărilor din anexa III se înlocuiesc cu intrările din anexa menționată;
Litera b
intrările din anexa IV se inserează în conformitate cu ordinea intrărilor stabilită în tabelul 3.2.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Articolul 1 se aplică de la 1 decembrie 2013.
Paragraf
Clasificările armonizate stabilite în partea 3 din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, modificată prin prezentul regulament, se pot aplica înainte de 1 decembrie 2013.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 iulie 2012.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXA I
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA II
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA III
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 4
ANEXA IV
Tabel 1
Tabelul 1