Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Consiliului Text cu relevanță pentru SEE

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,

după consultarea Comitetului Regiunilor,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase stabilește norme de prevenire a accidentelor majore care ar putea rezulta din anumite activități industriale, precum și de limitare a consecințelor acestora pentru sănătatea umană și mediu.

Accidentele majore au adesea consecințe grave, după cum s-a constatat în accidente precum cele de la Seveso, Bhopal, Schweizerhalle, Enschede, Toulouse și Buncefield. În plus, impactul se poate extinde dincolo de granițele naționale. Acest lucru subliniază necesitatea de a asigura luarea de măsuri adecvate de precauție pentru a se garanta un nivel ridicat de protecție pe întreg teritoriul Uniunii pentru cetățeni, comunități și mediu. Prin urmare, este necesar să se asigure că nivelul ridicat de protecție existent este cel puțin menținut sau chiar crescut.

Directiva 96/82/CE a avut un rol esențial în reducerea probabilității producerii unor astfel de accidente și a consecințelor acestora, conducând astfel la un nivel mai ridicat de protecție în întreaga Uniune. O reexaminare a directivei respective a confirmat că rata accidentelor majore a rămas constantă. Cu toate că, în general, dispozițiile în vigoare sunt adecvate scopului, sunt necesare unele schimbări pentru a crește și mai mult nivelul de protecție, în special în ceea ce privește prevenirea accidentelor majore. În același timp, sistemul instituit prin Directiva 96/82/CE ar trebui să fie adaptat la schimbările din sistemul de clasificare a substanțelor și amestecurilor al Uniunii la care directiva respectivă face trimitere. În plus, o serie de alte dispoziții ar trebui să fie clarificate și actualizate.

Prin urmare, este necesar să se înlocuiască Directiva 96/82/CE pentru a se asigura că nivelul existent de protecție este menținut și îmbunătățit în continuare, prin dispoziții mai eficace și mai eficiente și, dacă este posibil, prin reducerea sarcinii administrative inutile prin raționalizare sau simplificare, cu condiția ca securitatea și protecția mediului și a sănătății umane să nu fie compromise. În același timp, noile prevederi ar trebui să fie clare, coerente și ușor de înțeles pentru a contribui la îmbunătățirea punerii în aplicare și a forței executorii, nivelul de protecție a sănătății umane și a mediului menținându-se la niveluri cel puțin egale sau crescând. Comisia ar trebui să coopereze cu statele membre în ceea ce privește punerea în practică a prezentei directive. Această cooperare ar trebui să abordeze, printre altele, chestiunea autoclasificării substanțelor și amestecurilor. După caz, părțile interesate, cum ar fi reprezentanții industriei, ai lucrătorilor și ai organizațiilor neguvernamentale care promovează protecția sănătății umane sau a mediului, ar trebui implicate în punerea în aplicare a prezentei directive.

Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale, care a fost aprobată în numele Uniunii prin Decizia 98/685/CE a Consiliului din 23 martie 1998 privind încheierea Convenției asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor industriale, prevede măsuri privind prevenirea, pregătirea și răspunsul la accidentele industriale care pot avea efecte transfrontaliere, precum și măsuri privind cooperarea internațională în acest domeniu. Directiva 96/82/CE pune în aplicare prevederile convenției în cadrul dreptului Uniunii.

Accidentele majore pot avea consecințe dincolo de frontiere, iar costurile de mediu și cele economice ale unui accident nu sunt suportate doar de către amplasamentul afectat, ci și de către statele membre în cauză. Prin urmare, este necesar să se stabilească și să se pună în aplicare măsuri de securitate și de reducere a riscurilor, pentru a se evita eventualele accidente, pentru a se reduce riscul producerii de accidente și pentru a se minimiza consecințele în cazul producerii lor, ceea ce ar permite asigurarea unui nivel ridicat de protecție în întreaga Uniune.

Dispozițiile prezentei directive ar trebui să se aplice fără a se aduce atingere dispozițiilor din dreptul Uniunii referitoare la sănătatea și securitatea la locul de muncă și la mediul de lucru și, în special, fără a se aduce atingere Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă.

Anumite activități industriale ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, cu condiția ca ele să fie reglementate de o altă legislație la nivelul Uniunii sau la nivel național care asigură un nivel echivalent de securitate. Comisia ar trebui să continue să examineze dacă există lacune semnificative în cadrul de reglementare existent, în special în ceea ce privește riscurile noi și emergente care provin de la alte activități, precum și cele aferente unor substanțe periculoase specifice, și, în cazul în care este necesar, să prezinte o propunere legislativă pentru a elimina aceste lacune.

Anexa I la Directiva 96/82/CE enumeră substanțele periculoase care intră în domeniul său de aplicare, între altele, prin trimitere la anumite dispoziții din Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase, precum și din Directiva 1999/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 mai 1999 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea preparatelor periculoase. Directivele 67/548/CEE și 1999/45/CE au fost înlocuite de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, care pune în aplicare, în cadrul Uniunii, Sistemul global armonizat de clasificare și etichetare a produselor chimice, care a fost adoptat la nivel internațional, în cadrul structurilor Organizației Națiunilor Unite (ONU). Regulamentul menționat anterior introduce noi clase și categorii de pericol care corespund doar parțial celor utilizate în cadrul respectivelor directive abrogate. Anumite substanțe și amestecuri nu s-ar încadra însă în acel sistem din cauza lipsei de criterii din cadrul respectiv. Este necesar, prin urmare, ca anexa I la Directiva 96/82/CE să fie modificată pentru a fi aliniată la regulamentul respectiv, menținându-se sau sporindu-se în același timp nivelul de protecție existent stabilit în directiva respectivă.

În vederea clasificării biogazului îmbogățit, ar trebui să se țină seama de orice evoluții ale standardelor în cadrul Comitetului European de Standardizare (CEN).

Pot apărea efecte nedorite ca urmare a alinierii la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 și a adaptărilor ulterioare la acest regulament care au un impact asupra clasificării substanțelor și amestecurilor. Pe baza criteriilor incluse în prezenta directivă, Comisia ar trebui să analizeze dacă există substanțe periculoase care nu prezintă un pericol de accident major, în ciuda clasificării lor în clase de periculozitate, și, după caz, să prezinte o propunere legislativă pentru a exclude substanța periculoasă în cauză din domeniul de aplicare a prezentei directive. Analiza ar trebui inițiată rapid, în special după modificarea clasificării unei substanțe sau a unui amestec, astfel încât să se evite sarcinile inutile pentru operatori și autoritățile competente din statele membre. Excluderile din domeniul de aplicare a prezentei directive nu trebuie să împiedice statele membre să mențină sau să introducă măsuri de protecție mai stricte.

Operatorilor ar trebui să le revină obligația generală de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni accidentele majore, de a atenua consecințele acestora și de a lua măsuri de remediere. În cazul în care substanțele periculoase sunt prezente în amplasamente în cantități care depășesc anumite valori, operatorul ar trebui să furnizeze autorității competente informații suficiente care să îi permită să identifice amplasamentul, substanțele periculoase prezente, precum și pericolele potențiale. Operatorul ar trebui, de asemenea, să elaboreze și, în cazul în care acest lucru este prevăzut de legislația națională, să trimită autorității competente o politică de prevenire a accidentelor majore (PPAM) care să precizeze abordarea la nivel general a operatorului și măsurile luate de acesta, inclusiv sistemele corespunzătoare de management al securității, pentru controlul pericolelor de accidente majore. Atunci când operatorii identifică și evaluează pericolele de accidente majore, ar trebui să se ia în considerare și substanțele periculoase care ar putea rezulta în timpul unui accident grav în cadrul amplasamentului.

Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului este relevantă în mod normal în cazul unor daune aduse mediului ca urmare a unui accident major.

În scopul reducerii riscului de efecte domino, în cazul în care amplasamentele sunt poziționate de așa natură sau atât de aproape unul de altul încât să crească probabilitatea producerii unor accidente majore sau să se agraveze consecințele acestora, operatorii ar trebui să coopereze în ceea ce privește schimbul de informații pertinente și informarea publicului, inclusiv a amplasamentelor învecinate care ar putea fi afectate.

Pentru a demonstra că s-a făcut tot ceea ce este necesar pentru a se preveni accidentele majore și pentru a se pregăti planurile de urgență și măsurile de răspuns, operatorul ar trebui, în cazul amplasamentelor în care există substanțe periculoase în cantități considerabile, să furnizeze autorității competente informații sub forma unui raport de securitate. Respectivul raport de securitate ar trebui să cuprindă detalii referitoare la amplasament, la substanțele periculoase prezente, la instalație sau la suprafețele de depozitare, la posibilele scenarii de accidente majore și la analiza riscurilor, la măsurile de prevenire și de intervenție posibile și la sistemele de management disponibile, pentru a preveni și a reduce riscul de accidente majore și pentru a se permite luarea măsurilor necesare pentru a se limita consecințele acestora. Riscul unui accident major ar putea crește ca urmare a probabilității de producere a unor dezastre naturale în corelație cu localizarea amplasamentului. În cadrul etapei de pregătire a scenariilor de accidente majore ar trebui să se țină seama de acest aspect.

Pentru a face față situațiilor de urgență, în cazul amplasamentelor în care există substanțe periculoase în cantități semnificative, este necesar să se stabilească planuri interne și externe de urgență și să se stabilească proceduri care să garanteze că aceste planuri sunt testate și revizuite, dacă este necesar, precum și puse în aplicare în eventualitatea unui accident major sau a unei probabilități crescute de producere a acestuia. Personalul amplasamentului ar trebui să fie consultat cu privire la planul de urgență intern, iar publicul interesat ar trebui să aibă ocazia de a-și exprima opinia cu privire la planul de urgență extern. Subcontractarea ar putea avea un impact asupra securității unui amplasament. Statele membre ar trebui să le solicite operatorilor să țină seama de acest aspect la elaborarea unei PPAM, a unui raport de securitate sau a unui plan de urgență intern.

Atunci când analizează opțiunile pentru metodele de operare adecvate, inclusiv cele pentru monitorizare și control, operatorii ar trebui să țină seama de informațiile disponibile cu privire la cele mai bune practici.

Pentru a se asigura o mai bună protecție a zonelor rezidențiale, a zonelor de utilitate publică considerabilă și a mediului, inclusiv a zonelor de interes natural deosebit sau deosebit de vulnerabile, este necesar ca, în cadrul politicilor de amenajare a teritoriului sau în cadrul altor politici relevante puse în aplicare în statele membre, să se asigure distanțe adecvate între asemenea zone și amplasamente care prezintă astfel de pericole, iar, acolo unde sunt vizate amplasamente deja existente, să se pună în aplicare, dacă este necesar, măsuri tehnice suplimentare, astfel încât riscul pentru persoane sau pentru mediu să fie menținut la un nivel acceptabil. La luarea deciziilor ar trebui să se țină seama de suficiente informații despre riscuri și de recomandările tehnice privind aceste riscuri. În cazul în care este posibil, pentru a se reduce sarcinile administrative, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, procedurile și măsurile ar trebui să fie integrate în cele efectuate în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii.

În scopul promovării accesului la informații privind mediul în temeiul Convenției Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus), care a fost aprobată, în numele Uniunii, prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, nivelul și calitatea informațiilor către public ar trebui să fie îmbunătățite. În special, persoanele care ar putea fi afectate de un accident major ar trebui să primească informații suficiente cu privire la acțiunile corespunzătoare care să fie întreprinse în eventualitatea unui accident. Statele membre ar trebui să pună la dispoziție informații despre locul unde se pot găsi informații referitoare la drepturile persoanelor afectate de un accident major. Informațiile furnizate publicului ar trebui să fie formulate de o manieră clară și inteligibilă. În plus față de furnizarea de informații într-un mod activ, fără ca publicul să trebuiască să înainteze o solicitare în acest sens și fără a se exclude alte forme de diseminare, aceste informații ar trebui să fie, de asemenea, în permanență puse la dispoziție și actualizate în format electronic. În același timp, ar trebui să existe măsuri corespunzătoare de asigurare a confidențialității, pentru a răspunde preocupărilor legate de securitate, printre altele.

Modul în care informația este gestionată ar trebui să fie în conformitate cu inițiativa privind sistemul partajat de informații referitoare la mediu (SPIM), introdusă de Comunicarea Comisiei din 1 februarie 2008 intitulată Către un sistem partajat de informații referitoare la mediu (SPIM). Ar trebui să fie, de asemenea, în conformitate cu Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE) și cu normele sale de aplicare, menite să permită schimbul de informații spațiale privind mediul între organizațiile din sectorul public și o mai bună facilitare a accesului publicului la informații spațiale în întreaga Uniune. Informațiile ar trebui să se regăsească într-o bază de date la nivelul Uniunii accesibilă publicului, care va facilita, de asemenea, monitorizarea și raportarea privind punerea în aplicare.

În conformitate cu Convenția de la Aarhus, participarea efectivă a publicului la luarea deciziilor este necesară pentru a-i permite publicului interesat să se exprime, iar factorilor de decizie să țină seama de opiniile și de preocupările care ar putea fi relevante pentru deciziile în cauză, conducând astfel la o mai mare responsabilizare și transparență în cadrul procesului de luare a deciziilor și contribuind la sensibilizarea publicului față de problemele de mediu și la susținerea deciziilor adoptate.

Pentru a se asigura luarea unor măsuri corespunzătoare în cazul în care se produce un accident major, operatorul ar trebui să informeze imediat autoritatea competentă și să îi comunice informațiile necesare pentru ca aceasta să poată evalua efectele accidentului respectiv asupra sănătății umane și asupra mediului.

Autoritățile locale au un interes în prevenirea accidentelor majore și atenuarea consecințelor lor și ele pot juca un rol important. Statele membre ar trebui să țină seama de acest aspect la punerea în aplicare a prezentei directive.

În scopul facilitării schimbului de informații și prevenirii în viitor a unor accidente de natură similară, statele membre ar trebui să transmită Comisiei informații cu privire la accidentele majore care s-au produs pe teritoriul lor, astfel încât Comisia să poată analiza pericolele implicate și să opereze un sistem de difuzare a informațiilor privind, în special, accidentele majore și experiența câștigată din acestea. Respectivul schimb de informații ar trebui să acopere, de asemenea, evenimentele la limita de producere a unui accident pe care statele membre le consideră ca fiind de interes tehnic special pentru prevenirea accidentelor majore și limitarea consecințelor acestora. Statele membre și Comisia trebuie să-și intensifice eforturile pentru a garanta că informațiile stocate în sistemele de informare create pentru a facilita schimbul de informații privind accidentele majore sunt complete.

Statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente responsabile de asigurarea îndeplinirii de către operatori a obligațiilor care le revin. Autoritățile competente și Comisia ar trebui să coopereze în ceea ce privește activitățile de sprijinire a punerii în aplicare, cum ar fi dezvoltarea unor ghiduri adecvate și schimburile de bune practici. Pentru a se evita sarcinile administrative inutile, obligațiile corespunzătoare privind informarea ar trebui, dacă este cazul, să fie integrate celor prevăzute în alte acte legislative relevante ale Uniunii.

Statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile competente iau măsurile necesare în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei directive. Pentru a se asigura cu eficacitate punerea în aplicare și respectarea aplicării, ar trebui să existe un sistem de inspecții, care să includă un program de inspecții de rutină, la intervale regulate și inspecții excepționale. Atunci când acest lucru este posibil, inspecțiile ar trebui să fie coordonate cu cele efectuate în temeiul unor alte acte legislative ale Uniunii, inclusiv Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării), după caz. Statele membre ar trebui să se asigure că sunt disponibile efective suficiente de personal, având competențele și calificările necesare pentru a efectua inspecții eficace. Autoritățile competente ar trebui să ofere sprijin corespunzător, utilizând instrumente și mecanisme pentru schimbul de experiență și consolidarea cunoștințelor, inclusiv la nivelul Uniunii.

Pentru a ține seama de evoluțiile tehnice, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor II-VI în vederea adaptării acestora la progresul tehnic. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. În momentul elaborării și redactării actelor delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, corespunzătoare și în timp util a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în temeiul prezentei directive și să se asigure că acestea sunt puse în aplicare. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

Având în vedere că obiectivul prezentei directive, și anume de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre și poate, prin urmare, să fie mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat anterior, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

În conformitate cu declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 cu privire la documentele explicative, statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care explică relația dintre componentele unei directive și părțile corespondente din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

Directiva 96/82/CE ar trebui, prin urmare, modificată și ulterior abrogată,

Prezenta directivă stabilește norme pentru prevenirea accidentelor majore care implică substanțe periculoase și pentru limitarea consecințelor acestora asupra sănătății umane și asupra mediului, în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție pe întreg teritoriul Uniunii, într-o manieră consecventă și eficace.

Prezenta directivă se aplică amplasamentelor, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (1).

Prezenta directivă nu se aplică:

amplasamentelor, instalațiilor sau suprafețelor de depozitare militare;

pericolelor create de radiații ionizante provenite de la substanțe;

transportului de substanțe periculoase și depozitării intermediare temporare direct legate de transportul respectiv pe șosele, căi ferate, căi de navigație fluvială interne, căi maritime sau aeriene, în afara amplasamentelor care intră sub incidența prezentei directive, inclusiv încărcării, descărcării și transportului la sau de la alte mijloace de transport pe docuri, pontoane sau stații de triaj;

transportului de substanțe periculoase prin conducte, inclusiv stații de pompare, în afara amplasamentelor care intră sub incidența prezentei directive;

exploatării, și anume explorării, extracției și prelucrării, minereurilor în mine și cariere, inclusiv prin intermediul forajelor;

explorării și exploatării în largul mării a minereurilor, inclusiv a hidrocarburilor;

depozitării gazelor în situri subterane aflate în largul mării, fiind incluse atât siturile de depozitare dedicate, cât și siturile unde au loc explorarea și exploatarea minereurilor, inclusiv a hidrocarburilor;

depozitelor de deșeuri, inclusiv depozitării subterane a deșeurilor.

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

amplasament reprezintă întreaga zonă care se află sub controlul unui operator, dacă în una sau mai multe instalații ale acesteia, inclusiv în infrastructurile sau activitățile obișnuite sau conexe, există substanțe periculoase; amplasamentele sunt fie amplasamente de nivel inferior, fie amplasamente de nivel superior;

amplasament de nivel inferior înseamnă un amplasament în care substanțele periculoase sunt prezente în cantități egale sau mai mari decât cantitățile menționate în coloana 2 din partea 1 sau în coloana 2 din partea 2 din anexa I, dar mai mici decât cantitățile menționate în coloana 3 din partea 1 sau în coloana 3 din partea 2 din anexa I, acolo unde este necesar aplicându-se regula de însumare stabilită în nota 4 din anexa I;

amplasament de nivel superior înseamnă un amplasament în care substanțele periculoase sunt prezente în cantități egale cu sau mai mari decât cantitățile menționate în coloana 3 din partea 1 sau în coloana 3 din partea 2 din anexa I, acolo unde este necesar aplicându-se regula de însumare stabilită în nota 4 din anexa I;

amplasament învecinat înseamnă un amplasament a cărui poziționare în apropierea unui alt amplasament este de natură să sporească riscul sau consecințele unui accident major;

amplasament nou înseamnă:

un amplasament care intră în exploatare sau este construit la data de 1 iunie 2015 sau ulterior acestei date; sau

un sit de exploatare care intră sub incidența prezentei directive sau un amplasament de nivel inferior care devine amplasament de nivel superior sau viceversa la data de 1 iunie 2015 sau ulterior acestei date, ca urmare a unor modificări ale instalațiilor sau activităților sale ce duc la o modificare a inventarului său de substanțe periculoase;

amplasament existent înseamnă un amplasament care la 31 mai 2015 intră în domeniul de aplicare a Directivei 96/82/CE, iar de la data de 1 iunie 2015 intră sub incidența prezentei directive fără a-și modifica clasificarea de amplasament de nivel inferior sau de amplasament de nivel superior;

alt amplasament înseamnă un sit de exploatare care intră în domeniul de aplicare a prezentei directive sau un amplasament de nivel inferior care devine amplasament de nivel superior sau viceversa la data de 1 iunie 2015 sau ulterior acestei date, din alte motive decât cele menționate la punctul 5;

instalație înseamnă o unitate tehnică din cadrul unui amplasament aflată la nivelul sau sub nivelul solului, în care sunt produse, utilizate, manipulate sau depozitate substanțe periculoase; aceasta cuprinde totalitatea echipamentului, structurilor, sistemului de conducte, utilajelor, instrumentelor, căilor ferate proprii de garare, docurilor, cheiurilor de descărcare care deservesc instalația, pontoanelor, depozitelor sau altor structuri similare, plutitoare sau de altă natură, necesare pentru exploatarea instalației respective;

operator reprezintă orice persoană fizică sau juridică care exploatează sau controlează un amplasament sau o instalație sau, dacă acest lucru este prevăzut în legislația națională, căreia i-a fost delegată puterea de decizie economică sau de luare a deciziilor asupra funcționării din punct de vedere tehnic a amplasamentului sau instalației;

substanță periculoasă înseamnă o substanță sau un amestec care intră sub incidența părții 1 sau care este menționat(ă) în partea 2 din anexa I, inclusiv sub formă de materie primă, produs, produs secundar, rezidual sau intermediar;

amestec înseamnă un amestec sau o soluție compusă din două sau mai multe substanțe;

prezența substanțelor periculoase înseamnă prezența efectivă sau anticipată a substanțelor periculoase în amplasament sau a substanțelor periculoase despre care se poate prevedea în mod rezonabil că ar putea fi generate în timpul pierderii controlului asupra proceselor, inclusiv a activităților de depozitare, în oricare dintre instalațiile din amplasament, în cantități egale cu sau mai mari decât cantitățile relevante pentru încadrare stabilite în partea 1 sau partea 2 din anexa I;

accident major înseamnă un eveniment, cum ar fi o emisie majoră, un incendiu sau o explozie care rezultă din evoluții necontrolate în cursul exploatării oricărui amplasament care intră sub incidența prezentei directive și care conduce la pericole grave, imediate sau întârziate, pentru sănătatea umană sau mediu, în interiorul sau în exteriorul amplasamentului, și care implică una sau mai multe substanțe periculoase;

pericol înseamnă proprietatea intrinsecă a unei substanțe periculoase sau a unei situații fizice, cu potențial de a produce daune sănătății umane sau mediului;

risc înseamnă probabilitatea ca un efect specific să se producă într-o anumită perioadă sau în anumite împrejurări;

depozitare înseamnă prezența unei cantități de substanțe periculoase în scopul înmagazinării, depozitării în condiții de securitate sau menținerii în stoc;

public înseamnă una sau mai multe persoane fizice sau juridice și, în conformitate cu dreptul național sau practica la acest nivel, asociațiile, organizațiile sau grupurile acestora;

publicul interesat înseamnă publicul afectat sau care ar putea fi afectat sau care are un interes în luarea unei decizii privind oricare dintre aspectele reglementate de articolul 15 alineatul (1); în scopul prezentei definiții, organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și care îndeplinesc toate cerințele aplicabile în conformitate cu dreptul național trebuie luate în considerare ca având un interes;

inspecție înseamnă toate acțiunile, inclusiv vizite la fața locului, verificări ale unor măsuri interne, sisteme, rapoarte și documente de monitorizare, precum și orice monitorizare necesară, efectuată de către sau în numele autorității competente pentru a verifica și a promova conformarea amplasamentelor cu cerințele prezentei directive.

Comisia evaluează, atunci când este necesar sau de fiecare dată când primește o notificare din partea unui stat membru în conformitate cu alineatul (2), dacă este imposibil ca, în practică, o anumită substanță periculoasă care intră sub incidența părții 1 sau care este menționată în partea 2 din anexa I să cauzeze o emisie de materie sau energie care ar putea provoca un accident major atât în condiții normale, cât și în condiții anormale care pot fi rezonabil prevăzute. Evaluarea respectivă ține seama de informațiile menționate la alineatul (3) și se bazează pe una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

forma fizică a substanței periculoase în condiții normale de procesare sau manipulare sau în cazul unei pierderi neplanificate a stării de izolare;

proprietățile intrinseci ale substanței periculoase, în special cele legate de comportamentul dispersiv în cazul scenariului unui accident major, cum ar fi masa moleculară și presiunea saturată a vaporilor;

concentrația maximă a substanțelor în cazul amestecurilor.

În cazul în care un stat membru consideră că o substanță periculoasă nu prezintă un pericol de accident major în conformitate cu alineatul (1), notifică acest lucru Comisiei, transmițând acesteia justificarea ce stă la bază, inclusiv informațiile menționate la alineatul (3).

În sensul alineatelor (1) și (2), informațiile necesare pentru evaluarea proprietăților substanței periculoase în cauză din care decurg riscuri pentru sănătate, riscuri fizice și riscuri pentru mediu includ:

o listă detaliată a proprietăților necesare pentru a evalua potențialul substanței periculoase de a provoca daune fizice, de sănătate sau asupra mediului;

proprietățile fizice și chimice (de exemplu, masa moleculară, presiunea saturată a vaporilor, toxicitatea intrinsecă, punctul de fierbere, reactivitatea, vâscozitatea, solubilitatea și alte proprietăți relevante);

proprietățile care prezintă riscuri fizice sau pentru sănătate (de exemplu, reactivitatea, inflamabilitatea, toxicitatea împreună cu alți factori, precum modul în care atacă organismul, raportul vătămări/decese, efectele pe termen lung și alte proprietăți relevante);

proprietățile din care decurg riscuri pentru mediu (de exemplu, ecotoxicitatea, persistența, bioacumularea, potențialul de propagare pe distanțe lungi în mediu și alte proprietăți relevante);

dacă este disponibilă, clasificarea UE a substanței sau amestecului;

informații despre condițiile de exploatare specifice substanței (de exemplu, temperatura, presiunea și alte condiții relevante) în care substanța periculoasă poate fi stocată, utilizată și/sau poate fi prezentă în cazul unor operațiuni anormale previzibile sau al unui accident precum un incendiu.

În urma evaluării menționate la alineatul (1), Comisia prezintă, dacă este necesar, o propunere legislativă Parlamentului European și Consiliului pentru a exclude substanța periculoasă în cauză din domeniul de aplicare a prezentei directive.

Statele membre se asigură că operatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru a preveni accidentele majore și pentru a limita consecințele acestora pentru sănătatea umană și pentru mediu.

Statele membre se asigură că operatorul are obligația de a dovedi autorității competente menționate la articolul 6, în orice moment, în special în vederea inspecțiilor și a controalelor menționate la articolul 20, că a luat toate măsurile necesare, după cum se specifică în prezenta directivă.

Fără a se aduce atingere responsabilităților operatorului, statele membre instituie sau desemnează autoritatea sau autoritățile competente care au responsabilitatea de a îndeplini sarcinile stabilite de prezenta directivă (autoritatea competentă) și, dacă este necesar, organismele care să asiste autoritatea competentă la nivel tehnic. Statele membre care instituie sau desemnează mai multe autorități competente asigură coordonarea deplină a procedurilor pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin.

Autoritățile competente și Comisia cooperează în cadrul activităților de sprijinire a punerii în aplicare a prezentei directive, implicând, atunci când este necesar, părțile interesate.

Statele membre se asigură că autoritățile competente acceptă, în scopurile prezentei directive, informații echivalente prezentate de operatori în conformitate cu alte acte legislative relevante ale Uniunii, care îndeplinesc oricare dintre cerințele prezentei directive. În astfel de cazuri, autoritățile competente asigură respectarea cerințelor prezentei directive.

Statele membre solicită operatorului să transmită autorității competente o notificare care să conțină următoarele informații:

numele și/sau denumirea comercială a operatorului și adresa completă a amplasamentului în cauză;

sediul social al operatorului, inclusiv adresa completă a acestuia;

numele și funcția persoanei care răspunde de amplasament, dacă aceasta este diferită de cea de la litera (a);

informații suficiente pentru a identifica substanțele periculoase și categoria de substanțe implicate sau care ar putea fi prezente;

cantitatea și forma fizică sub care se prezintă substanța sau substanțele periculoase în cauză;

activitatea sau activitatea propusă a instalației sau a suprafețelor de depozitare;

imediata vecinătate a amplasamentului, factorii care ar putea provoca un accident major sau agrava consecințele acestuia, inclusiv, dacă sunt disponibile, detalii privind amplasamentele vecine, din situri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, zone și dezvoltări care ar putea fi sursa unui accident major sau ar putea crește riscul sau agrava consecințele unui accident major și al unor efecte domino.

Notificarea sau actualizarea acesteia se trimite autorității competente în următoarele termene:

pentru amplasamentele noi, într-un interval rezonabil de timp înainte de începerea construcției sau a exploatării sau înainte de schimbarea ce determină o modificare a inventarului de substanțe periculoase;

în toate celelalte cazuri, la un an de la data de la care prezenta directivă se aplică amplasamentului în cauză.

Alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul în care operatorul a trimis deja o notificare către autoritatea competentă în conformitate cu cerințele legislației naționale înainte de 1 iunie 2015, iar informațiile conținute în notificare sunt în conformitate cu alineatul (1) și au rămas neschimbate.

Operatorul informează autoritatea competentă înainte de următoarele evenimente:

orice creștere sau scădere semnificativă a cantității sau orice schimbare semnificativă a naturii sau a formei fizice a substanței periculoase prezente, după cum se indică în notificarea furnizată de operator în temeiul alineatului (1), sau o modificare semnificativă a proceselor în care aceasta este utilizată;

modificarea unui amplasament sau a unei instalații care ar putea avea consecințe semnificative în termeni de pericole de accident major;

închiderea definitivă a amplasamentului sau dezafectarea acestuia; sau

modificări ale informațiilor menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c).

Statele membre impun operatorului obligația de a elabora un document în scris în care să prezinte politica de prevenire a accidentelor majore (PPAM) și să asigure o punere corespunzătoare în aplicare a acestuia. PPAM trebuie să fie elaborată astfel încât să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului. PPAM trebuie să fie proporțională cu pericolele de accidente majore. PPAM cuprinde obiectivele globale și principiile de acțiune ale operatorului, rolul și responsabilitatea gestionării, precum și angajamentul față de îmbunătățirea continuă a controlului pericolelor de accidente majore și asigurarea unui nivel ridicat de protecție.

PPAM se întocmește și, dacă acest lucru este prevăzut de legislația națională, se trimite autorității competente în următoarele termene:

pentru amplasamentele noi, într-un interval rezonabil de timp înainte de începerea construcției sau a exploatării sau înainte de schimbarea ce determină o modificare a inventarului de substanțe periculoase;

în toate celelalte cazuri, la un an de la data de la care prezenta directivă se aplică amplasamentului în cauză.

Alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul în care operatorul a stabilit deja PPAM și, în cazul în care acest lucru este necesar în temeiul dreptului național, a trimis-o către autoritatea competentă înainte de 1 iunie 2015, iar informațiile conținute în notificare sunt în conformitate cu alineatul (1) și au rămas neschimbate.

Fără a se aduce atingere articolului 11, operatorul revizuiește periodic și, dacă este necesar, actualizează PPAM cel puțin o dată la cinci ani. Dacă legislația națională prevede acest lucru, PPAM actualizată este înaintată autorității competente, fără întârziere.

PPAM este pusă în aplicare prin mijloace și structuri adecvate și printr-un sistem de management al securității, în conformitate cu anexa III, proporțional cu pericolele de accidente majore și cu gradul de complexitate al organizației sau al activităților din cadrul amplasamentului. În cazul amplasamentelor de nivel inferior, obligația de a pune în aplicare PPAM poate fi îndeplinită prin alte mijloace, structuri și sisteme de management adecvate, proporționale cu pericolele de accidente majore, ținând seama de principiile prevăzute în anexa III.

Statele membre se asigură că autoritatea competentă, pe baza tuturor informațiilor primite de la operatori în conformitate cu articolele 7 și 10 sau în urma solicitării de informații suplimentare din partea autorității competente sau prin inspecții efectuate în temeiul articolului 20, identifică toate amplasamentele de nivel inferior și de nivel superior sau grupurile de amplasamente în care riscul sau consecințele unui accident major pot crește din cauza poziției geografice și a proximității unor astfel de amplasamente, precum și din cauza inventarului lor de substanțe periculoase.

În cazul în care autoritatea competentă dispune de informații suplimentare față de cele furnizate de operator în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (g), aceasta pune la dispoziția operatorului în cauză informațiile respective, dacă acest lucru este necesar pentru aplicarea prezentului articol.

Statele membre se asigură că operatorii din amplasamentele identificate în conformitate cu alineatul (1):

fac schimb de informații pertinente pentru a le permite acestor amplasamente să țină cont de natura și de nivelul general de pericol de accident major în PPAM-urile lor, în sistemele lor de management al securității, în rapoartele lor de securitate și în planurile lor de urgență interne, după caz;

cooperează în ceea ce privește informarea publicului și a siturilor învecinate care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive și în ceea ce privește furnizarea de informații autorității responsabile cu pregătirea planurilor de urgență externe.

Statele membre impun operatorului unui amplasament de nivel superior obligația întocmirii unui raport de securitate cu scopul:

de a demonstra că au fost puse în practică o PPAM și un sistem de management al securității pentru punerea în aplicare a acesteia, în conformitate cu informațiile prevăzute în anexa III;

de a demonstra că au fost identificate pericolele de accidente majore și scenarii posibile de accidente majore și că au fost luate măsurile necesare pentru a se preveni astfel de accidente și pentru a se limita consecințele acestora pentru sănătatea umană și pentru mediu;

de a demonstra că au fost luate în considerare securitatea și fiabilitatea adecvate în proiectarea, construcția, exploatarea și întreținerea oricărei instalații, suprafețe de depozitare, echipament și infrastructură aferente exploatării, care sunt legate de pericolele de accidente majore în interiorul amplasamentului;

de a demonstra că planurile de urgență interne au fost elaborate și de a furniza informații care să permită întocmirea planului de urgență extern;

de a furniza suficiente informații autorității competente pentru a permite luarea de decizii cu privire la localizarea sau dezvoltarea de noi activități în jurul amplasamentelor existente.

Raportul de securitate conține cel puțin datele și informațiile enumerate în anexa II. Acesta indică numele organizațiilor relevante implicate în elaborarea raportului.

Raportul de securitate se transmite autorității competente în următoarele termene:

pentru amplasamentele noi, într-un interval rezonabil de timp înainte de începerea construcției sau a exploatării sau înainte de schimbarea ce determină o modificare a inventarului de substanțe periculoase;

pentru amplasamentele de nivel superior existente, 1 iunie 2016;

pentru alte amplasamente, la doi ani de la data la care prezenta directivă se aplică amplasamentului respectiv.

Alineatele (1), (2) și (3) nu se aplică în cazul în care operatorul a trimis deja raportul de securitate către autoritatea competentă în temeiul cerințelor dreptului național înainte de 1 iunie 2015, iar informațiile cuprinse în raport sunt în conformitate cu alineatele (1) și (2) și au rămas neschimbate. Pentru a asigura conformitatea cu alineatele (1) și (2), operatorul trimite părțile modificate ale raportului de securitate în forma agreată de autoritatea competentă, sub rezerva respectării termenelor menționate la alineatul (3).

Fără a se aduce atingere articolului 11, operatorul revizuiește periodic și, dacă este necesar, actualizează raportul de securitate, cel puțin o dată la cinci ani.

Înainte ca operatorul să înceapă construcția sau exploatarea sau în cazurile prevăzute la alineatul (3) literele (b) și (c) și la alineatul (5) din prezentul articol, autoritatea competentă, într-un interval rezonabil de timp de la primirea raportului, comunică operatorului concluziile examinării raportului de securitate și, după caz, în conformitate cu articolul 19, interzice punerea în funcțiune sau exploatarea în continuare a amplasamentului în cauză.

În cazul în care are loc modificarea unei instalații, a unui amplasament, a unei suprafețe de depozitare, a unui proces sau a naturii sau a formei fizice sau a cantității substanțelor periculoase, care ar putea avea consecințe semnificative pentru pericolele de accidente majore sau ar putea determina reclasificarea unui amplasament de nivel inferior ca amplasament de nivel superior sau viceversa, statele membre se asigură că operatorul revizuiește și, dacă este necesar, actualizează notificarea, PPAM, sistemul de management al securității și raportul de securitate și informează autoritatea competentă cu privire la detaliile respectivelor actualizări înainte ca modificarea să aibă loc.

Statele membre se asigură că, pentru toate amplasamentele de nivel superior:

operatorul elaborează un plan de urgență intern pentru măsurile care trebuie luate în interiorul amplasamentului;

operatorul furnizează informațiile necesare autorității competente, pentru a permite acesteia din urmă să elaboreze planuri de urgență externe;

autoritățile desemnate în acest scop de către statul membru elaborează un plan de urgență extern pentru măsurile care trebuie luate în exteriorul amplasamentului în termen de doi ani de la data primirii informațiilor necesare de la operator, în temeiul dispoziției de la litera (b).

Operatorii respectă obligațiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b), respectând următoarele termene:

pentru amplasamentele noi, o perioadă rezonabilă înainte de începerea exploatării sau înainte de schimbarea ce determină o modificare a inventarului de substanțe periculoase;

pentru amplasamentele de nivel superior existente, până la 1 iunie 2016, cu excepția cazului în care planul de urgență intern întocmit în temeiul cerințelor dreptului național înainte de acea dată și informațiile conținute în acesta, precum și informațiile menționate la alineatul (1) litera (b) sunt în conformitate cu prezentul articol și au rămas neschimbate;

pentru alte amplasamente, doi ani de la data de la care prezenta directivă se aplică amplasamentului în cauză.

Planurile de urgență se stabilesc cu următoarele obiective:

limitarea și controlul incidentelor, astfel încât să se minimizeze efectele și să se limiteze daunele asupra sănătății umane, mediului și bunurilor;

punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru protecția sănătății umane și a mediului împotriva efectelor accidentelor majore;

comunicarea informațiilor necesare către public și către serviciile sau autoritățile implicate din zona respectivă;

asigurarea refacerii și a curățirii mediului în urma unui accident major.

Statele membre se asigură că planurile de urgență interne prevăzute în prezenta directivă sunt elaborate prin consultare cu personalul care lucrează în cadrul amplasamentului, inclusiv personalul subcontractat pe termen lung relevant.

Statele membre se asigură că publicului interesat i se acordă din timp posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la planurile de urgență externe atunci când acestea sunt întocmite sau modificate substanțial.

Statele membre se asigură că planurile de urgență interne și externe sunt revizuite, testate și, unde este necesar, actualizate de către operatori și, respectiv, autoritățile desemnate, la intervale corespunzătoare de cel mult trei ani. Revizuirea are în vedere modificările care au avut loc în cadrul amplasamentelor respective sau în cadrul serviciilor de urgență respective, noile cunoștințe tehnice, precum și cunoștințele privind intervenția în caz de accidente majore.

Statele membre se asigură că planurile de urgență sunt puse în aplicare fără întârziere de către operator și, dacă este necesar, de către autoritatea competentă desemnată în acest scop atunci când are loc un accident major sau atunci când se produce un eveniment necontrolat care, prin natura sa, ar putea fi în mod rezonabil de așteptat să ducă la un accident major.

Autoritatea competentă poate decide, specificând motivele care au stat la baza deciziei sale, având în vedere informațiile cuprinse în raportul de securitate, că cerința de a elabora un plan de urgență extern prevăzută la alineatul (1) nu se aplică.

Statele membre se asigură că obiectivele de prevenire a accidentelor majore și de limitare a consecințelor unor astfel de accidente pentru sănătatea umană și pentru mediu sunt luate în considerare în cadrul politicilor lor de amenajare a teritoriului sau al altor politici relevante. Statele membre urmăresc îndeplinirea acestor obiective prin controale privind:

stabilirea de noi amplasamente;

modificări ale amplasamentelor care intră sub incidența articolului 11;

noi proiecte de dezvoltare, inclusiv căi de transport, locații de uz public și zone rezidențiale aflate în vecinătatea amplasamentelor, unde stabilirea de amplasamente sau dezvoltările pot genera ori crește riscul sau agrava consecințele unui accident major.

Statele membre se asigură că politicile lor de amenajare a teritoriului sau alte politici relevante, precum și procedurile de punere în aplicare a politicilor în cauză iau în considerare pe termen lung necesitatea:

de a se menține distanțe de siguranță adecvate între amplasamentele care intră sub incidența prezentei directive și zonele rezidențiale, clădirile și zonele frecventate de public, zonele de agrement și, în măsura în care este posibil, căile de transport importante;

de a se proteja zonele naturale deosebit de vulnerabile sau de interes natural deosebit aflate în apropierea amplasamentelor, atunci când este necesar, prin distanțe de siguranță adecvate sau alte măsuri corespunzătoare;

în cazul amplasamentelor existente, de a se lua măsuri tehnice suplimentare, în conformitate cu articolul 5, pentru a nu crește riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu.

Statele membre se asigură că toate autoritățile competente și autoritățile responsabile de amenajarea teritoriului care răspund de luarea deciziilor în acest domeniu inițiază proceduri de consultare adecvate pentru a facilita punerea în aplicare a politicilor stabilite la alineatul (1). Procedurile sunt concepute pentru a asigura furnizarea de informații suficiente de către operatori cu privire la riscurile pe care le ridică amplasamentul, precum și disponibilitatea recomandărilor tehnice cu privire la aceste riscuri, fie de la caz la caz, fie la nivel general, atunci când se iau decizii.

Cerințele de la alineatele (1), (2) și (3) din prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului și altor acte pertinente din legislația Uniunii. Statele membre pot prevedea proceduri coordonate sau comune în scopul îndeplinirii cerințelor din prezentul articol și cerințelor din actele legislative respective, între altele, pentru a se evita duplicarea evaluării sau consultărilor.

Statele membre se asigură că informațiile prevăzute în anexa V sunt în permanență la dispoziția publicului, inclusiv în format electronic. Informațiile se actualizează, atunci când este necesar, inclusiv în cazul unor modificări care intră sub incidența articolului 11.

Pentru amplasamentele de nivel superior, statele membre se asigură, de asemenea, că:

toate persoanele care ar putea fi afectate de un accident major primesc, periodic și sub forma cea mai adecvată, fără să trebuiască să solicite acest lucru, informații clare și inteligibile privind măsurile de securitate și conduita obligatorie în caz de accident major;

raportul de securitate este pus la dispoziția publicului la cerere conform articolului 22 alineatul (3); în cazul în care se aplică articolul 22 alineatul (3), se pune la dispoziție un raport modificat, de exemplu sub forma unui rezumat fără caracter tehnic, care include cel puțin informații generale privind pericolele de accidente majore și efectele potențiale asupra sănătății umane și mediului în caz de accident major;

inventarul substanțelor periculoase este pus la dispoziția publicului, la cerere, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3).

În ceea ce privește posibilitatea producerii unui accident major cu efecte transfrontaliere provenind dintr-un amplasament de nivel superior, statele membre furnizează informații suficiente statelor membre care ar putea fi afectate, astfel încât toate dispozițiile relevante cuprinse în articolele 12 și 13 și în prezentul articol să poată fi aplicate, după caz, de către statele membre care ar putea fi afectate.

În cazurile în care statul membru vizat consideră că un amplasament aflat în apropierea teritoriului unui alt stat membru nu poate genera un pericol de accident major în afara frontierelor sale în contextul articolului 12 alineatul (8) și că, de aceea, nu trebuie să elaboreze un plan de urgență extern așa cum se prevede la articolul 12 alineatul (1), informează celălalt stat membru cu privire la decizia sa motivată.

Statele membre se asigură că publicului interesat i se oferă din timp posibilitatea să își exprime opinia cu privire la proiecte individuale specifice privind:

planificarea de noi amplasamente, în temeiul articolului 13;

modificări semnificative ale amplasamentelor în temeiul articolului 11, în cazul în care aceste modificări sunt supuse obligațiilor prevăzute la articolul 13;

noi amenajări în apropierea imediată a amplasamentelor, în cazul în care stabilirea amplasamentelor sau amenajările pot crește riscul sau consecințele unui accident major în conformitate cu articolul 13.

În ceea ce privește proiectele individuale specifice menționate la alineatul (1), publicul este informat prin anunțuri publice sau prin alte mijloace adecvate, inclusiv prin mijloace electronice, dacă sunt disponibile, cu privire la următoarele aspecte, la începutul procedurii de adoptare a unei decizii sau, cel mai târziu, de îndată ce informațiile pot fi furnizate în mod rezonabil:

obiectul proiectului specific;

dacă este cazul, faptul că un proiect face obiectul unei evaluări de impact asupra mediului la nivel național sau transfrontalier sau al consultărilor între statele membre în conformitate cu articolul 14 alineatul (3);

detalii privind autoritatea competentă responsabilă de luarea deciziei, de la care pot fi obținute informații relevante și căreia îi pot fi prezentate observații sau întrebări și detalii privind termenele pentru transmiterea observațiilor și a întrebărilor;

natura posibilelor decizii sau, în cazul în care există o decizie, proiectul acesteia;

o precizare a orelor și a locurilor în care sau a mijloacelor prin care vor fi oferite informațiile relevante;

detalii privind modalitățile de participare și consultare a publicului, realizate în temeiul alineatului (7) din prezentul articol.

În ceea ce privește proiectele individuale specifice menționate la alineatul (1), statele membre se asigură că următoarele elemente sunt puse la dispoziția publicului interesat, în termene rezonabile:

în conformitate cu legislația națională, principalele rapoarte și recomandări adresate autorității competente la momentul în care publicul interesat a fost informat în conformitate cu alineatul (2);

în conformitate cu dispozițiile Directivei 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul public la informații privind mediul, alte informații decât cele menționate la alineatul (2) din prezentul articol care sunt relevante pentru decizia adoptată și care devin disponibile numai după ce publicul interesat a fost informat în conformitate cu alineatul respectiv.

Statele membre se asigură că publicul interesat beneficiază de dreptul de a formula observații și opinii autorității competente înainte de adoptarea unei decizii cu privire la un proiect individual, astfel cum se menționează la alineatul (1), și că rezultatele consultărilor desfășurate în temeiul alineatului (1) sunt luate în considerare în mod corespunzător în luarea unei decizii.

Statele membre se asigură că, atunci când sunt luate deciziile relevante, autoritatea competentă pune la dispoziția publicului:

conținutul deciziei și motivele pe care se bazează, inclusiv orice actualizări ulterioare;

rezultatele consultărilor organizate înainte de luarea deciziei și o explicație a modului în care acestea au fost luate în considerare în decizia respectivă.

La stabilirea de planuri sau programe legate de aspecte menționate la alineatul (1) litera (a) sau (c), statele membre se asigură că publicului i se oferă din timp posibilități efective de a participa la pregătirea și modificarea sau revizuirea acestora, prin utilizarea procedurilor stabilite la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul.

Detaliile privind modalitățile de informare și consultare a publicului interesat se stabilesc de către statele membre.

Statele membre se asigură că, de îndată ce este posibil din punct de vedere practic după producerea unui accident major, operatorul are obligația ca, prin mijloacele cele mai adecvate:

să informeze autoritatea competentă;

să ofere autorității competente următoarele informații imediat ce acestea devin disponibile:

circumstanțele accidentului;

substanțele periculoase implicate;

datele disponibile pentru evaluarea efectelor accidentului asupra sănătății umane, asupra mediului și proprietății;

măsurile de urgență adoptate;

să informeze autoritatea competentă cu privire la măsurile avute în vedere:

pentru a atenua efectele pe termen mediu și lung ale accidentului;

pentru a preveni repetarea unui astfel de accident;

să actualizeze informațiile furnizate, dacă cercetările ulterioare dezvăluie date suplimentare care modifică informațiile inițiale sau concluziile stabilite.

În urma producerii unui accident major, statele membre solicită autorității competente:

să asigure luarea oricăror măsuri urgente pe termen mediu și lung care s-ar putea dovedi necesare;

să colecteze, prin inspecție, investigație sau alte mijloace adecvate, informațiile necesare pentru o analiză completă a aspectelor tehnice, organizaționale și manageriale ale accidentului;

să întreprindă acțiunile adecvate pentru a se asigura că operatorul ia toate măsurile necesare de remediere;

să facă recomandări cu privire la măsurile preventive viitoare; precum și

să informeze persoanele care ar putea fi afectate cu privire la accidentul care a avut loc și, atunci când este cazul, cu privire la măsurile luate pentru atenuarea consecințelor acestuia.

În vederea prevenirii și atenuării efectelor accidentelor majore, statele membre informează Comisia cu privire la accidentele majore care îndeplinesc criteriile stabilite în anexa VI care s-au produs pe teritoriile lor. Acestea comunică Comisiei următoarele detalii:

statul membru, numele și adresa autorității responsabile cu elaborarea raportului;

data, ora și locul accidentului, inclusiv denumirea completă a operatorului și adresa amplasamentului implicat;

o descriere succintă a circumstanțelor accidentului, inclusiv substanțele periculoase implicate, precum și efectele imediate asupra sănătății umane și a mediului;

o descriere succintă a măsurilor de urgență luate și a precauțiilor imediate necesare pentru a se preveni repetarea accidentului;

rezultatele analizei și recomandările lor.

Informațiile menționate la alineatul (1) din prezentul articol se pun la dispoziție de îndată ce este posibil din punct de vedere practic și cel târziu în decurs de un an de la data accidentului, prin utilizarea bazei de date menționate la articolul 21 alineatul (4). Dacă în acest termen pot fi furnizate numai informații preliminare, în conformitate cu alineatul (1) litera (e), pentru introducerea în baza de date, informațiile sunt actualizate odată ce rezultatele unei analize mai aprofundate și noi recomandări sunt disponibile.

În scopul furnizării de către statele membre a informațiilor menționate la alineatul (1) din prezentul articol, se stabilește un formular de raport sub forma unor acte de punere în aplicare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 27 alineatul (2).

Statele membre comunică Comisiei numele și adresa oricărui organism care ar putea deține informații relevante privind accidentele majore și care ar putea să consilieze autoritățile competente ale altor state membre, care trebuie să intervină în cazul producerii unui astfel de accident.

Statele membre interzic utilizarea sau punerea în funcțiune a oricărui amplasament, instalații sau suprafețe de depozitare sau a oricărei părți din acestea, dacă măsurile luate de operator pentru prevenirea sau atenuarea accidentelor majore prezintă deficiențe grave. În acest sens, statele membre iau în considerare, între altele, deficiențele grave în desfășurarea acțiunilor necesare identificate în raportul de inspecție.

Statele membre se asigură că operatorii pot înainta un recurs împotriva unui ordin de interdicție emis de către o autoritate competentă în temeiul alineatului (1), recurs adresat către un organism corespunzător desemnat prin dreptul și procedurile naționale.

Statele membre se asigură că autoritățile competente organizează un sistem de inspecții.

Inspecțiile sunt adecvate tipului de amplasament vizat. Acestea nu depind de primirea raportului de securitate sau de orice alt raport înaintat. Numărul lor este suficient pentru o examinare planificată și sistematică a sistemelor tehnice, organizaționale sau manageriale utilizate în cadrul amplasamentului, astfel încât să se asigure în special că:

operatorul poate demonstra că a luat măsuri adecvate, în legătură cu diversele activități din cadrul amplasamentului, pentru a preveni accidentele majore;

operatorul poate demonstra că a asigurat mijloace adecvate pentru limitarea consecințelor accidentelor majore, în interiorul amplasamentului și în afara acestuia;

datele și informațiile cuprinse în raportul de securitate sau în orice alt raport înaintat reflectă în mod corespunzător condițiile din cadrul amplasamentului;

informațiile sunt puse la dispoziția publicului în temeiul articolului 14.

Statele membre se asigură că toate amplasamentele sunt incluse într-un plan de inspecții la nivel național, regional sau local și se asigură că acest plan este revizuit periodic și, dacă este cazul, actualizat.

o evaluare generală a problemelor de securitate relevante;

zona geografică acoperită de planul de inspecții;

o listă a amplasamentelor incluse în plan;

o listă a grupurilor de amplasamente, cu posibile efecte domino, în temeiul articolului 9;

o listă a amplasamentelor, în cazul în care anumite surse externe de risc sau de pericol ar putea crește riscul sau consecințele unui accident major;

procedurile pentru inspecțiile de rutină, inclusiv programele pentru astfel de inspecții, în conformitate cu alineatul (4);

procedurile aplicabile inspecțiilor excepționale, în conformitate cu alineatul (6);

dispoziții privind cooperarea între diferitele autorități de control.

Pe baza planurilor de inspecție menționate la alineatul (3), autoritatea competentă întocmește în mod regulat programe de inspecții de rutină pentru toate amplasamentele, inclusiv frecvența vizitelor la fața locului pentru diversele tipuri de amplasamente.

Evaluarea sistematică a pericolelor din amplasamentele în cauză se bazează, cel puțin, pe următoarele criterii:

impactul potențial al amplasamentelor în cauză asupra sănătății umane și a mediului;

măsura în care cerințele prezentei directive au fost respectate.

Inspecțiile excepționale se desfășoară cât mai curând posibil pentru a investiga plângerile grave, accidentele grave și evenimentele la limita de producere a unui accident, incidentele sau cazurile de neconformitate.

În termen de patru luni de la fiecare inspecție, autoritatea competentă comunică operatorului concluziile inspecției, precum și toate acțiunile necesare identificate. Autoritatea competentă se asigură că operatorul întreprinde toate aceste acțiuni necesare într-un termen rezonabil de la primirea comunicării.

Dacă o inspecție a identificat un caz important de neconformitate cu dispozițiile prezentei directive, se efectuează o inspecție suplimentară, în termen de șase luni.

Atunci când este posibil, inspecțiile se coordonează și combină cu alte inspecții efectuate în temeiul altor acte legislative ale Uniunii, acolo unde este cazul.

Statele membre încurajează autoritățile competente să furnizeze mecanisme și instrumente pentru schimbul de experiență și pentru consolidarea cunoștințelor și să participe la astfel de mecanisme la nivelul Uniunii, dacă este cazul.

Statele membre se asigură că operatorii furnizează autorităților competente întreaga asistență necesară pentru a permite autorităților respective să efectueze toate inspecțiile și să obțină toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor, în scopurile prezentei directive, în special pentru a permite autorităților o evaluare completă a posibilității producerii unui accident major și determinarea măsurii în care este posibil să crească probabilitatea producerii unor accidente majore sau agravării acestora, pregătirea unui plan de urgență extern și luarea în considerare a substanțelor care, datorită caracteristicilor lor fizice, condițiilor speciale sau localizării lor, ar putea impune atenție suplimentară.

Statele membre și Comisia efectuează schimburi de informații cu privire la experiența acumulată în domeniul prevenirii accidentelor majore și al limitării consecințelor acestora. Aceste informații vizează, în special, aplicarea măsurilor prevăzute în prezenta directivă.

Până la 30 septembrie 2019 și, ulterior, la fiecare patru ani, statele membre furnizează Comisiei un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive.

Pentru amplasamentele care intră sub incidența prezentei directive, statele membre furnizează Comisiei cel puțin următoarele informații:

numele sau denumirea comercială a operatorului și adresa completă a amplasamentului în cauză;

activitatea sau activitățile desfășurate în cadrul amplasamentului.

Comisia dezvoltă și pune la dispoziția statelor membre o bază de date care conține, în special, detalii cu privire la accidentele majore care au avut loc pe teritoriul statelor membre, în scopul:

diseminării rapide a informațiilor furnizate de statele membre în temeiul articolul 18 alineatele (1) și (2), între toate autoritățile competente;

distribuirii către autoritățile competente a unei analize a cauzelor accidentelor majore, precum și a experienței acumulate în urma acestora;

furnizarea de informații privind măsurile preventive către autoritățile competente;

furnizarea de informații privind organizațiile care pot oferi consiliere sau informații relevante asupra producerii, prevenirii și atenuării efectelor accidentelor majore.

Comisia adoptă, până la 1 ianuarie 2015, acte de punere în aplicare pentru a stabili formatele de comunicare a informațiilor menționate la alineatele (2) și (3) din prezentul articol obținute de la statele membre și din bazele de date relevante menționate la alineatele (3) și (4). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 27 alineatul (2).

Baza de date menționată la alineatul (4) conține, cel puțin:

informațiile furnizate de către statele membre în temeiul articolului 18 alineatele (1) și (2);

o analiză a cauzelor accidentelor;

experiența acumulată în urma accidentelor;

măsurile preventive necesare pentru a împiedica repetarea accidentului.

Comisia pune la dispoziția publicului partea fără caracter confidențial a datelor.

În scopul asigurării transparenței, statele membre garantează că autoritatea competentă are obligația de a pune toate informațiile primite în baza acestei directive la dispoziția oricărei persoane fizice sau juridice care solicită acest lucru, în conformitate cu Directiva 2003/4/CE.

Divulgarea oricăror informații cerute în temeiul prezentei directive, inclusiv în temeiul articolului 14, poate fi refuzată sau restricționată de autoritatea competentă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 4 din Directiva 2003/4/CE.

Divulgarea informațiilor complete menționate la articolul 14 alineatul (2) literele (b) și (c) deținute de către autoritatea competentă poate fi refuzată de autoritatea competentă respectivă, fără a aduce atingere alineatului (2) din prezentul articol, în cazul în care operatorul a solicitat să nu se divulge anumite părți ale raportului de securitate sau inventarul substanțelor periculoase din motivele prevăzute la articolul 4 din Directiva 2003/4/CE.

Statele membre se asigură că:

orice persoană care solicită informații în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) literele (b) sau (c) sau articolul 22 alineatul (1) din prezenta directivă poate să obțină o revizuire în conformitate cu articolul 6 din Directiva 2003/4/CE a actelor sau omisiunilor unei autorități competente în legătură cu o astfel de solicitare;

în cadrul sistemului lor juridic național respectiv, membrii publicului interesat au acces la procedurile de atac stabilite la articolul 11 din Directiva 2011/92/UE pentru cazuri care fac obiectul articolului 15 alineatul (1) din prezenta directivă.

Comisia poate elabora ghiduri privind distanța de siguranță și efectele domino.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 26, în scopul adaptării anexelor II-VI la progresele tehnice. Aceste adaptări nu pot duce la schimbări substanțiale în ceea ce privește obligațiile statelor membre și ale operatorilor stabilite în prezenta directivă.

Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

Competența de a adopta actele delegate menționată la articolul 25 se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 13 august 2012. Comisia prezintă un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cel târziu cu patru luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

Delegarea de competențe menționată la articolul 25 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

Un act delegat adoptat în temeiul articolului 25 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Comisia este asistată de comitetul instituit prin Directiva 96/82/CE. Respectivul comitet este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Statele membre determină sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor adoptate la nivel național în temeiul prezentei directive. Sancțiunile prevăzute în acest scop sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică dispozițiile respective Comisiei până la 1 iunie 2015 și notifică, fără întârziere, orice modificare ulterioară care le afectează.

Până la 30 septembrie 2020 și, ulterior, din patru în patru ani, pe baza informațiilor furnizate de statele membre în temeiul articolului 18 și articolului 21 alineatul (2) și al informațiilor din bazele de date menționate la articolul 21 alineatele (3) și (4) și luând în considerare aplicarea articolului 4, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la punerea în aplicare și funcționarea eficientă a prezentei directive, inclusiv informații privind accidentele majore produse pe teritoriul Uniunii Europene și la impactul lor potențial asupra aplicării prezentei directive. Comisia include în primul dintre aceste rapoarte o evaluare a necesității de a modifica domeniul de aplicare al prezentei directive. Rapoartele vor fi însoțite, dacă este cazul, de o propunere legislativă.

În contextul legislației relevante a Uniunii, Comisia poate examina necesitatea de a aborda problema responsabilităților financiare ale operatorului în ceea ce privește accidentele majore, inclusiv aspectele legate de asigurare.

În Directiva 96/82/CE, termenul (d) păcură se adaugă la rubrica Produse petroliere în partea 1 din anexa I.

Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 mai 2015. Statele membre aplică măsurile respective de la 1 iunie 2015.

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Directiva 96/82/CE se abrogă cu efect de la 1 iunie 2015.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VII.

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 4 iulie 2012.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleM. SchulzPentru ConsiliuPreședinteleA. D. Mavroyiannis

LISTA ANEXELOR

ANEXA I

SUBSTANȚE PERICULOASE

Substanțele periculoase care intră sub incidența categoriilor de pericol prevăzute în lista din coloana 1 din partea 1 din prezenta anexă fac obiectul cantităților relevante pentru încadrare stabilite în coloanele 2 și 3 din partea 1.

În cazul în care o substanță periculoasă intră sub incidența părții 1 din prezenta anexă și este de asemenea menționată în lista din partea 2, sunt aplicabile cantitățile relevante pentru încadrare stabilite în coloanele 2 și 3 din partea 2.

PARTEA 1

Categorii de substanțe periculoase

Prezenta parte include toate substanțele periculoase care intră sub incidența categoriilor de pericol enumerate în coloana 1:

PARTEA 2

Denumirea substanțelor periculoase

NOTE LA ANEXA I

Substanțele și amestecurile sunt clasificate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

Amestecurile sunt tratate în același mod ca substanțele pure, cu condiția ca acestea să rămână în limitele de concentrație stabilite conform proprietăților lor în temeiul Regulamentului (CE) nr 1272/2008 sau al ultimei sale adaptări la progresul tehnic, cu excepția cazului în care este precizat, în mod special, un procentaj din compoziția lor sau este dată o altă descriere.

Cantitățile relevante pentru încadrare stabilite mai sus se referă la fiecare amplasament în parte.

Cantitățile care trebuie luate în considerare pentru aplicarea articolelor relevante sunt cantitățile maxime prezente sau care ar putea exista la un moment dat. Substanțele periculoase care se găsesc în cadrul unui amplasament doar în cantități egale cu sau mai mici de 2 % din cantitatea relevantă pentru încadrare nu sunt luate în considerare la calcularea cantității totale existente dacă localizarea lor în cadrul amplasamentului este de așa natură încât să nu poată provoca un accident major în altă zonă a amplasamentului respectiv.

Se aplică, dacă este cazul, următoarele reguli care reglementează însumarea de substanțe periculoase sau de categorii de substanțe periculoase:

În cazul unui amplasament în care nicio substanță periculoasă individuală nu este prezentă într-o cantitate mai mare decât sau egală cu cantitățile relevante pentru încadrare, se aplică următoarea regulă pentru a se stabili dacă amplasamentul intră sub incidența cerințelor relevante din prezenta directivă.

Prezenta directivă se aplică amplasamentelor de nivel superior dacă suma:

q1/QU1 + q2/QU2 + q3/QU3 + q4/QU4 + q5/QU5 + … este mai mare de sau egală cu 1,

unde qx = cantitatea de substanță periculoasă x (sau categoria de substanțe periculoase) inclusă în partea 1 sau în partea 2 din prezenta anexă,

iar QUX = cantitatea relevantă pentru încadrare pentru substanța periculoasă sau categoria x din coloana 3 din partea 1 sau din coloana 3 din partea 2 din prezenta anexă.

Prezenta directivă se aplică amplasamentelor de nivel inferior dacă suma:

q1/QL1 + q2/QL2 + q3/QL3 + q4/QL4 + q5/QL5 + … este mai mare de sau egală cu 1,

unde qx = cantitatea de substanță periculoasă x (sau categoria de substanțe periculoase) inclusă în partea 1 sau în partea 2 din prezenta anexă,

iar QLX = cantitatea relevantă pentru încadrare pentru substanța periculoasă sau categoria x din coloana 2 din partea 1 sau din coloana 2 din partea 2 din prezenta anexă.

Această regulă se utilizează pentru evaluarea pericolelor pentru sănătate, pericolele fizice și pericolele pentru mediu. Prin urmare, ea trebuie aplicată de trei ori:

pentru însumarea substanțelor periculoase enumerate în partea 2, care se încadrează în categoriile de toxicitate acută 1, 2 sau 3 (prin inhalare) sau STOT SE categoria 1, împreună cu substanțele periculoase care se încadrează în secțiunea H, rubricile H1-H3 din partea 1;

pentru însumarea substanțelor periculoase enumerate în partea 2, care sunt explozivi, gaze inflamabile, aerosoli inflamabili, gaze oxidante, lichide inflamabile, substanțe și amestecuri autoreactive, peroxizi organici, lichide și solide piroforice, lichide și solide oxidante, împreună cu substanțele periculoase care se încadrează la secțiunea P, rubricile P1-P8 din partea 1;

pentru însumarea substanțelor periculoase enumerate în partea 2, care sunt încadrate ca periculoase pentru mediul acvatic, toxicitate acută categoria 1, toxicitate cronică categoria 1 sau 2, împreună cu substanțele periculoase care se încadrează la secțiunea E, rubricile E1-E2 din partea 1.

Dispozițiile relevante din prezenta directivă se aplică dacă oricare dintre sumele obținute prin calculele menționate la litera (a), (b) sau (c) este mai mare de sau egală cu 1.

În cazul substanțelor periculoase care nu intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1272/2008, inclusiv deșeuri, dar care totuși sunt prezente sau sunt susceptibile de a fi prezente într-un amplasament și care au sau ar putea avea, în condițiile constatate în amplasament, proprietăți echivalente în ceea ce privește potențialul de accidente majore, acestea sunt, în mod provizoriu, atribuite categoriei sau substanței periculoase nominalizate cea mai apropiată care intră în domeniul de aplicare a prezentei directive.

În cazul substanțelor periculoase cu proprietăți care pot conduce la mai multe clasificări, în scopurile prezentei directive, se aplică cantitățile relevante pentru încadrare cele mai mici. Cu toate acestea, în vederea aplicării regulii de la nota 4, trebuie utilizată cantitatea relevantă pentru încadrare cea mai redusă pentru fiecare grup din categoriile de la nota 4 literele (a), (b) și (c) corespunzătoare clasificării respective.

Substanțele periculoase care se încadrează în Toxicitate acută, categoria 3 pe cale orală (H 301) sunt înscrise la rubrica H2 TOXICITATE ACUTĂ, în cazul în care nici clasificarea de toxicitate acută prin inhalare, nici clasificarea de toxicitate acută pe cale cutanată nu pot fi stabilite, de exemplu din cauza lipsei de date concludente privind toxicitatea prin inhalare și pe cale cutanată.

Clasa de pericol explozivi include produse explozive [a se vedea secțiunea 2.1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008]. În cazul în care cantitatea de substanță explozivă sau de amestec conținută în produs este cunoscută, această cantitate este luată în considerare în sensul prezentei directive. În cazul în care cantitatea de substanță sau de amestec exploziv conținută în produs nu este cunoscută, atunci, în sensul prezentei directive, întreg produsul este considerat a fi exploziv.

Testarea proprietăților explozive ale substanțelor și amestecurilor este necesară doar în cazul în care procedura de depistare în conformitate cu apendicele 6 partea 3 a Recomandărilor ONU privind transportul mărfurilor periculoase, Manual de teste și criterii (Manualul ONU de teste și criterii) identifică substanța sau amestecul ca putând avea proprietăți explozive.

Mai multe orientări cu privire la renunțarea la testare pot fi găsite în descrierea metodei A.14, a se vedea Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Comisiei din 30 mai 2008 de stabilire a metodelor de testare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO L 142, 31.5.2008, p. 1)

În cazul în care explozivii din diviziunea 1.4 sunt neambalați sau reambalați, aceștia sunt incluși în categoria P1a, cu excepția cazului în care se arată că pericolele corespund încă diviziunii 1.4, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

Aerosolii inflamabili se clasifică în conformitate cu Directiva 75/324/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la generatoarele de aerosoli (Directiva referitoare la generatoarele de aerosoli). Aerosolii extrem de inflamabili și inflamabili din Directiva 75/324/CEE corespund aerosolilor inflamabili din categoria 1 sau, respectiv, 2 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

JO L 147, 9.6.1975, p. 40.

Pentru a utiliza această categorie, trebuie să se dovedească prin documentație că generatorul de aerosoli nu conține gaze inflamabile din categoria 1 sau 2 și nici lichide inflamabile din categoria 1.

Conform punctului 2.6.4.5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, lichidele cu un punct de aprindere de peste 35 °C nu este necesar să fie clasificate în categoria 3 dacă s-au obținut rezultate negative la testul susținut de combustibilitate L.2 partea III secțiunea 32 din Manualul ONU de teste și criterii. Acest lucru nu este, totuși, valabil în condiții aparte, cum ar fi temperaturi sau presiuni ridicate, și, prin urmare, astfel de lichide sunt incluse la această rubrică.

Azotat de amoniu (5000/10000): îngrășăminte capabile de o descompunere autoîntreținută

Se aplică îngrășămintelor complexe/compuse pe bază de azotat de amoniu (îngrășămintele complexe/compuse conțin amestecuri de azotat de amoniu cu fosfat și/sau potasă) care sunt capabile de descompunere autoîntreținută conform testului Trough al ONU (a se vedea Manualul ONU de teste și criterii, partea III subsecțiunea 38.2) și în care conținutul de azot datorat azotatului de amoniu este:

cuprins între 15,75 % și 24,5 % din greutate și cu cel mult de 0,4 % din totalul de materii combustibile/organice sau care îndeplinesc cerințele din anexa III-2 la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele;

Un conținut de azot de 15,75 % din greutate datorat azotatului de amoniu corespunde unui procent de 45 % de azotat de amoniu.

Un conținut de azot de 24,5 % din greutate datorat azotatului de amoniu corespunde unui procent de 70 % de azotat de amoniu.

JO L 304, 21.11.2003, p. 1.

15,75 % din greutate sau mai puțin și fără limite de concentrație pentru materialele combustibile.

Azotat de amoniu (1250/5000): calitatea de îngrășământ

Se aplică îngrășămintelor strict pe bază de azotat de amoniu și îngrășămintelor complexe/compuse pe bază de azotat de amoniu care îndeplinesc cerințele din anexa III-2 la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 și în care conținutul de azot datorat azotatului de amoniu este:

peste 24,5 % din greutate, cu excepția amestecurilor de îngrășăminte strict pe bază de azotat de amoniu, cu dolomită, calcar și/sau carbonat de calciu cu o puritate de minimum 90 %;

peste 15,75 % din greutate pentru amestecurile de azotat de amoniu și sulfat de amoniu;

peste 28 % din greutate, pentru amestecurile de îngrășăminte strict pe bază de azotat de amoniu, cu dolomită, calcar și/sau carbonat de calciu cu o puritate de minimum 90 %.

Un conținut de azot de 28 % din greutate datorat azotatului de amoniu corespunde unui procent de 80 % de azotat de amoniu.

Azotat de amoniu (350/2500): calitate tehnică

Se aplică azotatului de amoniu și amestecurilor de azotat de amoniu, în care conținutul de azot, datorat azotatului de amoniu, este:

între 24,5 % și 28 % din greutate și care nu conțin mai mult de 0,4 % substanțe combustibile;

peste 28 % din greutate și care nu conțin mai mult de 0,2 % substanțe combustibile.

De asemenea, se aplică la soluțiile apoase de azotat de amoniu în care concentrația de azotat de amoniu este de peste 80 % din greutate.

Azotat de amoniu (10/50): materii off-specs (neconforme cu specificațiile) și îngrășăminte care nu trec testul de detonare

Se aplică:

materiilor refuzate în procesul de fabricație și azotatului de amoniu și amestecurilor de azotat de amoniu, îngrășămintelor strict pe bază de azotat de amoniu și îngrășămintelor complexe/compuse pe bază de azotat de amoniu menționate în notele 14 și 15 care sunt înapoiate sau au fost înapoiate de utilizatorul final unui fabricant, unei instalații de depozitare temporară sau de reprelucrare pentru refabricare, reciclare sau tratare în scopul utilizării în condiții de securitate, deoarece nu mai îndeplinesc specificațiile din notele 14 și 15;

îngrășămintelor prevăzute în nota 13 prima liniuță și în nota 14 la prezenta anexă, care nu îndeplinesc cerințele din anexa III-2 la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003.

Azotat de potasiu (5000/10000)

Se aplică acelor îngrășăminte compuse pe bază de azotat de potasiu (sub formă perlată/de granule) care au aceleași proprietăți periculoase ca azotatul de potasiu pur.

Azotat de potasiu (1250/5000)

Se aplică acelor îngrășăminte compuse pe bază de azotat de potasiu (sub formă cristalină) care au aceleași proprietăți periculoase ca azotatul de potasiu pur.

Biogaz îmbogățit

În scopul aplicării prezentei directive, biogazul îmbogățit poate fi clasificat la rubrica 18 din anexa I partea 2 atunci când a fost prelucrat în conformitate cu standardele aplicabile biogazului purificat și îmbogățit, asigurând o calitate echivalentă cu cea a gazului natural, inclusiv în ceea ce privește conținutul de metan, și care are o cantitate maximă de oxigen de 1 %.

Policlordibenzofurani și policlordibenzodioxine

Cantitățile de policlordibenzofurani și de policlordibenzodioxine se calculează folosind următorii factori:

În cazul în care această substanță periculoasă se încadrează la categoria P5a lichide inflamabile sau P5b lichide inflamabile, se aplică cele mai reduse cantități relevante pentru încadrare, în sensul prezentei directive.

pentru însumarea substanțelor periculoase enumerate în partea 2, care se încadrează în categoriile de toxicitate acută 1, 2 sau 3 (prin inhalare) sau STOT SE categoria 1, împreună cu substanțele periculoase care se încadrează în secțiunea H, rubricile H1-H3 din partea 1;

pentru însumarea substanțelor periculoase enumerate în partea 2, care sunt explozivi, gaze inflamabile, aerosoli inflamabili, gaze oxidante, lichide inflamabile, substanțe și amestecuri autoreactive, peroxizi organici, lichide și solide piroforice, lichide și solide oxidante, împreună cu substanțele periculoase care se încadrează la secțiunea P, rubricile P1-P8 din partea 1;

pentru însumarea substanțelor periculoase enumerate în partea 2, care sunt încadrate ca periculoase pentru mediul acvatic, toxicitate acută categoria 1, toxicitate cronică categoria 1 sau 2, împreună cu substanțele periculoase care se încadrează la secțiunea E, rubricile E1-E2 din partea 1.

cuprins între 15,75 % și 24,5 % din greutate și cu cel mult de 0,4 % din totalul de materii combustibile/organice sau care îndeplinesc cerințele din anexa III-2 la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășămintele;

15,75 % din greutate sau mai puțin și fără limite de concentrație pentru materialele combustibile.

peste 24,5 % din greutate, cu excepția amestecurilor de îngrășăminte strict pe bază de azotat de amoniu, cu dolomită, calcar și/sau carbonat de calciu cu o puritate de minimum 90 %;

peste 15,75 % din greutate pentru amestecurile de azotat de amoniu și sulfat de amoniu;

peste 28 % din greutate, pentru amestecurile de îngrășăminte strict pe bază de azotat de amoniu, cu dolomită, calcar și/sau carbonat de calciu cu o puritate de minimum 90 %.

între 24,5 % și 28 % din greutate și care nu conțin mai mult de 0,4 % substanțe combustibile;

peste 28 % din greutate și care nu conțin mai mult de 0,2 % substanțe combustibile.

materiilor refuzate în procesul de fabricație și azotatului de amoniu și amestecurilor de azotat de amoniu, îngrășămintelor strict pe bază de azotat de amoniu și îngrășămintelor complexe/compuse pe bază de azotat de amoniu menționate în notele 14 și 15 care sunt înapoiate sau au fost înapoiate de utilizatorul final unui fabricant, unei instalații de depozitare temporară sau de reprelucrare pentru refabricare, reciclare sau tratare în scopul utilizării în condiții de securitate, deoarece nu mai îndeplinesc specificațiile din notele 14 și 15;

îngrășămintelor prevăzute în nota 13 prima liniuță și în nota 14 la prezenta anexă, care nu îndeplinesc cerințele din anexa III-2 la Regulamentul (CE) nr. 2003/2003.

Tabelul 1

Tabelul 2

Tabelul 3

ANEXA II

Minimul de date și informații ce trebuie cuprinse în raportul de securitate menționat la articolul 10

Informații asupra sistemului de management și asupra organizării amplasamentului în vederea prevenirii accidentelor majore.

Aceste informații trebuie să cuprindă elementele indicate în anexa III.

Prezentarea mediului în care este localizat amplasamentul:

descrierea amplasamentului și a mediului acestuia, inclusiv localizarea geografică, condițiile meteorologice, geologice, hidrografice și, dacă este necesar, istoricul acestuia;

identificarea instalațiilor și a altor activități ale amplasamentului care ar putea prezenta un pericol de accident major;

pe baza informațiilor disponibile, identificarea amplasamentelor învecinate, precum și a siturilor care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, zone și amenajări care ar putea genera sau crește riscul sau consecințele unui accident major și ale unor efecte domino;

descrierea zonelor în care poate avea loc un accident major.

Descrierea instalației:

descrierea activităților și a produselor principale ale acelor părți ale amplasamentului care sunt importante din punctul de vedere al securității, al surselor de risc de accident major și al condițiilor în care un astfel de accident major poate surveni, alături de o descriere a măsurilor preventive propuse;

descrierea proceselor, în special a metodelor de operare, luând în considerare, atunci când este cazul, informațiile disponibile privind cele mai bune practici;

descrierea substanțelor periculoase:

inventarul substanțelor periculoase, care să cuprindă:

identificarea substanțelor periculoase: denumire chimică, număr CAS, denumirea conform nomenclatorului IUPAC;

cantitatea maximă de substanțe periculoase care există în amplasament sau care ar putea exista;

caracteristicile fizice, chimice, toxicologice și menționarea pericolelor, atât imediate, cât și pe termen lung, pentru sănătatea umană și pentru mediu;

comportamentul fizic și chimic în condiții normale de utilizare sau în condiții previzibile de accident.

Identificarea și analiza riscurilor de accidente și metodele de prevenire:

descrierea detaliată a scenariilor posibile de accidente majore și probabilitatea producerii acestora sau condițiile în care acestea se produc, inclusiv un rezumat al evenimentelor care pot juca un rol în declanșarea fiecăruia dintre aceste scenarii, fie că aceste cauze sunt interne sau externe instalației; inclusiv, în special:

cauze operaționale;

cauze externe, precum cele legate, de exemplu, de efectele domino, de situri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, de zone și amenajări care ar putea genera sau crește riscul sau consecințele unui accident major;

naturale, de exemplu cutremure sau inundații;

evaluarea magnitudinii și severității consecințelor accidentelor majore identificate, inclusiv hărți, imagini sau, dacă este cazul, descrieri echivalente care prezintă zonele care ar putea fi afectate de astfel de accidente generate de amplasament;

analiza accidentelor și incidentelor din trecut, cu aceleași substanțe și procese utilizate, luarea în considerare a experienței acumulate, precum și referința explicită la măsurile specifice luate pentru a preveni astfel de accidente;

descrierea parametrilor tehnici și a echipamentului utilizat pentru securitatea instalațiilor.

Măsuri de protecție și de intervenție pentru limitarea consecințelor unui accident major:

descrierea echipamentului instalat în cadrul amplasamentului pentru limitarea consecințelor accidentelor majore pentru sănătatea umană și mediu, care include, de exemplu, sisteme de detecție/de protecție, dispozitive tehnice pentru limitarea volumului emisiilor accidentale, inclusiv pulverizatoare de apă, perdele de vapori, cuve de retenție de urgență sau vase de colectare, ventile de blocare, sisteme de inertizare, amenajări pentru reținerea apei de incendiu;

organizarea alertării și a intervenției;

descrierea resurselor interne sau externe care pot fi mobilizate;

descrierea tuturor măsurilor tehnice și netehnice relevante pentru reducerea impactului unui accident major.

descrierea amplasamentului și a mediului acestuia, inclusiv localizarea geografică, condițiile meteorologice, geologice, hidrografice și, dacă este necesar, istoricul acestuia;

identificarea instalațiilor și a altor activități ale amplasamentului care ar putea prezenta un pericol de accident major;

pe baza informațiilor disponibile, identificarea amplasamentelor învecinate, precum și a siturilor care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, zone și amenajări care ar putea genera sau crește riscul sau consecințele unui accident major și ale unor efecte domino;

descrierea zonelor în care poate avea loc un accident major.

descrierea activităților și a produselor principale ale acelor părți ale amplasamentului care sunt importante din punctul de vedere al securității, al surselor de risc de accident major și al condițiilor în care un astfel de accident major poate surveni, alături de o descriere a măsurilor preventive propuse;

descrierea proceselor, în special a metodelor de operare, luând în considerare, atunci când este cazul, informațiile disponibile privind cele mai bune practici;

descrierea substanțelor periculoase:

inventarul substanțelor periculoase, care să cuprindă:

identificarea substanțelor periculoase: denumire chimică, număr CAS, denumirea conform nomenclatorului IUPAC;

cantitatea maximă de substanțe periculoase care există în amplasament sau care ar putea exista;

caracteristicile fizice, chimice, toxicologice și menționarea pericolelor, atât imediate, cât și pe termen lung, pentru sănătatea umană și pentru mediu;

comportamentul fizic și chimic în condiții normale de utilizare sau în condiții previzibile de accident.

identificarea substanțelor periculoase: denumire chimică, număr CAS, denumirea conform nomenclatorului IUPAC;

cantitatea maximă de substanțe periculoase care există în amplasament sau care ar putea exista;

inventarul substanțelor periculoase, care să cuprindă:

identificarea substanțelor periculoase: denumire chimică, număr CAS, denumirea conform nomenclatorului IUPAC;

cantitatea maximă de substanțe periculoase care există în amplasament sau care ar putea exista;

caracteristicile fizice, chimice, toxicologice și menționarea pericolelor, atât imediate, cât și pe termen lung, pentru sănătatea umană și pentru mediu;

comportamentul fizic și chimic în condiții normale de utilizare sau în condiții previzibile de accident.

identificarea substanțelor periculoase: denumire chimică, număr CAS, denumirea conform nomenclatorului IUPAC;

cantitatea maximă de substanțe periculoase care există în amplasament sau care ar putea exista;

descrierea detaliată a scenariilor posibile de accidente majore și probabilitatea producerii acestora sau condițiile în care acestea se produc, inclusiv un rezumat al evenimentelor care pot juca un rol în declanșarea fiecăruia dintre aceste scenarii, fie că aceste cauze sunt interne sau externe instalației; inclusiv, în special:

cauze operaționale;

cauze externe, precum cele legate, de exemplu, de efectele domino, de situri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, de zone și amenajări care ar putea genera sau crește riscul sau consecințele unui accident major;

naturale, de exemplu cutremure sau inundații;

evaluarea magnitudinii și severității consecințelor accidentelor majore identificate, inclusiv hărți, imagini sau, dacă este cazul, descrieri echivalente care prezintă zonele care ar putea fi afectate de astfel de accidente generate de amplasament;

analiza accidentelor și incidentelor din trecut, cu aceleași substanțe și procese utilizate, luarea în considerare a experienței acumulate, precum și referința explicită la măsurile specifice luate pentru a preveni astfel de accidente;

descrierea parametrilor tehnici și a echipamentului utilizat pentru securitatea instalațiilor.

cauze operaționale;

cauze externe, precum cele legate, de exemplu, de efectele domino, de situri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, de zone și amenajări care ar putea genera sau crește riscul sau consecințele unui accident major;

naturale, de exemplu cutremure sau inundații;

descrierea echipamentului instalat în cadrul amplasamentului pentru limitarea consecințelor accidentelor majore pentru sănătatea umană și mediu, care include, de exemplu, sisteme de detecție/de protecție, dispozitive tehnice pentru limitarea volumului emisiilor accidentale, inclusiv pulverizatoare de apă, perdele de vapori, cuve de retenție de urgență sau vase de colectare, ventile de blocare, sisteme de inertizare, amenajări pentru reținerea apei de incendiu;

organizarea alertării și a intervenției;

descrierea resurselor interne sau externe care pot fi mobilizate;

descrierea tuturor măsurilor tehnice și netehnice relevante pentru reducerea impactului unui accident major.

ANEXA III

Informațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (5) și articolul 10 privind sistemul de management al securității și organizarea amplasamentelor în vederea prevenirii accidentelor majore

În scopul punerii în aplicare a sistemului operatorului de management al securității, se ține seama de următoarele elemente:

sistemul de management al securității trebuie să fie proporțional cu pericolele, activitățile industriale și complexitatea organizării în cadrul amplasamentului și să se bazeze pe evaluarea riscurilor. Acesta ar trebui să includă partea din sistemul de management general care conține structura organizatorică, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru stabilirea și punerea în aplicare a politicii de prevenire a accidentelor majore (PPAM);

în cadrul sistemului de management al securității sunt abordate următoarele aspecte:

organizare și personal — rolurile și responsabilitățile personalului implicat în managementul pericolelor majore la toate nivelurile organizației, împreună cu măsurile de sensibilizare în ceea ce privește necesitatea unei îmbunătățiri permanente. Identificarea nevoilor de instruire ale acestui personal și furnizarea instruirii astfel identificate. Implicarea angajaților și a personalului subcontractat care lucrează în cadrul amplasamentului care prezintă importanță din punctul de vedere al securității;

identificarea și evaluarea pericolelor majore – adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri care permit identificarea sistematică a pericolelor majore care decurg din operarea normală și anormală, inclusiv pentru activitățile subcontractate, atunci când este cazul, precum și evaluarea probabilității producerii și a severității acestora;

controlul exploatării – adoptarea și punerea în aplicare de proceduri și instrucțiuni pentru exploatarea în condiții de securitate, inclusiv întreținerea instalației, a proceselor, a echipamentului, și pentru gestionarea alarmelor și opririle temporare; luarea în considerare a informațiilor disponibile privind cele mai bune practici de monitorizare și control, în scopul reducerii riscului de defectare a sistemului; gestionarea și controlul riscurilor legate de echipamentul învechit aflat în cadrul amplasamentului și de coroziune; inventarierea echipamentului din cadrul amplasamentului, strategia și metodologia de monitorizare și control al stării echipamentului, acțiuni ulterioare corespunzătoare și orice măsură necesară de soluționare a problemelor;

managementul schimbărilor – adoptarea și punerea în aplicare a procedurilor de planificare a modificărilor aduse unor instalații, procese sau suprafețe de depozitare sau a proiectării de noi instalații, procese sau suprafețe de depozitare;

planificarea pentru situații de urgență – adoptarea și punerea în aplicare a procedurilor vizând identificarea urgențelor previzibile prin analiză sistematică, în vederea pregătirii, testării și revizuirii planurilor de urgență pentru a răspunde unor astfel de situații de urgență și pentru a asigura instruire specifică pentru personalul vizat. Această instruire se asigură întregului personal care lucrează în cadrul amplasamentului, inclusiv personalului subcontractat relevant;

monitorizarea performanțelor – adoptarea și punerea în aplicare de proceduri pentru o evaluare permanentă a conformității cu obiectivele stabilite de operator în cadrul PPAM și al sistemului său de management al securității și aplicarea unor mecanisme de investigare și de corecție în caz de neconformitate. Procedurile trebuie să vizeze sistemul operatorului de raportare a accidentelor majore sau a evenimentelor la limita de producere a unui accident, în special cele care implică eșecul măsurilor de protecție, precum și investigarea acestora și monitorizarea pe baza experienței acumulate. Procedurile ar putea include, de asemenea, indicatori de performanță, cum ar fi indicatori de performanță în domeniul securității (SPI) și/sau alți indicatori relevanți;

audit și revizuire – adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri de evaluare sistematică și periodică a PPAM și a eficacității și caracterului adecvat al sistemului de management al securității; examinarea documentată a performanței politicii și sistemului de management al securității și actualizarea acestuia de către conducere, inclusiv luarea în considerare și încorporarea modificărilor necesare indicate în urma auditului și revizuirii.

sistemul de management al securității trebuie să fie proporțional cu pericolele, activitățile industriale și complexitatea organizării în cadrul amplasamentului și să se bazeze pe evaluarea riscurilor. Acesta ar trebui să includă partea din sistemul de management general care conține structura organizatorică, responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru stabilirea și punerea în aplicare a politicii de prevenire a accidentelor majore (PPAM);

în cadrul sistemului de management al securității sunt abordate următoarele aspecte:

organizare și personal — rolurile și responsabilitățile personalului implicat în managementul pericolelor majore la toate nivelurile organizației, împreună cu măsurile de sensibilizare în ceea ce privește necesitatea unei îmbunătățiri permanente. Identificarea nevoilor de instruire ale acestui personal și furnizarea instruirii astfel identificate. Implicarea angajaților și a personalului subcontractat care lucrează în cadrul amplasamentului care prezintă importanță din punctul de vedere al securității;

identificarea și evaluarea pericolelor majore – adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri care permit identificarea sistematică a pericolelor majore care decurg din operarea normală și anormală, inclusiv pentru activitățile subcontractate, atunci când este cazul, precum și evaluarea probabilității producerii și a severității acestora;

controlul exploatării – adoptarea și punerea în aplicare de proceduri și instrucțiuni pentru exploatarea în condiții de securitate, inclusiv întreținerea instalației, a proceselor, a echipamentului, și pentru gestionarea alarmelor și opririle temporare; luarea în considerare a informațiilor disponibile privind cele mai bune practici de monitorizare și control, în scopul reducerii riscului de defectare a sistemului; gestionarea și controlul riscurilor legate de echipamentul învechit aflat în cadrul amplasamentului și de coroziune; inventarierea echipamentului din cadrul amplasamentului, strategia și metodologia de monitorizare și control al stării echipamentului, acțiuni ulterioare corespunzătoare și orice măsură necesară de soluționare a problemelor;

managementul schimbărilor – adoptarea și punerea în aplicare a procedurilor de planificare a modificărilor aduse unor instalații, procese sau suprafețe de depozitare sau a proiectării de noi instalații, procese sau suprafețe de depozitare;

planificarea pentru situații de urgență – adoptarea și punerea în aplicare a procedurilor vizând identificarea urgențelor previzibile prin analiză sistematică, în vederea pregătirii, testării și revizuirii planurilor de urgență pentru a răspunde unor astfel de situații de urgență și pentru a asigura instruire specifică pentru personalul vizat. Această instruire se asigură întregului personal care lucrează în cadrul amplasamentului, inclusiv personalului subcontractat relevant;

monitorizarea performanțelor – adoptarea și punerea în aplicare de proceduri pentru o evaluare permanentă a conformității cu obiectivele stabilite de operator în cadrul PPAM și al sistemului său de management al securității și aplicarea unor mecanisme de investigare și de corecție în caz de neconformitate. Procedurile trebuie să vizeze sistemul operatorului de raportare a accidentelor majore sau a evenimentelor la limita de producere a unui accident, în special cele care implică eșecul măsurilor de protecție, precum și investigarea acestora și monitorizarea pe baza experienței acumulate. Procedurile ar putea include, de asemenea, indicatori de performanță, cum ar fi indicatori de performanță în domeniul securității (SPI) și/sau alți indicatori relevanți;

audit și revizuire – adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri de evaluare sistematică și periodică a PPAM și a eficacității și caracterului adecvat al sistemului de management al securității; examinarea documentată a performanței politicii și sistemului de management al securității și actualizarea acestuia de către conducere, inclusiv luarea în considerare și încorporarea modificărilor necesare indicate în urma auditului și revizuirii.

organizare și personal — rolurile și responsabilitățile personalului implicat în managementul pericolelor majore la toate nivelurile organizației, împreună cu măsurile de sensibilizare în ceea ce privește necesitatea unei îmbunătățiri permanente. Identificarea nevoilor de instruire ale acestui personal și furnizarea instruirii astfel identificate. Implicarea angajaților și a personalului subcontractat care lucrează în cadrul amplasamentului care prezintă importanță din punctul de vedere al securității;

identificarea și evaluarea pericolelor majore – adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri care permit identificarea sistematică a pericolelor majore care decurg din operarea normală și anormală, inclusiv pentru activitățile subcontractate, atunci când este cazul, precum și evaluarea probabilității producerii și a severității acestora;

controlul exploatării – adoptarea și punerea în aplicare de proceduri și instrucțiuni pentru exploatarea în condiții de securitate, inclusiv întreținerea instalației, a proceselor, a echipamentului, și pentru gestionarea alarmelor și opririle temporare; luarea în considerare a informațiilor disponibile privind cele mai bune practici de monitorizare și control, în scopul reducerii riscului de defectare a sistemului; gestionarea și controlul riscurilor legate de echipamentul învechit aflat în cadrul amplasamentului și de coroziune; inventarierea echipamentului din cadrul amplasamentului, strategia și metodologia de monitorizare și control al stării echipamentului, acțiuni ulterioare corespunzătoare și orice măsură necesară de soluționare a problemelor;

managementul schimbărilor – adoptarea și punerea în aplicare a procedurilor de planificare a modificărilor aduse unor instalații, procese sau suprafețe de depozitare sau a proiectării de noi instalații, procese sau suprafețe de depozitare;

planificarea pentru situații de urgență – adoptarea și punerea în aplicare a procedurilor vizând identificarea urgențelor previzibile prin analiză sistematică, în vederea pregătirii, testării și revizuirii planurilor de urgență pentru a răspunde unor astfel de situații de urgență și pentru a asigura instruire specifică pentru personalul vizat. Această instruire se asigură întregului personal care lucrează în cadrul amplasamentului, inclusiv personalului subcontractat relevant;

monitorizarea performanțelor – adoptarea și punerea în aplicare de proceduri pentru o evaluare permanentă a conformității cu obiectivele stabilite de operator în cadrul PPAM și al sistemului său de management al securității și aplicarea unor mecanisme de investigare și de corecție în caz de neconformitate. Procedurile trebuie să vizeze sistemul operatorului de raportare a accidentelor majore sau a evenimentelor la limita de producere a unui accident, în special cele care implică eșecul măsurilor de protecție, precum și investigarea acestora și monitorizarea pe baza experienței acumulate. Procedurile ar putea include, de asemenea, indicatori de performanță, cum ar fi indicatori de performanță în domeniul securității (SPI) și/sau alți indicatori relevanți;

audit și revizuire – adoptarea și punerea în aplicare a unor proceduri de evaluare sistematică și periodică a PPAM și a eficacității și caracterului adecvat al sistemului de management al securității; examinarea documentată a performanței politicii și sistemului de management al securității și actualizarea acestuia de către conducere, inclusiv luarea în considerare și încorporarea modificărilor necesare indicate în urma auditului și revizuirii.

ANEXA IV

Date și informații ce trebuie incluse în planurile de urgență menționate la articolul 12

Planurile de urgență interne:

numele sau funcțiile persoanelor autorizate să declanșeze proceduri de urgență și persoana responsabilă pentru coordonarea la fața locului a acțiunii de atenuare a efectelor;

numele sau funcția persoanei care are responsabilitatea de a menține legătura cu autoritatea responsabilă pentru planul de urgență extern;

în cazul condițiilor sau al evenimentelor previzibile care ar putea avea o contribuție semnificativă la declanșarea unui accident major, o descriere a acțiunilor care trebuie întreprinse pentru a menține sub control aceste condiții sau evenimente și pentru a limita consecințele acestora, inclusiv o descriere a echipamentului de protecție și a resurselor disponibile;

măsuri în vederea limitării riscurilor pentru persoanele aflate în cadrul amplasamentului, inclusiv informații despre modul în care se face avertizarea, precum și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă personalul după avertizare;

măsuri de avertizare rapidă cu privire la incident a autorității responsabile pentru declanșarea planului de urgență extern, tipul de informații care trebuie cuprinse în avertizarea inițială și măsurile pentru furnizarea unor informații mai detaliate de îndată ce acestea devin disponibile;

atunci când este necesar, măsuri pentru formarea personalului în vederea sarcinilor pe care va trebui să le îndeplinească și, dacă este cazul, pentru coordonarea cu serviciile de urgență din afara sitului;

măsuri pentru acordarea de sprijin prin acțiuni de atenuare a efectelor în exteriorul amplasamentului.

Planurile de urgență externe:

numele sau funcțiile persoanelor autorizate să declanșeze proceduri de urgență și ale persoanelor autorizate pentru conducerea și coordonarea acțiunilor în exteriorul amplasamentului;

măsuri pentru primirea unor avertizări rapide cu privire la incidente, precum și pentru procedurile de alertă și de intervenție;

măsuri pentru coordonarea resurselor necesare pentru punerea în aplicare a planului de urgență extern;

măsuri pentru acordarea de sprijin prin acțiuni de atenuare a efectelor în interiorul amplasamentului;

măsuri pentru acțiuni de atenuare a efectelor în exteriorul amplasamentului, inclusiv răspunsurile la scenarii de accidente majore, astfel cum sunt prevăzute în raportul de securitate, și luând în considerare posibilele efecte domino, inclusiv ale celor cu impact asupra mediului;

măsuri pentru punerea la dispoziția publicului, precum și a oricăror amplasamente învecinate sau situri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, în conformitate cu articolul 9, de informații specifice referitoare la accident și la conduita care ar trebui să fie adoptată;

măsuri pentru furnizarea de informații către serviciile de urgență ale altor state membre, în cazul în care se produce un accident major cu posibile consecințe transfrontaliere.

numele sau funcțiile persoanelor autorizate să declanșeze proceduri de urgență și persoana responsabilă pentru coordonarea la fața locului a acțiunii de atenuare a efectelor;

numele sau funcția persoanei care are responsabilitatea de a menține legătura cu autoritatea responsabilă pentru planul de urgență extern;

în cazul condițiilor sau al evenimentelor previzibile care ar putea avea o contribuție semnificativă la declanșarea unui accident major, o descriere a acțiunilor care trebuie întreprinse pentru a menține sub control aceste condiții sau evenimente și pentru a limita consecințele acestora, inclusiv o descriere a echipamentului de protecție și a resurselor disponibile;

măsuri în vederea limitării riscurilor pentru persoanele aflate în cadrul amplasamentului, inclusiv informații despre modul în care se face avertizarea, precum și acțiunile pe care trebuie să le întreprindă personalul după avertizare;

măsuri de avertizare rapidă cu privire la incident a autorității responsabile pentru declanșarea planului de urgență extern, tipul de informații care trebuie cuprinse în avertizarea inițială și măsurile pentru furnizarea unor informații mai detaliate de îndată ce acestea devin disponibile;

atunci când este necesar, măsuri pentru formarea personalului în vederea sarcinilor pe care va trebui să le îndeplinească și, dacă este cazul, pentru coordonarea cu serviciile de urgență din afara sitului;

măsuri pentru acordarea de sprijin prin acțiuni de atenuare a efectelor în exteriorul amplasamentului.

numele sau funcțiile persoanelor autorizate să declanșeze proceduri de urgență și ale persoanelor autorizate pentru conducerea și coordonarea acțiunilor în exteriorul amplasamentului;

măsuri pentru primirea unor avertizări rapide cu privire la incidente, precum și pentru procedurile de alertă și de intervenție;

măsuri pentru coordonarea resurselor necesare pentru punerea în aplicare a planului de urgență extern;

măsuri pentru acordarea de sprijin prin acțiuni de atenuare a efectelor în interiorul amplasamentului;

măsuri pentru acțiuni de atenuare a efectelor în exteriorul amplasamentului, inclusiv răspunsurile la scenarii de accidente majore, astfel cum sunt prevăzute în raportul de securitate, și luând în considerare posibilele efecte domino, inclusiv ale celor cu impact asupra mediului;

măsuri pentru punerea la dispoziția publicului, precum și a oricăror amplasamente învecinate sau situri care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, în conformitate cu articolul 9, de informații specifice referitoare la accident și la conduita care ar trebui să fie adoptată;

măsuri pentru furnizarea de informații către serviciile de urgență ale altor state membre, în cazul în care se produce un accident major cu posibile consecințe transfrontaliere.

ANEXA V

Elemente de informații ce trebuie comunicate publicului conform dispozițiilor articolului 14 alineatul (1) și ale articolului 14 alineatul (2) litera (a)

PARTEA 1

Pentru toate amplasamentele care intră sub incidența prezentei directive:

numele sau denumirea comercială a operatorului și adresa completă a amplasamentului respectiv;

confirmarea faptului că amplasamentul intră sub incidența reglementărilor și/sau a dispozițiilor administrative de punere în aplicare a prezentei directive și că notificarea prevăzută la articolul 7 alineatul (1) sau raportul de securitate prevăzut la articolul 10 alineatul (1) au fost înaintate autorității competente;

explicarea, în termeni simpli, a activității sau a activităților desfășurate în cadrul amplasamentului;

denumirile comune sau, în cazul substanțelor periculoase cuprinse în partea 1 a anexei 1, denumirile generice sau categoria generală de periculozitate a substanțelor periculoase relevante din cadrul amplasamentului care ar putea provoca un accident major, indicându-se în termeni simpli principalele lor caracteristici periculoase;

informații generale cu privire la modalitățile de avertizare a publicului interesat, dacă este necesar; informații adecvate cu privire la conduita potrivită în cazul unui accident major sau indicarea locului în care informațiile respective pot fi accesate electronic;

data ultimei vizite efectuate pe sit, în conformitate cu articolul 20 alineatul (4), sau indicarea locului în care informațiile respective pot fi accesate electronic; informații cu privire la locul unde este posibil să se obțină, la cerere, informații mai detaliate despre inspecție și planul de inspecție, sub rezerva dispozițiilor articolului 22;

detalii privind sursele de unde se pot obține mai multe informații relevante, sub rezerva cerințelor de la articolul 22.

PARTEA 2

Pentru amplasamentele de nivel superior, în plus față de informațiile menționate în partea 1 din prezenta anexă:

informații generale cu privire la natura pericolelor de accident major, inclusiv cu privire la efectele lor potențiale asupra sănătății umane și asupra mediului și detalii succinte privind principalele tipuri de scenarii de accidente majore și măsurile de control pentru gestionarea acestora;

confirmarea faptului că operatorul are obligația de a lua măsuri adecvate în cadrul amplasamentului, în special menținerea legăturii cu serviciile de intervenție în caz de urgență, pentru a acționa în caz de accidente majore și pentru a minimaliza efectele acestora;

informații corespunzătoare din planul de urgență extern elaborat pentru a face față oricăror efecte în afara amplasamentului, în urma unui accident. Acestea ar trebui să includă recomandarea de a se urma toate instrucțiunile și de a se răspunde la toate solicitările din partea serviciilor de intervenție în caz de urgență în timpul unui accident;

acolo unde este cazul, se indică dacă amplasamentul se află în apropierea teritoriului unui alt stat membru și dacă există posibilitatea unui accident major cu efecte transfrontaliere în conformitate cu Convenția Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale.

numele sau denumirea comercială a operatorului și adresa completă a amplasamentului respectiv;

confirmarea faptului că amplasamentul intră sub incidența reglementărilor și/sau a dispozițiilor administrative de punere în aplicare a prezentei directive și că notificarea prevăzută la articolul 7 alineatul (1) sau raportul de securitate prevăzut la articolul 10 alineatul (1) au fost înaintate autorității competente;

explicarea, în termeni simpli, a activității sau a activităților desfășurate în cadrul amplasamentului;

denumirile comune sau, în cazul substanțelor periculoase cuprinse în partea 1 a anexei 1, denumirile generice sau categoria generală de periculozitate a substanțelor periculoase relevante din cadrul amplasamentului care ar putea provoca un accident major, indicându-se în termeni simpli principalele lor caracteristici periculoase;

informații generale cu privire la modalitățile de avertizare a publicului interesat, dacă este necesar; informații adecvate cu privire la conduita potrivită în cazul unui accident major sau indicarea locului în care informațiile respective pot fi accesate electronic;

data ultimei vizite efectuate pe sit, în conformitate cu articolul 20 alineatul (4), sau indicarea locului în care informațiile respective pot fi accesate electronic; informații cu privire la locul unde este posibil să se obțină, la cerere, informații mai detaliate despre inspecție și planul de inspecție, sub rezerva dispozițiilor articolului 22;

detalii privind sursele de unde se pot obține mai multe informații relevante, sub rezerva cerințelor de la articolul 22.

informații generale cu privire la natura pericolelor de accident major, inclusiv cu privire la efectele lor potențiale asupra sănătății umane și asupra mediului și detalii succinte privind principalele tipuri de scenarii de accidente majore și măsurile de control pentru gestionarea acestora;

confirmarea faptului că operatorul are obligația de a lua măsuri adecvate în cadrul amplasamentului, în special menținerea legăturii cu serviciile de intervenție în caz de urgență, pentru a acționa în caz de accidente majore și pentru a minimaliza efectele acestora;

informații corespunzătoare din planul de urgență extern elaborat pentru a face față oricăror efecte în afara amplasamentului, în urma unui accident. Acestea ar trebui să includă recomandarea de a se urma toate instrucțiunile și de a se răspunde la toate solicitările din partea serviciilor de intervenție în caz de urgență în timpul unui accident;

acolo unde este cazul, se indică dacă amplasamentul se află în apropierea teritoriului unui alt stat membru și dacă există posibilitatea unui accident major cu efecte transfrontaliere în conformitate cu Convenția Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale.

ANEXA VI

Criterii de notificare a unui accident major către comisie conform dispozițiilor articolului 18 alineatul (1)

Orice accident major care intră sub incidența punctului 1 sau care are cel puțin una dintre consecințele descrise la punctele 2-5 trebuie notificat Comisiei.

Substanțele periculoase implicate

Orice incendiu sau explozie sau evacuare accidentală a unei substanțe periculoase care implică o cantitate de cel puțin 5 % din cantitatea relevantă pentru încadrare stabilită în coloana 3 din partea 1 sau în coloana 3 din partea 2 din anexa I.

Vătămarea persoanelor sau daune asupra proprietății imobiliare:

un deces;

rănirea a șase persoane din interiorul amplasamentului și spitalizarea acestora pentru cel puțin 24 de ore;

spitalizarea unei persoane din afara amplasamentului pentru cel puțin 24 de ore;

locuință (locuințe) din afara amplasamentului deteriorată (deteriorate) și inutilizabilă (inutilizabile) ca urmare a accidentului;

evacuarea sau izolarea unor persoane pentru mai mult de 2 ore (persoane × ore): valoarea trebuie să fie de minimum 500;

întreruperea serviciilor de furnizare a apei potabile, electricității, gazului sau telecomunicațiilor pentru mai mult de două ore (persoane × ore): valoarea trebuie să fie de minimum 1000.

Efecte dăunătoare imediate asupra mediului:

daune permanente sau pe termen lung asupra habitatelor terestre:

0,5 ha sau mai mult dintr-un habitat cu valoare ecologică sau de conservare, protejat prin lege;

10 ha sau mai mult dintr-un habitat mai extins, incluzând teren agricol;

daune semnificative sau pe termen lung asupra habitatelor de apă curgătoare sau marine:

10 km sau mai mult dintr-un râu sau canal;

1 ha sau mai mult dintr-un lac sau iaz;

2 ha sau mai mult dintr-o deltă;

2 ha sau mai mult dintr-o zonă de coastă sau din mare;

daune semnificative asupra unui acvifer sau asupra apelor subterane:

1 ha sau mai mult.

Daune asupra proprietății:

daune asupra proprietății din interiorul amplasamentului: cel puțin 2000000 EUR;

daune asupra proprietății din afara amplasamentului: cel puțin 500000 EUR.

Daune transfrontaliere

Orice accident major care implică în mod direct o substanță periculoasă care conduce la efecte în afara teritoriului statului membru respectiv.

Accidente sau evenimente la limita de producere a unui accident pe care statele membre le consideră ca prezentând un interes tehnic special pentru prevenirea accidentelor majore și pentru limitarea consecințelor acestora și care nu îndeplinesc criteriile cantitative de mai sus ar trebui să fie notificate Comisiei.

un deces;

rănirea a șase persoane din interiorul amplasamentului și spitalizarea acestora pentru cel puțin 24 de ore;

spitalizarea unei persoane din afara amplasamentului pentru cel puțin 24 de ore;

locuință (locuințe) din afara amplasamentului deteriorată (deteriorate) și inutilizabilă (inutilizabile) ca urmare a accidentului;

evacuarea sau izolarea unor persoane pentru mai mult de 2 ore (persoane × ore): valoarea trebuie să fie de minimum 500;

întreruperea serviciilor de furnizare a apei potabile, electricității, gazului sau telecomunicațiilor pentru mai mult de două ore (persoane × ore): valoarea trebuie să fie de minimum 1000.

daune permanente sau pe termen lung asupra habitatelor terestre:

0,5 ha sau mai mult dintr-un habitat cu valoare ecologică sau de conservare, protejat prin lege;

10 ha sau mai mult dintr-un habitat mai extins, incluzând teren agricol;

daune semnificative sau pe termen lung asupra habitatelor de apă curgătoare sau marine:

10 km sau mai mult dintr-un râu sau canal;

1 ha sau mai mult dintr-un lac sau iaz;

2 ha sau mai mult dintr-o deltă;

2 ha sau mai mult dintr-o zonă de coastă sau din mare;

daune semnificative asupra unui acvifer sau asupra apelor subterane:

0,5 ha sau mai mult dintr-un habitat cu valoare ecologică sau de conservare, protejat prin lege;

10 ha sau mai mult dintr-un habitat mai extins, incluzând teren agricol;

10 km sau mai mult dintr-un râu sau canal;

1 ha sau mai mult dintr-un lac sau iaz;

2 ha sau mai mult dintr-o deltă;

2 ha sau mai mult dintr-o zonă de coastă sau din mare;

daune asupra proprietății din interiorul amplasamentului: cel puțin 2000000 EUR;

daune asupra proprietății din afara amplasamentului: cel puțin 500000 EUR.

ANEXA VII

TABEL DE CORESPONDENȚĂ