Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Decizia 2008/971/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind echivalența materialului forestier de reproducere produs în țări terțe determină condițiile în care se importă în Uniune materialul forestier de reproducere din categoriile sursă identificată și selectat produs într-o țară terță enumerată în anexa I la decizia respectivă.
2
Normele naționale de certificare a materialului forestier de reproducere în Canada, Croația, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia și Statele Unite prevăd efectuarea unei inspecții oficiale la fața locului în timpul recoltării și prelucrării semințelor și al producției de material săditor.
3
În conformitate cu normele menționate, atât sistemele de autorizare și înregistrare a materialului de bază, cât și producția ulterioară de material de reproducere din respectivul material de bază ar trebui să respecte sistemul OCDE de certificare a materialului forestier de reproducere destinat comerțului internațional (Sistemul OCDE pentru semințe și plante forestiere). În plus, normele menționate impun atât certificarea oficială a semințelor și a materialului săditor din categoriile sursă identificată, selectat și calificat, cât și închiderea oficială a ambalajelor cu semințe în conformitate cu Sistemul OCDE pentru semințe și plante forestiere.
4
După cum a arătat o examinare a normelor respective în ceea ce privește categoria calificat, condițiile de autorizare a materialului de bază corespund cerințelor prevăzute în Directiva 1999/105/CE a Consiliului din 22 decembrie 1999 privind comercializarea materialului forestier de reproducere. De asemenea, cu excepția condițiilor referitoare la calitatea semințelor, la puritatea speciilor și la calitatea materialului săditor, normele din țările terțe respective oferă aceleași garanții în privința condițiilor aplicabile semințelor și materialului săditor din noua categorie calificat ca și cele prevăzute în Directiva 1999/105/CE. Prin urmare, normele referitoare la certificarea materialului forestier din categoria calificat din Canada, Croația, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia și Statele Unite ar trebui considerate echivalente cu normele prevăzute în Directiva 1999/105/CE, cu condiția satisfacerii condițiilor stabilite în anexa II la Decizia 2008/971/CE în ceea ce privește semințele și materialul săditor.
5
În ceea ce privește materialul din categoria calificat, condițiile respective ar trebui să includă furnizarea de informații cu privire la modificarea sau nemodificarea genetică a produselor. Astfel de informații ar trebui să faciliteze aplicarea cerințelor prevăzute în Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic sau, după caz, în Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic și în Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic.
6
În plus, numele anumitor autorități responsabile de autorizarea și controlul producției, enumerate în anexa I la Decizia 2008/971/CE, s-au schimbat.
7
Prin urmare, Decizia 2008/971/CE ar trebui modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Decizia 2008/971/CE se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 1, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
La articolul 4, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
Anexele I și II se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2013.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 21 noiembrie 2012.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleM. SchulzPentru ConsiliuPreședinteleA. D. Mavroyiannis
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele I și II la Decizia 2008/971/CE se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa I se înlocuiește cu textul următor:
Paragraf
În anexa II se adaugă următoarea secțiune:
Paragraf
C.Condiții suplimentare privind semințele și materialul săditor din categoria calificat produse în țări terțeÎn ceea ce privește semințele și materialul săditor din categoria calificat, eticheta OCDE și eticheta sau documentul furnizorului precizează dacă s-a utilizat modificarea genetică la producerea materialului de bază.
Paragraf
Condiții suplimentare privind semințele și materialul săditor din categoria calificat produse în țări terțe
Paragraf
În ceea ce privește semințele și materialul săditor din categoria calificat, eticheta OCDE și eticheta sau documentul furnizorului precizează dacă s-a utilizat modificarea genetică la producerea materialului de bază.
Punctul 1
Anexa I se înlocuiește cu textul următor:
Punctul 2
În anexa II se adaugă următoarea secțiune:
Anexa 2
ANEXA I
Tabel 1
Țări și autorități