Paragraf
21.9.2012
Paragraf
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Paragraf
L 255/3
Paragraf
DECIZIA CONSILIULUI
Paragraf
din 24 februarie 2011
Paragraf
privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei cu privire la exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte obișnuite
Paragraf
(2012/508/UE)
Paragraf
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 77 alineatul (2) litera (a) coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
Paragraf
întrucât:
Paragraf
(1)
Paragraf
Comisia a negociat în numele Uniunii Europene un acord cu Republica Federativă a Braziliei cu privire la exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte obișnuite.
Paragraf
(2)
Paragraf
Acordul respectiv a fost semnat, în numele Uniunii Europene, la 8 noiembrie 2010, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia 2010/622/UE a Consiliului (1).
Paragraf
(3)
Paragraf
Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (2); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
Paragraf
(4)
Paragraf
Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (3); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,
Paragraf
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă în numele Uniunii Acordul între Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei cu privire la exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte obișnuite (denumit în continuare „acordul”).
Paragraf
Textul acordului este atașat la prezenta decizie.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului procedează la notificarea prevăzută la articolul 9 alineatul (1) din acord (4).
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 24 februarie 2011.
Paragraf
Pentru Consiliu
Paragraf
Președintele
Paragraf
PINTÉR S.
Paragraf
(1) JO L 275, 20.10.2010, p. 3.
Paragraf
(2) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.
Paragraf
(3) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.
Paragraf
(4) Data intrării în vigoare a acordului va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.
Paragraf
ACORD
Paragraf
între Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei cu privire la exonerarea de obligația de a deține viză de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte obișnuite
Paragraf
UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea”,
Paragraf
REPUBLICA FEDERATIVĂ A BRAZILIEI, denumită în continuare „Brazilia”,
Paragraf
denumite în continuare împreună „părți la acord”,
Paragraf
DORIND să garanteze principiul reciprocității și să faciliteze călătoriile, prin asigurarea intrării și șederii de scurtă durată fără viză pentru cetățenii tuturor statelor membre ale Uniunii și pentru cetățenii Braziliei;
Paragraf
REITERÂND angajamentul lor de a se asigura reciproc în cel mai scurt timp un regim de călătorie fără viză, respectând pe deplin finalizarea procedurilor parlamentare și a altor proceduri interne;
Paragraf
ÎN VEDEREA dezvoltării în continuare a relațiilor de prietenie și continuând să consolideze legăturile strânse între părțile la acord;
Paragraf
LUÂND ÎN CONSIDERARE Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei și Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și confirmând că dispozițiile prezentului acord nu se aplică Regatului Unit și Irlandei,
Paragraf
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
Paragraf
Articolul 1
Paragraf
Obiectiv
Paragraf
Cetățenii Uniunii și cetățenii Braziliei, titulari ai unui pașaport obișnuit în curs de valabilitate, pot intra, tranzita și rămâne fără viză pe teritoriul celeilalte părți la acord în scop de turism și afaceri numai pentru o perioadă de ședere de maximum trei luni în cadrul unei perioade de șase luni, în conformitate cu dispozițiile prezentului acord.
Paragraf
Articolul 2
Paragraf
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului acord:
Paragraf
(a)
Paragraf
prin „stat membru” se înțelege orice stat membru al Uniunii, cu excepția Regatului Unit și a Irlandei;
Paragraf
(b)
Paragraf
prin „cetățean al Uniunii” se înțelege un cetățean al unui stat membru, astfel cum acesta din urmă este definit la litera (a);
Paragraf
(c)
Paragraf
prin „cetățean al Braziliei” se înțelege orice persoană care are cetățenia braziliană;
Paragraf
(d)
Paragraf
prin „spațiul Schengen” se înțelege spațiul fără frontiere interne care cuprinde teritoriile statelor membre, astfel cum sunt acestea definite la litera (a), care aplică în întregime acquis-ul Schengen;
Paragraf
(e)
Paragraf
„acquis Schengen” înseamnă toate măsurile menite să asigure libera circulație a persoanelor într-un spațiu fără frontiere interne, coroborate cu măsurile adiacente cu legătură directă privind controalele la frontierele externe, azilul și imigrația și măsurile de prevenire și combatere a criminalității.
Paragraf
Articolul 3
Paragraf
Domeniu de aplicare
Paragraf
(1) În sensul prezentului acord, prin scop de turism și afaceri se înțeleg:
Paragraf
activități turistice;
Paragraf
vizitarea rudelor;
Paragraf
prospectarea de oportunități comerciale, participarea la întruniri, semnarea de contracte și activități financiare, de gestionare și administrative;
Paragraf
participarea la întruniri, conferințe, seminarii, cu condiția să nu se primească remunerații pentru aceste activități din surse braziliene sau ale Uniunii (altele decât costul de ședere în mod direct sau prin intermediul unei diurne);
Paragraf
participarea la competiții sportive și concursuri artistice, cu condiția ca participanții să nu primească nicio remunerație din surse braziliene sau ale Uniunii, chiar dacă concursurile sunt cu premii, inclusiv premii în bani.
Paragraf
(2) Cetățenii Uniunii și cetățenii brazilieni care doresc să desfășoare activități remunerate sau să fie angajați, să fie implicați în cercetare, stagii, studii și asistență socială, precum și să efectueze activități de asistență tehnică, misionare, religioase sau artistice nu intră sub incidența prezentului acord.
Paragraf
Articolul 4
Paragraf
Condiții privind exonerarea de obligația de a deține viză și condiții de ședere
Paragraf
(1) Exonerarea de obligația de a deține viză prevăzută în prezentul acord se aplică fără a se aduce atingere legislației părților la acord privind condițiile de intrare și de scurtă ședere. Statele membre și Brazilia își rezervă dreptul de a refuza intrarea și scurta ședere pe teritoriul acestora dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu sunt respectate.
Paragraf
(2) Cetățenii Uniunii care beneficiază de prezentul acord trebuie să respecte actele cu putere de lege și actele administrative în vigoare pe teritoriul Braziliei pe perioada șederii lor.
Paragraf
(3) Cetățenii Braziliei care beneficiază de prezentul acord trebuie să respecte actele cu putere de lege și actele administrative în vigoare pe teritoriul fiecărui stat membru pe perioada șederii lor.
Paragraf
(4) Exonerarea de obligația de a deține viză se aplică indiferent de mijlocul de transport utilizat pentru a trece frontierele deschise traficului internațional de călători ale părților la acord.
Paragraf
(5) Fără a aduce atingere articolului 7, aspectele legate de vize care nu fac obiectul prezentului acord sunt reglementate de dreptul Uniunii, de legislația națională a statelor membre și de legislația internă a Braziliei.
Paragraf
Articolul 5
Paragraf
Durata șederii
Paragraf
(1) În sensul prezentului acord, cetățenii Uniunii pot rămâne pe teritoriul Braziliei pe o perioadă de maximum trei luni, în cadrul unei perioade de șase luni, calculată de la data primei intrări pe teritoriul țării.
Paragraf
(2) În sensul prezentului acord, cetățenii Braziliei pot rămâne în spațiul Schengen pe o perioadă de maximum trei luni, în cadrul unei perioade de șase luni, care urmează datei primei intrări pe teritoriul oricărui stat membru care aplică integral acquis-ul Schengen. Această perioadă de trei luni în cadrul unei perioade de șase luni se va calcula independent de orice ședere într-un stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen.
Paragraf
(3) Cetățenii Braziliei pot rămâne pe o perioadă de maximum trei luni în cadrul unei perioade de șase luni, calculată de la data primei intrări pe teritoriul oricărui stat membru care nu aplică încă integral acquis-ul Schengen, independent de perioada de ședere calculată pentru spațiul Schengen.
Paragraf
(4) Prezentul acord nu aduce atingere posibilității ca Brazilia și statele membre să prelungească perioada de ședere peste cele trei luni, în conformitate cu legislația națională și cea a Uniunii.
Paragraf
Articolul 6
Paragraf
Gestionarea acordului
Paragraf
(1) Părțile la acord instituie un comitet de experți (denumit în continuare „comitetul”).
Paragraf
Acesta este compus din reprezentanți ai Uniunii și ai Braziliei. Uniunea este reprezentată de Comisia Europeană.
Paragraf
(2) Comitetul se convoacă, ori de câte ori este necesar, la cererea uneia dintre părțile la acord, pentru a monitoriza punerea în aplicare a prezentului acord și a soluționa litigiile care decurg din interpretarea sau aplicarea dispozițiilor prezentului acord.
Paragraf
Articolul 7
Paragraf
Relația dintre prezentul acord și acordurile bilaterale existente între statele membre și Brazilia în materie de vize
Paragraf
Dispozițiile prezentului acord nu aduc atingere dispozițiilor oricăror acorduri bilaterale sau înțelegeri încheiate între fiecare stat membru și Brazilia, în măsura în care dispozițiile acestor acorduri sau înțelegeri vizează aspecte care nu fac obiectul prezentului acord.
Paragraf
Articolul 8
Paragraf
Schimbul de specimene de pașapoarte
Paragraf
(1) Dacă nu au făcut deja acest lucru, Brazilia și statele membre fac schimb, prin canale diplomatice, de specimene ale pașapoartelor lor obișnuite în curs de valabilitate, nu mai târziu de treizeci (30) de zile de la data semnării prezentului acord.
Paragraf
(2) În cazul introducerii de noi pașapoarte obișnuite sau al modificării celor existente, părțile trebuie să transmită reciproc, prin canale diplomatice, specimene ale acestor pașapoarte noi sau modificate, însoțite de informații detaliate cu privire la specificațiile și la aplicabilitatea acestora, nu mai târziu de treizeci (30) de zile înainte de aplicarea modificărilor.
Paragraf
Articolul 9
Paragraf
Dispoziții finale
Paragraf
(1) Prezentul acord se ratifică sau se aprobă de către părțile la acord în conformitate cu procedurile interne ale acestora și intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni care urmează datei la care părțile la acord își notifică reciproc faptul că procedurile menționate mai sus au fost încheiate.
Paragraf
(2) Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată, cu excepția cazului în care este denunțat în conformitate cu alineatul (5).
Paragraf
(3) Prezentul acord poate fi modificat prin acordul scris al părților la acord. Modificările intră în vigoare după ce părțile la acord și-au notificat îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest sens.
Paragraf
(4) Fiecare parte la acord poate suspenda integral sau parțial prezentul acord, decizia de suspendare trebuind să fie notificată celeilalte părți la acord nu mai târziu de două luni înainte de intrarea sa în vigoare. Partea la acord care a suspendat aplicarea prezentului acord informează de îndată cealaltă parte, în momentul în care motivele suspendării nu mai există.
Paragraf
(5) Fiecare parte la acord poate denunța prezentul acord, prin notificarea scrisă a celeilalte părți. Prezentul acord încetează după 90 de zile de la data unei astfel de notificări.
Paragraf
(6) Brazilia poate suspenda sau denunța prezentul acord numai cu privire la toate statele membre ale Uniunii.
Paragraf
(7) Uniunea poate suspenda sau denunța prezentul acord numai cu privire la toate statele sale membre.
Paragraf
Încheiat la Bruxelles, în două exemplare în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, fiecare din aceste texte fiind în mod egal autentic.
Paragraf
Съставено в Брюксел на осми ноември две хиляди и десета година.
Paragraf
Hecho en Bruselas, el ocho de noviembre de dos mil diez.
Paragraf
V Bruselu dne osmého listopadu dva tisíce deset.
Paragraf
Udfærdiget i Bruxelles den ottende november to tusind og ti.
Paragraf
Geschehen zu Brüssel am achten November zweitausendzehn.
Paragraf
Kahe tuhande kümnenda aasta novembrikuu kaheksandal päeval Brüsselis.
Paragraf
'Εγινε στις Βρυξέλλες, στις οκτώ Νοεμβρίου δύο χιλιάδες δέκα.
Paragraf
Done at Brussels on the eighth day of November in the year two thousand and ten.
Paragraf
Fait à Bruxelles, le huit novembre deux mille dix.
Paragraf
Fatto a Bruxelles, addì otto novembre duemiladieci.
Paragraf
Briselē, divi tūkstoši desmitā gada astotajā novembrī.
Paragraf
Priimta du tūkstančiai dešimtų metų lapkričio aštuntą dieną Briuselyje.
Paragraf
Kelt Brüsszelben, a kétezer-tizedik év november nyolcadik napján.
Paragraf
Magħmul fi Brussell, fit-tmien jum ta' Novembru tas-sena elfejn u għaxra.
Paragraf
Gedaan te Brussel, de achtste november tweeduizend tien.
Paragraf
Sporządzono w Brukseli dnia ósmego listopada roku dwa tysiące dziesiątego.
Paragraf
Feito em Bruxelas, em oito de novembro de dois mil e dez.
Paragraf
Întocmit la Bruxelles la opt noiembrie două mii zece.
Paragraf
V Bruseli dňa ôsmeho novembra dvetisícdesať.
Paragraf
V Bruslju, dne osmega novembra leta dva tisoč deset.
Paragraf
Tehty Brysselissä kahdeksantena päivänä marraskuuta vuonna kaksituhattakymmenen.
Paragraf
Som skedde i Bryssel den åttonde november tjugohundratio.
Paragraf
За Европейския съюз
Paragraf
Por la Unión Europea
Paragraf
Za Evropskou unii
Paragraf
For Den Europæiske Union
Paragraf
Für die Europäische Union
Paragraf
Euroopa Liidu nimel
Paragraf
Για την Ευρωπαϊκή Ένωση
Paragraf
For the European Union
Paragraf
Pour l’Union européenne
Paragraf
Per l’Unione europea
Paragraf
Eiropas Savienības vārdā –
Paragraf
Europos Sąjungos vardu
Paragraf
Az Európai Unió részéről
Paragraf
Għall-Unjoni Ewropea
Paragraf
Voor de Europese Unie
Paragraf
W imieniu Unii Europejskiej
Paragraf
Pela União Europeia
Paragraf
Pentru Uniunea Europeană
Paragraf
Za Európsku úniu
Paragraf
Za Evropsko unijo
Paragraf
Euroopan unionin puolesta
Paragraf
För Europeiska unionen
Paragraf
За Федеративна република Бразилия
Paragraf
Por la República Federativa de Brasil
Paragraf
Za Brazilskou federativní republiku
Paragraf
For Den Føderative Republik Brasilien
Paragraf
Für die Föderative Republik Brasilien
Paragraf
Brasiilia Liitvabariigi nimel
Paragraf
Για την Ομοσπονδιακή Δημοκρατία της Βραζιλίας
Paragraf
For the Federative Republic of Brazil
Paragraf
Pour la République fédérative du Brésil
Paragraf
Per la Repubblica federativa del Brasile
Paragraf
Brazīlijas Federatīvās Republikas vārdā –
Paragraf
Brazilijos Federacinės Respublikos vardu
Paragraf
A Brazil Szövetségi Köztársaság részéről
Paragraf
Għar-Repubblika Federattiva tal-Brażil
Paragraf
Voor de Federale Republiek Brazilië
Paragraf
W imieniu Federacyjnej Republiki Brazylii
Paragraf
Pela República Federativa do Brasil
Paragraf
Pentru Republica Federativă a Braziliei
Paragraf
Za Brazílsku federatívnu republiku
Paragraf
Za Federativno republiko Brazilijo
Paragraf
Brasilian liittotasavallan puolesta
Paragraf
För Förbundsrepubliken Brasilien
Paragraf
Declarație comună privind informarea cetățenilor asupra acordului de exonerare de obligația de a deține viză
Paragraf
Recunoscând importanța transparenței pentru cetățenii Uniunii Europene și cei ai Braziliei, părțile la acord convin să asigure difuzarea completă de informații cu privire la conținutul și consecințele acordului privind exonerarea de obligația de a deține viză și aspectele conexe, cum ar fi documentele de călătorie valabile pentru călătoriile fără viză, domeniul de aplicare teritorial, inclusiv lista statelor membre care aplică în întregime acquis-ul Schengen, perioada permisă de ședere și condițiile de intrare, inclusiv dreptul de a introduce căi de atac în caz de refuz.