AcasăLegislație UE32011R0230

Regulamentul (UE) nr. 230/2011 al Comisiei din 9 martie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 992/95 al Consiliului în ceea ce privește contingentele tarifare ale Uniunii pentru anumite produse agricole și pescărești originare din Norvegia

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:09.03.2011
În vigoare din:01.03.2011
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 992/95 al Consiliului din 10 aprilie 1995 privind deschiderea și modul de gestionare ale contingentelor tarifare comunitare pentru anumite produse agricole și pescărești, originare din Norvegia, în special articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b),
1
În 2009 s-au încheiat negocierile pentru un Protocol adițional la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei privind dispozițiile speciale aplicabile importurilor în Uniunea Europeană de anumite specii de pești și produse pescărești în perioada 2009-2014, denumit în continuare protocolul adițional.
2
Semnarea în numele Uniunii Europene și aplicarea cu titlu provizoriu a protocolului adițional au fost autorizate prin Decizia 2010/674/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind semnarea și aplicarea provizorie a unui acord între Uniunea Europeană, Islanda, Liechtenstein și Norvegia cu privire la un mecanism financiar SEE 2009-2014, a unui acord între Uniunea Europeană și Norvegia privind un mecanism financiar norvegian pentru perioada 2009-2014, a unui protocol adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Islanda privind dispozițiile speciale aplicabile importurilor în Uniunea Europeană de anumite specii de pești și produse pescărești în perioada 2009-2014, precum și a unui protocol adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Norvegia privind dispozițiile speciale aplicabile importurilor în Uniunea Europeană de anumite specii de pești și produse pescărești în perioada 2009-2014.
3
Protocolul adițional prevede noi contingente tarifare anuale scutite de taxe vamale pentru importul în Uniunea Europeană de anumite specii de pești și produse pescărești originare din Norvegia.
4
În conformitate cu protocolul adițional, contingentele tarifare scutite de taxe vamale care ar fi trebuit să fie deschise pentru Norvegia de la 1 mai 2009 până la 1 martie 2011 se împart în părți egale și se alocă anual pentru partea care a mai rămas din perioada de aplicare a acestui protocol.
5
Pentru a aplica noile contingente tarifare prevăzute în protocolul adițional, este necesar să se modifice Regulamentul (CE) nr. 992/95.
6
Este necesar să se înlocuiască actuala trimitere din Regulamentul (CE) nr. 992/95 la prețurile franco-frontieră cu o trimitere la valoarea declarată în vamă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, și să se prevadă că, pentru a fi eligibilă pentru preferințele stabilite în protocolul adițional, valoarea respectivă trebuie să fie cel puțin egală cu orice preț de referință fixat sau care urmează să fie fixat în conformitate cu același regulament.
7
Protocolul 3 la Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei, privind definirea noțiunii de produse originare și stabilirea metodelor de cooperare administrativă, a fost modificat prin Decizia nr. 1/2005 a Comitetului mixt CE-Norvegia din 20 decembrie 2005. Prin urmare, este necesar să se prevadă în mod explicit că trebuie să se aplice Protocolul 3, astfel cum a fost modificat în 2005.
8
Din motive de claritate și pentru a ține seama de modificările aduse codurilor din Nomenclatura combinată, stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, precum și de subdiviziunile TARIC, este oportună înlocuirea anexelor I și II la Regulamentul (CE) nr. 992/95.
9
Din motive de claritate și pentru a ține seama de faptul că mai multe contingente tarifare acoperă aceleași produse în cursul aceleiași perioade, este oportună fuzionarea acestora.
10
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 992/95 trebuie modificat în consecință.
11
În conformitate cu Decizia 2010/674/UE, noile contingente tarifare trebuie să se aplice de la 1 martie 2011. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată.
12
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 992/95 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Anexele I și II se înlocuiesc cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 martie 2011.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 9 martie 2011.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
Fără a aduce atingere regulilor pentru interpretarea Nomenclaturii combinate, textul descrierii produselor trebuie considerat ca având numai o valoare indicativă, regimul preferențial fiind stabilit, în contextul prezentei anexe, de domeniul de aplicare a codurilor NC în vigoare la momentul adoptării prezentului regulament. Atunci când în fața codurilor NC figurează ex, regimul preferențial se determină prin aplicarea împreună a codului NC și a descrierii corespondente.
Tabel 1
Tabelul 1