AcasăLegislație UE32011R0174

Regulamentul (UE) nr. 174/2011 al Comisiei din 23 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 314/2004 al Consiliului privind anumite măsuri restrictive împotriva Zimbabwe

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:23.02.2011
În vigoare din:25.02.2011
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 314/2004 al Consiliului din 19 februarie 2004 privind anumite măsuri restrictive împotriva Zimbabwe, în special articolul 11 litera (b),
1
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 314/2004 enumeră persoanele care fac obiectul înghețării fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat anterior.
2
Decizia 2011/101/PESC a Consiliului din 15 februarie 2011 privind măsuri restrictive împotriva Zimbabwe identifică persoanele fizice și juridice cărora trebuie să li se aplice restricții, astfel cum se prevede la articolul 5 din decizia menționată anterior, iar Regulamentul (CE) nr. 314/2004 pune în aplicare decizia respectivă în măsura în care este necesar să se acționeze la nivelul Uniunii. Prin urmare, anexa III la Regulamentul (CE) nr. 314/2004 ar trebui modificată, pentru a se asigura consecvența cu decizia Consiliului menționată anterior,

Articolul 1

Paragraf
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 314/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 23 februarie 2011.Pentru Comisie, pentru președinteDirector – Șef al Serviciului Instrumente de Politică
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 314/2004 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Următoarele mențiuni se elimină din partea I. Persoane fizice:
Paragraf
Bonyongwe, Willa (alias Willia)
Paragraf
Chairuka, Annie Flora Imagine
Paragraf
Charamba, Rudo Grace
Paragraf
Charumbira, Fortune Zefanaya
Paragraf
Chihuri, Isobel (alias Isabel) Halima
Paragraf
Chingoka, Peter Farai
Paragraf
Chitepo, Victoria
Paragraf
Damasane, Abigail
Paragraf
Dokora, Lazarus
Paragraf
Gambe, Theophilus
Paragraf
Georgias, Aguy
Paragraf
Gono, Helen (alias Hellin) Mushanyuri
Paragraf
Gula-Ndebele, Sobuza
Paragraf
Jangara (alias Changara), Thomsen
Paragraf
Kangai, Kumbirai
Paragraf
Kaukonde, Ray Joseph
Paragraf
Kuruneri, Christopher Tichaona
Paragraf
Lesabe, Thenjiwe V.
Paragraf
Made, Patricia A.
Paragraf
Malinga, Joshua
Paragraf
Masawi, Ephrahim Sango
Paragraf
Matshalaga, Obert
Paragraf
Matshiya, Melusi (Mike)
Paragraf
Mugabe, Sabina
Paragraf
Muguti, Edwin
Paragraf
Mutinhiri, Tracey
Paragraf
Ndlovu, Naison K.
Paragraf
Ndlovu, Richard
Paragraf
Nyathi, George
Paragraf
Parirenyatwa, Choice
Paragraf
Patel, Khantibhal
Paragraf
Pote, Selina M.
Paragraf
Sekeremayi (alias Sekeramayi), Tsitsi Chihuri
Paragraf
Stamps, Timothy
Paragraf
Udenge, Samuel
Paragraf
Mențiunile aferente persoanelor enumerate mai jos în partea I. Persoane fizice se înlocuiesc cu următoarele mențiuni:
Punctul 1
Următoarele mențiuni se elimină din partea I. Persoane fizice:
Punctul 6
Bonyongwe, Willa (alias Willia)
Punctul 10
Chairuka, Annie Flora Imagine
Punctul 13
Charamba, Rudo Grace
Punctul 14
Charumbira, Fortune Zefanaya
Punctul 20
Chihuri, Isobel (alias Isabel) Halima
Punctul 27
Chingoka, Peter Farai
Punctul 33
Chitepo, Victoria
Punctul 40
Damasane, Abigail
Punctul 43
Dokora, Lazarus
Punctul 45
Gambe, Theophilus
Punctul 46
Georgias, Aguy
Punctul 49
Gono, Helen (alias Hellin) Mushanyuri
Punctul 50
Gula-Ndebele, Sobuza
Punctul 57
Jangara (alias Changara), Thomsen
Punctul 59
Kangai, Kumbirai
Punctul 63
Kaukonde, Ray Joseph
Punctul 69
Kuruneri, Christopher Tichaona
Punctul 73
Lesabe, Thenjiwe V.
Punctul 77
Made, Patricia A.
Punctul 83
Malinga, Joshua
Punctul 88
Masawi, Ephrahim Sango
Punctul 96
Matshalaga, Obert
Punctul 97
Matshiya, Melusi (Mike)
Punctul 126
Mugabe, Sabina
Punctul 128
Muguti, Edwin
Punctul 143
Mutinhiri, Tracey
Punctul 151
Ndlovu, Naison K.
Punctul 152
Ndlovu, Richard
Punctul 160
Nyathi, George
Punctul 164
Parirenyatwa, Choice
Punctul 167
Patel, Khantibhal
Punctul 168
Pote, Selina M.
Punctul 180
Sekeremayi (alias Sekeramayi), Tsitsi Chihuri
Punctul 193
Stamps, Timothy
Punctul 197
Udenge, Samuel
Punctul 2
Mențiunile aferente persoanelor enumerate mai jos în partea I. Persoane fizice se înlocuiesc cu următoarele mențiuni:
Punctul 6
Bonyongwe, Willa (alias Willia)
Punctul 10
Chairuka, Annie Flora Imagine
Punctul 13
Charamba, Rudo Grace
Punctul 14
Charumbira, Fortune Zefanaya
Punctul 20
Chihuri, Isobel (alias Isabel) Halima
Punctul 27
Chingoka, Peter Farai
Punctul 33
Chitepo, Victoria
Punctul 40
Damasane, Abigail
Punctul 43
Dokora, Lazarus
Punctul 45
Gambe, Theophilus
Punctul 46
Georgias, Aguy
Punctul 49
Gono, Helen (alias Hellin) Mushanyuri
Punctul 50
Gula-Ndebele, Sobuza
Punctul 57
Jangara (alias Changara), Thomsen
Punctul 59
Kangai, Kumbirai
Punctul 63
Kaukonde, Ray Joseph
Punctul 69
Kuruneri, Christopher Tichaona
Punctul 73
Lesabe, Thenjiwe V.
Punctul 77
Made, Patricia A.
Punctul 83
Malinga, Joshua
Punctul 88
Masawi, Ephrahim Sango
Punctul 96
Matshalaga, Obert
Punctul 97
Matshiya, Melusi (Mike)
Punctul 126
Mugabe, Sabina
Punctul 128
Muguti, Edwin
Punctul 143
Mutinhiri, Tracey
Punctul 151
Ndlovu, Naison K.
Punctul 152
Ndlovu, Richard
Punctul 160
Nyathi, George
Punctul 164
Parirenyatwa, Choice
Punctul 167
Patel, Khantibhal
Punctul 168
Pote, Selina M.
Punctul 180
Sekeremayi (alias Sekeramayi), Tsitsi Chihuri
Punctul 193
Stamps, Timothy
Punctul 197
Udenge, Samuel
Tabel 1
Tabelul 1