Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2002/56/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea cartofilor de sămânță, în special articolul 21 alineatul (3) al doilea paragraf,
1
Directiva 2002/56/CE prevede că, începând cu anumite date, statele membre nu mai pot stabili pentru ele însele echivalența cartofilor de sămânță recoltați în țări terțe cu cartofii de sămânță recoltați în Uniune și conformi cerințelor directivei respective.
2
Cu toate acestea, deoarece lucrările privind stabilirea unei echivalențe valabile la nivelul Uniunii pentru cartofii de sămânță din toate țările terțe în cauză nu au fost finalizate, Directiva 2002/56/CE a autorizat statele membre să prelungească până la 31 martie 2011 perioada de valabilitate a deciziilor privind echivalența deja adoptate în privința cartofilor de sămânță din anumite țări terțe care nu fac obiectul unei echivalențe la nivelul Uniunii. Data menționată a fost aleasă ținând cont de sfârșitul perioadei în care cartofii de sămânță sunt comercializați.
3
Dat fiind că aceste lucrări nu au fost încă finalizate și că până la sfârșitul anului 2011 va începe o nouă campanie de comercializare, este necesar ca statele membre să fie autorizate să prelungească perioada de valabilitate a deciziilor privind echivalența valabile la nivel național.
4
Prin urmare, Directiva 2002/56/CE ar trebui modificată în consecință.
5
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire agricol, horticol și forestier,
Articolul 1
Paragraf
La articolul 21 alineatul (3) primul paragraf din Directiva 2002/56/CE, 31 martie 2011 se înlocuiește cu 31 martie 2014.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 7 decembrie 2011.Pentru ComisieJohn DalliMembru al Comisiei