Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Decizia 2009/470/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar, în special articolul 6 alineatul (2),
1
Boala de Newcastle este o boală infecțioasă virală care provoacă o rată a mortalității ridicată la păsările de curte.
2
În cazul unui focar de boală de Newcastle, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații avicole din statul membru respectiv, dar și în alte state membre și țări terțe, prin intermediul comerțului cu păsări de curte vii sau cu produse ale acestora.
3
Prin urmare, un focar al bolii menționate poate atinge rapid proporții de epidemie care riscă să reducă semnificativ rentabilitatea aviculturii.
4
Directiva 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei de Newcastle stabilește măsuri care trebuie puse imediat în aplicare de către statele membre, în regim de urgență, în cazul unui focar, în scopul de a preveni răspândirea ulterioară a virusului.
5
Decizia 2009/470/CE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară comunitară pentru măsuri veterinare specifice, inclusiv măsuri de urgență. În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (2) din respectiva decizie, statele membre obțin o contribuție financiară la costurile anumitor măsuri pentru eradicarea bolii de Newcastle.
6
Articolul 3 alineatul (6) din Decizia 2009/470/CE stabilește norme privind procentajul costurilor suportate de statele membre care poate fi acoperit prin contribuția financiară a Comunității.
7
Plata unei contribuții financiare din partea Uniunii pentru măsurile de urgență de eradicare a bolii de Newcastle face obiectul normelor stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului.
8
Un focar al bolii de Newcastle a fost confirmat în Spania la 26 noiembrie 2009. În conformitate cu Directiva 92/66/CEE și cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE, Spania a luat măsuri pentru combaterea acestui focar.
9
Spania și-a respectat în întregime obligațiile tehnice și administrative în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE și cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.
10
La 23 decembrie 2009, la 26 ianuarie 2010 și la 25 februarie 2010, Spania a prezentat o estimare a costurilor suportate pentru aplicarea măsurilor de eradicare a bolii Newcastle.
11
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,
Articolul 1
Contribuția financiară acordată de Uniune Spaniei
Alineatul 1
Spania poate beneficia de o contribuție financiară din partea Uniunii pentru costurile suportate de acest stat membru pentru aplicarea măsurilor de combatere a bolii de Newcastle în 2009, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE.
Alineatul 2
Contribuția financiară menționată la articolul 1 va fi stabilită printr-o decizie ulterioară care se va adopta conform procedurii stabilite la articolul 40 alineatul (2) din Decizia 2009/470/CE.
Articolul 2
Destinatar
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 1 aprilie 2011.Pentru ComisieJohn DalliMembru al Comisiei