AcasăLegislație UE32011D0179

2011/179/UE: Decizia Comisiei din 14 decembrie 2010 privind ajutorul de stat C 39/96 (ex NN 127/92) pusă în aplicare de către Franța în favoarea Coopérative d’exportation du livre français (CELF) [notificată cu numărul C(2010) 8938] Text cu relevanță pentru SEE

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:14.12.2010
În vigoare din:24.03.2011
Articole:5
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
după invitarea părților interesate de a-și prezenta observațiile în conformitate cu articolul menționat anterior și având în vedere aceste observații,

Articolul 1

Paragraf
Ajutorul de stat acordat ilegal de Franța, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în beneficiul Coopérative d’exportation du livre français (CELF) este incompatibil cu piața internă.

Articolul 2

Alineatul 1
Franța are obligația de a obține rambursarea sumei de 4631401 EUR corespunzătoare sumelor primite de CELF în perioada 1982-2001 în cadrul ajutorului prevăzut la articolul 1.
Alineatul 2
Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobânzi cu începere de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la data de 25 februarie 2009, data hotărârii pronunțate de Tribunalul Comercial din Paris privind inițierea procedurii de salvare.
Alineatul 3
Dobânzile se calculează conform formulei de calcul pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.

Articolul 3

Alineatul 1
Recuperarea ajutorului menționat la articolul 2 este efectivă și imediată.
Alineatul 2
Franța asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 4

Alineatul 1
În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Franța comunică următoarele informații:
Litera a
valoarea totală (principal și dobânzi) care trebuie recuperată de la beneficiar;
Litera b
o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;
Litera c
documente care demonstrează că beneficiarul a fost pus în întârziere să ramburseze ajutorul.
Alineatul 2
Franța informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului vizat la articolul 2. Franța trebuie să prezinte imediat, la simpla solicitare a Comisiei, orice informație privind măsurile care au fost deja adoptate și cele planificate în vederea conformării cu prezenta decizie. De asemenea, Franța furnizează informații detaliate privind suma reprezentând ajutorul și dobânzile recuperate deja de la beneficiar.

Articolul 5

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Franței.
Tabel 1
TabelValoarea ajutoarelor alocate CELF începând din 1980 pentru prelucrarea comenzilor cu valoare redusăInformații furnizate de autoritățile franceze(sumele au fost rotunjite și exprimate în EUR)
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 2010.Pentru ComisieJoaquín AlmuniaVicepreședinte