AcasăLegislație UE32010R1054

Regulamentul (UE) nr. 1054/2010 al Comisiei din 18 noiembrie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 391/2007 de stabilire a unor reguli detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului în ceea ce privește cheltuielile suportate de statele membre în punerea în aplicare a sistemelor de monitorizare și control privind politica comună în domeniul pescuitului

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:18.11.2010
În vigoare din:22.11.2010
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și în domeniul dreptului mării, în special articolul 31,
1
Începând din 1990, în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului stabilite în special prin Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului, Uniunea Europeană finanțează acțiunile statelor membre în ceea ce privește controlul și punerea în aplicare a reglementărilor în domeniul pescuitului.
2
Regulamentul (CE) nr. 861/2006 prevede, printre alte acțiuni, măsuri financiare comunitare privind cheltuielile efectuate cu controlul, inspecția și supravegherea activităților de pescuit în perioada 2007-2013. Regulamentul (CE) nr. 391/2007 al Comisiei stabilește norme detaliate de punere în aplicare a măsurilor respective.
3
Având în vedere principiul bunei gestiuni financiare, statele membre trebuie să dețină indicații clare cu privire la normele care trebuie urmate pentru a putea beneficia de asistența financiară a Uniunii Europene atunci când efectuează cheltuieli în materie de control și punere în aplicare a reglementărilor în domeniul pescuitului.
4
Normele aplicabile contribuției financiare a Uniunii Europene la programele naționale de control trebuie simplificate și clarificate.
5
În cazul unor investiții de amploare, statele membre pot avea nevoie de mai mult timp decât este acordat în prezent pentru a-și asuma angajamente juridice și bugetare, iar în vederea reducerii problemelor ulterioare legate de rambursări, trebuie să se aplice o prelungire a termenelor limită începând cu 22 iunie 2010, dată la care a fost adoptată prima decizie de finanțare a Comisiei pentru anul 2010.
6
În cazul în care navele și aeronavele nu sunt utilizate 100 % pentru controlul activităților de pescuit, rambursarea trebuie să se realizeze pro rata, astfel încât să reflecte procentul de utilizare a respectivei nave sau aeronave.
7
În cererea de prefinanțare trebuie inclus un contract încheiat între administrația relevantă și furnizor numai dacă natura proiectului face necesar un astfel de contract.
8
Prin urmare, este necesară modificarea în consecință a Regulamentului (CE) nr. 391/2007.
9
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 391/2007 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 6, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
La articolul 10, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 noiembrie 2010.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso