Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 639/2004 al Consiliului din 30 martie 2004 privind gestionarea flotelor de pescuit înregistrate în regiunile ultraperiferice ale Comunității, în special articolul 1 alineatul (2) și articolul 4 alineatul (3),
1
Regulamentul (CE) nr. 2104/2004 al Comisiei stabilește normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 639/2004 al Consiliului privind gestionarea flotelor de pescuit înregistrate în regiunile ultraperiferice ale Comunității.
2
Regulamentul (CE) nr. 1274/2007 al Comisiei a revizuit nivelurile de referință pentru flotele din regiunile ultraperferice stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2104/2004, în urma declarației comune a Consiliului și Comisiei, făcute în cadrul Consiliului pentru pescuit din 27 iulie 2006.
3
În cazul anumitor segmente de flotă ale regiunilor ultraperiferice franceze, Regulamentul (CE) nr. 1274/2007 urmărea regularizarea unui număr important de nave care desfășurau activități de pescuit înainte de 31 decembrie 2006 și erau active fără a fi înregistrate în registrul flotei de pescuit a Uniunii Europene. Această regularizare a fost considerată o extindere a planurilor de dezvoltare care fuseseră prezentate pentru regiunile ultraperiferice în cauză.
4
Un inventar mai recent și mai complet al flotelor artizanale care operează în zonele cele mai îndepărtate ale regiunilor ultraperiferice franceze, Guyana și Martinica, efectuat de autoritățile franceze a arătat că numărul de nave care trebuie regularizate a fost subestimat la momentul revizuirii menționate anterior a nivelurilor de referință. Franța a cerut efectuarea unei noi regularizări a navelor care nu fuseseră luate în calcul, ca parte a planurilor de dezvoltare prezentate în anul 2007 pentru Guyana și Martinica.
5
Segmentele de flotă pentru care s-a cerut creșterea nivelului de referință își orientează activitatea spre resursele piscicole de coastă care, conform celor mai recente informații științifice, nu ridică probleme în ceea ce privește conservarea.
6
Prin urmare, pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a sectorului piscicol în regiunile ultraperiferice, este oportun să se ia în considerare necesitatea regularizării navelor în cauză în cadrul planurilor de dezvoltare și să se mărească nivelurile de referință pentru a permite înregistrarea acestor nave în registrul flotei de pescuit a Uniunii Europene.
7
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2104/2004 trebuie modificat în consecință.
8
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a sectorului pescuitului și acvaculturii,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 2104/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 mai 2010.Pentru ComisiePreședinteleJosé Manuel Barroso
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În secțiunea Franța a anexei la Regulamentul (CE) nr. 2104/2004, intrările care se referă la segmentul de flotă Guyana Franceză. Specii demersale și pelagice. Lungimea < 12 m și segmentul de flotă Martinica. Specii pelagice. Lungimea ≥ 12 m se înlocuiesc cu:
Tabel 1
Tabelul 1