AcasăLegislație UE32010R0318

Regulamentul (UE) nr. 318/2010 al Comisiei din 16 aprilie 2010 de modificare pentru a 124-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Quaida și cu talibanii

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:16.04.2010
În vigoare din:18.04.2010
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan, în special articolul 7 alineatul (1) litera (a),
1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în temeiul regulamentului menționat anterior.
2
La 29 martie 2010, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să elimine numele unei persoane fizice din lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice.
3
Prin urmare, anexa I ar trebui actualizată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 16 aprilie 2010.Pentru Comisie, pentru președinteJoão Vale de AlmeidaDirector general pentru relații externe
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Se elimină următoarea mențiune de la rubrica Persoane fizice:
Paragraf
Azahari Husin. Titlu: Dr. Adresa: Taman Sri Pulai, Johor, Malaysia. Data nașterii: 14.9.1957. Locul nașterii: Negeri Sembilan, Malaysia. Cetățenia: malaysiană. Pașaport nr.: A 11512285. Număr național de identificare: 570914-05- 5411. Alte informații: presupus a fi decedat în 2005. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 9.9.2003.