Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 861/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 de stabilire a măsurilor financiare comunitare privind punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului și în domeniul dreptului mării, în special articolul 24 alineatul (1),
1
Regulamentul (CE) nr. 861/2006 stabilește condițiile în care statele membre pot beneficia de o contribuție din partea Uniuni Europene pentru cheltuielile suportate în cadrul programelor lor naționale de colectare și gestionare a datelor.
2
Aceste programe trebuie elaborate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 199/2008 al Consiliului din 25 februarie 2008 privind instituirea unui cadru comunitar pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și cu Regulamentul (CE) nr. 665/2008 al Comisiei din 14 iulie 2008 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului.
3
Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Finlanda au prezentat programe naționale pentru 2009-2010, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008. Aceste programe au fost aprobate în 2009 în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008.
4
Statele membre menționate au prezentat previziuni bugetare anuale pentru perioada 2009-2010 în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1078/2008 al Comisiei din 3 noiembrie 2008 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului. Comisia a evaluat previziunile bugetare ale statelor membre, conform dispozițiilor articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1078/2008, ținând seama de programele naționale aprobate în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 199/2008.
5
În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1078/2008, Comisia aprobă previziunile bugetare anuale și stabilește contribuția financiară anuală a Uniunii pentru fiecare program național în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 861/2006 și în temeiul rezultatelor evaluării previziunilor bugetare anuale, după cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1078/2008.
6
Articolul 24 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 861/2006 prevede că rata contribuției financiare se stabilește printr-o decizie a Comisiei. Articolul 16 din același regulament prevede că măsurile financiare ale Uniunii în domeniul colectării datelor de bază nu trebuie să depășească 50 % din costurile suportate de statele membre pentru realizarea programului de colectare, gestionare și utilizare a datelor din sectorul pescuitului. Articolul 24 alineatul (2) prevede că se acordă prioritate acțiunilor celor mai adecvate pentru îmbunătățirea colectării datelor necesare pentru politica comună în domeniul pescuitului.
7
Prezenta decizie constituie decizia de finanțare în sensul articolului 75 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene.
8
Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,
Articolul 1
Paragraf
Valoarea globală maximă a contribuției financiare a Uniunii care se acordă fiecărui stat membru pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului pentru 2010 și rata contribuției financiare a Uniunii sunt stabilite în anexă.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 18 iunie 2010.Pentru ComisieMaria DamanakiMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
PROGRAME NAȚIONALE 2009-2010CHELTUIELILE ELIGIBILE ȘI CONTRIBUȚIA COMUNITARĂ MAXIMĂ PENTRU 2010