Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2005 de stabilire a unei liste comunitare a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității și de informare a pasagerilor transportului aerian cu privire la identitatea transportatorului aerian efectiv și de abrogare a articolului 9 din Directiva 2004/36/CE, în special articolul 4,
1
Regulamentul (CE) nr. 474/2006 al Comisiei din 22 martie 2006 a stabilit lista comunitară a transportatorilor aerieni care fac obiectul unei interdicții de exploatare pe teritoriul Comunității, menționată în capitolul II din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al Consiliului.
2
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2111/2005, unele state membre au comunicat Comisiei informații care sunt relevante în contextul actualizării listei comunitare. Informații pertinente au fost, de asemenea, comunicate de țări terțe. Având în vedere aceste aspecte, lista comunitară trebuie actualizată.
3
Comisia a informat toți transportatorii aerieni în cauză, fie direct, fie, atunci când acest lucru nu a fost posibil, prin intermediul autorităților responsabile cu supravegherea reglementară a acestora, indicând principalele fapte și considerente care ar urma să stea la baza unei decizii de a le impune o interdicție de exploatare pe teritoriul Comunității sau de a modifica condițiile unei interdicții de exploatare impuse unui transportator aerian inclus în lista comunitară.
4
Comisia a dat transportatorilor aerieni în cauză posibilitatea de a consulta documentele furnizate de statele membre, de a prezenta comentarii scrise și de a susține o prezentare orală în fața Comisiei în termen de 10 zile lucrătoare, precum și în fața Comitetului pentru Siguranța Aeriană, instituit în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului din 16 decembrie 1991 privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile.
5
Comisia, precum și, în anumite cazuri, unele dintre statele membre au consultat autoritățile responsabile de supravegherea reglementară a transportatorilor aerieni în cauză.
6
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 474/2006 trebuie modificat în consecință.
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 474/2006 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Anexa A se înlocuiește cu textul din anexa A la prezentul regulament;
Punctul 2
Anexa B se înlocuiește cu textul din anexa B la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 13 iulie 2009.Pentru ComisieAntonio TajaniVicepreședinte
Anexa 1
ANEXA A
Paragraf
LISTA TRANSPORTATORILOR AERIENI CARE FAC OBIECTUL UNEI INTERDICȚII DE EXPLOATARE GENERALE PE TERITORIUL COMUNITĂȚII
Paragraf
Transportatorilor aerieni enumerați în anexa A li se poate permite să își exercite drepturile de trafic dacă folosesc aeronave închiriate în sistem wet lease (închiriere cu echipaj) aparținând unui transportator aerian care nu face obiectul unei interdicții de exploatare, cu condiția respectării standardelor de siguranță pertinente.
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA B
Paragraf
LISTA TRANSPORTATORILOR AERIENI CARE FAC OBIECTUL UNOR RESTRICȚII DE EXPLOATARE ÎN CADRUL COMUNITĂȚII
Paragraf
Transportatorilor aerieni enumerați în anexa B li se poate permite să își exercite drepturile de trafic dacă folosesc aeronave închiriate în sistem wet lease (închiriere cu echipaj) aparținând unui transportator aerian care nu face obiectul unei interdicții de exploatare, cu condiția respectării standardelor de siguranță pertinente.
Tabel 1
Tabelul 1