Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 152 alineatul (4) litera (b),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
după consultarea Comitetului Regiunilor,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat,
1
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului prevede ca anumite măsuri să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei.
2
Decizia 1999/468/CE a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE a Consiliului, care a introdus procedura de reglementare cu control pentru adoptarea măsurilor care au caracter general și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale unui act de bază adoptat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat, printre altele prin eliminarea unora dintre aceste elemente sau prin completarea actului cu noi elemente neesențiale.
3
În conformitate cu Declarația Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei privind Decizia 2006/512/CE, pentru ca procedura de reglementare cu control să fie aplicabilă actelor deja în vigoare adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedurile aplicabile.
4
În ceea ce privește Regulamentul (CE) nr. 999/2001, Regulamentul (CE) nr. 1923/2006 al Parlamentului European și al Consiliului a introdus procedura de reglementare cu control numai pentru anumite măsuri de punere în aplicare care au făcut obiectul modificărilor. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui adaptat pentru competențele de executare rămase.
5
În special, Comisia ar trebui să fie împuternicită să aprobe analize rapide, să extindă anumite prevederi astfel încât să includă și alte produse de origine animală, să adopte norme de aplicare inclusiv metoda de confirmare a encefalopatiei spongiforme bovine (ESB) la ovine și caprine, să modifice anexele și să adopte măsurile tranzitorii. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale Regulamentului (CE) nr. 999/2001, printre altele prin completarea acestuia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
6
De asemenea, este oportună limitarea, ca urmare a confirmării prezenței unei forme de encefalopatie spongiformă transmisibilă (EST), a posibilității ca statele membre să aplice alte măsuri numai la cazurile în care aprobarea acelor măsuri de către Comisie se bazează pe o evaluare favorabilă a riscurilor care să țină seama în special de măsurile de control din respectivul stat membru și în care măsurile respective să ofere un nivel echivalent de protecție.
7
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 5 alineatul (3), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
La articolul 9, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
La articolul 13 alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
La articolul 16, alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
La articolul 20, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
La articolul 23, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7
Articolul 23a se modifică după cum urmează:
Litera a
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
aprobarea analizelor rapide menționate la articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf, articolul 6 alineatul (1), articolul 8 alineatul (2) și articolul 9 alineatul (3),;
Litera b
se adaugă următoarele litere:
Litera k
extinderea dispozițiilor articolului 16 alineatele (1)-(6) la alte produse de origine animală,
Litera l
adoptarea metodei de confirmare a ESB la ovine și caprine menționată la articolul 20 alineatul (2),
Litera m
modificarea sau completarea anexelor și adoptarea oricăror măsuri tranzitorii adecvate menționate la articolul 23.
Litera a
aprobarea analizelor rapide menționate la articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf, articolul 6 alineatul (1), articolul 8 alineatul (2) și articolul 9 alineatul (3),;
Litera k
extinderea dispozițiilor articolului 16 alineatele (1)-(6) la alte produse de origine animală,
Litera l
adoptarea metodei de confirmare a ESB la ovine și caprine menționată la articolul 20 alineatul (2),
Litera m
modificarea sau completarea anexelor și adoptarea oricăror măsuri tranzitorii adecvate menționate la articolul 23.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 11 martie 2009.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleH.-G. PötteringPentru ConsiliuPreședinteleA. Vondra