AcasăLegislație UE32009R0175

Regulamentul (CE) nr. 175/2009 al Consiliului din 5 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:05.03.2009
În vigoare din:06.03.2009
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 60 și 301,
Paragraf
având în vedere Poziția comună 2009/175/PESC a Consiliului din 5 martie 2009 de modificare a Poziției comune 2003/495/PESC cu privire la Irak,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
1
În conformitate cu Rezoluția 1483 (2003) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak a prevăzut regimuri specifice în ceea ce privește plățile pentru petrolul, produsele petroliere și gazele naturale exportate din Irak, în timp ce articolul 10 din regulamentul menționat a prevăzut regimuri specifice cu privire la faptul că anumite active irakiene nu pot face obiectul unor acțiuni în justiție. Aceste regimuri specifice au fost aplicate până la 31 decembrie 2008.
2
Rezoluția 1859 (2008) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și Poziția comună 2009/175/PESC prevăd ca ambele regimuri specifice să se aplice până la 31 decembrie 2009. Este oportună modificarea Regulamentului (CE) nr. 1210/2003 în consecință.
3
Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 se modifică după cum urmează:la articolul 18, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:(3)Articolele 2 și 10 se aplică până la 31 decembrie 2009.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 5 martie 2009.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Říman