Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 71 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
după consultarea Comitetului Regiunilor,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat,
1
Decizia Consiliului din 21 martie 1962 de instituire a unei proceduri de examinare și consultare prealabilă privind anumite acte cu putere de lege și acte administrative preconizate de statele membre în domeniul transporturilor a fost modificată în mod substanțial. Este necesar, din motive de claritate și de coerență, să se codifice decizia menționată.
2
In vederea realizării obiectivelor din tratat în cadrul unei politici comune a transporturilor, se impune menținerea unei proceduri de examinare și consultare prealabilă privind anumite acte cu putere de lege și acte administrative preconizate de statele membre în domeniul transporturilor.
3
O astfel de procedură este o măsură utilă pentru facilitarea unei colaborări strânse între statele membre și Comisie în vederea atingerii obiectivelor tratatului și a evitării, în viitor, a unei dezvoltări divergente a politicilor statelor membre în domeniul transporturilor.
4
O astfel de procedură este de natură să faciliteze punerea în aplicare treptată a politicii comune în domeniul transporturilor,
Articolul 1
Paragraf
Atunci când un stat membru are intenția de a introduce, în domeniul transportului feroviar, rutier sau pe căi navigabile, acte cu putere de lege și acte administrative care pot avea o influență substanțială asupra realizării politicii comune în domeniul transporturilor, statul respectiv notifică acest lucru Comisiei, în timp util și în scris, informând totodată și celelalte state membre.
Articolul 2
Alineatul 1
În termen de două luni de la primirea notificării menționate la articolul 1, Comisia transmite statului membru în cauză un aviz sau o recomandare; în același timp, aceasta informează și celelalte state membre.
Alineatul 2
Fiecare stat membru poate prezenta Comisiei observațiile sale asupra actelor în cauză; în același timp, le comunică și celorlalte state membre.
Alineatul 3
La solicitarea unui stat membru, sau în cazul în care Comisia consideră acest lucru oportun, Comisia consultă toate statele membre cu privire la actele în cauză. O astfel de consultare poate avea loc a posteriori în termen de două luni, în cazul menționat la alineatul (4).
Alineatul 4
La solicitarea statului membru, Comisia poate reduce termenul stabilit la alineatul (1) sau, cu acordul acestuia, îl poate prelungi. Termenul este redus la 15 zile dacă statul membru declară că actele pe care dorește să le adopte au caracter urgent. Comisia comunică statelor membre orice astfel de reducere sau prelungire a termenului.
Alineatul 5
Statul membru nu asigură intrarea în vigoare a actelor în cauză înainte de expirarea termenului prevăzut la alineatul (1) sau la alineatul (4) sau după formularea avizului sau a recomandării de către Comisie, cu excepția cazurilor de extremă urgență, care necesită intervenția imediată a statului membru. În acest caz, statul membru informează imediat Comisia, iar procedura stabilită în prezentul articol are loc a posteriori, în termen de două luni de la primirea respectivei informări.
Articolul 3
Paragraf
Decizia Consiliului din 21 martie 1962 de instituire a unei proceduri de examinare și consultare prealabilă privind anumite acte cu putere de lege și acte administrative preconizate de statele membre în domeniul transporturilor, astfel cum a fost modificată prin actul menționat în anexa I, se abrogă.
Paragraf
Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 22 aprilie 2009.Pentru Parlamentul EuropeanPreședinteleH.-G. PötteringPentru ConsiliuPreședinteleP. Nečas
Anexa 1
ANEXA I
Tabel 1
Decizia abrogată și lista modificărilor ulterioare(menționate la articolul 3)
Anexa 2
ANEXA II
Tabel 1
Tabel de corespondență