AcasăLegislație UE32008R1141

Regulamentul (CE) nr. 1141/2008 al Comisiei din 13 noiembrie 2008 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:13.11.2008
În vigoare din:09.12.2008
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
1
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
2
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care se bazează integral sau în parte pe aceasta sau care îi adaugă acesteia orice subdiviziune suplimentară și care se stabilește prin dispoziții comunitare specifice, în vederea aplicării măsurilor tarifare și a altor măsuri referitoare la schimbul de mărfuri.
3
În temeiul respectivelor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului prezentat în anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, din motivele indicate în coloana 3 a tabelului menționat.
4
Este oportun să se prevadă posibilitatea ca informațiile tarifare obligatorii privind clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, furnizate de către autoritățile vamale ale statelor membre, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament, să fie invocate în continuare de către titular, pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
5
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

Articolul 1

Paragraf
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului prezentat în anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Paragraf
Informațiile tarifare obligatorii furnizate de către autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare, pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 13 noiembrie 2008.Pentru ComisieLászló KovácsMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1